Reply la Cat de mult m-a ajutat școala in viață

Scris de Nicky D.

Din articolul ăsta mi-a sărit în ochi o idee utopică.
„Bazele școlii românești ar trebui regândite de la zero.”
O să vă povestesc câteva idei legate de experiența mea cu școala din Italia. Mai precis am fost la școala generală în România, liceu în Italia, facultate și master înapoi în Ro.
Mutat în Italia cu 2 săptămâni înainte de începerea anului școlar, am fost înscris/acceptat la un liceu unde cunoașterea limbii italiene nu reprezenta un criteriu eliminatoriu. Specializare ELECTRONICĂ ȘI TELECOMUNICAȚII. Fără să știu decât să împreunez degetele și să zic vaffffaanculo, limba italiană era total străină. Am terminat însă primul an cu a2-a medie pe clasă. Prima medie pe clasă mai târziu, la bac, respectiv top 10 din liceu. Și nu, nu din cauza seriozității sau a inteligenței (ghăă, 4real), ci datorita pasiunii pentru domeniul electronicii și mai ales… datorită felului în care era structurată școala acolo.
Exemple:
– Mai o matematică, mai o „italiana-istorie”… dar multe materii tehnice.
– Laboratoare foarte dotate
– Mentalitatea axată spre partea tehnice. „Ăsta e un integral. Așa se calculează. În electronică e folosit pentru următoarele chestii… Dar nu vă bateți capul. Avem simulatoare. Hai în laborator la PC.”.
– Proiecte în care te încurajau să te implici. Cel mai complex proiect la care am participat a fost un sistem de monitorizare a unui câmp de panouri fotovoltaice. Sistem construit de noi, elevii, cu modul GSM cu tot, cu citire de date pe platforma online.
Ideea era ca după terminarea liceului să poți să obții un job, să știi să folosești instrumente moderne și rapide, să nu te chinui cu pixul pe foaie. Să fii rapid, să fii precis.
Am venit în Ro, să fac facultate. Evident că am ales ELECTRONICĂ ȘI TELECOMUNICAȚII, la Iași.
Idei din primul an la electronică și telecomunicații:
– Faptul că eu știam electronică nu a constituit niciun fel de avantaj. Și vorbim de programat microcontroloare, de pilotat motorașe, de folosit senzori, de citit datasheeturi de integrate, de folosit porți logice, am menționat acel proiect mai sus… Eram mult peste conceptul de aprins un LED folosind o baterie și o rezistență, nivel la care se aflau UNII din colegi. Restul erau zero.
– Se presupunea că ai mâncat pe pâine matematică M1, de aia nasoală, în liceu. Deci trebuia deja să fi vomitat de câteva ori de la atâtea exerciții cu matrici, integrale, derivate, șiruri și alte chinezisme de astea.
– La fel cu fizica. Materiile Fizică1 și Fizică2 (semestrul 1, respectiv semestrul 2 din anul I) au constat în conspectarea manualelor de fizică pentru clasele 9-12. Nu s-a predat NIMIC. Noi conspectam, predam foile, primeam notă.
– În afară de o profesoară de algebră și geometrie, care mi-a spus că știe că în Italia școala e puțin altfel și că e datoria ei ca profesoară să găsească o abordare mai oportună pentru a mă aduce la nivelul colegilor, restul cadrelor erau niște comuniști jegoși… mai puțin proful de fizică, care vrăjea cu fetele (le punea default 10 pe conspectele din manual, fără să citească) și avea curea cu pistolașe metalice decorative.
– Am făcut, pentru prima dată ever, pregătire. La matematică. Câteva luni. Ca apoi să iau 0,5 la examen. Da, 0,5 din 10. Nu s-a lipit chineza aia deloc. Ghăă, am zis.
– Puținele materii tehnice abordau tehnologii din anii 70-80. Despre cum se prelucrează siliciul. Despre cum a fost descoperit tranzistorul. Despre cum s-a inventat roata.
– Aveam cursuri în zona Copou până la fără 10 și de la fix aveam laborator în Tudor. Adică noi trebuia să traversăm orașul în alea 10 minute. Trebuia, la intrarea în laborator, să justificăm că nu noi am făcut orarul ca să nu luăm absent la laborator. Da, atât de stupid.
– Până la sfârșitul primului an nu ne oferise nimeni o explicație, o frază măcar, despre ce anume este sau cum circulă curentul electric.
Am abandonat facultatea din cauza restanțelor, ghăă, la mate-fizică și am continuat în domeniul economic-marketing. Am întâlnit foști colegi de la electronică, ani mai târziu, de la care am înțeles ca până la sfârșitul celor 4 ani au văzut și ei, într-un final, un microcontrolor, „dar superficial”, o tehnologie PWM „dar nu au făcut niciun proiect pe asta” șamd. Adică oricum sub nivelul la care am ieșit eu din liceu.
Mă întreb… cum e de așa renume universitatea aia din Iaşi (cadrele nu mai pot de figuri acolo)… care e sub nivelul unui liceu de periferie din Italia?!
Sau… de ce oare nu avem olimpici în domenii cu aplicabilitate în viața reală?! Nu se știe.
Revenind la ideea articolului despre școală, da, școala trebuie regândită.
Și adaug o idee: e oportun să realizați că există o discrepanță între școală și lumea muncii. Așa că pe lângă școală, care trebuie făcută, invățați chestii. Internetul e plin de informații și tutoriale de tip idiots guide. Scurt: daca e ceva ce-ți place, rupe YouTube-ul pe tema respectivă! Nu te baza doar pe școală.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

92 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Confirm. Am facut Electronica la Bucuresti si e identic. Faci matematica si fizica de iti iese pe nas. Iar examenele erau extrem de grele. Mai mult de jumatate dintre cei care au inceput facultatea au abandonat sau au ramas sa repete primul an.

    74
  2. #2

    >> Am abandonat facultatea din cauza restanțelor, ghăă, la mate-fizică

    Pai d-aia, ca in Romania se face carte nene, nu ca in vest.
    /s

    72
    • Mouhahaha….asta-i primu….ase-i…ca se mai face carte ca altdada….

