Poate ați observat că astăzi, zilele acestea, nu prea am avut timp să scriu pe blog. Există o explicație. Am fost, pentru prima oară după foarte mulți ani, la o serie de interviuri de angajare. Desigur, povestea e puțin mai lungă, implică discuții ce durează de câteva săptămâni, cu tot felul de oameni faini și în ultimă instanță, cu Mircea Badea.

Mă gândeam că, la un moment dat, eu am fost cel mai mare fan al lui Mircea Badea. Mi-a plăcut de pe vremea când făcea echipă cu Teo Tradanfir și, intrându-mi în inimă, nu a mai ieșit de acolo. L-am urmărit de-alungul timpului și, din păcate, viața ne-a situat pe poziții diferite. Iar la un moment dat, din ciocnirea noastră, nu a ieșit acel lucru bun care ar fi trebuit să iasă.

S-au spus multe lucruri rele. AM spus și eu, a zis și Mircea destule. Multe le regret, multe au fost haioase, unele au usturat, gen atunci când am fost păcălit să cred că i-am suspendat emisiunea :mrgreen: dar, overall, niciodată nu am pierdut acel respect față de omul Mircea. Pentru că, pe lângă vederile politice comune, ne uneau și ne unesc mai multe decât ne despart.

Poate că a venit timpul maturității. Poate că amândoi am ajuns la vârsta la care am învățat să trecem peste micile anxiozități ce ne guvernează viața și să încercăm să vedem dincolo de ele și, mai mult decât atât, să încercăm să unim ceea ce ne mână înainte, în încercarea de a obține ceva mai bun.

Prin urmare, începând de luni, 10 aprilie, voi face parte, cu arme și bagaje, din echipa de scenariști a emisiunii Din gura presei. Am discutat mult, am calculat și există posibilitatea reală de a-mi aduce contribuția la un produs deja bun, deja aflat în pragul maturității și care încearcă zi de zi să se reinventeze.

Poate vom reuși, poate nu. Poate voi reuși sau poate nu.
Cel puțin pot spune că am încercat și, ce e cel mai important, am reușit să dac, să facem un prim pas.
Mai departe, vom trăi și vom vedea.
Dar mai ales, VOM TRĂI.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

937 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Pentru bani si ursul joaca…

    • #2

      1 aprilie

    • #3

      1aprilie

    • Intai de Aprilie, baaaa! :)))

      (acu’ o sa citesc mai departe, presimt ca o sa ma tavalesc de ras :))) )

    • Cei ce te citesc au un deficit acut de inteligenta, toti se dezic acum de tine, te-ai vândut, esti o curva, bla bla
      Cei ce si-au dat seama si te felicita ironic primesc numai dislike-uri, muuulte.

    • #6

      Multe comentarii, nimeni nu s-a uitat la calendar?

    • #7

      Oameni buni, azi e 1 aprilie. Hai ca e buna gluma:)

    • #8

      Ziua de 1 aprilie va spune ceva?

    • #9

      stimate domn iosup, scuze de comentariul târziu, da … o dată pe an are voie omu să tragă, în mod legal, ceva pe nas și tu pui botu’ la așa ceva ?

    • #10

      Este ingrijorator de mare numarul celor care au uitat de 1 aprilie. Sa nu mai spun ca este putin probabil ca respectiva emisiune, numita din ce vad “in gura…”, nu “din gura….”, sa fie sustinuta de o echipa de scenaristi. Sau poate s-a schimbat formatul ca s-au strans pe la trei ani de cand nu am mai consumat TV.

    • #11

      Asa…ca sa depasesti 1k

    • #12

      +1

  2. Participa si EBA ?

    • #14

      Eu cred ca e buna ideea de la comentariul 732 cu “numararea comentariilor cu IP unic de la acest articol” 😀

  3. #15

    Bună asta. Bună de tot. :))))

  4. bah, iti spun ca un prieten ca ma bucura vestea asta. Plm, era si cazul. Ti-am mai zis ca-i ilogic sa existe ura intre voi. Felicitari si succes la noul job!

    • #17

      aproape ca te-as fi aplaudat, but not in that case

  5. M-am certat cu Mircea, dar fara jigniri. El m-a facut oligrofen, eu l-am facut hahalera, insa nu ne-am jignit

  6. #19

    wtf.. this is low.. so fucking low 😐 nici nu ai intrat in trustul intact si deja vorbesti ca gadea care isi da singur premii si limbi in gur.. se reinventeaza ingurapresei seara de seara de se sparge, intr-o tara civilizata un organ cu unicul scop vadit si asumat de instrument de atac la persoana nu ar fi fost lasat pe media.

    • De ce ti se pare asa? sunt doi oameni maturi, valorosi, care au ales sa lucreze impreuna

    • #21

      Da, intr-adevar, s-au gasit doi oameni cu o mie de fete. Se pare ca si coloana vertebrala dispare pe parcurs. Sau se transforma in gelatina. Meduze….numai meduze…

  7. #22

    Serios serios?

  8. #23

    Let the bullshit flow through you…

  9. #24

    hahaha mai e pana la 1 aprilie!!

  10. #25

    uau 1 aprilie haha…

  11. #26

    ai furat startul ..:)

  12. #27

    Asta e avansul pentru 1 aprilie!

  13. #28

    Wait, WHAT?

    Nu stiu daca ti-ai schimbat omul de legatura sau daca ai primit alta marfa dar eu zic sa nu mai fumezi din cacatul ala.

