Imaginile de mai jos, care au scandalizat UKul, m-au întristat foarte tare. Niște vameși olandezi confiscă sanvișurile unor sărmani turiști englezi pe motiv că aceasta e legea și nu poți aduce chestii de mâncare din afara UE, în UE, fără un permis special, evident.

Ok, ok, m-ați prins, nu m-au întristat deloc, dimpotrivă.
Doar că mă scandalizează atitudinea asta gen Hai, mă, ieri puteam și azi nu, că nu s-a schimbat nimic. Ba da, boss, s-a schimbat, ați ieșit din uniunea noastră care vă sărăcea atât de mult și din cauza căreia erați trași înapoi.

Eu, personal, sunt foarte mulțumit de ieșirea UK din UE. Pentru că ei au fost cei care au ținut tot timpul în loc uniunea, ei au insistat să nu existe o uniune mai adâncă, cu armată proprie, ffs, și-au păstrat mizeria aia de liră deși toate locomotivele UE au trecut la Euro, tocmai pentru a încerca integrare de facto, nu doar de jure a zonei.

Îmi place și că medicii pleacă de acolo, pentru că le-au expirat permisele de muncă, iar vestitul NHS este pe butuci, tocmai într-un moment de asemenea criză ca acesta.
Pentru că ei, cu Nigel Farage, au fost cum sunt românii acum cu AUR. Da, sigur, e cam de căcat, DAR TREBUIE SĂ REVENIM LA CEEA CE AM FOST ODATĂ.

Reveniți.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

86 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Probabil ca si reciproca e valabila, deci bombardierii nu vor mai putea duce sarmale congelate cu avionul la Londra…

    • #2

      DA, SIGUR SE VOR INGHESUI

    • #3

      Am in familie un cuplu care dupa vacanta de iarna in Romania se intorcea in bagajul de cala cu UN SFERT DE PORC. Zburau cu low-cost, plateau 10-20 de euro in plus pt bagaj pana la Londra, iar geanta aia era ceva imens, pe care cand o goleau se umplea congelatorul.

    • #4

      @Nico &Arhi va dau scris si semnat ca unii fix de langa mine au trimis juma de porc si 2 deca de vin +multe alte cuvenite si nu i a oprit nici dracu daaar asta nu inseamna ca altii nu sunt opriti.
      Numai ca vreau sa mentionez ca mai stiu alte 4 cazuri de langa mine fix la fel asa ca pt britsii in cauza nu a fost decat un caz de “Ghinion!” vb lu nenea shef de stat or whatevere sauuu pur si simplu a fost vb de putina mandrie locala fata de unii care au tinut mortis sa paraseasca uniunea…

    • #5

      _se intorcea_. Dar cred ca sunt sanse ca la IN sa nu se streseze prea mult cu carnea & stuff. Eventual se vor folosi de “clementa” asta cand vor sa mai filtreze din “straini”.

  2. De acord cu tine. Si eu le urez mult succes. Sigur, le vor creste taxele, companiile mari vor incepe sa plece, bancile deja si-au transferat o mare parte din fonduri in Germania, preturile vor creste. Dar macar vor putea pescui in liniste. Asta e important!

  3. #7

    Vrem te rugam un alt link functional. Multumim.

  4. #8

    Nu merge video-ul, este de la mine sau si la voi este la fel?

  5. #9

    Ce m o uns pe suflet, nu are cum sa ți para rău de ăia. Ce faci cu mana ta de numește…

  6. #11

    Vai, cum se udau englezii când Farage le spunea că NHS va primi 1 miliard £ anual, adică banii pe care UK îi dădea fondului UE.
    Doar că NHS va vedea banii ăia doar când o să-și vadă orbul ceafa.

    • #12

      Păi stai, nu s-a dovedit că a fost o minciună?

    • #13

      Suma vehiculata era approx. £350 mil/săptămâna dacă nu ma înșel. Și da, a doua zi după votul de Brexit, Nelu Făraș a dat-o la întors, că stai sa vezi, că ce o fi, ce o păți, ca el nu a zis niciodată așa ceva ….

      www.theguardian.com/politics/2017/sep/15/boris-johnson-we-will-claw-back-350m-a-week-post-brexit-after-all

    • @moteky, s-a dovedit ca e minciuna. Problema e ca atat timp cat a fost campanie pro/anti-brexit asta nu prea a interesat pe nimeni. Cei cu pro-remain se bazau ca pica referendumul la un scor strans si au facut non-combat (sondajele aratau spre finalul campaniei 52-48 pro-Remain) si se gandeau probabil ca vor veni la Bruxelles cu rezultatele sa ceara ceva avantaje suplimentare, cu cat mai strans ar fi fost scorul, cu atat ar fi negociat mai la sange. Sa le fie invatatura de minte ca nu trebuie sa te bazezi pe sondaje cand diferenta e mai mica de 2*eroarea de sondaj care era de 3% :))))))

  7. #15

    Mi-au dat lacrimile când am auzit replica vameșului, aia de da și titlul articolului

  8. #17

    Hai sa nu ducem lucrurile in derizoriu,multi englezi(middle class)traiesc de ani de zile cu senzatia ca nu mai au loc in tara lor,locuintele sunt inaccesibile,concurenta la joburi,la doctor ajungeau la patel sau viorica ce vorbesc o engleza aptoximativa,autostrazile nu mai fac fata,etc……eu cred ca se vor repune repede pe picioare,pentru ca sistemul emigratiei pe puncte le va permite sa ii selecteze pe cei educati si talentati,iar dpdv comercial vor avea acorduri de liber schimb cu cine vor.Bonus vor limita accesul,si extrada mai usor clanul Tandarei si altii de teapa lor,si sa vezi acum distractie in Romania.
    Nu as vrea sa cadem nici in propaganda marxista de la Bruxelles,condusa doar de dorinta de a satisface companiile ahtiate dupa cresterea consumului,ca in Romania nu se vede,e una,dar vestul Europei se magrebizeaza si africanizeaza accelerat……