      4
    • #4

      Suntem campioni la analfabetism functional, avem cel mai execrabil sistem de invatamant din toata U.E., “a face carte” nu inseamna a asalta copilul cu tone de teme, cu lipsa oricarei corelatii intre materii, cu invatatul mecanic, mult si stupid. Noroc ca s-a reformat sistemul educational de enspe ori, au facut complet rahatul praf.

      60
    • #5

      @Deea: prin reformă trebuiau să elimine multe materii inutile. Mulți lingăi și-ar fi pierdut posturile. Apoi trebuia desființat inspectoratul.
      …n-ai să vezi așa ceva la noi.

      Aș fi foarte curios să știu ce face un angajat din inspectoratul școlar Arad de exemplu toată ziua pt ca instituția lui să merite un asemenea sediu.

      m.facebook.com/photo.php/?fbid=476347121119860

      14
    • #6

      @Radu: …te-au ochit patriotarzii cu inimuțe roșii. Le denigrezi melancoliile mă omule bun :))

      Mulți dintre ei au ieșit din școală mai proști decât au intrat, dar de ce să recunoști ceva…mai ales acum în aceste momente de grea cumpănă pentru țară, pentru popor, când dezbinători ca autorul acestui blog vor să strice imaginea învățământului românesc moștenit de pe vremea dacilor.

      Dacă nu-ți place, pleacă și arde documentele românești la vamă. Mie așa mi-au recomandat. Țara asta este a lor, a celor ce o iubesc și când îi calcă în picioare iar faptul că un redus mintal ca Simion vrea sa introducă ia populară drept uniformă in școli dovedește direcția unde se îndreaptă sistemul de învățământ.

      20
    • Zici tu ca suntem cei mai cei? Poate si in alte tari sistemul de prost, ajunge ca-i rau la noi, nu e nevoie sa zici si ca suntem ultimii :))
      Nu trebuie sa fim ultimii ca sa fie de rau.

      4
    • #8

      Sîntem campioni la oameni cu doctorate care habar nu au să vorbească fluent în limba română pe un subiect anume. Începînd cu primul papagal al țării care știe imita vreo trei limbi străine dar din 5 cuvinte rostite 2 sînt ăăăă și îîîî. Să nu mai spun de Mă-ciucă…

      20
    • #9

      @Deea N-ai plecat inca spre taramul multvisat? Cu fiecare an/luna/zi/ora/minut/secunda pe care le petreci aici sper ca realizezi ca se vor cumula ulterior in timpul incare te vor ura copii tai deoarece ii pedepsesti tinandu-i in cloaca asta si privandu-i de binefacerile civilizatiei.

      on topic: Inca am sechele cu seriile Fourier, Lema lui Riemann transformatele Laplace si Fourier, faceam probleme si simulari in Matrlab pana behaiam, insa nimic nici un detaliu din partea profilor unde ajung sa fie aplicate in mod concret. Ceva ceva s-a mai limpezit in ultimul an cand am facut proiectul de diploma, cu parte practica, insa intrand ulterior in piata muincii, am realizat ca a fost ca o picatura de apa intr-un bazin olimpic asta vis-a-vis de ce am invatat acolo si ce se cerea in lumea reala si pe piata muncii.
      Ce am constatat e ca pe langa ruperea asta aproape totala dintre teoria lor si ce este nevoie pe piata muncii, materiile predate care cat de cat aveau o legatura cu cerintele de la firmele angajartoare in majoritatea lor erau depasite nu cu 5-10 ani, ci cu o generatie.
      In era online streamingului, a televiziunii digitale terestre, prin satelit si de care o mai fi, noi aveam o materie in care 85 % era despre televiziunea analogica alb negru iar cele antementionatre erau tratate intr-un singur curs la modul sumar din 12 sau cate au fost la materia respectiva. Asta ca un exemplu de ce si cum se preada.
      Profii sunt reticenti in a-si aduce la zi materia predata probabil ca nu ii duce capul sa asimileze si sa stapaneasca ceva nou, majoritatea fiind impamanteniti acolo de zeci de ani, preferand sa puna studentii sa invete chestii outdated pe care ei le stiu pe de rost si nu ai cum sa ii incui cu intrebari.
      Toate laboratoarele cu echipamente mai noi si la zi sunt sponsorizate de catre firmele din oras, ceea ce e bine deoarece daca ai lasa si partea asta de achizite si dezvoltare a unui laborator pe mana specialistilor din Politehnica si Ministerul Educatiei, ar iesi un fiasco pe bani multi insa cu toate astea daca nu vin si angajati de la respectivele firme pe la faculta sa tina ei laboratoarele sau sa ii invete pe laboranti ce si cum sa faca, studentii nu ar invata absolut nimic util.

      12
    • #10

      eu, la facultate, invatam geografia econommica a chinei de pe vremea in care avea 900 de milioane de oameni. de ce? PENTRU CA ASA SCRIE IN MANUAL, CE PULA MEA NU INTELEGI??

    • #11

      Senioare, pe cand erai matale la facultate, China avea 300 de milioane, cartea aia era vizionară.

      56
    • Plm, când erai tu în facultate, China era sub calota polară.

      23
    • #13

      @RAIDER:
      Daca vb despre Señor, sa nu exageram, ca doar n-a fost coleg cu iliescu.
      Daca zici despre mine, iar nu merge, eu n-am facultate.

      6
    • Nea zăpadă a fost în școală în epoca de piatră.
      Șina nu exista în pietre pe vremea aia.
      (─‿─)

      4
    • #15

      Da’ de ce nu zici, Nea Ilie, ca ti-am fost ăl mai bun coleg de bancă in generală?

      3
  3. #16

    @@@Radu, ce materie predați?

    2
  4. Cineva trebuie sa învețe și chinezismele alea. Vine mâine o furtuna solară și te trezești că nu mai ai ingineri dacă nu au la îndemână “simulatoare”.

