Dezavantajul vieții, când ai mai mult de 1 copil, este că tot ce are unul, trebuie să aibă și celălalt. Sau echivalent. Să nu credeți că echivalentul înseamnă ce aveți voi în cap. Pentru că echivalentul diferă. De exemplu, Tabby al fetiței valorează cât 1 ștrumpf din oul kinder, plus o acadea, dacă o vrea frac-su. Pentru o perioadă redusă de timp, normal, perioadă care poate varia de la 3 la 5 minute, când realizează că viața ei nu e completă dacă nu are tabletoaca aia.

Problema mea este că iPadul meu, de primă generație, începe să cedeze nervos. De la ultimul update de iOS, se mișcă precum glonțul albanez. Încet și inexorabil, eventual te roagă să îl duci cu mâna și să îl înfigi unde trebuie. Practic, are un lag de te doare mintea, app-urile se deschid greu, totul merge greu, iar fiul moștenitor, cel căruia i-a revenit moștenire de la soră-sa, în loc să se educe cu tableta, mai mult se enervează, pentru că nu înțelege de ce nu se mișcă chestiile alea pe acolo.

Așa că aș vrea să îi iau o tabletă ieftinache, care să aibă și memorie, să se miște și repede, dar să nu coste cât un iPad 2, care, la 2 ani de la lansare, are preț de nou, similar cu iPad 4 sau Air.
Nu am mai cumpărat chestii de astea de pe la noi, gen Allview, Evolio, Eboda, Serioux sau mai știu eu care. Nici nu vreau ceva echivalent cu Tabby, care e simpatică, dar e înceată, îngheață prin operații, nu are cel mai reușit touch și, în general, e făcută pentru copii nepretențioși. Vreau o tabletă care să poată fi folosită și când copilul va fi mai mare și va înțelege mai multe.

Pentru că nu aveți idee cât de repede cresc copiii…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

76 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Aceasta este o varianta decenta de tableta pentru un copii: www.vtechkids.com/brands/brand_page/innotab_family. In Romania nu este importata dar cred ca se poate achizitiona de pe Amazon sau E-Bay.

  2. #3

    ce-ar fi sa-i cumperi un notepad si sa-l inveti sa faca avioane/origami din foile lui?… e un compromis rezonabil.
    (mama si-acum mai are pe-acasa un volum din “cei trei muschetari” caruia ii lipsesc vreo 30 de pagini, smulse la intamplare, dar cu stil…)

  3. Cauta pe mercador. Am luat acum 3 zile ipad 3 4g+wifi, la cutie, mici zgarieturi normale cu 1200 😉

    • #5

      Pai si? Mai au?

    • mercador.ro/oferta/ipad-3-wifi-16-gb-alb-arata-si-functioneaza-perfect-IDYwYW.html#3366221eb9
      mercador.ro/oferta/ipad-ii-3g-white-16gb-ID171eZ.html#3366221eb9
      mercador.ro/oferta/ipad-3-retina-display-wi-fi-3g-4g-de-32gb-black-ID16k8R.html#3366221eb9

      De obicei in astea se umbla foarte greu deci riscul foarte mic. Sa ai grija sa verifici daca a fost scapat apa pe el ( pete albe vizibile pe la margini ).

    • #7

      nu cumpar second hand decat de la oameni pe care ii cunosc

  4. Nexus-urile de la Google nu te atrag?

    goo.gl/XzyJsm Nexus 7 v1
    goo.gl/KRqwFU Nexus 7 v2

    Sau, tot din familia Apple, iPad Mini – goo.gl/zrEEOh

    Din punctul meu de vedere, decât să te dai pe mâna tabletelor produse de firme românești, mai bine mergi pe prima generație de Nexus 7.

    • #9

      androidul are o problema cu ram-ul mic, iar nexus 7 v1 are 1 gb de ram

    • #10

      O folosesc eu de un an si merge impecabil. Acum, ca a aparut versiunea 2013 o gsesti la preturi destul de mici. Androidul are nevoie de memorie multa daca e umplut de bloatware de la Samsung, LG etc.

    • #11

      Nexus 7 1st gen e mai bun ca orice chinezarie cu chipset chinezesc, se misca suficient de bine pentru pretentiile mele, da’ ale copiilor. Tabletele cu chipset chinezesc (Allwiner gen) sunt o mizerie crunta, sunt practic inutilizabile, stai departe de asa ceva. Daca n-are chipset Qualcomm/Samsung/Nvidia nu arunca banii. Eu sunt patit.
      Daca poti lua un Nexus 7 2nd gen SH la pret bun ia-l, e prea nou aparut ca sa aibe bateria obosita, si oricum e mai bun ca orice noname nou.

