Da tăticu. Un-te uiți, un-te-nvârți, criză pe toate gardurile. Vai, o să cadă băncile. Vai, o să cadă euro. Vai, o să dea faliment nuștiucâte firme.

Tipilor, noi suntem ăia care am trecut printr-o revoluție. Noi suntem ăia care au trecut prin Caritas, Geraldo, Delfin și alte țepe postrevoluționare. Tot noi suntem ăia care au trecut prin falimentul Băncii Religiilor, Băncii Populare, Băncii Carpați, Băncii Turco-Române, Bancorex plus alte zeci de bănci și băncuțe, destinate a da țeapă rromânilor.

Noi am fost cei care am fost martorii naționalizării valutelor de către domnul fost premier Stolojan, naționalizare de care văd că nu mai spune nimeni nimic. Noi am fost cei care am vazut astăzi dolarul la curs de 4000 și mâine la curs de 26 000.

Și cu toate astea, nu am murit, deși eram MULT mai săraci decât suntem acum. Cu chiu, cu vai, am reușit să trecem peste toate astea. De ce ar fi acum diferit față de alte dăți? Totul se face periodic, pentru îmbogățirea unora, de preferință din sistemul bancar.

Și că tot veni vorba de bănci.
Vai, nu o să mai avem de unde da înapoi împrumutul la bancă.

NO SHIT!
ȘI CE DACĂ?

Eu am 2 împrumuturi la bănci, cu sume relativ mici. Nu am pus drept garanție nimic, nu am leasing, nu am rate la casă.
Dacă nu o să mai am de unde plăti ratele, ce o să îmi facă? O să îmi ia boii de la bicicleta lu` soacră-mea? O să vină să mă tragă de urechi? O să pună EOS KOS să mă sune și să mă amenințe că mă dă în judecată?

Pur și simplu nu au pârghii legale pentru a putea face nimic.
Așa că, să vină criza.
Eu sunt pregătit.
Că doar de aia au murit tinerii la revoluție, nu??

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

40 comentarii Adaugă comentariu

  1. Vine ea, incet incet. Noi sa fim sanatosi, si sa traim bine, asa cum ne-a promis si ne promite Basescu 😉

  2. #2

    slabit sa-i fie numele, manca-mi-ar

  3. esti pregatit spiritual sau si fizic? stai ca am uitat ca tu esti grasut si iti permiti o hibernare de cateva luni … dar ai apa plata in beci, palinca in biblioteca si vin intre haine in dulapuri?

  4. #4

    lasa dude, ca nu mor eu de foame.

  5. #5

    se vede ca nu esti ruda cu familia Ionescu :))
    cred ca acuma, ca a mai scazut euro putin, au si fugit sa-si faca credit pt. motocicleta

  6. #6

    Da, sa dea faliment toate bancile la care am eu credite!
    Sa se duuucaaaa, asa cum au venit!
    Cat despre confiscarea valutei da catre Stolojan, eu am resimtit-o din plin si nici AZI nu mi-am revenit!

  7. #7

    o fata, multumesc, credeam ca toata lumea a uitat!!

  8. #8

    kiko, familia Ionescu e o familie de boi :)) eu sunt blogger, ce dracu:P

  9. cu creditele sunt in aceeasi situatie ca a ta abia astept sa dea ING faliment (desi cred ca trebuia sa aleg o banca mai mica, alea cad mai repede la noi in tara ), dar mai sunt unii care au facut greseala sa-si cumpere o casa sau o masina cu credit la banca , ei ar avea sanse sa doarma`n parc sau sa piarda masina 😉

  10. Nu o sa ne afecteze criza asta mai deloc pentru ca nu o sa mai aiba ce sa ne ia la cat se fura in tara asta.

  11. N-are ce să se întâmple. Sistemul bancar din România nu funcţionează la fel ca cele care au probleme. Suntem cu 20-25 de ani în urma lor şi chestia asta, cel puţin momentan, ne ajută.

