Ca să ne înțelegem. Toate imaginile acestea sunt DESENATE pe hârtie, cu un simplu pix bic transparent, de ăla de 2 bani bucata. Care vasăzică, mie mi se pare fantastic de genial, sunt unele imagini la care rămâi pur și simplu fără respirație. Și nu doar pentru că sunt femei frumoase.

Oamenii nu realizează decât la final că nu au avut decât o singură viață. Știu, ulterior e viața de apoi, în sânul lui AVRAAM, dar până la ipoteze neconfirmate, confirmată e una singură, cea de aici. Cea pe care ne-o pierdem continuu, cu prostii, cu frământări stupide, cu uri ce nu își au […]

Aș fi vrut să scriu despre concurenții de astăzi, care s-au prezentat mult mai bine decât anterior, au cântat bine, s-au mișcat bine. Nu au avut haine mai bune, pentru că probabil îi îmbracă un absolvent de bac 2011, dar asta e altă discuție. Aș fi vrut să scriu despre cât de sexy […]

Știți cum realizăm că suntem într-o țară de căcat? Atunci când ministrul turismului face pictoriale sexy de ziua celui ce a penetrat-o în funcție. Spuneți-mi o singură țară serioasă unde un ministru își permite să devină material de labă pentru clasa muncitoare și a 2 a zi nu își dă demisia, pentru că […]

Toată viața, când a fost să ratez ceva, am ratat la mustață. Dacă era să pierd autobuzul, apoi îl pierdeam prin închiderea ușilor fix în nas. Dacă întârziam la școală, poarta se închidea drept înaintea mea. Pe vremea lui ceașcă, dacă stăteam la coadă la carne sau ouă, primul care nu mai prindea […]

Nu am nici cea mai mică intenție de a comenta ceva. Tipa e frumoasă, arată bine, orice bărbat ar fi fericit să o aibă în patul său. Dar totuși, this is so wrong, on so many levels…

Am fost aseară prezent la lansarea telefonului HTC Sensation, lansare petrecută în clubul The Ark. Câteva impresii. Domnişoarele hostesse erau nişte bunăciuni de îţi stătea pulsul, cu nişte decolteuri de îţi creştea tensiunea în corpii cavernoşi. Cred că nici HTC însuşi nu mai ştie câte modele de telefoane identice a scos, despărţite de […]

Când eram mic, aveam 2 vecini, pe palier cu mama. Soţ şi soţie, pe el îl chema Gheorghe şi pe ea o chema Sofica. Doi oameni de aur, cu nişte inimi uriaşe. Absolut de fiecare dată când îi vedeam, aveau la ei bombonele, acadele sau cine ştie ce fel de nuga sau alte […]

Având în vedere că la articolul precedent, toată lumea s-a repezit să îmi explice că tipa nu e frumoasă deloc, fetele din discoteca din braşov sunt cele mai frumoase, vă invit să îmi arătaţi voi ce vedete intern şi internaţional le consideraţi a fi frumoase de pici. Încep eu, cu Svetlana Raznatovici Ceca, […]

Dacă am vorbit despre leadershipanii care împrăştie ţepe pe net, hai să vă zic părerea mea şi despre marketingul afiliat, altă ţeapă care se voiajează la greu pe net. Ştiţi ce e marketingul afiliat? Eu, firma x, scot un produs la vânzare pe net, pe situl personal sau pe un site care se […]

Am trecut ieri prin IKEA (unde btw era o mare pană de curent, cămăruţele alea ale lor de-acolo, cred că gemeau de intruşi) şi am văzut că aveau la vânzare brazi. Bine, ar trebui să fiu bătut în cap să dau 600 de lei pe un brad argintiu Leolomolmoe sau ce denumiri le […]

Eu cred cu sinceritate că femeile, când rămân gravide, îşi transferă neuronul în placentă şi rămân setate doar pe instincte. Absolut toate muierile, când rămân borţoase, au un fix. Să li se spună că sunt sexy şi frumoase, că arată demenţial, că sunt la fel de dezirabile în pat etc. Orice actriţă, artistă, […]

De multă vreme mă întreb chestia asta. Vedetele astea de carton, care umplu pauzele la măruţă sau bună dimineaţa cu răzvan şi dani, chiar ştiu notele muzicale? Adică sincer sincer, mă îndoiesc mai mult decât profund ca trupe gen Sexy , Exotic sau Heaven, ori `vedete` precum Giulia sau Claudia au vreo idee […]