    • #12

      poate fi o idee, sa stiti

    • #13

      Ce-i drept, daca iei Nexus 7 din prima generatie, ia-o noua, ca dupa un an a inceput sa nu mai tina la fel de mult, sau, cum zice Radu, N7 2013 SH.

    • n-ai treaba cu nexus 7 v1. RAM-ul e OK, singurul joc pe care l-am testat si avea putin lag era Megapolis. Ca si idee, Real Racing merge lacrima. O am de un an de zile si bateria tine ca in prima zi. Nu as da-o decat pt v2.. altceva nu!

    • #15

      bine de stiut, multumesc

    • #16

      cat despre RR3, dupa ce am cumparat toate masinile si deblocat toate nivelurile, parca mi-a cam pierit cheful de el

    • Si astia ai mei de la munca au nexus si sunt toti multumiti de el.
      Daca mai aveai nevoie de confirmari

  5. #18

    Cam cat estimezi ca vrei sa te tina tableta? Mai mult de 2 ani?

  6. tricicleta si mult aer. O undita de copii pentru pescuit pe Bega si mult joc de glezne fara lag. Macar cand sunt mici sa faca lucruri sanatoase…

    • #20

      mane, am intrebat ceva, eu avand 2 copii si tu avand faianta. da-mi sfaturi de crescut copii cand o sa ai si o sa faci chestiile astea. pana atunci, hai sa ne rezumam la ce ne pricepem

    • eram sigur ca asa o sa raspunzi si ai si dreptate, fara nici o urma de suparare din partea mea. Insa idealist, privindu-mi la spatele (coloana), incheieturile si greutatea mea, eu care alergam pe munti in copilarie, e un sfat foarte prietenesc si da, scos din realitatea cotidiana.
      Ma uit la altii cu copii si vad ca investitiile la vartse mici merg in sporturi si aer. Poate ei gresesc, nu stiu, ai dreptate n-am minuni acasa.

    • #22

      fata mea face tenis de la 3 ani. ii scot afara la alergat zilnic. dar ii mai si educ. datorita ipadului, copilul stie sa numere si sa scrie literele alfabetului de la 2 ani si ceva, fara sa o invete cineva in mod special. copiii trebuie si educati, nu doar sa alerge cu undita in mana

    • #23

      hehe..
      mai vorbim cand vei avea copii. daca mama cu tata sunt cu nasul in comp asta-i lumea pntru ei.

    • my fault than. stii ca scriu baut mereu 😉

    • #25

      my fault pentru raspunsul agresiv…

    • ei sa fie sanatosi 😉 ca noi nu mai avem sanse :))

    • #27

      absolut

    • #28

      …si cum trimiti copilul la joc de glezna cand tu stai in fata computerului? cu lesă?
      A, stai, se presupune ca nici tu nu stai la computer, ci castigi bani prin joc de glezna… 😀

    • #29

      pentru copii, iti faci timp, vrei nu vrei…

  7. #30

    Nexus 7 2013 as recomanda. Update-uri cel putin 2 ani, sta bine-n mana, e rapida, dat fiind chipsetul top of the line, va fi rapida inca 2 ani, si, pe deasupra, poti s-o folosesti si tu cand doarme a mica…

    • #31

      sincer sa fiu, ma bate gandul. chiar vazusem la zoso, vindea unul cu 1000 de lei

  8. #32

    Din cate am observat (asa, empiric si dupa ureche, ca doar de-aia se cheama observatie) si citit (dupa observatiile altora, probabil mai documentate decat ale mele) ipad-urile (si in general cam orice facut de apple), odata cu update-ul pierde din “vigilenta”. Gurile rele spun ca ar fi facuta intentionat treaba. Ma gandesc eu, asa: oare daca u dai update si le lasi cum sunt din nastere, nu se misca mai repede? S are un ipad 2, niciodata updatat si zboara!

    • #33

      nu poti sa faci asta, pentru ca app-urile pentru el se fac in functie de iOS. ai un ipad care merge de zbarnaie, dar nu poti decat sa te dai pe facebook cu el. si ala direct din browser:)

  9. #34

    noi tot 2 copii care anul trecut au avut primele tablete ( dumnezeu sa le ierte.. bine ca n-au fost scumpe)
    anul asta vor primi de craciun altele, nu stiu cat poate sa te ajute linkul si daca livreaza in Romania, noi probabil ca de acolo vom alege
    www.tesco.com/betadirect/technology-gaming/all-tablets/cat20150054.cat?selected-sort-option=&catId=4294816684&sortBy=3
    asa e, e dezastru cand sunt doi pe unul, ai mei sunt calare pe toate canalele de desene, ca au jocuri acolo, si pe youtube, si de ceva timp imprumuta telefoanele si computerele noastre, nu se mai poate, trebuie sa le luam altele.