    Mai de grabă este o chestie artificală. chiar dacă ar cădea bursa, deşi sunt şanse minime, impactul asupra economiei ar fi aproape egal cu zero.

    Presa îşi doreşte o criză ca să aibe ce să vândă. În rest…

    Eu sunt liniştit. dacă nu măresc ăştia salariile la bugetari cu 50% economia o să îşi revină repede. Avem prea mult capital pe piaţă pentru a rămâne în pană de bani.

  12. Tipic romanesc. Am luat credit si de ce draku sa platesc ca doar nu patesc nimic. Cu ceva ai garantat ( bunuri mobile sau imobile ) si teoretic pot sa faca retinere de pe salariu ( asta semnezi si cu cea mai de rahat banca – nu si IFN ) plus ca ei iti trimi din timp in timp scrisori si nu se prescrie imprumutul plus ca dupa o perioada se inchide imprumutul si se pune dobanda zilnica ( regula BNR ) si se face o suma frumusica chiar daca ai imprumutat o suma de rahat. Si daca ai noroc sa faci la BRD care te da in judecata atunci………. 🙂

    Si daca dau bancile faliment ce bine, de parca nu preia statul datoriile celor ce au imprumutat ( ca doar se stie doar daca furi miliarde te lasa in pace )

    Dar in fine.. nu merita efortul…… sa dea toate faliment si sa nu mai vina nici o banca in tara asta de rahat

  13. #13

    iti inteleg frustrarea, dar eu, ca si client, sunt furat din momentul in care intru in banca, prin comisioane, dobanzi, taxe, supra taxe, supra comisioane si dobanzi ascunse. si nu imi spune ca am posibilitatea de a alege, stii prea bine ca nu ai ce sa alegi, toate bancile ducand, de comun acord si sub obladuirea BNR, aceeasi politica de jaf national., bancile din romania au cea mai mare rata de crestere a profitului DIN LUME.
    revenind la problema ta, si daca ma da brd in judecata, si castiga, poti sa imi explici ce o sa imi faca, in afara de a-mi lua, inca o data, boii de la bicicleta?

  14. O poza cu Tariceanu era mai indicata … daca mai iese ceva asta la alegerile urmatoare, eu ma mut, fie si in Fututibekistan si tot ma mut.

  15. Eu mas bucura daca dolaru ar ajunge pe la 35 eu toti banii care ii incasez is in $

    Cat despre fraierii care siau facut credite in euro si credite mari nu am mila pt prosti si oameni care nu isi vad lungu nasului …

  16. #16

    Arhi,sunt extrem de intelegator (proof: imi inteleg nevasta) dar din postul asta nu am inteles nimic 🙁
    oricum ,evenimentele enumarate tineau de bucataria interna daco-romana ceea ce acum nu mai este cazul

  17. @name: :)))
    @funny videos: daca cu un dolar cumperi un cacat ziua urmatoare cu dolarul ala tot un cacat cumperi chiar daca leul s-a dat peste cap de cateva ori… parerea mea

  18. eu nu am nici macar boii de la bicicleta …….si nici …bicla:)))

  19. Iti ia blogul, bai! Care nu va mai avea reclama pe el din cauza crizei financiare! 🙂

  20. robintel, ai ceva studii economice si cunostinte prin BNR de iti permiti sa afirmi ca in rromania exista destula lichiditate ? tu si tariceanu … stash, ti-am facut reclama 😛
    ps : robintel, pe ce suma esti in stare sa pariezi ca rromania se duce pe pula dupa alegeri ? (MAXIM 6 luni)

  21. @canadianu’

    :)):)):)) Facem pe ceva simbolic, de exemplu 100 RON, ca să fie rentabil să trimiţi banii şi să fie de o bere şi un mic. :)):)):)) Şi hai să stabilim ce înseamnă dus pe pu*ă. În loc de creştere economică să fie scădere, sau cum?

    Bine, pariul se anulează dacă măresc ăştia salariile cu mai mult de 8%. De acord?