    • #29

      man, fumat si tot imi este imposibil scenariul asta… Asa ca iti zic sigur ca nu e de la fumat.

      Imi pare rau de alegere, revenim cand trecem si de etapa asta.
      Succes!

  14. #30

    Mda. Maine poimâine bagi un interviu la Basescu srl.
    Ca vorba aia. .. nu mai știu care.

    Inca ma gândesc. Pamflet sau caterinca

  15. #31

    Postul de scenarist la In gura presei ti se potriveste manuse !
    Sa fie intr-un ceas bun !

    • #32

      “Mănușe”? Wtf?

    • #33

      multumesc

    • #34

      Mai glumeste omul de 1 aprilie…dar chiar sa fim nenorociti. :)))))
      Auzi..mircea badea…Mai bine urcai ca pacaleala ca vrei sa te faci fratele geaman al lui bordea la handicapatos…

    • #35

      N-ai citit cu atentie.Este vorba de postul de scenarist la emisiunea ‘din gura presei’.

  16. #36

    i see what you did there!

  17. WOW!

    Felicitări, prietene! Sunt mândru să zic că te cunosc!

  18. #38

    Multa bafta! Sper sa-ti iasa bine.
    Poate n-ar strica sa faci o pagina cu mesaje de la hateri ;).

  19. #41

    Prietenește s-ai spui totuși să ne suga pula de 1 aprilie.

  20. fin, frumos. Așteptăm episodul din “în gura presei” în care noul amic Mircea, împreună cu noul amic Gâdea vor degusta împreună dintr-un pocal.
    2 boys, one cup.

    • #43

      + Oreste….iti dai seama ce o sa iasa? Daca mai si apar toti la aceeasi masa o sa se crape ecranul tv-ului…..nu uitati sa o aveti invitata pe Tatoiu….ea le stie pe toate.

  21. #44

    Timpul maturitatii si pentru mine. Alaturandu-te acelui imbecil latracios, nu pot sa-ti urez multa bafta, eu am sa te citesc tot mai putin (mai demult il urmaream si eu, pana a ajuns la stadiul de absurd cu mare usurinta). Stiu, n-ai sa suferi ca pierzi un bou care uneori te contrazicea. MULTA BAFTA!

    • #45

      * am uitat un „decat” p-acolo

    • #46

      Arthur, imi pare rau, esti o aditie de coerenta blogului. Poate cu timpul aceasta recrudescenta a violentei se va estompa

  22. Mircea e baiat bun, o sa faci echipa buna cu el, trust me, am lucrat impreuna. M bucur pentru ca ati ales sa va impacati

  23. #48

    1 aprilie?

  24. Postarea asta este la fel de serioasa ca ziua de maine.

  25. #50

    :)))))) Buna asta, buna de tot:))) Scenarist la one man show…ahahahaha.

    P.S: Stiam ca asa o sa se intample, te-am vazut impreuna cu Badea si Voiculescu la cofetaria Paradis din pantelimoun, savurati o savarina toti trei. Gadea manca negresa :))

  26. #51

    Ti-a dat zoso unfriend pe fb sai e si el implicat? ??

  27. #52

    Luni 10 aprilie zici? Nu era 1 aprilie?

  28. #53

    Si maine e marti. Sau…?

  29. #54

    Functionezi dupa ceasul japonez?

  30. #55

    Sunt incredibil de dezamagita. Nu o sa te mai citesc, simplu. Practic, ai sters cu buretele tot ce ai muncit anii acestia. Mi-e sila de tine. SILA!

    • #56

      Nu se poateeee, daca ti-e SILA tocmai tie, clar trebuie sa faca omul ceva sa se alinieze placerii tale.
      Drum bun! si multa lamaie…

    • #57

      Asta recomand si eu noului membru al trustului intact, multa lamaie si strugurel de buze…o sa aiba nevoie.

    • #58

      Iulia, sunt acelasi om, dar cu un loc de munca si cu mai putin ura…

  31. #59

    Daca stam sa ne gandim, tu si Mircea sunteti cei mai inversunati antibasisti pe care ii cunosc.
    Nu erati voi prieteni, dar, e o parere personala, ura pe care i-o purtati amandoi lui Basescu, a facut posibila aceasta apropiere

    • În plus ambii sunt tați de familie. Ăsta e începutul unei frumoase prietenii. Doi amici care se plimbă cu juniorii de mână în parc și dezbat împreună subiecte pline de antibăsism.

    • #61

      Daca e ceva ce poate uni doi barbati, este ura pe care o au amandoi fata de al 3-lea

    • #62

      nea, mai degraba ambii au fost platiti bine.
      c’est la vie, un blog mai putin de citit

    • #63

      Da Meekuu, unul in spagat, celalalt in…

    • Neah, eu cred că Cetin are informații din surse sigure legate de viitoare condamnare cu executare a lui Felix. Condamnare care-i va elibera pe Mircea/Gâdea si restul de sub jugul tiraniei. Și sub o nouă conducere luminată vor duce trustul Intact pe noi culmi de progres.