    40
    • #18

      Intre timp, in lumea reala – aia fara furtuna solara, avem ingineri care lucreaza ca in anii ’80, inainte sa se fi nascut ei, ca asa i-a invatat scoala. Prefer pe aia care calculeaza folosindu-se de uneltele moderne si cu simulari in timp real, decat pe aia care au nevoie de 3 zile sa gandeasca pe foaie milimetrica.

      17
    • #19

      Da, aia care vor sa faca cercetare. Problema la noi este ca se cere la toti sa stie materiile de parca toti o sa faca cercetare

      10
    • Pai si eu le-am invatat in liceu dar nu mi-a spus nimeni unde se aplica. Poate daca mergeam la o facultate tehnica, nu (din fericire) la cea de bisnita, imi ziceau prin anu 4 unde se aplica integralele. Si mai ales cum.
      Acum cu internetul la botu calului (nu ca la sfarsitul anilor 90), sigur m-as interesa singur despre aplicabilitatea a ce am invatat la matematica. Analiza, care imi placea mult, dar si mizeriile alea de algebra si trigonometrie :)) Si probabil o sa o fac oricum, daca gasesc cand sa ma plictisesc.

      6
    • #21

      Clar, dacii scoliti la Iasi vor salva planeta dupa furtuna solara.

      23
    • #22

      Daca tot e sa fim prepperi imbecili, nu mai bine construim buncare subterane ecranate in care sa poata injinerii sa-si continue munca asistata de computere? Ia gandeste-te mai bine, daca pregatim azi ingineri care ingineresc cu creionul si rigla de calcul, cand in sfarsit vine furtuna aia ce vom avea? Ingineri fara experienta practica si care probabil deja au uitat si teoria.

      Vezi, asta e una dintre problemele fabricilor de ingineri din Romania, nu produc ingineri care sa gandeasca inginereste.

      10
    • Softul ăla are rolul de a simplifica anumite procese, nu de a substitui lipsa unor cunoștințe. Trebuie sa ai capacitatea de a verifica manual anumite calcule sau de a-ți da seama când ceva nu este în regulă.

      7
  5. #24

    Pot confirma ca ETTI Iasi e o mizerie de facultate. Mananci Matematica1, Matematica2, Fizica1 si Fizica2 de iti ies pe nas. Iar la putinele laboratoare la care mai faceai ceva practic(masurai, construiau ceva) erau dotate cu echipamente depasite si vechi de cateva decenii. Nu am inteles nici eu de ce faceam laboratoare in Tudor daca facultatea era in Copou unde se tineau majorotatea cursurilor si laboratoarelor. Imagineaza-ti cat deconfuza e toata chestia asta pentru un boboc. Mi-am luat diploma si m-am carat la Informatica. Cea mai buna decizie. Sistemul de invatamant romanesc de orice nivel este un dezastru. Sper ca vreodata sa ajunga al un nivel acceptabil.

    59
    • #25

      România nu mai are nicio universitate în top 1000. Universitatea din București și Babeș-Bolyai au coborât în grupa 1001-1200. Dar, hei, “in Romania se face carte nene, nu ca in vest” :)))))

      86
  6. #26

    Intamplator am ajuns in vizita prin facultatea de farmacie, asta din bucale. Ba manca-v-as, zici ca te-ai intors in timp cu 50 de ani. De la aspect la dotari. De la cantare, la niste cuptorase si alte rahaturi bune de dus la muzeu. Si prin niste camere puțea de lesinai, erau niste sobolani albi pa care faceau aia experimente. Experimente de kkt, nimic interesant. In rest multa teorie. Drept ca acolo tre sa le ai cu teoria, cu ce face fiecare substanta din pastile, da era multa teorie inutila. Si aceleasi kkturi, ca trebuia sa cumperi cartile lu x si y ca sa ai sanse la examene. Labareli specific romanesti.
    Din ce-am discutat cu cativa studenti erau acolo nu din vreo pasiune arzatoare ci strict ptr un loc de munca oarecum sigur la final. Ziceau si ei ca totu e depasit.

    22
  7. #27

    Am un frate plecat afara, mi-a trimis o poza dintr-un laborator de la o scoala prodesionala de electricieni din Germania, inutil sa spun ca dotarile de acolo sunt peste ce avem noi in Politehnica din Bucuresti…

    29
  8. #28

    La fel si in Brasov, nu dau detalii. Am avut cate 12 restante pe an, am repetat anul 5.
    Nu stiu ce o sa fac cu copilul, acum are 10 ani, dar timpul trece repede.

    @Nicky D, ai reusit sa te angajezi in domeniul electronicii?

    Mie mi-au trebuit 10 ani dupa terminarea facultatii pentru a acumula experienta ca sa ma angajez ca inginer proiectant.

    17
    • #29

      Nu. Nici nu am încercat. Facultatea aia m-a deconectat total de domeniul ăsta, cu toată pasiunea mai sus menționată.

      11
    • #30

      Eu tot la Brasov am facut, dar na, la mine la IESC am facut si chestii pe care le folosesc in meseria mea de ITist pe infrastructura. A, ca trebuia sa inveti etajul de scriere de la floppy da, asa-i. Ca DCE-ul facut cu un eminent profesor a fost ala care a petcetluit o cariera departe de electronica, adevarat. Dar io-s de parere ca desi depasita in multe privinte, cel putin pentru mine facultatea nu a fost ceva inutil.

      4
  9. #31

    Ma scuzati, ce e “ghăă”?

    14
  10. #33

    Io am venit doar să-ntreb titularul articolului ce l-a determinat să facă facultatea aia-n România, când în Italia ar fi avut un viitor.

    26
    • #34

      O conjuctură de chestii. Ideea e că ar fi trebuit să am un viitor și aici. Din cauza unor fosile cu arfe, însă, nu am avut.

