Întâmplător am participat recent la negocierea cumpărării unei maşini. Desigur, la noi preţ negociabil înseamnă că vânzătorul pune preţul mai mare cu fix suma pe care e dispus să o cedeze, deci dacă vrea să vândă maşina cu 8000, clar preţul pus va fi 8350 şi va urma o negociere dură, după care […]

Îndemnurile pompieristice luate puţin cam ad-literam. M-aş mai fi putut gândi la Nu faceţi baie în piscină, e prea cald afară, Nu călcaţi trotuarul parcurilor, Nu vă penetraţi nevasta, puteţi răci de la umezeală. Poză făcută la sfânta mănăstire a derventului.

Stăteam eu ieri relaxat la KFC şi ronţăiam nişte aripioare picante cu maioneză de usturoi, dietetice desigur, când mi-au picat ochii pe hârtia de la bonuri de masă uitată de un tip pe masa de alături. Şi frunzărind-o, am dat peste o chestie care m-a făcut să-mi stea aripioarele în gât.

Venind eu de la filmări, având şi o sete glandulară intempestivă, am decis să mi calc promisiunea de a nu mai bea bere şi să îmi iau o bere de la chişc. Care la chişc aveau berea din poză. Adică bere la cutie, dar la 1 litru. Cică doamna de la ghişeu, fără […]

Având în vedere că acesta este un blog de opinie personală, în ultima perioadă am scris o mare majoritate de articole politice, în care îmi expun părerea mea de cetăţean al acestei ţări, cu acelaşi drept de a-mi da o părere cu a tuturor celorlalţi. Şi am rămas surprins. Am rămas surprins de […]