Voi cât de dedicați sunteți companiei pentru care lucrati?

La petrecerea de Craciun ne cunoastem si noi iar apoi in Team Building ne futem si ne imbatam, ce dracu este asa greu de inteles !?

M-am privatizat de niste ani, deci se-ntelege ca sunt foarte loial companiei, chit ca petrecerile de Craciun sunt o problema pe care n-o am.
Dar daca ar fi sa refuz politicos si sa si justific pe deasupra, as fi folosit acea atitudine sarmanta care mi-a castigat prieteni peste tot pe unde merg si-as fi zis: ‘Te-n pizda ma-tii!
Din fericire n-a fost niciodata cazul in trecut, adica daca am refuzat nu s-a frecat nimeni cu urzici la gaoaza. Si am refuzat in 99% din cazuri; de fapt, am mers la petrecere o singura data la fiecare firma, in primul an petrecut la fiecare, nu pentru a ma integra mai bine sau ceva, ci pentru a vedea ce hram poarta fiecare cand nu-i la birou si-are si cateva pahare la bord.
In general nu beam deloc sau, daca simteam ca se aduna suspiciuni din cauza ca nu beau, doar vin si-atat, cadentat cat sa nu ma abtiguiesc.

Eu cred ca sunt prea radical, poate, motiv pentru care cand am lucrat in ceva corporatie mi-am dat demisia dupa foarte putin timp, pentru ca nu mai puteam cu procesele si cultura asta de companie anapoda. Inteleg de ce aceste evenimente au un rol foarte important in a forma legaturi cu restul colegilor si cu managementul. inteleg si rolul de a fi vizibil, pozitiv, la astfel de evenimente si am incercat mereu sa fiu prezent. DAR nu inteleg notiunea de obligativitate, mai mult, asa ceva m-ar face sa fiu foarte vocal impotriva acelui eveniment. Am avut norocul, pe unde am lucrat, sa leg ceva amicitii, poate si prietenii, macar la nivel de “work buddy” si, atunci, aceste evenimente ( mereu facute in timpul saptamanii, eventual joia, cu vinerea cam scoasa din calendar, cu activitatea de pregatire pentru petrecere inceputa cam de la prima cafea a zilei, etc ) au fost doar prilej de a petrece timp si a bea un cocktail si a face o caterinca cu niste amici. Niciodata nu au fost si nu au avut rol obligatoriu sau rol de penalizare daca nu esti prezent.

Iar acum, de 5 ani lucrand doar de acasa, am fost doar in situatia de a merge ( 80% ) in ceva team eventuri prin afara tarii. Ocazie cu care, din nou, neavand caracter obligatoriu, au fost tot timpul considerate aproximativ city break-uri. Sigur, se discuta si de munca, fie cu nuanta de barfa, fie cu nuanta de hai sa avansam cu ceva proiect, dar mai bine de jumatate din timp se viziteaza chestii, se sta la sprituri, etc. Din nou, fara caracter obligatoriu sau punitiv.

In concluzie, daca cineva mi-ar spune ca o sa fiu penalizat, as spune OK, si nu m-as duce si as cere pe mail sa mi se confirme ca voi fi penalizat fie si 1 leu pentru ca nu am mers. Daca s-ar refuza, as da un mail catre persoana care m-a anuntat de penalizare, cu cativa oameni de la HR, legal, etc in CC in care as reconfirma ce mi s-a spus ca, macar asa, sa am un tracking a ceea ce s-a intamplat. Apoi m-as adresa direct unui avocat. Cu sau fara ITM implicat, mai mult pentru a fi sigur ca s-au urmat toate caile. Chestiile astea nu sunt de joaca si este o mizerie sa fie facute mandatory. Mai ales daca vorbim de tb-uri in care sa fie nevoie sa te alergi cu ursul prin padure. Am fost si in team buildinguri, am fost si in team buildinguri platite de noi, fara nicio implicatie financiara a companiei, pentru ca se formase o gasca draguta si ne placea sa mergem sa bem un sprit si sa facem un gratar. Good times!

Eu sunt cu doua pravalii medii, unde sunt fondator (nu sariti, am doar cate o felie mica de pizza, cat o ata, si nu sunt competitori). Si pe la noi e cu team buildings si party de Craciun si cele de genu’. N-am auzit sa fie obligatoriu, dar nici nu pricep prea bine de ce le vrea patronu’ – altu’ in fiecare, prieteni amandoi. Intr-un loc vin cam toti, dar nu suntem multi (si nici nu a plecat cineva din firma, deduc ca nimeni n-a gasit mai bine – si chiar e bine). In celalalt vin cam 70%. Uneori, nici eu nu am chef sa vin, deci nu vin – m-am saturat sa spun si sa ascult aceleasi povesti. Aici suntem peste 100 de oameni, rotatia e mare (deh, business de operations), mi se bate obrazul ca dau exemplu prost (ca fondator, mno) dar… aia e: nu trebuie sa fiu prieten cu toti, imi ajung cei cu care am inceput drumul. Morala povestii: orice se poate. Cand e ceva bun de impartit, nu trebuie sa vii cu forta.

Sunt motivata atat cat trebuie, conform salariului pe care il am. Nu sunt miserupista, nu sunt cu heirupul si sa lucrez in scarba sau doar sa-mi fac check in-ul la lucru, nu. Dar never freakin’ ever nu o sa dau pe la teambuilding-uri si reuniuni de te miri unde in detrimentul familiei. In momentul in care job-ul mi-ar lua mai mult decat viata in sine, familia pe care o am acasa si prietenii inseamna ca deja imi incalca anumite drepturi. Cred ca la un job in care esti angajat trebuie sa lucrezi atat cat ti-e plapuma. Daca vrei plapuma mai mare lucrezi mai mult si astfel poate urci in scara ierarhica sau poate nu, daca e o companie care e numai dupa pile si relatii. Bottomline, la batranete clar nu o sa-ti aduci aminte si nici nu o sa intereseze cat ai lucrat, esti un asset cat timp poti livra insa esti dispensabil. Mai oricine este dispensabil. Si cred ca trebuie sa fie constienta lumea de asta, nu sa se creada buricul pamantului. Cand esti propriul tau angajat, viziunea se schimba si oricum volumul muncii se dubleaza pentru ca tragi intai tu pentru tine si apoi pentru miile de taxe si impozite statului roman :))

Si ca si final edit: apropo de petreceri. Se fac anual dar nu suntem obligati. Singura petrecere importanta la care am si fost si cu placere a fost cea de anul trecut unde s-au implinit 30 de ani de firma romaneasca.