  10. #35

    facebook la 5 ani jumate exclus, zau! 🙂 zbarnaie la taman ce-i trebuie ei, adica jocuri. si nu-l vand, deci chiar n-am motive sa-i fac reclama 😀

  11. #36

    Zici ca ai mai cumparat de la AliExpress? Cam in cat timp vin produsele? Ca am vazut si eu mai multe chestii interesante dar nu m-am incumetat sa comand. Mai iau de pe DealExtreme cateodata…si a fost totul ok pana acum.

  12. #37

    Samsung Galaxy Tab 3. Tableta de calitate la acelasi pret cu cele vandute de “producatorii” romani.

    www.pcgarage.ro/tablete/samsung/galaxy-tab3-70-inch-8gb-android-white/

  13. #38

    Știind că moștenitorul tău și moștenitoarea mea sunt cam de o seamă, spune-mi, te rog, ce jocuri joacă pe tableta la 1 an si puțin? Nu îți este teamă ca este prea devreme?

    • #39

      candy crush si puzzleuri. dar mai mult le agita, nu e ca si cum le-ar rezolva singur. oricum, le prefera:)

  14. #40

    Nexus 7 generatia a 2a, deja se misca foarte bine pe jellybean 4.3
    Urmeaza si update la kitkat care probabil o va face si mai buna. Este foarte ieftina pentru hardwareul care-l are si un build qualitty mai mult decat decent.
    Nu se merita sa achizitionezi second hand, este mai mult decat accesibila la pretul din magazin.

  15. #43

    O sa fiu putin carcotas, dar vezi ca in screenshot tu compari ipad2 cu 3G cu ipad4 cu Wifi. Ar trebui fie ambele sa aibe doar 3g, si atunci:
    ipad2 16GB = 1800 lei
    ipad4 16GB = 2300 lei
    (sau ipad mini 16GB = 1600 lei, care e cam ca ipad2, doar ecranu mai mic).
    Sau ambele cu 3G si atunci:
    ipad2 16GB = 2350 lei
    ipad4 16GB = 2850 lei
    sau ipad mini 16GB = 2200 lei

    In ambele cazuri se observa cam 100E diferenta intre ipad2 si ipad4 (si foarte putin intre ipad2 si mini).

    Cat despre versiune de iOS, inca poti sa folosesti linistit un device cu iOS6. Sunt foarte putine app care o sa iti ceara musai ultima versiune, si cu atat mai putin cele pentru copii. Eu prefer sa ma chinui mai putin cand fac o app si mereu incerc sa conving clientu sa suporte doar versiunea curenta de iOS si cea anterioara (in clipa asta, ios7+6), dar inca sunt destui care suporta si 5 (am vazut si unii cu suport pt 4.3).

    • #44

      pentru ipad 1, ultima versiune de update e 5

    • #45

      My bad, vream sa zic ca un ipad2 (sau mini) cu ios6 ar trebui sa mai mearga bine o vreme. Mai ales ca ipad2-ul inca este foarte popular, ca exemplu, o app pt copii cu majoritatea userilor in tari vorbitoare de limba engleza, are cam 45% accesari din ipad2, 19% ipad3, 12% ipad4, 9% ipadmini, 7% ipad1.

      In clipa asta ipad2 pur si simplu are o cota de piata prea mare pentru a fi useless dupa upgradeul la viitorul iOS8.

      Also, as astepta aparitia in magazine a ipad mini 2 (sau ipad mini retina, w/e). Teoretic ar trebui sa fie undeva intre ipad mini si ipad2 ca pret, acum sa vedem ce preturi or sa se practice in RO.

    • #46

      Mini e prea mic. Am sgn2 daca vreau mic:)

    • #47

      Mic pentru tine, nu pentru copii 🙂

      Ipad mini e mai aproape de ipad decat de sgn2, ca marime.

    • #48

      Si exagerat de scump

    • #49

      Ca toate produsele Apple 🙂

      PS: poti sterge commentul de sub, ala care nu e reply la commentul meu initial?

  16. #50

    Copiii s-au plictisit de sgn:))) tocmai ptr ca e.mic

    • #51

      Banggood e firma de comert, gen aliexpress…
      Telefonul tau- firma din ploiesti cu preturi decente…aveau acu’ ceva timp ipad2 la 10 milioane

    • #52

      Ultimul coment a aparut mai sus …? Inverseaza-le tu, plis

  17. #53

    Multumesc mult pentru raspuns. Numai bine.

