Răzvan Târboacă a inventat un serviciu de publicitate fain, numit AdCaptcher, care îţi permite să filtrezi spamul şi în acelaşi timp să faci reclamă la ce doreşti. A rulat vreo 2 zile şi aici, de test, iar când vor începe campanii publicitare, va rula din nou.

Pe lângă arhiblog, serviciul a fost implementat şi pe VoxPublica, platforma celor de la iRealitatea. Fain frumos, comentatorii nu erau deranjaţi, totul bine, până când, o zambilă umană, pe numele ei Alin Fumurescu, alintat Fumi, a realizat că nu e bine. Nu ai voie să faci bani astfel, nu ai voie să îţi faci reclamă, pentru că nu e etic. Reclama trebuie să fie clasică, să se vadă mare şi frumos şi să nu cumva să implice nimic. Eventual doar bani în buzunarele elitei intelectuale de pe vox publica.

In momentul in care voxpublica solicita sa scrii ceva pentru a-ti putea da cu parerea, a incetat a mai fi voxpublica. Sa-i zicem voxsponsorul. Haha.

Departe de mine de a fi vreun suporter al iRealităţii. Dau cu bâta în baltă în fiecare zi, deşi, e adevărat, mai mult o fac la TV decât în online.
Doar că stau şi mă întreb aşa, în sinele meu interior, Fumi ăsta din ce crede că se plătesc salarii? Sau cum vine banda aia de internet care îi asigură lui dreptul de a-şi publica rânduricile pe Vox Publica? Fermele alea de servere se autoîntreţin? De unde bani? Să dea conu Vântu non stop, aşa, că îl cunoaşte pe Alin Fumurică?

Niciodată nu am reuşit să îi înţeleg pe aceşti oameni. Da, suntem genii, da, noi scriem de rupem peniţa-n două. Da desigur, vrem bani, pentru că, nu-i aşa, trebuie să avem asigurate condiţii bune pentru a ne desfăşura genialitate. Dar banii trebuie să vină din donaţii generoase, nu ne mânjim noi cu firmele.

Valoarea nu aşteaptă numărul anilor.
Şi nici prostia.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

25 comentarii Adaugă comentariu

  1. Eu îi dau dreptate, într-un fel, lui Fumurescu ăsta. Am comentat şi eu pe VoxPublica şi mi se pare o manipulare grosolană să condiţionezi cuiva accesul la comentarii prin obligaţia de a băga acolo un slogan în care nu crezi. Odată ce ai introdus formula respectivă, subconştient însemnă că ai acceptat-o.

    Mă mir că nu ai menţionat-o şi pe Laura Cernahoschi, că şi ea a făcut tevatură pe tema asta!

  2. deh, unii vor si cu pula-n cur si cu sufletu-n rai :)) sau daca s-ar putea, sa ne hranim toti cu stiinta si simtire, fara nici un ban. retarzi

  3. da’ ce pipa mare are domnuţ Dan :))

  4. @Dan Lee: dar daca pe poza aiai iti scria: 4dscfds5 … era mai ok? adica sincer, ce importnata are daca scrie emmanuel, sau alt cuvant?
    Cu ce te deranjeaza pe tine ca si cititor?

  5. Arhi, păi dacă intri pe VoxPublica o vezi, că scrie în fiecare zi. E o blondină simpatică care o arde pe la Realitatea şi Cotidianul.

  6. A, şi cică între 2000 – 2005, a lucrat la SRI unde a fost locotenent. 🙂

  7. O securistă micuţă şi sexy! 😆

  8. Daca aia a fost securista la SRI, eu am fost var primar cu 007 si frate de sange cu Simon Templar :)) oricum, relativ bunoaca, asa, ca blonda ce se afla

  9. #12

    arhisalutare,

    acum intelegi, arhidom’le, de ce s-au inchisara unele ziare?

    unde mai pui ca unii sergenti mai umblau si la titluri, sa le faca mai “percutante” si uneori se nimerea chite o stire percutanta d-asta langa fix reclama firmei percutate.

    Am asistat la un meci d-asta, dupa publicarea unui titlu care a excitat un ditai clientu’.
    vorba aia: reclama in plus, de bonus, f’o do-o miare, factura la mobil pentru egsplicat situatiunea clientului furibund si aia la f’o suta de ioroi.
    moaca sefului luat la muie de ala de la vanzari – PRICELESS!

    Eu as face un experiment cu atuncatorii astia cu parerea si pixul: i-as pune sa-si scoata din reclama salariul, intretinerea, cheltuielile de regie etc p-o luna. sa faca vanzari, vorba aia. asa, ca experienta de viata.
    dupa care, scriem cat vrem despre edceapcea.

  10. Ehh e grele cu intelectualii

    In rromania uni din intelectuali is mai prosti decat un taran la sapa ….

  11. @Dan Ciulea Cred că nu eşti bine informat în legătură cu subiectul. Poate că Emmanuel nu m-ar deranja aşa de tare, dar sloganuri ca “Invidia e bună”, sau “Îmi place Coca Cola” chiar mă supără foarte tare!