    • #18

      Nu pot să te contrazic cu privire la sentimentele englezului midle class pt că n-am fost acolo nici măcar ca turist.
      Dar de alde Patel, Ngumba și alții care să le ia joburile și să ajungă la medic n-au scăpat.
      Pt că ăștia vin din fostele colonii, au alt regim, veneau pe capul lor și înainte de UE, Marea Britanie a avut un imperiu pe jumătate de lume, deci au de unde să vină.
      Prin Brexit au scăpat de europeni și atât. Și nu toți erau Viorici needucate. Nu știu ce regim de emigrare li se aplică celor din țări neeuropene și neimperiu, dar permite-mi să mă îndoiesc că li se aplică Brexit.

    • #19

      PS. E prima oară când aud că Europa per ansamblu sau doar estul ei fac parte din Magreb sau Africa. 🙂

    • #20

      Exact asa a gandit si votantul de brexit. Ce nu a inteles, la fel ca tine:
      – Patel si Viorica sunt doctori, intra oricum in grila aia de puncte. Tot la ei vor ajunge.
      – Preturile la locuinte sunt raportate la cerere si oferta. Partea cu inaccesibil este o prostie, am mai multi prieteni plecati care au gasit bine merci. Unul a cumparat, altii prefera chiria.
      – liber schimb cu cine vor ei dar nu prea. Au liber schimb cu EU la marfurile produse la ei. Ai habar ce se mai produce in UK? exact, nimic. La restul, TVA si alte distractii. Daca scoti un pic capul din fundul mioarelor o sa vezi trista realitate.
      – expulzarea o sa fie un pic mai grea, ca nu mai ai de exemplu mecanismele EU prin care cine venea de exemplu prin FR era pur si simplu predat catre francezi.

      Btw, ca sa intelegi cat de dependenti sunt de comertul cu EU, in zilele cand FR a blocat traficul, unul dintre prieteni nu mai gasea lapte praf. in doar 3 zile.

      Sper sa ii alerge pe strada (cu parul) pe toti mincinosii aia care le promiteau marea cu sarea si stiau ca mint. Si mai sper sa ii si prinda!

    • #21

      @ady-p: vestul europei. VESTUL. gen partea de vest. se magrebizeaza – adica se umple de emigranti din nordul africii. vestul europei. nordul africii. vestul.
      franta are politica de investitii in africa de multi ani de zile tocmai pt a genera acolo la ei crestere pt a limita emigratia catre europa. nu cred ca ai o imagine corecta cu ce potential de oameni exista in africa si care e dornic de a se pripasi prin tari europene.

    • #22

      @Ender, pricep aspectul.
      Dar te rog explica-mi în limba română, cu subiect și predicat ce are de a face Brexitul cu magrebizarea și africanizarea vestului Europei.
      Prin brexit nu mai primesc oameni din Europa, care nu e în nordul Africii.
      Sau vrei să insinuezi că prin brexit sunt protejați de nord-africanii care folosesc restul țărilor vest-europene drept puncte de tranzit și dau năvală pe insulă pretextând că vin din Europa?! Permite-mi să mă amuz.
      Englezilor le vin o grămadă de africani, caraibieni, indieni, pachistanezi fără să aibă legătură cu brexitul.
      Marea Britanie se africanizează la rând și împreună cu restul țărilor vest-europene, dar nu din cauza africanizării țărilor vest-europene.

    • #23

      Mai tine cineva minte daca atunci cand au speriat romanii Germania eram in UE? 🙂

  9. #24

    “multi englezi(middle class)traiesc de ani de zile cu senzatia ca nu mai au loc in tara lor” – fals, lower class au aceasta senzatie
    “locuintele sunt inaccesibile” – corect, dar uita-te cine a cumparat imobiliarele, hint: rusi si chinezi
    “concurenta la joburi” – asta e un lucru bun
    “la doctor ajungeau la patel sau viorica ce vorbesc o engleza aptoximativa” – nu vad problema, oricand un john sau mary ar fi fost angajati prioritar, dar daca nu aveau de unde sa ii aduca, ce altceva poti sa faci?
    “autostrazile nu mai fac fata” – datorita hoardelor de invadatori non-UK care sunt saraci si stau pe asistenta sociala, dar bogati incat cutreiera autostrazile constant? clar nu e vina guvernului ca nu au mai facut investitii in infrastructura si au lasat sa moara sistemul feroviar
    “eu cred ca se vor repune repede pe picioare” – citation needed
    “sistemul emigratiei pe puncte le va permite sa ii selecteze pe cei educati si talentati” – sigur, iar aceeasi John si Mary vor incepe sa culeaga rahat de caine de pe strada si lettuce din camp
    “dpdv comercial vor avea acorduri de liber schimb cu cine vor” – nu aveau si pana acum? ba chiar in conditii mai bune decat pana acum? Tot ce au facut a fost sa isi inchida o usa mare cu UE si sa permita SUA sa vina sa ii sodomizeze fara macar un scuipat in prealabil
    “Bonus vor limita accesul,si extrada mai usor clanul Tandarei si altii de teapa lor,si sa vezi acum distractie in Romania.” – de acord, dar puteau sa o faca la fel de bine si inainte. Bonus, tandareii vor merge in alta parte in UE, ca doar nu sunt prosti sa stea aici.
    “Nu as vrea sa cadem nici in propaganda marxista de la Bruxelles” – nici eu, dar bine ca nu exista asa ceva. btw, ce este o propaganda marxista?
    “condusa doar de dorinta de a satisface companiile ahtiate dupa cresterea consumului” – unde altundeva este diferit?
    “ca in Romania nu se vede” – cu asta sunt de acord. in Romania nu se vede, asa ca se vorbeste la ghici
    “vestul Europei se magrebizeaza si africanizeaza accelerat” – din nou, citation needed. in 2016 jalea era ca vin sirienii si ne cotropesc. Sirienii nu sunt nici magrebieni, nici africani.

