De câte ori nu ne-am trezit, fiecare dintre noi, dimineața, într-un pat străin și nu am țipat înfricoșați ca niște fetiție mici și speriate Haoleu, mâncațaș, tu cine ești, că nu știu să fi venit acasă împreună, dă-mi voie să sar de la balcon, pardon, e etajul 7, nu e problemă, fug repede pe scări.

Că mi-am adus aminte de fugit pe scări, eram eu tânăr și frumos, la o prietenă acasă, învățam pentru dizertație, împreună. Și cum învățam noi așa, lejer și relaxați, se aude cheia în ușă. Se întorsese mă-sa de la Moldova, împreună cu mătușa, soțul și vreo 2 veri.

Pac, mi-am înhățat pantalonii și chiloții, ciorapii îi aveam, complet întâmplător, în picioare și m-am ascuns în balcon, tremurând ca o gazelă care simte răsuflarea tigrului pe bot. Nu eram așa de gras, deci am încăput după un raft, nu m-a văzut doamna mama, când a intrat să lase în balcon niște sacoșe, ar fi fost și ciudat să îi explic de ce îi ating dulapul cu mădularul învârtoșat care nu voia nici de-a dracului să nu se mai gândească la dizertație.

Anyway, la un moment dat mi s-a dat verde la fugă, lumea se retrăsese în bucătărie, am șters-o grandios, cu toate fluturând pe lângă mine, mi-am tras chiloții și pantalonii 2 etaje mai jos, tenișii la parter și am ieșit din bloc cu tricoul pe cap.

Așa că, pentru toată lumea care, de-a lungul timpului, nu a înțeles de ce îmi țin eu tot timpul ciorapii în picioare, ACUM ȘTIȚI! E nasol să fugi cu picioarele goale de undeva, dacă ai tălpi sensibile.