      13
  11. Si eu am facut la facultate in Belgia matematica de liceu mate-info din Romania. Bine, nu am studiat rocket science, ci business/IT, dar era remarcabil cum studentii din estul Europei erau mult mai avansati la matematica, si complet depasiti la materii gen etica, filosofie, marketing, management, etc. Orice unde trebuia sa folosesti gandirea critica.

    Pe de ala parte, ce am reusit sa stapanesc pentru examenul de mate din anul 2, care dura SASE ORE, am uitat in cateva luni si nu am mai folosit niciodata. Mult mai utile lucrurile invatate in cursuri mai putin teoretice, ca e vorba de filosofie sau de algebra financiara.

    24
  12. #36

    In domeniu si eu.
    Mi-am ales cariera in clasa a8a. Desi aveam medii bune in a 8a si puteam sa merg lejer la un liceu teoretic din top 3, am ales sa fac Electrotehnica la un liceu industrial. O decizie ciudata pentru ca la industrial ajungeau aia de nu reuseau la liceu teoretic. Greu cu integrarea. Iesi ca de la puscarie, cu noi skill-uri pe care nu ti-ai fi dorit sa le inveti dar a trebuit.
    Profesorii la liceu au fost super OK, super dedicati. Mai ales aia de profil electro- care se straduiau si cheltuiau din banii lor sa mearga la targuri internationale si sa ne aduca latest technology, sa vedem si noi un contactor, un PLC etc.
    Dupa liceu am mers la electronica. Un mare fail, am bagat matematici si fizici de ne-au iesit ochii. Venind de la industrial eram pe alocuri in pom, ca eu facusem mai mult chestii socoteli, motoare, circuite, materiale. Profesori dedicati pe alocuri, mai ales pe partea de electro- care se straduiau sa ne arate, sa ne invete dar fara funding…practic studiam pe module facute de fosti studenti ca lucrari de diploma. Montaje in cutii de plastic tip lunch-box, etc. Profesori de te miri ce materie care insistau ca pe aici nu se trece chiar asa desi era evident ca nu o sa folosim Optica sau rezistenta materialelor la fel de mult ca Electronica aplicata sau Electrotehnica in joburile noastre. Nu am vazut 1 PLC, sau un VFD IRL si nu am aplicat niciodata ceva real life in laboratoarele super vechi si lipsite de dotari. Aveau osciloscoape din anii 70 evident, defecte. Iesi dupa 4 ani, cu niste cunostinte care iti folosesc fix la nimic. Inveti despre PCB si tranzistori si integrate, dar nu faci o lipitura in real life. Iesi inginer electronist si nu esti capabil sa faci o lipitura pe un PCB daca nu esti pasionat si nu o faci tu, in timpul liber.
    Nu am avut f mult succes cu electronica pentru ca nimeni nu vroia sa angajeze un electronist, cel putin in orasul meu(cine mai repara televizoare?! sau electronice in general), asa cam am facut continure de studii la Electrotehnica. Inca 3 ani. Same shit, different building.
    Facut niste practica pe la Enel, pe la Radio-Locatie, pe la Enel distributie de ne invatau nenii din statii cum sa platezi varza printre sparatoarele de 100kV.

    Fiind pasionat am invatat sa depanez diverse, sa fac montaje electronice dupa schema, sa fac PCB-uri si sa lipesc, de pe internet, de pe forumuri (era un tip AIWA pe computergamesforum, sa ii dea Dumnezeu sanatate). Practic am invatat de la niste necunoscuti ceea ce la scoala nu ne-au invatat si cu experienta asta de hobby electronist-electrician am reusit sa ma angajez si sa profesez.

    Acum sunt in pozitia omului care intervieveaza tineri absolventi si nimic nu s-a schimbat. Dupa 4 ani +2 masterat, majoritatea nu pot raspunde la chestii simple iar practic, cu mainile, nu pot aplica nimic din ce au invatat. Cei care fac un hobby din ceea ce studiaza, sunt mereu cu multe clase peste cei care s-au dus la scoala de gura parintilor.

    Absolventi din aceeasi generatie cu mine :
    Depanator GSM
    Inginer electric ofertare
    Majoritatea in pozitii de invart hartii sau impacheteaza aer

    R&D nu stiu pe nimeni.

    35
    • #37

      Interesant parcurs.

      Meanwhile, ligile de studenți au interese politice. Nu-i pasă nimănui de programă.

      15
  13. #38

    Dumnezeule, ca dropout de Electronica si Telecomunicatii (dar la UT cluj) mi-a mers articolul asta drept la inima.
    10x like.

    35
    • #39

      Vă faceți laba in cerc
      Deci pt că nu ați fost voi in stare să luați niste examene, facultatea e de kkt

      Cum sa ai pretenții de inginer dacă nu știi matematică și fizică??!?!

      17
    • #40

      @Flat ai dedus tu ca nu stiu matematica si fizica ?
      Daca e sa ma iau dupa ce am facut si ce stiu face sunt mai inginer decat 80% din “injinerii” cu diploma iesiti din fabricile de invatat pe de rost numite politehnici

  14. La fel si aici. Electronica in 8 ani. Greu degeaba si inutil maxim (eu credeam ca sunt idiot) – niciun curs util.

    Lucrez in domeniu, imi place de mor, am invatat totul singur (nu chiar dupa YouTube, ca nu era atunci, dar dupa carti scrise in State).

    14
  15. #42

    Personal am invatat mai multe despre economie, cicluri economice, inflatie, dobanda de referinta sau bursa de cand au inceput sa ma pasioneze cryptomonedele decat in 4 ani de ASE.
    Nu ajuta cu nimic teoria bagata pe gat daca nu poti sa o si aplici, macar intr-un mediu de test.

    18
  16. #43

    mie imi pare rau ca nu a fos lasata abramburica sa isi faca treaba pana la capat. aveam si noi o sansa sa avem zero sistem de educatie. asa e un cacat care trage sa moara, nici cu ii curma cineva suferinta, nici nu il repara.

    29
    • #44

      Cea mai bine implementate masura a doamnei rector de la Poli a fost desfiintare invatamantului profesional. Doamne ajuta!

