Te fac un whisky?

Am fost un tip destul de precoce, atunci când a venit vorba de plăcerile interzise ale vieții. Și cine zice că filmele nu te duc pe căile acestea neștiute ale plăcerilor vinovate, nu știe ce vorbește. Prima mea întâlnire cu whisky-ul a fost văzând filmul Pruncul, dolarii și ardelenii și de acolo am rămas cu o curiozitate incredibilă, pe care, evident, mi-am satisfăcut-o mult mai târziu (în paranteză fie spus, de trabucuri am aflat de la Cyril Rictus, din Prietenii raconi, tot satisfăcută târziu)

De-a lungul anilor, m-am tot întâlnit, cumva, cu oameni cu adevărat pătimași când e vorba de whisky, îl țin minte pe colegul meu grăsuț și gay de la CFR, care era înnebunit după whisky cu cola, toată ziua ar fi vorbit doar despre whisky cu cola și ar fi băut whisky cu cola. Ceea ce și făcea, la muncă, în turele de noapte. Unde îl ajutam în mod spectaculos.

Când m-am căsătorit prima oară, prietena mea de atunci, ulterior soție, avea o sticlă de whisky Ben Nevis, cumpărată din Scoția, direct de la distileria cu același nume, whisky pe care își promisese sie-și că îl va bea după ce se mărită. Cumva, am ajuns părtaș la această dorință, plus că eram și fătfrumosul care o ajuta să își împlinească această dorință. Vă zic, de atunci am băut multe tipuri de whisky și single malturi, laphroige și taliskeruri și altele cărora le-am și uitat numele. Dar mai bun decât acel Ben Nevis, băut pe marginea patului, după tot stresul acelor zile, nu a mai fost niciunul vreodată.

Și a mai fost o chestie cu whisky care mi-a plăcut. Posibil să nu o știți, dar aceasta este, în opinia mea, cea mai bună reclamă făcută vreodată pentru o băutură, The Man Who Kept Walking, cu Robert Carlisle. Un clip de 6 minute, tras dintr-o singură filmare continuă. Mi se pare genială și ideea, genial și actorul. Și de aia, din când în când, sorb și un Johnnie Walker. Poate cu cola.

Mulțumesc că ai citit postarea.
Poți să îmi susții eforturile cu o cafea pe Patreon ->

Alte articole din arhiva de aur

Roger Waters FTW

Jurnalul National fura