    Bai, si am zis ca azi incep tare de dimineata cu munca, dar uite ca am mai gasit un mod de a procrastina. Partea buna e ca acest comentariu mi-a scazut productivitatea muncii, afectand grav piata libera si lovind direct in profitabilitatea companiilor ahtiate de cresterea consumului.

    • #25

      Bai, si am zis ca azi incep tare de dimineata cu munca, dar uite ca am mai gasit un mod de a procrastina. Partea buna e ca acest comentariu mi-a scazut productivitatea muncii, afectand grav piata libera si lovind direct in profitabilitatea companiilor ahtiate de cresterea consumului.

      #amras :))))))))

    • #26

      Daca ne referim la UE, dpdv economic dorintele Germaniei si Frantei sunt cam lege,vezi north stream,vezi acordul cu poporul prieten chinez….asa ca din punctul asta de vedere UK macar nu e atat de manjita.
      Romania,Bulgaria sunt niste semimembri UE,nici dracu nu vine….dar te invit sa traiesti in UK(nu Londra),sa cunosti oamenii atat de bine incat sa iti spuna ce gandesc,asa cum te invit sa locuiesti si in alte tari foste puteri coloniale sa vezi cum se schimba culturile locale.sau sa revii,in fiecare an,in acelasi loc,sa vezi mai multa mizerie,sa auzi mai mult paki,turca si araba,mai multe kebap….
      Spor la treaba si multa productivitate.

    • #27

      Aberatie poetica:

      Unul din motivele pentru care Anglea’ e plina de magrebizare ( rasist by all means, stiu) e faptul ca englezului de rand i-a crescut burta mai mult decât scula si acum nu o mai vede si se fudulește excesiv cu ce ținea el minte ca avea înainte de razbelu cel mare.

      Pai, englezul neaoș si de-a dreptul arian, nu mai pune mana sa execute job-uri sub demnitatea lui – sta acasă pe un ajutor social și se plânge de mama focului de imigranți și votează haurul local. Ei nu pun mana la câmp, la spălat de mașini, la spălat de bătrâni si in general se feresc ca de dracu de muncile de jos, de aia 1/3 din amazoncouk e livrat de neaoși din estueuropii, care măsluiesc pachete si le vand pe olx…

      Le-a fost bine ca imperiu – le-a fost bine cu lucrători low-cost si cuminți din paki, le-a fost bine cu personal calificat si muncitor din tarile EEU. Dar la sfârșit, trebuie sa ții cont ca ala care iți curata casa si curtea tot ajunge sa se pișe in wc-ul tău. Si atunci nu-ți mai place, ca pute a pisat cu curry sau cu miros de cârnați, basca ca in 30-50-80 ani de atrofiere musculara si mentala tu englez get-beget, ai obosit sa mai pui osul la treaba.
      E de facto dixit, ca munca aia o fac clasele de jos din EEU si EurAsia – si mai da-i in măsa ca pute pe strada a kebab, iese ala cu cearșafu’ in cap in loc de pălărie de fetru și vezi surpinzător de multe semințe scuipate pe jos, in ceea ce altădată era fala imperiului coroanei lu coana Veta.
      Totul are un preț si bașinismul asta angloid era previzibil. Scurt si clar ca a zis conasu Farage, ieșim din EU si facem o MAGA de nu ne vedem si brusc o sa fie străzile iar expuse corect si cu luminozitatea necesara si cu praf de fetru in aer si vom zice helau si hauduiudu si vom zâmbi si vom fi consultați de sir john si heil mery și ne va lua gunoiul un dwaine si ne va aduce mancarea un anthony.

      Dacă tot procrastinai înainte de a citi cele 237 meiluri: Nu ma bucur de răul altuia dar și-o merita și sa vedem cum se vor descurca de acum încolo – eu țin cu EU si cu coeziunea asta neo-marxista ( btw știe cineva ce filozofie e asta caci e folosita la fel de mult ca si cuvântul broadband si probabil 1/% stiu etimologia ?! – poate are chef Maithun sa ne faca un eseu {pe bune} ) caci fără ei o sugeam pe rosu si nu când vroiam noi ci când vroiau ei.
      Si stați relaxați și priviți filmul, cu un cancioc de porumb neaoș înfuriat, caci ce se întâmplă acum in tarile ‘magrebizate’ se va întâmpla si la noi, caci deja ne pute sa lucram fără 300 de lei pe zi si apar din ce in ce mai multi asiatici care sunt politicoși si isi vad de treaba pe preturi corecte – când veți vedea primele taxiuri cu paki si thailandezi care iti dau restul la leu, profeția va fi aproape de indeplineală

      Caci istoria se repeta si e ca in 38′. Nu credeam pana nu i-am vazut la noi la poarta….