      7
    • #45

      Nu mai avea timp, murea la ”catredă”. A fost pusă de besedeu de 4 ori ministresă și tot n-a reușit…
      A pus Funeriu un diagnostic clar și începuse ceva bun, dar au avut grijă să-i bage bețe în roate…

      11
  17. #46

    Observ o mare diferenta intre a utiliza niste echipamente si a le realiza de la zero, cam asta este diferenta intre liceu si facultate. Evident ca vei invata multa matematica si fizica la electronica si telecomunicatii, se poate si altfel, dar atunci ar fi un liceu ca si pondere a cunostiintelor pe care le ai. ca avem laboratoare antice este adevarat. Pana la urma ramane o facultate grea pe care nu toata lumea reuseste sa o termine deoarece nu are capacitatea necesara.

    11
  18. Acuma uitati-va si la profesori, aia care iau marete decizii in facultati dar si la nivel mai macro, cat de cu tiglele pe cap vi se par? Cine sa faca? E vina lor doar daca nu lasa si pe altii in sistem, in rest, atat pot , saracii.
    Ca nu-mi placea Italia destul, mai citesc si lucruri din astea. Bravo lor.

    14
    • #49

      Da, bun, fosilele sunt fosile. Dar avem ligi de studenți. Nici ăia nu sunt in stare să zică 3 cuvinte. Asta e trist.

      10
  19. #50

    Deci sa inteleg ca nu ai fost in stare sa termini o facultate pe care altii au reusit sa o termine?
    Uau, e naspa atunci si sistemul e vinovat.
    On topic, cu cat esti mai in varsta cu atat ai mai putina rabdare.

    11
    • #51

      IATA, A VENIT ROMANUL CARE A INTELES TOT:))))))))))))

    • #52

      Probabil că nu am fost în stare, aia e.
      Dar lasă, putea fi mai rău. Există deștepți care nu reușesc să înțeleagă un text de 836 de cuvinte.

      30
    • #53

      Da, confirm, cu cat esti mai in varsta cu atat ai mai putina rabdare cu toate cacaturile profesorilor. Nota bene, “doamna doctor Madalina Adam” (google it). Iti bagi pl imediat in sufletul lor de narcisisti incompetenti, spagari si combinatori pe fonduri de cercetare. Si da, Niles, n-am terminat facultatea, dar lucrez in R&D pe domeniul energetic, pis cu bolta pe toti profii de la electrotehnica.

      11
    • #54

      Pai nu probabil, sigur.
      Iti luai diploma si treceai mai departe.
      Ca si alternativa, de ce nu te apuci in Italia? Pai….mai bine ne plangem la sef pe blog.
      Da, roman….

      6
    • #55

      @Niles am avut colegi care in anu 4 la electronica aplicata (UT cluj) au luat statia de lipit in mana ca pixu si s-au trezit cu arsuri de gradu 3… dar aveau media peste 8.
      Aceiasi oameni s-au cacat pe ei cand la un laborator au trebuit sa faca un termostat cu un amplificator operational… dar ei iti recitau si-n somn formulele pentru amplificatorul operational cu reactie pozitiva (asta-l folosesti ca sa compari 2 semnale si sa faci un termostat).
      Dar da, facultatea din romania e top, daca inversezi topul.

      22
    • #56

      Noi in 2 ani nu am vazut letcon, fludor, etc.

      12
    • La mine nu se aplica, am mai multa rabdare acum decat la 20 si ceva de ani. In toate domeniile.

      4
    • #58

      Uite eu am terminat ETTI si pot confirma cele spuse mai sus de autor.Din facultate doar maxim trei profesori aveau ceva tangenta cu pedagogia (adica sa poata explica pe intelesul tuturor materia predata). Majoritatea spuneau ca un inginer nu are treaba cu partea practica ci doar cu partea teoretica (calcule si proiectare). Dar poate daca era materia structurata ca in vest 2 ore curs si 3 laborator altfel discutam acum despre calitatea facultatilor romanesti.Foarte multa matematica abstracta in primul an(5) si in anul doi ceva(1)

  20. #59

    Am fost și eu la ETTI Iași. Doi ani am rezistat, timp în care am căutat letconul, fludorul și sacâzul. Le-au ascuns bine, că nu le-am găsit. În schimb, am găsit table pline de matematici, care de care mai speciale. Și m-am dus acasă, deși am un coleg care s-a chinuit cu ele și le-a doborât. Am o urmă de regret, că nu am tocit și eu cu el, eram și eu azi domn’ inginer.

    Mi-a plăcut un pic programarea, cred că aș fi fost bun la asta, dar nu am mai insistat pe subiect, poate ar fi fost bine.

    15
  21. #61

    Scopul școlii românești nu este unul educațional ci economic.
    Trebuiesc umplute niște buzunare. De exemplu pe vremuri făceai pregătire din greu dacă vroiai să intri la Electronică, “pregătire” plătită evident pentru că profesorii te ajutau să asimilezi materia, dar dacă un profesor dorea cu adevărat să te ajute îți spunea doar atât, “Du-te fraiere și dă examen de admitere la mine și petrol că sunt întotdeauna candidați mai puțini decât numărul de locuri și trebuie să fi complet idiot să nu intri, faci primul an la ei apoi cu o mică șpagă te transferi de la Petroșani la București direct la Electronică.

