Tu știi cine e Cristina Chiriac?

Cristina Chiriac. Dacă numele ăsta nu îți spune nimic, nu-ți face griji, nu ești singur. Până acum câteva zile, doamna procuror își vedea liniștită de treabă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Acum e propusă să conducă Parchetul General al României. Adică, practic, să fie șefa tuturor procurorilor din țară. Cam asta e situația.

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, și-a anunțat propunerile pentru conducerea marilor parchete și a reușit să surprindă pe toată lumea. Nu neapărat în sensul bun. Cristina Chiriac pentru Parchetul General, Alexandra Lăncrănjan pentru DNA și Marius Bulancea pentru DIICOT. Trei nume care, să fim sinceri, nu circulau pe buzele nimănui în lumea juridică românească.

Procuror din 2005, deci are aproape 20 de ani de experiență. A lucrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, apoi a urcat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Din 2019 e la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Parcurs decent, nimic spectaculos, nimic care să țipe “lider al tuturor procurorilor”.

N-a condus niciodată un parchet. Nici măcar o secție. N-a fost nici prim-procuror adjunct, nici nimic care să semene cu o funcție de conducere. Și acum ar trebui să sară direct în fotoliul de la Parchetul General. E ca și cum ai promova un sergent direct în general de armată pentru că ai auzit că e om serios.

Ce a mai făcut? A predat la Institutul Național al Magistraturii. A scris niște articole juridice. A fost implicată în diverse proiecte de formare profesională. Toate astea sunt ok, dar nu te califică automat să conduci sistemul de parchet al unei țări întregi.

Asta e întrebarea de un milion de euro. Sau de un milion de dosare, ca să fim mai aproape de subiect. Ministrul Justiției a explicat că a căutat procurori cu integritate, experiență și viziune. Sună bine la televizor, dar cam vag când vorbim de numiri atât de importante.

Unii spun că tocmai faptul că nu e cunoscută e un avantaj. N-are dușmani, n-are dosare controversate, n-a făcut parte din nicio gașcă. Alții spun exact invers: că fix lipsa asta de expunere o face vulnerabilă. Cum să conduci o instituție când nu știi cine cu cine e prieten, cine cu cine se urăște, cine unde are interese?

Mai e și teoria cinicilor, pe care o aud tot mai des. Anume că tocmai de asta sunt propuși oameni care nu s-au remarcat prin nimic: pentru că sunt mai ușor de manevrat. Un procuror general puternic, cu personalitate, cu susținere în sistem, e greu de controlat. Unul care vine din senin, fără tabără proprie, fără spate, e mult mai… flexibil. Nu zic că asta e cazul Cristinei Chiriac, dar înțelegi de ce oamenii devin suspicioși.

Reacțiile au fost, să zicem, rezervate. Adică toată lumea e surprinsă, dar nimeni nu vrea să iasă public să critice. Normal, cine știe, poate chiar ajunge procuror general și atunci mai bine să nu-ți faci dușmani. Asta e România, țara în care taci și înghiți pentru că nu știi niciodată cum se întoarce roata.

Asociațiile de magistrați au cerut transparență în procesul de selecție. Au vrut să înțeleagă criteriile, să vadă de ce tocmai acești trei procurori și nu alții. Răspunsurile au fost la fel de vagi ca întrebările erau de concrete. Adică n-au primit răspunsuri reale.

Fostul ministru al Justiției, Alina Gorghiu, a comentat și ea, sugerând că propunerile par mai degrabă politice decât profesionale. Dar na, și ea a făcut numiri controversate la vremea ei, așa că morala ei stă cam șubred pe picioare.

Propunerile merg la CSM pentru aviz. Apoi la președinte pentru numire. Teoretic, CSM-ul poate da aviz negativ, dar avizul ăsta e consultativ. Adică președintele poate să-l ignore. În practică, lucrurile sunt mai complicate, pentru că un aviz negativ creează presiune politică și mediatică. Vom vedea cât de mult contează asta în contextul actual.

Cristina Chiriac va trebui să treacă printr-un interviu la CSM, unde va fi întrebată despre viziunea ei, despre prioritățile pe care le are, despre cum vede ea funcționarea Parchetului General. Va fi interesant de urmărit dacă reușește să convingă sau dacă rămâne la nivel de generalități.

Sincer? Nu știu. Nu o cunosc personal pe Cristina Chiriac și nici n-am de unde s-o cunosc. Poate e un procuror excepțional care pur și simplu n-a căutat lumina reflectoarelor. Poate are exact ce trebuie ca să facă treabă bună. Poate o să ne surprindă pe toți.

Dar procedura asta de numire mă neliniștește. Faptul că nimeni n-a auzit de ea până acum, că nu există o competiție reală, că totul se decide în spatele ușilor închise. Parchetul General nu e o instituție oarecare. De acolo se coordonează anchetele mari, de acolo se dau tonul și direcția pentru întregul sistem de urmărire penală din România.

Poate că Cristina Chiriac va fi cel mai bun procuror general pe care l-am avut. Sau poate va fi doar încă un nume pe o listă pe care o vom uita în câțiva ani. Oricum ar fi, am fi meritat să știm mai multe înainte să ajungem aici. Dar na, transparența asta e un sport extrem în România.