      Va pupa Motzu!

    • #28

      Io pun pariu ca daca se opreste imigratia aia de mâna de munca ieftina din care jumate maxim lucreaza restu îs pe trafic si facut mizerie, o sa se gaseasca si englezi john si mary sa faca munca “de jos”. E “de jos” ca e platita prost ca îs altii care o pot face mai ieftin si mai prost. Da’ înainte sa se umple de bronzati prin vest cum era, plin de rahat de câine pe strada si munti de gunoi? Ca nu cred.

      Asta cu “n-o sa faca ei munca de jooos” e propaganda propulsata de industriasi si reluata în cor de asa zisa stânga occidentala care a uitat ca la baza ar trebui sa apere interesele muncitorimii.

    • #29

      dada, sigur ca da, vor vedea ca vecinul nu are cu cine culege sparanghelul si vor zice Ok, ne sacrificam noi sa muncim pe un venit de mizerie, daca nj are cine.
      cateodata, ma intreb, voi astia antivax, masca, ue etc, dati un examen la intrarea in grup?

    • #30

      Nu, dar daca nu e om altul sa munceasca decât john sau meri si ala fara x mii nu se da jos din pat, o sa fie de ales între sparanghel necules si sparanghel cules dar pe salariul de x mii. Evident si la magazin o sa coste altfel, dar si ce? Si asa e ultraconsumerism si se arunca multe. Ca pret pentru o societate mai omogena nu mi se pare mare. Societatile omogene vin cu tot felul de alte beneficii, gen rezilienta la socuri, întrajutorare, coeziune, etc.

    • #31

      da da, fix asa functioneaza un business. nu o sa fie Nu mai cultiv sparanghel, spalati-va pe cap, arunc cultura ca sa nu ies in pierdere. de aia se arunca culturile, lapte la gunoi si restul, ca se da mary jos din pat si creste pretul.

    • #32

      Mie mi se pare amuzant ca redusii mintali care se plang de magrebizarea si africanizarea UK (si a Europei) considera Brexitul o solutie pentru de-magrebizare/de-africanizare.

      In primul rand, magrebizare in UK nu prea exista, ca tarile magrebiene sunt francofone si aia se duc sa paraziteze si sa allahakbareze prin Franta, le e prea lene sa invete o limba noua sau oricum n-au niciun interes sa faca asta. Aia colorati de care se sperie redusii mintali sunt ori indieni/pakistanezi ori africani, dar subsaharieni pe unde au avut englezii colonii, de exemplu Nigeria ori caraibieni. Sa luam nationala de fotbal a Angliei, toti care nu sunt albi de acolo au origini ori nigeriene ori jamaicane/caraibiene. din cand in cand mai apare cate un indian/pachistanez/bangladeshian (sau cum se zice, bengalez? begali?) gen Choudhoury, dar din aia mai rar ca-s cu cricketul, oricum divaghez.

      De aia care nu-s albi nu o sa scape pentru ca nu sunt europeni si oricum au voie sa ramana la fel ca si pana acum. De ce o sa scape e ca nu o sa mai vina asa de multi imigranti albi din partea saraca a europei (noi, bulgarii, polonezii) sa le faca joburi de 2 bani sau joburi foarte specializate la care ei n-au suficienti oameni pregatiti, iar aia care sunt deja acolo oricum o sa ramana, cel putin cine are job.

    • #33

      @webber chiar ca, bine ca nu exista niciun fel de propaganda marxista. Remember cand junkers dezvelea statuia lui Karl Marx?

    • #34

      Constatare prozaica, mai mult de la la firul ierbii:
      ca de obicei romanul verde stie el cel mai bine cum e cu relatia EU-UK si opineaza de pe margine crapand seminte si plescaind din masele in timp ce isi scoate un rotocol de scame din buric cu unghia de la degetul mic. Si nu, nu e coca-nail, ar vrea el dar e prea rupt in anus ca sa aiba bani de cox asa ca se multumeste cu ce gaseste prin nari.
      Parasind aceasta diatriba, as veni sa aduc aportul meu la argumentul iesirii UK din EU bazat pe faptul ca stau pe insula de destul timp incat sa imi formez o opinie.
      UK a iesit din EU printre altele deoarece s-a saturat de cozile de la unemployment benefits populate de est europenii in numar mai mare decat el, cetateanul simplu dupa principiul less is more adica less est europeni la coada, more for me. Nu ii da nimeni afara pe est europenii care fac low skilled jobs, cele pe care englezul refuza sa le faca doar ii obliga sa isi mai ia o hartie in plus de la consulat si pot lucra linistiti in continuare asa ca ce visezi tu Motzu e wishful thinking. La ce trebuie sa te astepti insa e deportarea in masa pe care au de gand sa o faca si au inceput deja cu un avion plin de infractori est europeni neaosi deoarece le-au cam umplut inchisorile. Eu zic sa incepi sa sudezi niste fier forjat pe la geamuri, poate se multumesc bombardierii repatriati cu el si te lasa in pace pana pui altul cand incearca sa iti faca o vizita, deoarece vremuri tulburi se anunta, stii cum zic ?

    • #35

      La faza cu benefits (mondiala faza din Romanians are coming), am impresia ca englezii au fost prostii uniunii, asta daca am inteles corect ca se dadeaunprea usor.