    14
  22. #62

    Eu am facut un liceu cu profil tehnic in Romania. Mai precis, telecomunicatii. Suna smecher, nu?
    Doar ca aveam tot asa, tranzistoare si rezistente, in teorie doar si la practica am invatat, abia in ultimul an, cum sa lipim fire cu letconul si am facut un proiect. Ce proiect, va intrebati? Fara sa ne explice exact ce vom face si ce face, am prelucrat o placa din sticlo-textolit, am instalat pe ea leduri, rezistente, tranzistoare si un conector si a rezultat o chestie care aprindea pe rand, in sir, trei leduri care generau culori diferite. Nu ne-a explicat cum si de ce face asta.
    Am avut o profesoara incredibil de crizata la o materie vitala pentru ce invatam noi acolo si ea tot incearca sa ne impinga sa mergem la facultatea de electronica. Nu s-a dus nimeni, logica noastra a fost ca daca ea a fost acolo si a ajuns asa, nu e de bine.
    Ani mai tarziu, eram la locul de munca – complet fara legatura cu specializarea din liceu, desigur, iar doi colegi se chinuiau in sala de mese cu niste foi. Fara sa vreau, aud cativa termeni din discutie si ma duc langa ei, stiam despre ce era vorba si am livrat o explicatie. Nu imi mai aduc aminte acum exact ce, stiu ca era despre un MOSFET. Si ei ma intreaba: ai facut electronica? Nu, am invatat asta la liceu.
    CE LICEU AI FACUT??? In fine, profesoara respectiva, alaturi de inca vreo cinci sau sase personaje intalnite pe parcusul anilor de scoala m-au facut sa urasc sa invat, sa urasc scoala si tot ce reprezinta.

    Ca idee, orice ati face, sa nu va bagati copilul la clasa aia performanta de matematica a profesorului de olimpici, e posibil sa nu ii faca bine. Mai ales daca doar va vinde culegeri si lucreaza doar cu elevii talentati, iar restul primesc doar urlete. La meditatii, insa, fix inainte de capacitate, era alt om. Cine stie, poate isi lua pastilele de banii aia.

    Altfel, da, complet dezastru sistemul de invatamant romanesc, iar asta se vede in orice loc te-ai uita. A devenit rar sa gasesc un om care sa vorbeasca si sa si scrie corect in Limba Romana. E tragic. Nu cred ca va fi mai bine, ci doar mult mai rau.

    24
    • #63

      Primul proiect practic cap-coadă a fost un zar electronic. Apeși un buton, se aprinde o combinație de leduri care reprezintă o față de zar. Proiect individual, “entry level”, clasa a10a.

      Acolo se presupunea că după liceu te duci direct să te angajezi. Nu prea vorbeau de facultate. Și aveau (moral) responsabilitatea să te pregătească pentru job în domeniu.

      11
    • Olimpiadele astea la materii sunt asa un bullshit.
      Inventat de romani, pe bune.

      1
  23. #65

    Sistemul de invatamant din Romania este o frana de mana etern blocata. Cineva a blocat-o intentionat si noi mergem cu ea asa. Constatam ca e frana trasa si mergem mai departe.
    Astept un articol si despre institutele de cercetari din Romania… Ceva “inside story”.

    11
  24. #68

    Am avut și eu un coleg de facultate la Rahova, făcuse o facultate și in Italia, obținuse o bursă acolo în urma unei spargeri. Intrase intr-o casa cu un ciorap pe cap , la pont desigur, peste doi italieni. Imi zicea ca i-a legat si-a furat tot ce a prins prin casă. de fapt mai era unu, uite acum mi-aduc aminte , Georgică Blondu care și el studiase in Italia. Și tot Georgică Blondu ăsta o futuse in tinerețe, in tineretea ei, pe Abramburica de la Pro Tv. Da nu singur, cu inca mai multi inși, ii placea in grup lu Abramburica.

    13
    • #69

      Abramburica juca intr-un serial la ProTv: Rele de musca. Asta e nume de film porno; ea si inca 2 pornosaguri erau rele de musca la ProTv.

      5
  25. #70

    Din fericire si cu pasi prea mici, au inceput marile companii sa mai bage internships si cursuri de prezentare a solutiilor moderne. Nu dau nume ca sunt destule si prin presa au aparut cateva articole. Si eu tin de vreo doi ani astfel de cursuri pentru studenti si e momentul meu favorit din an. Le spun sa treaca in CV pe viitor chestiile astea ca sigur vor conta.
    Lipsa asta a practicii si expunerii in lumea reala e absolut jenanta. Bine ca avem preturi mici la Medicina.

    5
  26. #71

    Experienta din Italia seamana cu ce am facut la Profesionala (liceu). Tot electronica si faceam multe materii despre asta + 1 zi pe saptamana practica: facut circuite, masurat cu diverse aparate, etc.
    Apoi am ajuns la Automatica si Calculatoare Iasi. Multa matematica, nimeni nu zicea la ce pot fi folosite practic chestiile alea. Am descoperit singur ca integralele pot fi folosite ca prelucrarea semnalelor cand am facut detectia impactului folosind un accelerometru (facusem ceva similar cu airbag).

    Am intalnit absolventi de la faculatea de electronica ce nu facuse practic un divizor rezistiv si sa faca cateva masuratori, sa vada practic ca tensiunea la iesire e cat au calculat teoretic.

    7
  27. #72

    Mai multa practica am facut eu in liceu 🙂 decat voi in facultati. naspa

    7
  28. #73

    m.comedymall.ro/tetelejurnal/abramburica-fara-pic-inhibitii-am-aflat-in-ce-loc-traznit-a-facut-dragoste-dana-rogoz-17809595

    Uitați bă Abramburica de la Pro tv, ce zice. Cică intr-o grădină botanică din altă țară. Sanchi, da când a luat-o Georgică Blondu cu incă 5 inși cu mașina la pădure nu-și mai aduce aminte :))))

    4
    • #74

      Vezi ca Georgica era bulangiu si voia sa se frece cu handralaii aia 5. Pe Abramburica au luat-o pentru diversiune si nici macar nu era Rogoz, era ailalta, Androneasca politehnista. D’aia te-ai si starnit la subiectul asta cu ingineri tocilari.

