De câte ori nu ne-am trezit, fiecare dintre noi, dimineața, într-un pat străin și nu am țipat înfricoșați ca niște fetiție mici și speriate Haoleu, mâncațaș, tu cine ești, că nu știu să fi venit acasă împreună, dă-mi voie să sar de la balcon, pardon, e etajul 7, nu e problemă, fug repede pe scări.

Că mi-am adus aminte de fugit pe scări, eram eu tânăr și frumos, la o prietenă acasă, învățam pentru dizertație, împreună. Și cum învățam noi așa, lejer și relaxați, se aude cheia în ușă. Se întorsese mă-sa de la Moldova, împreună cu mătușa, soțul și vreo 2 veri.

Pac, mi-am înhățat pantalonii și chiloții, ciorapii îi aveam, complet întâmplător, în picioare și m-am ascuns în balcon, tremurând ca o gazelă care simte răsuflarea tigrului pe bot. Nu eram așa de gras, deci am încăput după un raft, nu m-a văzut doamna mama, când a intrat să lase în balcon niște sacoșe, ar fi fost și ciudat să îi explic de ce îi ating dulapul cu mădularul învârtoșat care nu voia nici de-a dracului să nu se mai gândească la dizertație.

Anyway, la un moment dat mi s-a dat verde la fugă, lumea se retrăsese în bucătărie, am șters-o grandios, cu toate fluturând pe lângă mine, mi-am tras chiloții și pantalonii 2 etaje mai jos, tenișii la parter și am ieșit din bloc cu tricoul pe cap.

Așa că, pentru toată lumea care, de-a lungul timpului, nu a înțeles de ce îmi țin eu tot timpul ciorapii în picioare, ACUM ȘTIȚI! E nasol să fugi cu picioarele goale de undeva, dacă ai tălpi sensibile.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.