      Nu mai retin 100% ca de obicei am avut job, dar de exemplu in Finlanda se dadeau benefits doar daca aveai permis de rezidenta permanenta, iar acela ti-l dadeau doar daca erai angajat, deci macar cateva luni ar fi trebuit sa ai job. in plus, parca iti dadeau niste stimulente daca mergeai la cursuri de limba si de integrare, dar daca erai parazit, erai considerat rezident temporar si n-aveai benefits, la britanici cum era?

    • #36

      la britanici era intrai in UK si aveai benefits. iar ei, in loc sa rezolve aceasta lacuna legislativa, au decis ca e emotivul principal pentru a iesi din UE:))))))))

    • #37

      @motzu
      Aici e foarte fain explicat ce e neomarxismul
      youtu.be/Sww0e8kn-BU

    • #38

      Disclaimer – om trait in vest ceva timp.

      @Nicolae C – “Io pun pariu ca daca se opreste imigratia aia de mâna de munca ieftina din care jumate maxim lucreaza restu îs pe trafic si facut mizerie, o sa se gaseasca si englezi john si mary sa faca munca “de jos”. “. Ai uitat #jokeoftheday.

      Traiesc intr-un fel de Pantelimon (oras, nu cartier). Nici macar postasul nu mai e local. Si pun astia anunturi in draci ca vor sa angajeze postasi. Pun in cutia postala, pe masini. Cu pandemia asta, comenzile au explodat si ii fac sa lucreze Duminica. Si nu se scot. Si crede-ma, nu au salarii rele.

      Daca ar fi sa ma pui sa aleg, as alege meseria de postas oricand fata de cea de sparanghelist pentru ca e mult mai usoarasau cel putin asa pare. Si totusi, nu se scot. Cum pensula ma-si sa nu te intrebi unde-s john si mary? Si da, cunosc si someri de cariera bastinasi.

      Fun-fact: e amuzant cand curierul iti spune prin usa, direct in romaneste: “aveti un colet”. Si nu doar o data. Am un nume care nu lasa loc de indoieli.

  10. #39

    m-ai facut sa rad cand ai scris “uniunea noastra”
    care “noastra”, prietene? :)))
    suntem si noi pe acolo, unii mananca tort si altii eugenii…iar noi suntem aia care strang masa :))

    • #40

      da, e uniunea noastra. daca nu eram in ea, acum eram biciuiti pe plantatii de adrian nastase, cu un nivel de trai albanez. uniunea a transformat romania si a ridicat-o cu 50 de ani in 10 ani, asa ca da, eu consider ca e uniunea noastra si sunt recunoscator pentru ea.

    • #41

      nu stiu cat a ridicat-o dar eu vad discrepante destul de mari in continuare, mai ales in zonele rurale – sa vezi cum arata satele in olanda, zici ca-s orasele noastre – de aici si frustrarea mea
      corect ce spui insa, daca nu ne aflam in UE eram un soi de republica moldova2, poate si mai rau

    • #42

      nu, eram mai rau, pentru ca e mai mult de furat si nu ne proteja nimeni

    • #43

      @vlad: si de ce sunt discrepantele astea in zone rurale? Pentru ca primarii (psd si pnl) fac chestii prin pndl (programul national de sifonat banii publici), adica asfalt la jumate din grosime etc (vezi reportajul Recorder) in loc sa atraga fonduri europene. Stiu, in cazul fondurilor europene nu poti fura bani, asa ca pndl rulz.
      Si-atunci ce sa faca UE “marxista (lol, mor dupa acesti termeni folositi de mai toti analfabetii conspirationisti -neomarxism, progresim etc), sa vina sa le zica locuitorilor cu cine sa voteze?

    • #44

      Vlad, am avut alegeri locale acum 1 luna(alegeri care au impact in mod direct asupra calitatii vietii tale in comunitate) si prezenta la vot a fost jalnica, minim istoric si tu ne zici de sate olandeze si ca strangem mesele dupa UE. Pai cine sa te scoata din saracie? Sa se faca, sa vina sa ne dea, nu exista asta ceva in UE, doar in Romania.

    • #45

      Vlad, prietene, ai fost activ in campul muncii prin anii 90-2000? Daca da, iti mai aduci aminte cum 200 de dolari pe luna era lucs?
      Romania e partener in EU, nu musafir, terminati cu prostiile.

    • #46

      probabil vlad vrea sa spuna ca nu suntem la niveul tarilor din vest, ceea ce e de cacat, pt ca uite, au trecut 10 ani deja si am votat tot timpul guverne competente.
      unii nu realizeaza ca acum 10 ani eram in cacat pana la urechi.

    • #47

      Dacă ieșea Bombo, acum eram în Congo.

    • #48

      Aaaa, partial color, Vlad:

      1.da – pen’ca ala care mănâncă eugenii nu isi dorește sa manace tort. aici la noi – visează, uraște mâncătorul de tort după care cade in reverie si haurism.
      2. satele din Olanda munceau de rupeau fashul pe ele, de acum 200 de ani de când aduceau orez vrac si il decorticau si il puneau in pungi si il vindeau in restul europii – noi frecam pașoptismul cu cuvinte frumoase si steaguri colorate. Ma rog aici aberai caci contextul istoric e mult mai complex dar in principal aia făceau valoare adăugată de acum 200 de ani. Noi agricultura de subzistenta.Marele granar al europei vindea la preturi de nimci in interbleic ca sa paota acoperi ratele dobanzii luate pentru a astupa gauri guvernamentale. Prin noi insine programul cretin, liberal, marele Bratianu, de pe atunci noi nu doream investiții străine ca o sa facem noi din șurub de 18 elicoptere si avioane – la pila. Wow
      3. Aia muncesc tata – si au muncit si acum 200 de ani si muncesc si acum – pe vremea aia de kkt nu stai la poarta sa spargi semințe ca iti ajunge pleava in Londra in 3 minute . nu merge sa nu ai casa zidita si acoperișul facut ca iți ploua in casa si/sau a doua zi te găsesc vecinii congelat.Acolo muncești sau aleluia si aia au case relativ mici si fara perdele ca sa se vadă ca ești om normal nu faci palate si te spargi in figuri si seminte.