      4
  29. #75

    Vlad, dar oamenii aia n-au auzit direct de integrate comparatoare ? :))

    1
  30. #76

    Nu știu daca v-am povestit cu Georgica Blondu, o intamplare amuzantă pe care mi-a povestit-o el. El era hoț d-ăsta de meserie, șpringar sau cum se zice. Bine a fost și alpinist, adică intra pe geam in casă nu pe ușă :))) mi-a zis mai multe, nu pot sa va zic eu tot aici, dar o intamplare amuzanta pe care mi-a povestit-o a fost cum la un șpring, a dat peste un moș vai de el, care nici nu mai auzea nici nu prea mai vedea bine. De fapt, nu auzea deloc puteai să bați toba langa el si nu auzea. Ăștia n-au știut de chestia asta, adica cu Georgica si cu tovarasul lui care se dudusesera acolo, ei erau pregatiti pt un șpring fulgerator in viteza. Da cand au vazut care e treaba cu moșu, ce credeți că au făcut? Au luat-o incet , ca broasca țestoasă. S-au pus la masă in bucatarie, si au pus sa manance felul unu felul doi, incet asa lejer. Mosu n-avea treaba, statea in fotoliu se uita la televizor, era in lumea lui. Astia au terminat de mancat usor asa, au inceput sa stranga tot ce aveau nevoie de prin casa, pe urma ce-au zis hai sa facem si cate un dus, o baie. Mosu v-am zis, puteai sa bați toba langa el. La final ce credeti? Mi-a zis ca fiind baieti finuți si pt ca totu a fost usor, mosu nu i a deranjat, au si mancat, la final ce credeti ca au facut mă? S-au apucat să ii faca curat in casa mosului in semn de respect. Deci pe bune, eu cunosc cand minte omu si nu ma mintea Georgica. I-au dat cu mopu, au șters prafu, au dat cu matura. Bine, puteau sa bage si aspiratoru ca mosu tot nu auzea. Deci niste hoși constiinciosi, au lasat totu luna, bec. Bine ca ii furasera tot ce avea de valoare in casa, bani bijuterii tot, dar au tinut sa faca acest gest de curtoazie fata de mos, sa lase curatenie.

    8
  31. #77

    Bwahaahaha.

    Dupa ce am invatat toate rahaturile inutile din liceu, inclusiv limba latina cursiv, am sperat sa intru si eu la o facultate din care sa ies om.
    -La prima ne duceam DEGEABA la seminarii, se statea la barfa, dar daca prin absurd nu ne duceam, costa 50 de lei absenta.
    – La a doua se mai misca lumea putin de tot, dar nu treceai daca nu cumparai toate cartile sau cursurile minunatilor profesori universitari care nu se deranjau sa treaca pe la cursuri, trimiteau asistentii… of course.

    Printre primele lucruri pe care le-am invatat la ambele de cum am intrat : conteaza doar nota din licenta si CINE iti va face licenta, pe cati bani. Ambele, facultati de stat.

    But hey! Ma uitam zilele trecute pe aceasta lista minunata.

    www.reddit.com/r/europe/comments/znbvsn/2022_performance_of_european_countries_in/

    Romania face performanta, dar nu apreciati voi… nts nts

    7
    • #78

      latina am avut in a 7a, constituie in a 8a :))):))) damn, cat de baba sunt, din latina doar “in vino veritas” ce mai zaresc, altfel, pamant de flori.

      3
    • #79

      @filipa: la constitutie aveam prof un mosulet orb ca o cirtita, cind ne dadea lucrari de control, daca scriam mare si caligrafic “dura lex, sed lex” indiferent ce am fi indrugat despre subiectul dat, ne dadea 10. Daca nu scriam formula magica primeam 8 sau 9, in functie de numarul paginilor scrise, ca oricum el nu putea citi.
      “carpe diem” nu l-am priceput neam pina cind nu am realizat ca in italiana “carpire” inseamna a inhata/apuca . Combinat cu “diem” (ziua) mi-am tradus, in sfirsit, in “insfaca ziua” (cu subinteles profita de ea) adica “traieste clipa”
      “verba volant, scripta manent” mai admonestez citeodata cite un coleg uituc
      Sigur iti amintesti “de gustibus….” “mens sana in….”

      1
    • #80

      acu ca zici, :))) da, parca mai stiu ceva latina.

      1
    • Casa, vaca, carne…na latina.

      2
  32. #82

    Cibernetica – varianta 4 ani jumate

    Programare : Pascal si C++, examen cu pixu pe hartie. Daca nu scriai la virgula programul din cartea lu Ghilic si Uscatu nu treceai. 200+ restantieri pe examen, (profii primesc jumate din banii platiti pe restanta de student)

    Matematici: cumparat manualele si evident invatat pe derost diverse capitole. dar laboratoarele sau cum se numai facute calumea, dar nu de profesori.
    Statistica, Marketing, Economii macro si micro: la fel ca la matematici
    Baze de date: istoria bazelor de date la curs, practica la laborator – daca luai 10 la proiectul de la laborator treceai cu 5. Dotare laborator : niste rasnite cu windows 7 instalat cu imagine clonata ca aveau doar 4mega memorie.
    Cibernetica – cred ca singura materie facuta cum trebuie, curs si laborator tinut de prof Nica.
    Cibernetica anu 3 si 4 cu Oprescu – FMM de jeg imputit. a trebuit sa ii cumparam cartea, sa ii scriem de la zero cartea pt anul urmator copiind din lucrarile de cercetare de pe jstor dar refacand graficele ca sa nu para copiate si sa facem cheta sa cumparam subiectele la restanta dupa ce ne-a picat pe toti. Sa nu mai vb ca l-au prins cerand si obtinand favoruri sexuale de la o colega. Urmarea, el a continuat sa fie prof si pe colega au exmatriculat-o.

    Econometrie, marketing, istoria economiei, teoria haosului si alte materii – teorie si atat. Examene la modul ce scrie in carte la pagina x.

    In anul I am fost 2 serii de 400 de oameni fiecare, si am terminat in total sub 300.

    6
    • #83

      Cum pui tu Win 7 pe ceva cu 4 MEGA de memorie? Nici Win 3.1 nu mergea în 4 Mega. Sau ai vrut sa zici 4 Giga? In 4 Giga zbârnâie Win 7, nu cred că te poți plânge la taskuri uzuale. Grrr, și ai terminat sau nu Cibernetica aia?

  33. #84

    Apropo de nota 0.5, a fost careva student la Automatica, la UTCN?

  34. #86

    Scoala romaneasca a pierdut dramatic pasul cu prezentul, este ratacita pe undeva prin anii 60-70-80. Multi inca ofteaza si in prezent dupa Ceausescu si ce tari eram noi la invatamantul multilateral dezvoltat.

    5
  35. #87

    Să zic că la unul din cele 3 top licee din Tm am avut colegi care luau meditații în particular la geografie? Acum, poate gândesc eu greșit, dar geografia chiar e cu poze…

    7
  36. #88

    Eu sunt împotriva creștinismului si a tuturor religiilor monoteiste abrahamice , dar atenție nu sunt ateu sau materialist ,cred in Dumnezeu. Adica cred ca eu sunt Dumnezeu. Si chiar eu sunt Dumnezeu. Cred in imortalitatea sufletului, asa cum credeau si dacii. In reincarnare. Imi cunosc si doua vieti anterioare, am fost o broasca testoasa si altadata o femeie in Egipt. Nu , de fapt nu cred, stiu sigur. Stiu ca sunt infinit , nenascut, nemuritor, vesnic, imuabil si infinit. Exist si inainte de a ma naste si in somn si oricand, si dupa moarte , oricand. Moarte e doar un cuvant pe care il dam fenomenului dispariției, dezintegrarii corpului. Numai ca eu nu sunt acest corp, eu sunt cel ce este, eu sunt cel ce sunt !

    4
  37. #89

    Scoala romaneasca si sistemul romanesc de titularizare este inca tributar politicii prin care principalul tel era sa inveti copiii taranului sa citeasca si sa se semneze.
    Restul a venit ca umplutura.

    Apoi, nu poti face nimic cu 30+ de copii in clasa si materie extrem de stufoasa si inutila.
    In plus, axum ai si rezistenta copiilor la ce li se cere.

    Ai 30+ de copiii in clasa, desi natalitatea s-a prabusit = baza materiala e praf. Inca tragem de ceea ce s-a facut in comunism, la care am pus izolatie.
    Dpdv al dotarilor, partea de experimente nu mai exista fizic, iar daca ar exista, profesorii sunt ocupati sa predea teoria aia stufoasa.

    Ei se fac ca predau, noi ne facem ca invatam.
    E un nou motto, care culmineaza cu “atat s-a putut”!

    “Atat s-a putut”, e dureros pentru ca e adevarat. Nu poti sa faci din kkt bici.
    Nu ai cu ce, nu ai cu cine si invatamantul e “gratuit”.
    Cat dai, atata face, dar uite ce olimpici frumosi avem! Restul abia stiu sa isi scrijeleasca numele pe copac, dar ce conteaza!? Are premiu si coronita pentru reprodus comentarii.

    Stii de ce noi nu ne permitem sa folosim o programa consacrata, precum Cambridge(nu perfecta sau ideala)?

    Pentru ca ar insemna:
    – sa refaci de la 0 programa si sa schimbi toata metodologia de admitere in invatamantul superior.
    – multi profesori ar deveni inutili, iar prin lege sunt titulari pana la moarte, cu un numar fix de ore ce trebuie sa le predea pt a isi lua salariul! Iti dai sema ce reactie ar avea sindicatele?
    – e nevoie de bani multi, pentru scoli noi, unde clasele sa scada sub 20, poate chiar 15 elevi! La noi se pune problema ca costa prea mult curentul la ce exista.

    Sa termin apoteotic si sa fiu injurat copios, taxa pe luna la o scoala cu programa Cambridge este de minim 800 eur!
    Daca va permiteti acesti bani, platiti pt copiii vostri.
    Daca nu, nu va mai plangeti si inghititi!
    Emigrati cat inca mai puteti.

    Ps
    Stiti ca in lume nu da nimeni 2 cepe degerate pe Bacalaureatul romanesc?
    E nestandardizat si e acceptat doar la universitatile fara concurenta, nicidecum la cele spalate, unde se cere bacalaureat:
    – Cambridge
    – Francez
    – American
    – International

    Nota de la Bacalaurearul romanesc nu stiu cum sa o incadreze si nu reflecta evolutia pe parcursul liceului si specializarea.

    2
    • Intre 2012 si 2020 natalitatea a fost in crestere de la an la an. Abia in pandemie, in 2021, a plonjat un pic sub minimul istoric din 2012 (ca valoare absoluta, nu ca %) si poate isi revine de la sfarsitul anului asta , cand se va vedea pe datele din noiembrie si decembrie daca din martie 2022 lumea s-a pus pe facut copii, odata ce s-au eliminat toate restrictiile (adica , cel putin, viitorul a parut mai luminos, cu tot cu razboiul si inflatia).
      Si avand in vedere ca anumite orase/zone au crescut ca populatie (mai ales tanara) , ca s-a migrat mult inspre ele din zone mai sarace, nu e de mirare ca in unele locuri scolile sunt aglomerate.

  38. #91

    Daca vrei sa fii inginer trebuie sa treci de materiile alea. Si asta e valabil si la doctori. Nu vrei sa te opereze/trateze unul care te stie sa dea un click sa ti puna diagnostic. Plus ca dupa scoala vine pregatirea temeinica. Urasc scoala romaneasca si are multe de rectificat. Mai stiu ca nu te ai dus in Italia sau alta tara la facultate. Mai stiu ca aici e gratis. Stiu ce inseamna un absolvent de Etti Iasi si unul din Bucuresti. O sa aveti slu soc cu tanara generatie. E adevarat ca programa e slaba si nu ti explica nimeni la ce folosesc toate acele calcule, laboratoarele sunt praf, dar ii filtreaza pe aia slabi si care nu sunt seriosi. Asta e singurul
    merit. Daca vrei sa faci ce ai facut la liceul din Italia- esti tehnician.

    11
  39. #92

    Sunt tristă am obținut locul 2 și voi m-ati felicitat pentru locul 3 chiar așa
    …? computer-l este de vină..?