    • #65

      Meekuu
      Eu ma gandesc la experimentul de la Prima TV cu TNR
      Nu stiu ce sa zic, e posibil ca si Antenele sa incerce ceva similar si Arhi poate fi o varianta

    • Nu. Eu cred c-o să fie serios proiectul. Nu ca TNR unde plângi de mila lor.
      Pot să sugerez ceva pentru prima emisiune de după liberarea de jugul Voiculescian ? Eu zic să lansați o campanie de strângere de semnături pentru candidatura independentă la europarlamentare a Elenei Băsescu. Pentru că nu este posibil ca o asemenea valoare și o persoană cu potențialul ei politic să nu candideze. Și este un semnal transmis de către noile “Antene” că vor fi într-adevăr echidistante și că încurajează valorile naționale.

    • #67

      Meekuu
      Hai sa fiu direct.
      Cum iti inchipui ca toate videourile facute de Arhi de ceva timp, nu aveau ca target tocmai patrunderea pe tv ?
      N-ai vazut ca tot insista cu ele ?
      Adica, uite domnle, sunt bun pe sticla, deci….

    • #68

      multe erau regizate de zoso. poate vor fi colegi.

  32. #69

    ce pacaleala buna de 1 aprilie….sau cel putin asa sper 😀

  33. #70

    1 aprilie?

  34. #71

    Cum sa nu….luni 10 aprilie…2017, nu?

  35. #72

    Bre, mai e o ora pana e 1 aprilie

  36. #73

    cam urat sa lingi unde-ai scuipat.

  37. #74

    Maine e 1 aprilie…

  38. #75

    Normal, că dacă îl dădeai peste câteva ore, se prindea toată lumea că e 1 aprilie.

  39. #76

    Neah, maine e 1 aprilie si luni e 8, ziua cand merge varanu la bulau. Te lasa pe tine in loc ? Ne-ai pacalit crezi tu.

  40. #77

    Aha…deci o ardem cu avanpremiera?

  41. #78

    Si peste 50 de minute este 1 Aprilie ….

  42. #79

    Bună dimineața!

    Peste câteva ore va fi 1 Aprilie.

  43. #80

    Nu ti-a venit sa vomiti cand ai scris articolul si ai realizat ce ai ajuns?

  44. #83

    E doar 1 APRILIE !!

  45. #84

    Ce-aveţi oameni buni, de ce vă e silă? Uitaţi-vă în calendar…. ce zi e mâine?
    AHA 😀 Bun dimineaţa şi vouă 😛

  46. #85

    sunt dezamagit…

  47. #87

    1 Aprilie? 😀

  48. #88

    Cu totii la un moment dat in viata asta ar trebui sa trecem pragul maturizarii! Felicitari!
    Din pacate, in continuare nu il sufar pe Badea.

    • #89

      daca l-ai cunoaste, ai vedea un om gentil, delicat si plin de bun simt

    • #90

      Gentil, delicat, bun simt…..frate de unde le scoti ca el e paralel ca sinele de tren cu chestiile astea. Parca citesc alt blog. Zi-mi ca visez!

    • #91

      Arhi nici de troll nu e bun 🙂

    • #92

      Gentil ?! :)). Ah, daca nu era comentariul asta eram aproape sa te cred.
      Mai toti cei care te citesc si-au pierdut “increderea in umanitate”, probabil de asta s-au grabit cu supararea.

  49. #93

    pacaleala de 1 aprilie.

  50. #94

    Îți doresc toate cele bune și bunăstare.

  51. #96

    PS: cam gogonată, totuşi 😀

  52. Adica o sa te vedem la TV? sau o sa fii omul din umbra ?

    • #98

      Halalero.
      Faci ce faci si mai scoti cate una.
      Dupa ce scoti tot din moderare asta ajunge all time articol

    • #99

      inca discutam ideea unui parteneriat pe sticla

  53. #100

    frumos, bravo. desi badea tot un bou ramane :))

  54. #102

    Atat!
    M__ie Steaua!
    Hai ca o sa te dai in barci la Intact!

  55. #103

    Bah, nu baaa…
    Ah, maine e 1 aprilie… nu?

  56. #104

    nu linge ma unde scuipi.asta nu e maturitate.e romaniscm sadea.ca va citi vreun cap de pluta pe care l ai angajat sa dea deny la comenturile negative nu conteaza.parerea mea, pentru mine despre tine conteaza.and u suck.si tot ceea ce reprezinti tu ca blogger suck.stii de ce?
    nu ai coloana vertrebrala.te duci cu care da mai mult.mi e mie rusine de subconstientul tau care imi da dreptate.e normal sa faci ceea ce poti face sa supravietuiesti.dar nu arata si lumii ce caracter de cacat ai.macar.. stai sub masa.. si traieste ti viata acolo

    • #105

      leon, cand poti sa iti recunosti o greseala se numeste demnitate

    • #106

      asta-i cea mai buna replica, :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

  57. #107

    1 aprilie in avans 🙂

  58. #108

    Luni, 10 aprilie, de urmarit emisiunea

    • Prima emisiune cu Cetin e pe 1, nu pe 10. Mi-a zis Carmen in seara asta ca a discutat si cu Mircea si cu Andrei, celalalt scenarist.

  59. #110

    Gata … ma cert cu rds-ul sa bage la loc Antenele. Punem umarul si la salvarea lui Voiculescu? Voiculescu nu uita, noi suntem armata ta! 🙂

  60. #111

    AF 1st rulz! 🙂

  61. Ba, peste cateva minute e 1 aprilie.

  62. #113

    Oameni buni, voi detineti o unealta numita calendar?

  63. #114

    hmmmm, 1 aprilie, ha?