      Zic si io

    • #49

      UE ne-a ridicat mult dar asta s-a intamplat natural, prin simplul fapt ca suntem membri, nu prin vreun efort al uniunii. Momentan suntem simpla colonie economica nicidecum parteneri, altfel ar fi tinut cont de noi la construirea north stream-urilor si in orice alta decizie importanta care ne priveste dar are beneficii si pentru dictatorii UE (Franta si Germania) asa ca se simt indreptatiti sa hotarasca si pentru prostii de noi.

    • #50

      nu-i asa? a fost asa, natural. am zis ca suntem membri si a inceput cresterea. nu au contat deloc miliardele bagate, supravegherea care a facut posibila eliberarea de sub camarilele politice la putere, capacitatea de desfacere pe o piata de 450 de milioane de oamenni. am crescut asa, prin afiliere. ba, sunteti exemplul clar al rateului sistemului romanesc de invatamant

    • #51

      Pentru cine nu intelege cat am progresat de cand suntem in UE, sa se duca in republica Moldova intr-un oras mai mic, dar resedinta de raion gen Ungheni si sa il compare cu un Pascani sau Roman sau Falticeni sau ce orase de cacat avem si noi (dau exemple de unde stiu, cine se simte lezat ca n-am dat orasul lui ca exemplu de oras de cacat poate sa comenteze mai jos).

    • #52

      ma si fix cand voiam sa zic uite bre nea cetin ce public misto ai, s-au mai schimbat lucrurile, uite ce de opinii Ok… 🙂

    • #53

      Băi ce mă enervează mentalitatea asta tâmpită.

      Adică tu ești rupt în cur umbli cu bicicleta, îți dau un Logan nou și tu te plângi da bine că tu ai Mercedes și mie-mi dai Logan. Cam așa suni tu când zici că ce ne-a dat UE că ei au autostrăzi și noi încă avem drumuri naționale.

      Fără UE eram azi Belorusia băi. Încercam să-l dăm jos pe Năstase de la președenție, sau pe Băsescu, sau Dragnea care era la al 5-lea mandat după modificarea constituției.

      Fără UE ce autostrăzi făceam noi fără fonduri UE? Eram și azi la alea 45 de la Gilău – Turda și se închidea tot. Asta eram și nimic mai mult.

      Oamenii care au trimis miliarde peste miliarde de EUR bani în țară care au susținut consum, construcții, sectoare întregi.

      Dacă ăia nu erau lăsați să plece la muncă erau azi sclavi aici și ție ți se spunea la angajare eternul ‘mai sunt 100 la poartă’ și avea dreptate, mai erau încă 100 rupți de foame gata să rupă norma pe salariul minim.

  11. #54

    Curios e in cat timp isi dau seama ca e nasol ce au facut. Mai curios e cum procedeaza ulterior. Eu cred ca sunt foarte aroganti si vor ramane in afara UE.

  12. Eu de fiecare data cand am venit din Africa (pe mai multe rute, si Dakar – Paris-București si Dakar – Istanbul – București) Am avut in bagaje mai multa mancare decat haine :)) Mango, banane, gemuri, unt de arahide homemade, condimente, flori uscate si alcool fara numar – inclusiv legendara tuica de mango.
    Toate erau in bagajul de cala, evident /:)

    • #57

      Puteai sa vii cu motoreta. Sau cu camionul 😀

    • @punKreas erau motorete asamblate acolo local, intr-un colt de strata de niste baieti :)). Imi pare rau ca nu am stat de vorba cu ei, iesea de o poveste faina.

  13. #59

    Politicienii populiști nu țin seama de faptul că unii realizează prostia brexit-ului. Aroganța nu ține de foame, dar aduce prostimea la vot și îi ține pe politicienii populiști în funcții. QED, un cerc vicios. Parcă am mai văzut ceva asemănător… oohh, stai!

  14. #60

    Eu îl citesc uneori pe FB pe un român verde, stabilit undeva în Anglia (nu știu exact unde), care nu mai obosește să dea cu tifla că mvai, ce ispravă făcură englezii cu Brexitul și bravo lor și să vezi ce vine buluc progresul, acum că nu-i mai trag românii înapoi. E amuzant insul.
    Bine, tot el e de părere că numa-n UK se face cu adevărat cercetare medicală și se îmboboța tot că de-aia au descoperit ei a enşpea tulpină – pentru că cercetare….

    • #61

      Pai cam toata cercetarea medicala se face in SUA si UK. Nu mai stiu cum e acum, dar acum vreo 5-10 ani Agentia Europeana de Medicina astepta sa aprobe FDA orice medicament ca sa dea si ei unda verde.

    • #62

      Dupa Primul Război Mondial, marele imperiu britanic a devenit putere regională(dovada fiind rapididatea cu care și-au luat bătaie in Asia în 1942), iar asta nu au acceptat-o niciodata.

