Poate ați observat că astăzi, zilele acestea, nu prea am avut timp să scriu pe blog. Există o explicație. Am fost, pentru prima oară după foarte mulți ani, la o serie de interviuri de angajare. Desigur, povestea e puțin mai lungă, implică discuții ce durează de câteva săptămâni, cu tot felul de oameni faini și în ultimă instanță, cu Mircea Badea.

Mă gândeam că, la un moment dat, eu am fost cel mai mare fan al lui Mircea Badea. Mi-a plăcut de pe vremea când făcea echipă cu Teo Tradanfir și, intrându-mi în inimă, nu a mai ieșit de acolo. L-am urmărit de-alungul timpului și, din păcate, viața ne-a situat pe poziții diferite. Iar la un moment dat, din ciocnirea noastră, nu a ieșit acel lucru bun care ar fi trebuit să iasă.

S-au spus multe lucruri rele. AM spus și eu, a zis și Mircea destule. Multe le regret, multe au fost haioase, unele au usturat, gen atunci când am fost păcălit să cred că i-am suspendat emisiunea :mrgreen: dar, overall, niciodată nu am pierdut acel respect față de omul Mircea. Pentru că, pe lângă vederile politice comune, ne uneau și ne unesc mai multe decât ne despart.

Poate că a venit timpul maturității. Poate că amândoi am ajuns la vârsta la care am învățat să trecem peste micile anxiozități ce ne guvernează viața și să încercăm să vedem dincolo de ele și, mai mult decât atât, să încercăm să unim ceea ce ne mână înainte, în încercarea de a obține ceva mai bun.

Prin urmare, începând de luni, 10 aprilie, voi face parte, cu arme și bagaje, din echipa de scenariști a emisiunii Din gura presei. Am discutat mult, am calculat și există posibilitatea reală de a-mi aduce contribuția la un produs deja bun, deja aflat în pragul maturității și care încearcă zi de zi să se reinventeze.

Poate vom reuși, poate nu. Poate voi reuși sau poate nu.
Cel puțin pot spune că am încercat și, ce e cel mai important, am reușit să dac, să facem un prim pas.
Mai departe, vom trăi și vom vedea.
Dar mai ales, VOM TRĂI.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.