  64. #115

    …45 de minute pana la 1 aprilie…

  65. #116

    Stii, am prea multi ani ca cititoare de-a ta si, deodata, realizez ca am pierdut timpul degeaba…

    • #117

      F..k, ceva e atat de aiurea…ultimul om la care m-as fi asteptat. ULTIMUL!

    • #118

      imi pare rau sa spui asta, am pretuit dintotdeauna relatia noastra

  66. #119

    ….si uite asa este 1 aprilie.

  67. #120

    Hai in pula mea ca e 1aprilie
    Eu am luat-o

  68. #121

    PS: cam gogonată, totuşi 😀

  69. Maine bre…

  70. #123

    Coane, ai fost primul 🙂

  71. #124

    sa aducem aminte ca urmeaza 1 aprilie? trebuie sa fac asta? wow cati nu prind faza….

  72. #125

    Ce gluma de cacat.

  73. Who’s your dealer ? :))

  74. #127

    🙂 Păcăleală de 1 aprilie în avans? Nais oan 😀

  75. Cu 50 de minute prea devreme.. Comentariile de minim 4 randuri la acest articol sunt priceless. Ar trebui inramate sau puse pe un tricou ceva

  76. #129

    Ai furat startul pt 01 Aprilie 🙂

  77. #130

    Draga Cetin,
    Fiindca in cele din urma ai dovedit ca ai un suflet de vioara, luni 10 aprilie a.c. am sa ma deplasez special in Romania, ca sa-ti pot oferi un tort si o sticla de sampanie, sa sarbatorim dupa emisiune.

    Sper sa veniti cat mai multi la studiourile emisiunii sa ne bucuram impreuna!

    • #131

      aurache, #cudrag, sa ma anunti la ce ora, sa discut cu firma de securitate

  78. Nu cumva asta e o farsa de 1 aprilie ? 😀

  79. #133

    eu stiam ca maine e 1 aprilie ,nu azi 🙂

  80. #134

    Comentariul a ajuns in moderare, si de acolo a disparut 🙂

    • #135

      Da, prea simplu. Interesant de urmarit, totusi.

    • #136

      şi-al meu la fel… 🙂

    • #137

      Zona crepusculara frate.
      Si eu care credeam ca il cunosc, dupa atâția ani.
      M-am înșelat amarnic…

    • #138

      deci sa nu mai zic ca maine e 1 aprilie :)))). Ii lasi sa se agite. Iar intru si cu comentariul asta in moderare :))). Traiasca badea :))))

    • #139

      asa ziceam si eu:)

  81. #140

    sunt singuru care vede in articolul asta cea mai tare pacaleala de 1 aprilie?

  82. #141

    Ma scuzati, n-am comentat de mult timp, insa chiar nu sesizeaza nimeni? “Luni 10 aprilie”? Badea?
    Parerea mea proprie si personala e ca e 1 aprilie deja aici pe arhiblog.

    • #142

      Ba s-au prins multi,dar au fost un pic lasati in moderare.Altfel n-am fi vazut restul comentarilor si ar fi fost chiar pacat,nu?

  83. Iti zic eu ce completa aricolul asta: o poza cu tine si badita, strangand mana. Gasesti specialisti pe fiverr 😀

  84. Daca dispare si asta, inseamna ca am dreptate, nu Arhi ?

  85. A venit 1 aprilie, in avans 🙂

  86. #147

    Hahahahaah buna asta cu comentariile. Frumos lucrat. Cred ca te distrezi pe cinste

  87. #148

    Hai bre Arhi, nu-mi publicasi comentariul anterior? Am fost prea evident si stricam distractia?

  88. #149

    I love the smell of April 1st late at night!

  89. #150

    mooooaaaa, ce fain!

  90. #151

    Pacaleala de 1 aprilie?

  91. #152

    Pacaleala de 1 aprilie?

  92. #153

    asta e gluma ta de 1 aprilie, nu?

  93. #154

    adica, inteleg pe asta cu ”oameni maturi”, dar pur si simplu sunt locuri unde nu lingi dupa ce ai scuipat, v-ati zis prea multe si…

    • #155

      putem recunoaste atunci cand am gresit.

    • #156

      noi nu prea vedem greseala. Ar trebui sa o evidentiezi ca sa nu para asa de cacat “schimbarea”.

    • #157

      Eu sunt curioasa dupa ce a trece “Luna de miere” si s-or balacari iarasi pe net/tv, ce o sa mai zica Arhi …

  94. #158

    Daca n-am fi data in care suntem, as putea jura ca e 1 Aprilie.
    Dar stai!

  95. #159

    Daca nu-l pui pe Badea si in blogroll n-ai facut nimic :))))

  96. Cica luni, 10… 🙂

  97. #161

    1 aprile, anyone?

  98. #162

    Si arhi, sper ca dai un premiu la primii 5 care au ghicit ca de pt 1aprilie ca sa mor daca nu te sabotez o săptămână.
    Chiar daca o sa-mi ia cateva ore sa recuperez.

  99. #163

    Pacaleala de 1 aprilie?

  100. #164

    10 aprilie e miercuri… Te-ai grabit,ce sa-i faci… Emotiile :))))

  101. #165

    buhahahahaha, tare arhi… :)) ma bucur pentru tine, e o alegere senzationala!

  102. #166

    Tocmai am vazut la Zoso pe blog ca incepe de vineri 15 aprilie o colaborare cu Ciutacu. “Am apucat sa vad” e mai bine zis, pentru ca a disparut apoi. Probabil nu e gata sa anunte ma gandesc.
    Ce se schimba lumea! Vin alegerile sau ce se intampla?