      Mentalitatea lor de insulari nu s-a potrivit niciodată cu spiritul european. După două războaie mondiale Europa a înțeles (fără Rusia, Rusia nu a facut niciodată parte din Europa) ca nu e ok să se mai sfâșie la orice dezechilibru și numai cooperarea politică si economică poate înlătura pericolul unui conflict. Dar UK…batman, batman, noi suntem buricul civilizației și nu ne poate dicta nimeni! Bine, mă, rămâneți voi cu insulele voastre și mândria de cuceritori. Și fish&chips. Rule Britannia, dar nu peste La Manche..

  15. #63

    Asta cu “hai, ba, ca ieri puteam” e noul “just the tip”.

  16. #64

    Nimic special, și cei din UK de la granița faultează pe cine pot, anul asta așa va fi.

  17. #65

    Mda, ce face vamesul ala e pur si simplu o mizerie doar ca sa faca pe desteptul si nimic mai mult. Aia era mincare omului pentru drum, nu facea import de carne din afara UE sau dracu stie ce rahat. Si n-am vazut, a demonstrat ca nu e carne din UE ca s-o confiste.
    Sper ca in urmatorii ani toti olandezii care vin in UK sa fie tinuti la vama vreo 2-3 ore doar asa, ca sa vada cum e.

    • #66

      Nu prea. De cate ori am calatorit in afara EU/EFTA/Schengen am ramas fara mancare cand am trecut granita. Si mancarea mea era fix pachetul pentru drum. In SUA m-au pus sa arunc o banana la gunoi inainte de ies de la controlul vamal.

    • #67

      Mufa,total pe linga subiect!

    • #68

      Daca iti faci senvisul in UK si-l mananci pe drum in EU se cheama ca ai importat produse interzise. Singura diferenta intre tine si mitocanul care aduce kile de carnati in geamantan e cantitatea. Iar cantitatea permisa e zero.

    • #69

      Mufa, poate e cam devreme pt controale de genul asta, dar hai sa presupunem ca UK hotaraste ca e ok sa importe carne dintr-o tara care din punctul de vedere al UE e suspecta ca are gripa aviara la greu prin crescatoriile de pui, si prin urmare a interzis importul. Acum e logic sau nu ca e nevoie de controale de genul asta?

    • #70

      O mizerie faceau si englezii peste tot in Heatrow de oriunde veneai si aveai escala la ei…indiferent despre ce aveai prin geanta…carne deja e prea mult

    • #71

      o sa se buluceasca olandezii in uk, cat o mai ramane din el!

  18. #72

    Sunt convins ca Dacia Nova si Oltcit Club aveau un succes nebun la export. Numai de drag ne dadea neamtu’ pe Nova 30% taxe vamale. Plm, uitati-va nene in jur la Albania, Ucraina, Serbia sau Moldova si dupa aia vorbiti.

    Si dupa ce scoateti capul din tunelul dacic, ganditi-va ca numai anul asta dam 15 mld euro la Uniune si primim 80. Ca nu ajung unde trebuie e vina noastra, dar chiar si casa aia cu 23 de dormitoare construita de politicianul X din bani furati da de munca la niste muncitori si necesita niste materiale produse in Romania. Pe lângă casa aia o sa mai trebuie niste asfalt, un iluminat public, o canalizare.

    • #73

      Iarăși facem apologia corupției cu “a furat dar a și dat, maica”?

    • #74

      Bine, eu nu as pune asta ca argument la “e bine in EU”:
      * noi oricum suntem rupti in cur – atata putem sa facem, atata putem sa dam;
      * ei au folosit chestia asta ca motiv sa iasa – ca nu e 100% corect, e alta mancare de peste.

  19. #75

    unul din efectele brexit-ului in romania care m-a bucurat: nu mai poti inmatricula masini cu volan pe dreapta de la 1 ian 2021, in cativa ani o sa dispara toate 🙂

    • #76

      bine, poti din malta si cipru, dar cred ca sunt putini bombardieri acolo

    • #77

      Bai si ce simplu era de facut asigurarea de 3 zece ori mai mare daca ai volanul pe partea gresita!
      Dar deh.. aia de partea celaalata de canal sunt intodeauna problema.
      Cu sicriele deja inmatriculate ce se intampla? Se mareste asigurarea?

    • #78

      nu puteai, ca era discriminare

    • #79

      Irlanda e plina de bombardieri.

    • #80

      Discriminare e sa nu poti inmatricula o masina care are toate rotile, becurile noxele si ce altceva mai trebuie ca sa poata sa mearga.
      “Discriminarea” masinilor sau a clientilor de catre asigiratori nu e discriminare. Nu esista un singur pret pentru asigurare deci trebui sa fie cineva discriminat.
      Asiguratorii fac “discriminare” pe baza de sex ca au ei stiu ei ca o anumita jumatate de populatie produce mai putine pagube.
      Asiguratorii impun tarife diferite pe baza varsta, cati copii ai acasa, din ce judet esti, marca masinii, de capacitate cillindrica a masinii, radar de parcare, dracu mai stie ce. Toate aste sunt legale pentru ca fiecare reprezina o categorie separata de risc.
      Sa iei in considerare e volanul nu mai e legal? Ma lasi…

      Un UK e foarte “legal” sa platesti la asigurare de 3 ori mai mult daca volanul e pus pe scaunul pasagerului. Stiu ca acum sunt niste barbari dar asa era si cand UK era in Europa.