  22. @ARHI : Daca nu platesti vin eu si te bat 😀
    Raspunsul : NIMIC daca nu lucrezi sau firma refuza sa faca retinere 😀
    Oricum, din cate stiu, putine banci ( nu vb de nebunii de la BRD ) dau pe cineva in judecata la credit de nevoi personale 🙂 pentru ca nu este rentabil la sume mici . Trimit cazul la nu stiu ce firme de recuperare si daca aia reusesc sa te convinga…..bine….si daca nu iar bine 😀

    Dar sa nu anuntam lumea ; faceti 10 credite personale la 10 banci si plecati in excursii pe afara ( sunt si oameni de genul 😀 )

    Nu este corect nici 100 de taxe ascunse dar nici sa spui “am luat de la voi 100 mil am fost la mare si la munte; nu imi mai dati 60 sa plec in grecia? ” in conditiile in care nu ai platit nici o rata ( ca doar suntem romani )

    In fine 😀 Trebuie sa mi schimb jobul si dupa am sa fiu de parerea ta 100 % 😛

    Cred ca mi dau demisia si fac 25 de credite si plec afara :))

  23. dus pe pula inseamna inflatie >10%, crestere economica 0 sau sub, prabusirea cursului euro (1eur>5ron), etc.
    ps : ce inseamna “măresc ăştia salariile cu mai mult de 8%” ? 8% pentru cine ? overall ? nu uita ca la profesori by default trebuia sa le creasca cu minim 9% toamna asta …. te mai bagi ?

  24. Uite ce zic eu:

    Dacă renunţi la clauza cu inflaţia (pentru că depinde şi de prea mulţi factori imprevizibili, deci aici e la nororc) mă bag.

    Iar dacă salariile cresc cu peste 15% să se anuleze pariul (pentru că este o prea puternică influenţă a politicului în economie).

    Ce zici?

  25. de ce sa renunt la clauza cu inflatia ? ca de la 4% la >10% e cale lunga, nu crezi ?
    si tot nu mi-ai zis exentialul. 15% raportat la ce ? la intreaga economie ? la bugetari ? tocmai ti-am zis ca la profesori oricum se mareau cu 9%. wtf man, chiar asa de alambicat ma explic ? deci, cu riscul de a ma repeta, te rog sa detaliezi ce intelegi prin “crestere de x% a salariilor”

  26. 15% la bugetari, clar, că oricum ăia din privat n-or să o vadă. Legat de inflaţie: o fi cale lungă, da, însă nu poate nimeni să ştie care o fi recolta agricolă la primăvară. Pentru că noi vorbim aici de lunile mai şi iunie.

    Sunt de acord cu celelalte condiţii ale tale: 1EUR >5RON şi crestere economica 0 sau sub.

    Ce zici?

  27. ok. deci eu zic ca in max 6 luni dupa alegeri eur>5ron, crestere economica 0 sau sub. tu zici ca nu, cu conditia ca daca cresc salariile bugetarilor cu peste 15%, pariul pica. eu ma bag. mai sunt si alti amatori ?

  28. #28

    cred ca o sa pierzi. si nu ca nu ai avea dreptate, numai ca nici un guvern nu va recunoaste o crestere economica 0, dimpotriva, o sa se laude, iar daca va fi tot guvern cu citroeniceanu in frunte, sa vezi atunci distractie

  29. Bun, eu sunt de acord. Rămâne aşa?

  30. da, plm, ai dreptate, uitasem ca nu e vorba de guvernul UK sau al Italiei. reformulez. daca Vosganian a zis ca va fi 6,5%, eu pariez pe o crestere oficiala (ca de aia reala nu putem si siguri) de maxim 3%, deci mai mult de jumatate din cifra oficiala.

  31. robintel, te bagi la crestere de 3% ?

  32. Da, mă bag. 😀

  33. mkay. vorbim peste 6 luni then

  34. Ok. 😀 De-abia aştept! 😀

  35. robintel, si ce se mai aude cu criza aia ? ha ?