  103. #167

    Sirb si Cismaru sunt parte din jocu’ cu trollingu’ pentru a bate recordu’ de comentarii sau playactive? :))

  104. #168

    Super ‘stire’…

  105. #170

    pot sa zic precum in copilarie…MANCANCI DIN BRANZA

    • #171

      Corecteaza tot, te rog 🙂 “mancanci” se vroia “mananci”

    • #172

      nu inteleg expresia, are legatura cu femeile nespalate?

    • #173

      Are legatura cu furatul startului de 1 aprilie

  106. #174

    de curios, al catelea sunt care s-a prins?

  107. Mâine începi la noul loc de muncă?

  108. #177

    Sobolanii parasesc broteveul. Era previzibil.

  109. Nu știu de ce, dar nu pot concepe asa ceva, mi-e groaza sa ma gandesc ca ai facut asa ceva…mi-e groaza

    • #179

      cred ca ar trebui sa fii putin mai deschis, la urma urmei, fac o emisiune in care am libertate totala

    • #180

      asta iarasi, buuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuun :))))))))))))))))))))))

    • Cand am citit acum comentariul ma intrebam cat dracu am baut aseara?!?!!?! :))))))

  110. #182

    Păcăleală ieftină

  111. #183

    1 aprilie nu e mâine?

  112. #184

    hai ma ca e 31 martie. ce s-au umectat de revolta puicutele, cum nu te mai citesc ele prin simplul fapt ca ti-ai fi gasit un job. sper sa obtina o pula mare de 1 aprilie. mare gradina. mai arhi, nu le mai chinui, devoaleaza-ti intentiile

  113. #185

    Apetisant articolul si comentariile. Si sita cerne in continuare.
    E ridicol cat de ușor trecem de la critică la a arunca cu rahat in oameni. Asta spune multe despre multi comentatori de pe blog. si câți s-or mai odihni prin spam. Rușine

  114. #186

    1 aprilie

  115. #187

    Slabuta asta de 1 aprilie 😛

  116. #188

    daCa stau sa ma gandEsc mai bine, aceasTa colaborarE iti poAte aduce o multime de avantaje , tie, cititorilor tai si nu in ultimul rand telesPectAtorilor ce urmaresc emisiunea “in gura presei” . acestea Fiind spuse nu-mi Ramane decat sa-ti Urez Mult succes in cOntinuAre si voi citi blogul tau cu acelasi intereS ca si pana Acuma.

  117. #200

    doamne…stiti ca ornamentele de craciun se pun pe strazi cu multe zile inainte? asa si pacalelile incep mai nou sa se faca inainte de 1 aprilie…
    oare o sa intre la moderare ? sper 😀 sunt amuzante comentariile

  118. #201

    1 aprilie asa i?

  119. #202

    Pe asta sa i-o spui lu’ Mutu!

  120. #203

    mmaine e intai apriliee

  121. #204

    Nu cred pana nu-l vad si pe Badea ca se lauda cu asta… 🙂

  122. #205

    ba! da maine e 1 aprilie wtf…
    doamne ce cititori ai…

  123. #206

    1 aprilie ?!

  124. #207

    Si uite cum gluma de 1 aprilie a venit bine plasat…si GOOOOL.

  125. #208

    Ma, voi realizati ca e 1 aprilie acusi?

  126. #209

    Ha ha. Foarte tare. Daca e ceea ce ma gandesc, esti foarte tare 🙂

  127. #210

    Eu tot sper ca ai vrut sa postezi articolul asta la 12, cand va fi 1 aprilie..

  128. #211

    1 aprilie.troll

  129. Mai ramane sa se bage si Sebastian Bargau cu Denisa

  130. #213

    Cum e bre faza ca “iti e mila de cei care lucreaza cu Mircea Badea si trebuie sa ii suporte mizeriile si sa zambeasca la ele”? – am incheiat citatul. Pe data de 11 martie anul curent ai scris articolul asta:
    www.arhiblog.ro/ghinionul-lucra-mircea-badea

    Eu intotdeauna te-am considerat ” o curva de barbat “, aveai aerul ala de persoana parsiva. Iti inteleg motiva financiara, dar parsivitatea ramane 🙂

    • #214

      Alin, poti accepta ca am gresit si ca imi recunosc greselile INTOTDEAUNA? asa face un barbat adevarat

    • #215

      asa face un barbat adevarat … poate, dar lasa-i pe altii sa aprecieze … oricum astept sa treaca 1 aprilie …

  131. #216

    A venit 1 aprilie cu cateva ore mai repede ? 😀

  132. #217

    Nu exista “edit”. Am citit deja confirmarea a ceea ce voiam sa stiu.
    Bravo tie.

  133. #218

    Eu dau refresh incontinuu si ma simt ca la “fotbal minut cu minut” cu Ilie Dobre.

  134. #219

    Am inteles. Felicitari pentru noul post 😀

  135. #220

    Nu pot sa cred cati fraieri au picat pt. gluma asta de 1 aprilie postata mai devreme.

  136. #221

    Şi marmota învelea ciocolata în staniol. Şi o începea de cu seara că ciocolata e lungă,am vazut eu, să moară bibi !

  137. Multa bafta si injurii cat mai putine !

  138. #224

    : ))

  139. #225

    Eh, ce să zic va fi mai greu cu weekendurile, nu vor mai începe chiar de joi ca până acuma.