  12. Ofiteri sub acoperire… hai mey, pisicutele alea au alt rol in SRI nu sa manipuleze informatii. Eventual manipuleaza altceva. Faptul ca stie una alta despre afacerile unora nu inseamna ca e ofiter de informatii. Orice reporter o poate face daca pune intrebarile potrivite cui trebuie.

  13. @Dan Lee Nu cred ca vreun publisher va pune “Imi place Coca Cola”. Cat despre ce apare acum, gen “Invidia e buna”, care e sloganul Money.ro, baietii au testat sistemul. E ceva nou si e normal sa experimentezi pana se stabileste un “best practice”.

    Insa de aici pana la “atac psihologic” si alte aberatii gen “capitalism agresiv”, “blocarea parerilor”, “spalare de creiere” etc e drum lung si multa paranoia.

    @arhi Prefer sa nu comentez articolul lui Fumurica ca e praf in ochi. Omului, de fapt, ii e foame. Si vor aparea tot felul de aberatii “revolutionare” din partea unor oameni care-si pierd rapid influenta si painea. Cu timpul vor intelege ca online-ul nu-i print, ca vremurile s-au schimbat si ca poetii mor saraci.

    PS: Pe celelalte siteuri unde fanatismul nu e in floare, a crescut nr de comentarii de peste 5 ori.

  14. @Razvan Tirboaca Lăsând la o parte interpretările şi teoria, pur şi simplu nu mă simt în largul meu când mi se condiţionează în acest mod accesul la postarea de comentarii şi cred că şi alţii se simt la fel.

    Rezultatul va fi, cred eu scăderea numărului comentariilor, mai ales că de multe ori apar confuzii legate de modul în care trebuie introdus textul: cu majuscule, fără majuscule, cu puncte, virgule şi ce mai apare pe acolo, sau nu etc. Şi având în vedere că vizitatorii sunt leneşi atunci când vine vorba să facă ceva în plus, mulţi se vor lăsa păgubaşi.

    Dar mai bine să lăsăm timpul să decidă!

  15. Ideea nu-i rea per se, doar ca o sa-si arate efectele negative cand vor scadea comentariile.

  16. #19

    Dan, chestia asta se foloseste in mod constant demult. doar ca in loc sa scrii emanuel, esti pus sa aduni 1+1, sau sa scrii cu si fara majuscule etTYYTREeerR312763YY. eu cred ca va avea succes

  17. Cum dracu’ să nu ştiu??? Ce am descoperit Internetul ieri? Dar chestia asta creează confuzii şi merge doar pe blogurile mici cu vizitatori constanţi şi cunoscuţi, că altfel nu prea mai comentează nimeni. Eu personal nu mi-aş pune aşa ceva pe blog, chiar dacă aş fi plătit pentru asta.

  18. 1. Dane, dupa cum am spus, e nevoie de o perioada de timp in care publisherii vor pune tot felul de ciudatenii, pana cand se va ajunge la ceva ce functioneaza. Sistemul e facut ca userului sa-i fie mai usor de scris, nu mai greu.

    2. Un captcha nu se foloseste numai pentru comentarii, se foloseste la sign up, contact, e-commerce, social network, etc. O sa vezi ca Facebook va pune captcha la invites pentru a stopa idiotii care se imprietenesc cu cat mai multi (cu scopul final de a-i spama).

    3. Rolul unui captcha pe blog nu e sa te apere doar de boti, uneori ii descurajeaza si p-aia care comenteaza doar pt link (care tot in categoria spam intra).

    4. Incepand cu saptamana asta, publisherul va putea sa aleaga o perioada de timp in care captcherul sa nu mai apara pentru un comentator care deja l-a completat. Optiunea e buna pentru bloguri, unde comentariile se transforma in conversatii.

  19. @L3ST Comentariile vor scadea pe termen scurt iar aia care nu vor mai comenta sunt exact spamerii sociali care doar isi lasa link-ul aici. Akismet te protejeaza de viagra, nu de idioti.

  20. @Razvan: Eu daca ma bag in discutia generata la tine iti fac tie un favor. Echivalent, tu imi faci un favor ca imi permiti sa particip la discutie. Daca tu imi pui piedici pot sa n-o mai fac. E alegerea mea daca totusi o s-o mai fac in conditiile in care tu monetizezi fiecare raspuns. Nu sunt indignatul care se oftica ca X face bani, dar macar ca o chestie de reciprocitate a respectului, ar putea fi intrebati oamenii care comenteaza ( frecvent ).

  21. @L3ST Sistemul e gandit ca un banner exchange. Adica imaginile care le pui la tine apar si la ceilalti membrii free (targetate binenteles, adica nu-ti vine o imagine in chineza). Asta ca sa compenseze exact ce spui tu mai sus.

    Nu toti sunt Arhi sa atraga advertiseri si nu toti vor castiga bani direct din AdCaptcher, insa poti castiga indirect prin cresterea traficului sau prin afiliate marketing. Te faci afiliat Emag (doar un exemplu) si la imagini pui produse (alt exemplu) si castigi indirect. Si sunt convins ca fiecare va avea o motivatie si un mod diferit de utilizare.

    * conturile premium nu primesc imagini de la altii

  22. face ce vrea muschiu lui la el acas:))