M-am apucat să citesc, de mic, ca o scăpare din viața din jurul meu. Nu pentru că aș fi tânjit după cultură, ci pentru că, astfel, vedeam și alți oameni, alte locuri, întâmplări diferite. Sincer să fiu, nu am înțeles niciodată de ce Singur pe lume era considerat o carte tristă, copilul ăla avea mai mulți prieteni și mânca mai bine decât mine.

Evident, între timp, m-a prins microbul, devine adicție, pentru cineva care nu a avut ocazia să experimenteze, să viziteze, să fie fericit, să simtă lucrurile astea prin ochii altora. De altfel, așa mi-am dezvoltat și cititul, de asta nu pot citi într-o limbă străină, eu, când citesc o carte, îmi formez o lume întreagă, mental, cu tot ce înseamnă cartea, lume, priveliști, construcții, oameni, stări, trăiri. Când citesc în engleză, nu se formează nimic, doar se derulează cuvinte, mecanic. La fiecare 2 pagini mă întorc o pagină, să recitesc, că nu am înțeles nimic.

În liceu am citit. Iarăși. Știți cine nu citea, în liceu? Cei ce făceau sex și care aveau o viață. Ăia nu citeau. Eu citeam. Eram pitic, slab, ochelarist. Cine să mă bage în seamă măcar să schimbe o vorbă cu mine, darămite să mă lase să o explorez intern? Așa că citeam, ce să fac altceva. Am epuizat toată biblioteca liceului până la finalul clasei a 10. Fetele de la mine din clasă discutau despre avorturi și chestii gen Oare cine e tatăl. Eu citeam, că na, atâta puteam.

Ce voiam să zic este că plânsetul ăsta după citit mi se pare ușor neavenit. Cărțile au avut, de-a lungul secolului, rolul de educație, de formare. Aveai nevoie de o carte ca să afli ce înseamnă o poveste de dragoste, ce înseamnă o dramă, o tragedie. Nu aveai de unde lua, altfel, această informație.

Astăzi, trăim în epoca instant gratification. Și, simultan, informația poate fi găsită, din abundență, peste tot, în toate mediile, mai ales în mediul predominant, internetul. Sigur, nu poți lua Theodoros de pe tiktok și nu poți învăța despre legendele olimpului din postările de instagram ale influencerițelor. Dar de asta se ocupă școala. Cine zice că vai, am citit mii de cărți cu scopul de a mă instrui, minte cu emfază, ați citit pentru că vă plictiseați și nu aveați ce face. Dacă ați fi avut prieteni sau făceați sex, probabil ați fi citit, dar mai puțin.

Așa că poate ar fi bine să judecăm mai puțin și să privim cărțile drept ceea ce sunt, cu adevărat. Un mijloc ușor desuet de educație și divertisment, pe care e greu să îl mai promovezi în rândul oamenilor care au crescut având internet la vârful degetelor. Poate și cărțile ar trebui să evolueze la alt nivel. Audiobookuri, podcasturi, videobook reading, de astea.

Dar ar fi bine să nu mai dăm vina pe copii, cum că ar fi mai proști, când ei fac exact ce am făcut și noi. Trăiesc cu mijloacele pe care le au la îndemână.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.