      Radu a vazut deja oportunitatea:
      Exporti masina din UK in Irlanda la firma “Theyseemerolling limited” Apoi masina devenita europeana poate fi inmatriculata mai departe in Romania. Brexitul nu e pentru oricine…

  20. #81

    Moama ce m-a uns pe suflet faza cu englezii….ca pe fii-miu l-au cautat de o tableta pe care el a uitta sa o puna ca electronic pentru ca era la baterie, de cativa dinozauri si 2 masinute de jucarie. Avea 7 ani si l-am trimis cu o bunica (mama unor prieteni) care pleca si ea cu nepotul de 8 ani…Bunica nu stia engleza. Nepotul ei avea si ala somn in el ca deh…copiii dupa 7 ore de mers cu avionul pe timp de noapte din Canada. Incercau sa le traduca vamesilor ce le spune bunica si pentru ca fii-miu era cel mai adormit si nu au vrut sa creada procura canadiana autentificata de notar, s-au facut ei mai catolici ca papa ca sa ma sune pe mine in Canada sa vada daca nu cumva fii-miu e rapit. Ca sa nu mai spun ca au oprit tot grupul din jurul scaunului lui fii-miu, ca fii-miu s-a trezit greu cica. Bai nebuni credeti-ma! Nu am fost om in ziua aia…..Mi-au transmis ca vor ramane la sol pana la urmatorul zbor. Arhi stie de faza asta ca tocmai il intrebam daca are pe cineva pe Heatrow! Dupa 7 ore de zbor au mai stat 7 ore pe Heatrow sa ajunga in Romania.Dupa telefonul ala care la mine a fost pe la 7.30 dimineata…respectiv 13.30 in Anglia eu nu am mai putut sa contactez in niciun fel aeroportul sa vad care mai e situatia. O bagau pe aia la inaintare ca din motive de securitate….
    A ajuns fii-miu dupa aproape 20 de ore de zbor si stat prin aeroportul din Heatrow, in Romania dezvoltand o fobie la tot ce inseamna aeroport…na ….sa-i caute si-n cur acum din punctul meu de vedere. Niciodata de atunci nu am mai luat zbor cu escala in Anglia chiar daca erau mai ieftine…am ocolit ruta aia cat am putut. Vai dar nu s-au gandit ei ca o sa le dauneze…..luatz de-aici acu!

  21. #82

    …și va veni si ziua când…

    -Your Majesty, Scotland has left the Kingdom..
    – Those damn Scots!

  22. #83

    In primul rand, chestia asta nu ii va lovi pe brexiteri:
    * aia cu bani – care au avut ca interes ca Brexitul sa se intample, isi permit un sandvis in duty-free;
    * aia care nu au bani si care au pus botul la brexit, oricum nu pleaca.

    Dar … voi aveti idee cum pleaca englejii in vacante? Si aici nu ma refer la romanii/polonezii stabiliti acolo, ci la toti. Nu stiu daca ati vazut vreodata la țara, prin Baragan, sirurile alea lungi de furnici … asa sunt ei cand pleaca in concediu, “pe continent”. In masina, rulote sau RV-uri, sandvisuri si mancare pt cateva zile si fac un sir lung pana sun sudul Frantei, Spania sau chiar Italia. Copii au doar 3-4 saptamani vacanta in timpul verii, asa ca rup usa. Cel mai probabil ca genul astia de oameni au fost impotriva. Ei bine, pe astia o sa ii rupa statul la vama.

  23. #84

    Eu tot nu inteleg de ce-s atit de excitati romanii ca paraseste UK corabia UE-si le doreste tot raul din lume.E tara lor,asa au decis,asta fac.Isi asuma consecintele si cu asta basta.Ma indoiesc ca le pasa de blestemele romanilor.Pina una alta,romanii se ingramadesc la munca in UK si nu englezii in Romania,asadar e posibil ca britanicii sa poata,totusi,merge la culcare fara teama indignarii neamului romanesc(asta daca stiu pe unde vine Romania pe harta,ultima oara credeau ca e tara ex-URSS).Cit priveste UE-ul “ care-a ridicat Romania din saracie”,well,aia au facut-o zecile de miliarde de euro trimise de romanii plecati la munca in Vest,inclusiv in UK.Multitudinea de mici afaceri,masini,case,explozia consumerista care-a adus statului venituri babane-toate au venit din banii truditi de capsunari,nu din fondurile UE.Care fonduri n-au fost absorbite nici 20% pina-n ziua de azi si,de regula,ce s-a “ absorbit” s-a tilharit pe studii de fezabilitate,studii de integrare,reconversii digitale fara rezultat,ONG-uri cu drepturile tiganilor ,etc.Zice-a unul mai sus ca vin alea 80 miliarde de euro si ne-am scos-de cind tot vin banii aia?Pai,pare ca nu mai vin,adica vin vreo 30 miliarde,dar ca imprumuturi cu dobinda mica.Dar vin cu conditii la ce sa-i folosesti.Pentru care nu exista vreun plan si nici co-plata pentru derularea investitiilor.In rest,in afara de ce se vede cu ochiul liber cind mergi prin tara-facut cu banii capsunarilor,restul e facut de statul roman cu banii de la UE-autostrazi,trenuri de mare viteza,aeroporturi spectaculoase,tunele,agricultura intensiva si moderna,retele informatizate care strabat tara dintr-o parte in alta…..ups,m-a luat valul,p-astea le facem cu alea 80 miliarde.Asta dac-o mai exista UE pina vin banii aia.In rest,ce ne costa sa plingem de mila englejilor?Nici nu ne-mbogatim,nici nu saracim,nu-i asa?

    • #85

      Pentru ca tezaurul nostru e la Londra?
      Si pentru ca am mai patit-o o data?

  24. #86

    vom avea in viitor capsunari britanici in ue?