    Maturitatea asta vine şi ea cu nişte schimbări. Vezi că după maturitate începe senectutea, să ai grijă şi după … no, lasă că nu vreau să te mai amărăsc.

    • #226

      munca mea se desfasoara ziua si pot lucra si de acasa:D

  140. Vrajeala.asta e o pacaleala de 1 aprilie scrisa cu o zi înainte.

  141. #228

    deci… pacaleala de 1 aprilie.

  142. #229

    Ee de cacat situatia. Stii ca sunt cititor vechi si te respect fara sa comentez, da de data asta e cam groasa cum am zice noi la Buzau…

    • #230

      nu vad dece. eu sunt acelasi om

    • #231

      voi in Buzau sunteti de-ai doamnei Udrea, deci basisti. n-as conta prea mult pe parerea voastra.

    • #232

      Nu vreau sa te supar, daca daca alta era situatia ta la penthouse acum te exprimari cu “la noi la mountain view” :/

  143. #233

    …chiar a pus vreunu botu’ la regiile astea?

  144. #234

    Hei,comentariul meu nu a aparut.

  145. #238

    sunt curios cati or sa mai ramana pe aici dupa miscarea asta. te-ai cam grabit. sau nu…

    • #239

      Si chiar daca pleaca vin fanii Acces dinrect, Gadea si Badea. Si nu-s putini deloc.

    • #240

      poate e mai bine. nu vreau sa indispun pe nimeni si e libertatea cuvantului, din cate stiu eu

    • #241

      as zice de fapt ca asta e o miscare populara, nu gluma aia de partid basist cu oameni de care nici ei n-au auzit + udrea

  146. #242

    Hai meh, ce plm, 1 aprilie anyone ?

    • #243

      eu sunt curios cati au avut comentariile editate.

  147. #244

    Stai ca au venit Capitanii Evidenti, gata sa strice orice…

  148. #245

    Sper ca intr-o buna zi sa va puteti maturiza amandoi si sa realizati ca singura speranta pentru Romania e Domnul Traian Basescu!

  149. #246

    Bună poantă de 1 aprilie.

  150. #247

    O sa asteptam pana in 2017 sa vedem ce o sa iasa…

  151. #248

    Felicitari, Arhi! Cand ai familie mare trebuie sa faci bani din toate sursele, chiar daca asta implica sa lucrezi cu Mircea Badea.
    @anca I totally agree. Am prea putina imaginatie sa o ma exprim asa frumos si subtil ca tine, dar esti tare 😀

  152. #254

    1 aprilie, sper !

  153. #255

    Nu a apucat lumea să rupă ultima foaie de la calendar, de asta.

  154. #256

    Daca atat de multi au “percutat” la asta, fara sa fie parte din joc, pe bune ca-ncepe sa-mi creasca stima de mine! 🙂

  155. Trololoooooo!

  156. #258

    CETEAPAFRUMOASA

  157. #259

    Ha, ha, ha! Cea mai tare pacaleala de 1 Aprilie! Ma mir ca “adevaratii fani” nu s-au prins.

  158. Nu se prinde nimeni ca e pacaleala de 1 aprilie sau nu aprobi comentariile? 😀

  159. #261

    @Arhi>> dupa atata timp, pot spune cu mana pe inima ca asta e absolut cea mai dementiala faza dupa articolul lui Vali cu taica’su intrat in parnaie. ce mai misto pacaleala pe care am vazut-o pe bloguri lately, cel mai frumos trolling, la care am ras cu lacrimi.

    ma tot gandesc ce o sa fie la gura alora care se scarbesc de tine azi cand or sa afle ca maine…de fapt azi..e 1 aprilie

    nu aproba asta acuma, aproba-l mai incolo, ca sa ramana aici pentru posteritate

    @crivat, cismaru, sarb>> nice team work ;)))

  160. #262

    Pur şi simplu am rămas fără cuvinte.
    Şi tu, Brutus?
    Ne-ai înjunghiat mişeleşte pe noi cititorii tăi de ani de zile.
    Acum o sa am un motiv în plus să nu mă uit la antene.
    Pfff…

    • #263

      Silviu, sau un motiv in plus, adica eu.

    • #264

      Au scapat din moderare astia care “adica” s-au prins ca e poanta si a sarit nr de comentarii de la 200 la 1000.
      LOL

  161. #265

    Ba-dum-tss 😀
    AM devenit fan antena3 😀

  162. #266

    Jeez! E 1 aprilie și voi puneți botul…

  163. #267

    Vezi ca zoso te-a sters din lista de prieteni dupa ce a citit postul. Lmao

  164. #268

    Prea fin pentru multi :).
    Cred ca nu ramane decat sa zic…felicitari 😉

  165. #269

    acu ca intra voiculescu la parnaie trebuie sa se orienteze si aia de la antena 3. poate-l iei si pe zoso cu tine.

  166. #270

    Adica de maine renunti la dragostea ta neconditionata pentru Traian Basexu?

  167. #271

    M-am zapacit cu schimbarea de ora. Ce data e azi ? 🙂

  168. #272

    LUMEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE
    E 1 APRILIE

  169. #273

    Comentariul ala cu “Aprob pozitiv” era o replica la domnita aia care se prinsese de poanta. Corect ar fi, daca tot ai suprimat comentariul initial, sa stergi si replica mea. Nu de-alta, da’ nu cred ca-i corect sa creada lumea c-am inghitit pacaleala la foc automat si c-as aproba “decizia” ta.

