Un bun român

Nu știu pe ce-am dat că am deschis un sait cu horoscoape iar la una dintre zodii – probabil a mea, că n-am apucat să calculez – zicea că “așezarea celestă vă este favorabilă, mai puțin în domeniul relațiilor dintre oameni”.
Bine, ăsta e horoscopul meu de-o viață, dar astrele abia acuma s-au prins.
Zic asta că am avut o ceartă monstru cu o gingașă învățătoare de școală primară care cică de ce i-am scris eu compunerea copilului, iar eu am jurat cu mâna în buzunar că n-am scris-o eu, iar ea mi-a dat exemple de necontestat ale unor fraze pe care numai un adult ar putea să le scrie, ceva cu dumnezo-cristoși-tuz’gura… niște înjurături greu de copiat aicea că are și blogul ăsta o prestanță.

Vă zic pe scurt că nici acuma nu mi-am revenit și nu știu ce calmante am pe-acasă.
A venit ăsta cel mai mic la mine acum câteva zile:
– Tati, tati, trebuie să facem o compunere. Avem două teme, trebuie să aleg una, despre un bun român sau despre un hipopotam. Eu am ales hipopotam. Ce să scriu?
– Întreab-o pe soacră-mea că ea e mai…
N-am apucat să termin că mi-a țiuit urechea ca la ăia de le explodează o grenadă lângă ei.
Nu știu exact ce-a fost dar a sunat a teflon îndoit.

– Păi dragul tatei, începi așa cu împrejurimile, cu ce frumos e la grădina zoologică, bagi și-un desen cu girafa, te descurci tu.
– Mnaaaah! Se strâmbă el dezamăgit. Trebuie să fie despre cum a fugit hipopotamul de la grădina zoologică. Unde a fugit? Asta e întrebarea… zice el cu o mână ridicată hamletian.
– Păi zi și tu, pădurea e aproape, a fugit în pădure.
– Hipopota… mnaaaaah! Tatiiiii… ăla nu trăiește în pădure, tu nu știi?
– Atunci zi de vulpe. A fugit vulpea în pădure.
– Trebuie să fie hipopo… mnaaaaaah! Nimica nu știi! zice el și înhață de-afară iepurele din cușcă și se duce cu el în camera lui.
Ne-am uitat – și eu și coana Tanța – după el, dar am zis că poate-a luat iepurele ca inspirație.

Se face liniște.
Dar nu pentru mult timp că Universul trebuie să aibă o balanță.
Și-aud un urlet.
– Mufă! Mufăă! Mufăăă! Tatiiiiiii!
(Mufă e numele iepurelui – să nu confundați)
– Tatiiiii! Mi-a mâncat Mufă compunerea!
Când intru, hârtii ronțăite peste tot, iepurele fericit cu cracii-n sus…
Pfaidemine, ce facem noi, bagă-i degetul pe gât la iepure, nu că mușcă, mai scrie o dată, nu mai țin minte, treburi de-astea.
Până la urmă ne-a dat ăsta mic afară din camera lui că are nevoie de LINIȘTE să scrie compunerea despre un bun român.

Vă redau mai jos din lectura învățătoarei – că eu n-am văzut compunerea la față.
Dacă aș putea să vă redau și vocea ei ar fi și mai bine dar citiți și voi așa pițigăiat și cu lacrimi în ochi.

E 1 decembrie. Noi românii sărbătorim ziua națională.
Un român s-a dus la grădina zoologică să vadă hipopotamul.
În loc de hipopotam el a văzut un leu.
Românul a vrut să fie bun și i-a dat o bomboană dar leul l-a zgâriat.
Românul nu e rău dar s-a enervat și l-a înjurat.
– Băi f&%t%$i g^!$@(ă$&… Ce p*$#@ m~%^^…
Atuncea leul l-a prins pe român și l-a mâncat.
După ce l-a mâncat a zis “mnioam mnioam mnioam, ce bun este românul ăsta!”
Punct.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt