Împlinesc, anul acesta, 16 ani de când scriu aici. Cu bune, cu rele, am scris, zi de zi, câte ceva, chiar și în zilele în care am decis că am concediu. Și știți de ce o fac? Pentru că îmi fucking place munca mea. Am avut multe joburi, am experimentat multe lucruri în viață, dar combinația aceasta de blogger, freelancer, mic antreprenor și ce mai fac eu sunt lucrurile care îmi plac cel mai mult și, pur și simplu, nu mă văd făcând altceva, cel puțin în situația actuală, pentru că, dacă vine războiul, voi bloga de pe front, dacă mă mai acceptă ăștia de la pompieri. Sau voi repara instalații electrice, conform calificării de la CFR, că, bănuiesc, de absolventi de ASE, care habar nu au de nimic, nu are nevoie armata.

De asta eu aștept fiecare luni cu plăcere. Efectiv mă bucur că vine o nouă săptămână, poate și pentru că scriu pentru voi și îmi place să vă văd reacțiile, poate și pentru că scrisul este catharsisul meu, dar, oricum ar fi, asta este munca mea. Niciodată nu am considerat-o altceva, e jobul meu, asumat de mine, care îmi hrănește familia. Chiar dacă îmi place, asta nu înseamnă că e mai puțin obligație.

De asta nu îi înțeleg nici de-o culoare pe cei care se plâng că e gata weekendul și vai, începe munca. Și nu mă refer aici la puști, tineri, oameni care au weekendul ca oportunitate de fun, zbantuială, agățat gagici și cu joburi nesustenabile, dar care le asigură minimul necesar.

Ci la oameni realizați, cu familii, copii, cariere asumate, joburi serioase, care presupun experiență acumulată în timp, adică au muncit în domeniu toată viața. Adică muncești de o viață acolo și, de fapt, îți urăști locul de muncă? Dar ce te-a reținut să îl schimbi, când ai realizat că nu îți place ce faci? De ce nu ai făcut un sacrificiu temporar de timp și bani, ca să poți face ce îți place?

Acum realizez că, cel mai probabil, cei mai mulți oameni habar nu au ce le-ar plăcea să facă. Iar societatea le-a nivelat atât de mult dorințele și aspirațiile, încât li se pare caraghios și să se gândească că vor să fie piloți. Sau instalatori. Sau bucătari.

Și cunosc și de unii, și de alții. Primul om care mi-a trezit interesul pentru o schimbare în viață a fost un IT-ist de 35 de ani. Eu aveam vreo 28, cred și îl vedeam bătrân ca Matusalem. Țin minte vârsta pentru că a făcut parte din povestire. Lucra instalator, și-a dat seama, la 32 de ani, că urăște ceea ce face și, de fapt, lui îi plac computerele, așa că a lăsat totul baltă, a început cu un curs de programare, după care altul, după care primul job, unde a învățat aprofundat și, iată, la 35 de ani era programator fost instalator.

Cei mai mișto bucătari din România, pe care îi și cunosc și le sunt măcar amic, dar nu o să îi menționez, pentru că nu vreau să văd digresiuni la adresa lor, lucrau ceva complet diferit de ce fac acum. Joburi serioase, de birou, marketing, advertising, televiziune, radio, MC, chestii de genul. Și au pus stop, au zis că asta îmi place, au investit în ei, în cursuri, inclusiv în străinătățuri, au muncit zi lumină, la propriu, plus niște întuneric și au ajuns mari. Și fac de plăcere tot ce fac, apreciază mai mult ce iese din mâinile lor, față de exceluri, rapoarte și ședințe, sunt fericiți iar munca lor le-a adus satisfacții mult mai mari decât le-ar fi putut aduce vreodată vechile cariere.

Știu că, întotdeauna, este greu să renunți la confortul gândului pentru ziua de mâine și că cel mai bun proverb românesc este Nu da cioara din mână pe vrabia de pe gard. Dar, gândiți-vă, aveți o singură viața. Dacă nu sunteți fericiți, dacă nu vă trece viața făcând ce vă place și vă împlinește, de ce trăiți? Cine vă va da anii înapoi?

Murim singuri. Nu luăm cu noi bani, case, mașini. Luăm cu noi amintirile și acea sclipire eternă care va fi viața care vă va trece prin fața ochilor, în ultimul moment.
Vreți ca ultima pâlpâire de lumină din voi să fie una de regret?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.