Space, the final frontier. These are the voyages of the… Zboară, nea Ilie, zboară…
Am de vreo 4-5 ani același vis: că zbor. A zis psiholoaga că nu e de bine, dau semne de geniu complicat și e nașpa de tot că ăștia mor de obicei înconjurați de cărți, nu de femei.

Zdrong! Zbang, tronc!
– Ia vezi, mițișor, ce se-aude?
Nici nu-mi completasem bine zborul că m-a mângâiat coana Tanța cu-n cot că nu știu cine umblă pe-afară la 5 dimineața.
Când ies, Mișu se chinuia să agațe remorca la camionetă.
– Bună dimineața, unchiule.
– Ce faci băi, cine te-a pedepsit așa cu noaptea-n cap?
– Bre, eu n-am vrut să te trezesc, dar dacă te-ai sculat, hai nu mergi cu mine să luăm un vițel?
– Ce vițel, Mișule?
– Vițel, unchiule. E surpriză pentru suedeză.
– Bă, dă-o-n… Păi nu era, mă, vegană? Acuma vrea vițel?
– Nu bre unchiule, că am fost prin Dutch County și când am trecut pe lângă ferme mi-a zis că i-ar place să aibă și ea prin curte unu de-ăsta mic…
– Păi bă tălâmbă, ea bătea apropouri să-i faci un copil, nu să iei vițel.
– Nu bre, că a specificat, că vrea de-ăsta cu alb și negru.
– Păi io ce zic? Ea blondă, tu mai întunecat de la mina Petrila, iese bălțat.
– Hai, bre unchiule, vii? Că e plecată la New York și până se-ntoarce vreau să-i fac surpriză.

Nici n-am apucat să beau ceaiul că m-a luat ăsta pe sus.
Băi și dacă n-am luat tot județul în lung și-n lat să-i găsesc lui vițel bălțat. Că ăla e maro, că ăsta e prea alb, de unde naiba vițel bălțat… N-am găsit nicăieri.
– Auzi bre, nu mai bine iau o vacă? zice el scărpinându-se în cap. Și o dăm la taur, face un vițeluș…
N-am apucat să-i zic că-i trebuie fân, grajd mare, că poate nu iese bălțat, eh, s-o descurca el. Hai cu vaca.
Vine amish-ul, încarcă vaca în remorcă, punem plasa peste cadre, asigurăm totul, la sfârșit vine menonitul c-o cutie medicală albă, frumos, cu gheață aburindă pe ea și i-o pune lui Mișu în brațe.
– Ce e asta?
– Pachetul de însămânțare, zice el, să însămânțați vaca.
– Păi nu e gata montată?
– Nu, că nu e voie să transportați vacă gestantă, v-am dat o vacă tânără și o însămânțați acasă. Aveți și mănuși în cutie, tot ce vă trebuie.
Eu am rămas ca boul, Mișu ca vițelul… dar până la urmă cică, hai bre unchiule, că ne descurcăm noi.
– Da Mișule, la ce taur comunal am fost… Hai cu ea acasă.

Când ajungem acasă, dăm vaca jos din remorcă, hai s-o montăm. Desfac pachetul cu instrucțiunile, n-am înțeles nimic.
– Băi, Mișule, nu mai bine-o suni tu pe suedeză, o fi în limba ei.
Parc-o și aud: Din jävla röv!
Nu ne-am lămurit cum trebuie s-o lăsăm gestantă așa că deschid Youtube și dă-i și uită-te la niște filmulețe cu vaci… Fi-ți-ar starea, Mișule, că o să-mi apară-n raport că m-am uitat la p0rn0 cu animale.
Pune Mișu mănușile, se dă pe lângă ea, băi și când îi freacă animalul o copită, dă ăsta ochii peste cap, aoleu, ce mă fac, moare ăsta mortăciune, aicea, n-am nici măcar un briceag să-i tai dintr-o ureche…
Își revine și așa cu un ochi cruciș zice:
– Gata, unchiule, știu! Îi punem Mozzart, am văzut eu la austrieci, așa se face…
Caut prin CD-uri, numai bălării, am găsit unul cu lecții de pian de-a lu’ ăla mijlociu al meu:
– Beethoven e bun?
– Dă-l încoace!
Bag CD-ul, băi și-ncepe Joiana să turbeze și mai tare.
– O fi englezoaică. Lasă, Mișule, că de data asta încerc eu.
Mă dau aproape de ea, hai Joiana, hai cu tata, bravo fetița, că ce frumoasă ești, că hai te scot la o șaorma… La o plimbare-n Calea lactee… Space… the final frontier…
Zboară nea Ilie, zboară, visul meu obișnuit de 4-5 ani…

Când m-am trezit, Mișu cu un furtun în mână pregătit să-mi sufle-n gură.
– Aoleu, unchiule, ce m-ai speriat! Că nu te mai trezeai. Și pe matale te-a lovit bre, hai că nu rămâne semn.

Când a venit suedeza acasă, noi stăteam pe prispă așa cu picioarele atârnând, vaca păștea liniștită pe iarbă… Când a văzut-o suedeza…
– Din jävla röv! Ce-i asta Mișa? Ce e cu vaca asta?
El c-o fi, c-o păți, supriză! iubita mea…
– A, păi eu am vrut un vițeluș sculptat, de lemn, nu vacă. S-o duci înapoi de unde-ai luat-o…

N-am zis eu? Nu mai bine se-apucau ei și făceau unul bălțat?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.