  170. #274

    1 aprilie băăă!!! Unii dintre voi, care vă lăudați că-i citiți blogul de foarte mulți ani, dar în cele din urmă, cu un oftat îndelung, realizați că degeaba, chiar că l-ați citit degeaba!

  171. Eu, nu pot sa cred asa ceva…

  172. #276

    Ptiu tulai doamne e 1 aprilie… :\
    Nice one!

  173. #277

    Orice are legatura cu Mircea Badea are ceva murdar in el

    • #278

      cu poti spune lucrul acesta despre Carmen Bruma, cea mai frumoasa femeie din Romania!

    • #279

      @perkele e o femeie frumoasa, sigur, dar cand ma gandesc ca se atinge Mircea Badea de ea parca nu mai e asa de frumoasa

    • #280

      de acord, perkele e o femeie frumoasa

  174. #281

    Ataaaaat 😀

  175. #282

    Felicitari!

  176. #283

    Pun pariu ca se sterg doar comentariile cu tema calendaristica.

  177. Eu nu cred! E vrajeala!

  178. #285

    Bre Arhi daca tot ai dat accept la postul meu anterior trebuia sa-l lasi pe tot. Post scriptumul ala era baza. Not cool. Ori il lasai complet ori nu-l lasai deloc.

  179. #286

    Le trollin c’est finutz

  180. #287

    E 1 Aprilie şi ne faci o farsă? :)))

  181. #288

    Felicitări. Sper că ăsta e doar un prim pas, scopul final fiind o emisiune comună cu domnul Mircea Badea.

    • #289

      stan si bran

    • #290

      sau, de ce nu, o sa vedem clipuri de 5 secunde cu Mircea pe BroTV. te rog fa-l sa inceapa cu “prietene, …”

  182. #291

    Se cauta solutii la asta ? goo.gl/hMs4ws

  183. Ai pierdut inca un cititor. Aceasta miscare este de un romanism crunt. Ce te poti astepta de la un tatar?

    • #293

      @animaloo te poti astepta sa nu voteze pentru alipirea Crimeii la Rusia, astia sunt imprevizibili, noroc ca nu sunt majoritari

    • #294

      Si tu Brutus? !

    • Exact Osu..sau sa iti zic Vici?
      Imprevizibili tatarii astia. Si l-au omorat si pe prietenu lu Fane, la stejar acolo

    • #296

      @animaloo prietenele imi spun Osu’. Prietenii imi spun Vici. Tu poti sa iti alegi.

    • aha. Si tu iti zici si Vicii si Osu pentru ca uneori bei singur alte ori … singur.
      Logic sambagpl.

  184. Zieam ca eu nu cred chestia asta, dar vad ca nu am trecut de moderare. Asta e! Sanatate!

    • #299

      uite ca ai trecut. nu inteleg care e problema cu moderarea, dintr-o data e ok sa accept sa fiu injurat doar pentru ca incerc sa muncesc??

  185. #300

    este doar o farsa, serios nu se prinde nimeni ca e 1 aprilie?!
    geez!

    cine dracu ar vrea sa lucreze cu MB?

  186. #301

    Ce repede s-a adaptat la stilul Antena3! Deja a inceput sa cenzureze comentariile, lasa numai ce-i convine. Huoo!

  187. #304

    intaia zi a lunii a patra

  188. #305

    app, la multi ani femeilor care te citesc. maine cred ca-mi iau niste bombe-n freza de la alea la care o sa le dau flori.

  189. #307

    astia de la antene cu cine mai tin acum, ca s-a spart USL? de fapt, nu stiu cu cine a ramas voiculescu. mai e voiculescu la antene?

  190. #308

    scorul de maine de la barca-atleti?

  191. #309

    E gluma de 1 aprilie? Eu sunt muiere, ma prind mai greu..

  192. Neaaah…
    Dar e un mod bun de a-ti cerne prietenii 🙂

  193. #311

    mue real madrid

  194. #312

    Esre incredibil ca atat de multi casca gura pe aici toata ziua si nu au reusit sa te simta ca om. Tot la fel de incredibil este ca 1 aprilie pe vremea lui ceasca insemna ceva. La 25 ani dupa, 1 aprilie nu mai este nimic decat altceva decat inceputul unei noi luni corporatiste.
    “Multe le regret,” “gen atunci când am fost păcălit să cred că i-am suspendat emisiunea” “ne uneau și ne unesc mai multe decât ne despart.”
    “la un produs deja bun, deja aflat în pragul maturității ”
    Asta e o pacaleala din aia comunista nesimtita, care e atat de grosolana, incat nu mai sare nimanui in ochi.
    As vrea sa cred ca unii care au comentat pe aici fac parte din scenariu si chiar nu au inghitit-o.

  195. #313

    Asta e vrajeala de 1 aprilie :).

  196. #314

    ma intreb cati au corelat 10 aprilie si luni.

  197. #315

    Eu tot mai sper sa stergi comentariul meu, ala cu “Aprob pozitiv”, care era o replica a unui comentariu scos intre timp. Esti constient ca e o denaturare totala a demersului meu initial. Ar fi pacat…

    • #316

      l-am sters, imi pare rau ca esti in dezacord, credeam ca esti altfel de om. se pare ca m-am inselat. ei, asta e…

    • #317

      Nu-s in dezacord cu “decizia” ta(pentru simplul fapt ca stiu in ce data suntem), ci cu faptul ca, suprimand comentariul initial al fetei aleia, replica mea nu-si mai pastra sensul initial si devenea comentariu de sine statator. Astfel, s-ar fi tras concluzia ca si eu am muscat momeala, atata tot. C-as fi bagat in seama teapa si c-as fi comentat despre asta.