  18. #54

    Telefonul tau. au preturi bune… Eu am luat de la bang good una buc AMPE A90 -106€
    si doua mobile f f ieftine CUBOT GT99
    Toate sunt f misto, vama n-am platit iar garantie pt bani e paypal. Termen sosire:17__20 zile

  19. #56

    Am gresit, ipad2 e la 17 mil. Diferenta sase si ceva fata de e-mag…

  20. #57

    Fi-mea de 2 ani se uita pe Samsung Tab2 de 10″. O am de un an si nu a folosit-o decat ea si doar pe youtube…la desene 🙂
    Fara probleme, pret ok.

  21. #58

    Revin, a comandat un prieten un samsung ativ (windowsphone) de la ploiesti cu 9 mil si ceva, iar la emag costa aproape dublu !! Acum nu-l mai comercializeaza…
    Adaug ca tableta are android 4.2.2 si nu 4.1 cum zice webu’ banggood. In plus, chinezariile astea sunt root, sunt “curatate” de galbeni, astfel ca scapi de mizeriile ce le baga fabricantii (de ex samsung). Au google play, ceea ce nu au toate firmele pirat. Marca pipo ce ti-au recomandato mai sus, la fel e super… pipo 9 vreau sa-mi comand, e tare si ieftina
    Ai auzit de xiaomi ? Bate ultimul aifon , la juma’ de pret
    Pe aici unde dau cu sapa, toata lumea e goga pe gadgeturile chinezesti, cumpara in draci
    Dar noi, dacii liberi avem fitze, vrem doar “marca” nene, uitand ca brandurile se fabrica in sectia alaturata…

  22. #60

    Am 3 tablete. ios, android si windows8. Fica-mea de 4 ani se enerveaza cu androidul ca merge greu, iar de windows nu vrea sa auda pentru ca e prea complicat. Pana si mie imi pare rau ca am dat banii pe android si windows…

  23. #61

    Aici iPad 2 16g + Wifi e 300 Eur. Nou

    • #62

      la noi lucrurile sunt mai scumpe, pentru ca avem mai multi bani. ne-a dat ponta al 13 lea salariu

    • #63

      nu vrei sa ti-l iau pur si simplu de aici?

    • #64

      nu, ca vine prin posta romana si am sanse 1. sa nu ma lase sa il ridic 2. sa mi-l fure fara jena

    • #65

      hmmm…ciudat…credeam ca DHL are partener in Romania tot ..DHL…dar ai dreptate, m-am uitat acum la ei pe site si cica de la granita il predau la Posta Romana. Mda…logic

    • #66

      lui tudor galos i-au furat pachetul de 3 ori consecutiv, acelasi pachet, cu acelasi produs, pe care il tot reclama la amazon ca nu il primeste

    • #67

      Ii cred in stare de orice. Pana acum nu am avut probleme, am trimis mai multe pachete in tara, inclusiv tech stuff. Dar eu trimit mereu cu tracking number si valoare asigurata pana in 1000 eur. Platesc cu 3 Eur mai mult, dar macar sunt direct responsabili cei de la DHL , si nu ajung sa ma tiganesc cu Posta Romana sau alte firme de curierat dubioase.

    • #68

      problema mea este ca neavand domiciliul stabil aici, nu pot ridica pachete de la posta. mai ales ca am nume ciudat, lucru care se reflecta de fiecare data in scepticismul doamnelor postarite, desi practic, ar trebui sa fie invers, pentru ca nu ma cheama popescu ion, sa aiba 2000 de oameni cu acelasi nume

    • #69

      Mi se pare logic. De ce sa riste sa iti fure un strain pachetul, cand o pot face chiar ei?:) Btw, stiu ca e vechi, dar mi-am adus aminte de bancul ala cu “curvele de la posta mi-au furat ciocolata”.

  24. Eu nu ma pricep … dar nu e mai ieftin sa revii la iOS 6 pe iPad?

  25. #72

    cum adica deschid vamesii orice colet?
    credeam ca il deschizi tu la posta in fata angajatului daca nu e din UE

  26. si eu am doi puradei care se cearta toata ziua de la un ipad mini.
    A doua tableta probabil ca o iau de craciun, neaparat reinforced sau sa gasesc pentru ea husa sau chestii anti-scapat-scapat-din-mana sau anti-folosire-pe-post-de-ciomaga 🙂

  27. Azi Toshiba de 10″ cu Tegra 3 pana in 1000 lei (daca o prinzi pe stoc).