      Habar n-am de tehnica, IT sau alte alea, deci nu stiu daca mai ai cumva istoricul discutiilor deja suprimate, dar cronologic a fost asa: fata aia(Anca?) a inserat cu majuscule faptul c-ai lucrat misto la faza asta, cineva(Alexandru C.?) i-a replicat “subtil, subtil”, iar eu am replicat c-aprob ideea lui.

      In rest, stii bine ca nu te-ai inselat in ceea ce ma priveste.

  198. Felicitari. Cu banii poate iti iei o imprimanta HP mai performanta ca am inteles ca sunt bune.

  199. #319

    ma in primul rand ca in gura presei nu are scenaristi. din prima ai inceput fara pic de legatura cu realitatea. dar probabil ca ai tocmai asta ai vrut sa testezi…cam cat de mult poti abera si oamenii sa o ia de buna.

    a doua chestie e ca andrei crivat care iti e prieten sau ceva…prea canta aceeasi partitura ca si cum totul ar fi ok…de unde se deduce ca aveti vreo duma pusa la cale. maine poimaine probabil o sa scrie si zoso ca se intoarce in bucuresti sa ii stearga fruntea lui gadea.

  200. #320

    Păcăleală de 1 aprilie. 100%.

  201. #321

    Pe la inceputul anului, omul iti ura cancer pulmonar si tu ii urai sa ii duca flori la Bellu lu’ muma-sa. De-aia finalul articolului, acel “VOM TRAI”, este cea mai amuzanta chestie pe care am citit-o azi! Sa traiti deci!

    • #322

      putem trece peste astfel de orgolii

    • #323

      deci la cum au ajuns romanii, eu cred ca-i grav pt tigani daca se romanizeaza. pt romani, daca se tiganizeaza, e o imbunatatire
      su cand zic romani ma refer la sensul larg al cuvantului, ca sa-l includ si pe arhi
      apropo, bai tata, ce procuroare v-ati tras in crimeea. bravo! vedeti ca-i mai bine sub rusi?

  202. #324

    parca i anu nou

  203. #325

    Bafta Arhi! Eu banuiaam ca totul e soubiz! Stiam ca doi sportivi, doi oameni care urasc aceeasi persoana nu se pot ura intre ei. Totul a fost inginerie sociala.
    As merge cu speculatia maai departe: cred ca vei ocupa un post de conducere in trustul intact. E clar ca fiica lui Voiculescu e retardata si acum ca el va merge la loc racoros ar risca sa piarda imperiul.
    Si totul se intampla in ziua care urmeaza dupa 31 Martie 🙂

  204. #326

    Da, sigur. In curand, Arhi va fi noua asistenta a lui Capatos, alaturi de bine-cotata petarda Loredana Hivu.

  205. #327

    Fina pacaleala de 1aprilie. Vad ca multi au muscat-o 🙂

  206. #328

    ce vrajela!
    nu pot sa cred cat de multi au pus botul.

  207. #329

    01.04. anyone?! 🙂

  208. #330

    Hai, nu va mai prefaceti ca veneati aici pentru opiniile lui politice neintiate de vreun trust, si nu pentru gifurile cu gagici.

  209. #333

    Sa fie intr-un ceas bun!
    La revedere!

  210. #334

    Hai, nu va mai prefaceti ca veneati aici pentru opiniile lui politice neintiate de vreun trust, si nu pentru gifurile cu gagici. (postul asta ar fi avut mai putine comentarii negative daca puneai niste poze cu dame tatuate sub buric)

  211. #335

    troller of the month… tinyurl.com/paryvdh

  212. #336

    Si mie imi place 1 aprilie:)

  213. #337

    rad ba. cu lacrimi rad. nu ma pot opri :))))))))))))))

    p.s. e misto sa vezi din cand in cand cati te cunosc cu adevarat

    e trist, dar sanatos

  214. #338

    Oricum, ce e bine e ca Intact exista conditii bune pentru incepatori: imgur.com/hD8HsTz

    • #339

      intact e o corporatie la fel de buna ca oricare alta. suntem bine tratati, bine platiti si avem libertate de expresie 100%

    • #340

      Libertate de expresie e la intact din plin. De exemplu Mircea poate sa zica ce vrea el dupa ce isi scoate limba din anusul varanului.

  215. #341

    Cred ca daca stai treaz toata noaptea si cam pana maine dupa-amiaza, la moderare, “sari” de 3000 de comentarii, ca popa! :))
    Eu ma duc sa modific in Wikipedia la ziua de intai aprilie: “zi in care se poate testa cel mai bine IQ-ul comentatorilor unui blog de succes”. :))

  216. #342

    E 1 Aprilie! Ma amuza cei care se vaita pe aici.

  217. #343

    1 aprilie?

  218. #344

    buna asta. ai mai adunat atatea comentarii in asa scurt timp? ahahahaahhaah

  219. #345

    Haide coaneee…e jenant, zau asa

  220. #346
  221. #347

    Asta mi-a stricat ziua…

    • #348

      Uita-te in calendar , poate iti trece stresu’ 😉