Catharsis: Sunt egoist sau nu?

Clar nu o iubesti. Nu ti-ai pune asemenea intrebari daca ar fi iubire.Este mila,mai tarziu veti suferi amandoi. Vor aparea frustrarile, tu iti vei dori copii, ea nu va putea,tu o vei judeca, te vei judeca si pe tine.

Poate ca tot ce are ea nevoie in momentele astea ești tu. Stai lângă ea!

Apoi…nu degeaba ai divorțat… ok, uneori trebuie sa primești lucrurile la rece, dar tu le privești la modul psihopat. Fa-i un bine femeii și las-o în pace.
Ipotetic vorbind te însori cu o femeie sănătoasă și fertila și după vreo 5 ani se îmbolnăvește, o dai la rebut? Sau doamne ferește aveți un copil cu probleme, ce faci?
Dacă ai iubi-o pe fata aia ți s-ar rupe de tot, ai muta munții pt ea, nu te-ai scalda în dileme din astea de auto-victimizare.

Dacă ai fi pe moarte, crezi că ai vrea să-ți risipești puținele zile bune alături de cineva care e măcinat de problema dacă e o idee bună să fie lângă tine, sau ar trebui să te părăsească?

Nu e vorba deloc despre ea, ci despre tine.
Nici daca ar fi nouă-nouță, cu garanție, n-ai putea fi sigur pe un răspuns la întrebările pe care ți le pui.

Faptul că ”s-a stricat la tine” nu te obligă s-o păstrezi. E doar de bun simț să fii om și s-o tratezi cum ai vrea tu să fii tratat într-o situație similară și să pui problema cinstit, cu ea, nu pe un forum aleator.
Iar faptul că ne întrebi pe noi, lumea, în loc s-o întrebi pe ea e o dovadă de lașitate. N-o spun cu răutate, toți suntem lași uneori, doar că în situația de față e hilar să-ți fie teamă de viitor; tu ai cel mai puțin de pierdut dintre voi doi. Tot ce poți pierde e doar ceea ce ești dispus să oferi, cât timp ești dispus să oferi.
Poți oricând să te răzgândești și nu te poate obliga nimeni să-i datorezi viața.
Întrebarea ”ce să fac” adresată unui public extern fără a cunoaște ce așteaptă ea de la tine, nu că e egoistă, dar necinstită. De fapt, singura informație utilă care ar putea veni de la niște străini ar fi să afli că poate ți-a scăpat ție vreun avantaj la care nu te-ai gândit.
Nu-i niciunul pe care l-am cunoaște noi.
Femeia ți-ar putea fi recunoscătoare tot restul vieții, iar asta ar putea valora cât orice altceva ai căuta și n-ai găsi. Sau nu. Că noi nu știm nici ce-ar face ea, nici cât înseamnă pentru tine asta.

Altfel, tot ce spui e real. S-ar putea ca să nu găsești nicio satisfacție în a îngriji un bolnav și nici nu ești obligat s-o faci. S-ar putea să moară și să te doară mai tare, sau să te bucure că ai scăpat, depinde când și cum se întâmplă.

Faptul că nu poți avea copiii tăi poate conta enorm. Degeaba îi trag alții cu bucuria pe care le-o aduc loc copiii adoptați. Ei vorbesc despre ei, eșecurile lor și propriile alegeri pe care le exploatează cum pot mai bine. Tu le ai pe ale tale.
Realitatea e aproape de cum o prezinți, copiii altora sunt ”aruncați la defecte” – dar nu-s neapărat defectele copiilor, ci ale părinților. Sunt rezultatul nefericit al unor alegeri greșite, nu-s musai defecți în vreun fel.
Dar e corect că nici nu e obligația ta să-i adopți, la fel cum nu-i obligația ta să adopți un bolnav de cancer.
Eu n-aș face-o, în locul tău.
Dacă ai fost căsătorit probabil ți-ai dat seama că pentru a avea copii și a fi cât de cât fericit cu ei trebuie să oferi mai mult decât o viață separată – loialitate în primul rând, însă mai întât trebuie să te vindeci tu.

Am fost în situația nefericită de a fi ”adoptat” cu perspectiva de a muri și am fost privit cu milă în vederea unei posibile recunoștințe eterne ulterioare. Cu toată frica și anxiozitatea vremii am încheiat eu relația, întrucât având perspectiva unei vieți scurte nu voiam să o trăiesc pe toată dator și să fiu dator și după moarte.
Poți vedea pe fața și în gesturile unui om cam cât îl chinuie să-și cedeze din timpul și fericirea lui pentru tine și asta e cam ce te costă.
Deseori oamenii aflați în situația ta nu au nici curajul de a spune ce așteptări au și care-i prețul pe care îl așteaptă. De cele mai multe ori e viața ta, crezând că ei sunt cei ce ți-o salvează și le-o datorezi, deși nu-i aproape niciodată adevărat.

Nici n-aș fi vrut să fac pe cineva să renunțe la căutarea împlinirii ei pentru a-mi asigura mie un sfârșit mai comod. Nu văd nicio alinare în asta.
Nici nu știam dacă-i bine sau rău, dar simțeam că ceva nu e în regulă. M-am bucurat văzând femeia strălucind, eliberată de presiunea responsabilității.
Până la urmă a fost mai bine pentru mine, am avut noroc. După o vreme am constatat fără să fiu surprins că în ciuda potențialului mai mic traiesc mai fericit eu cu puținul pe care am reușit să-l construiesc.

Orice decizie ai lua acum, pe termen lung nu are cum sa funcționeze o relație între voi doi. Pentru tine sa ramai alaturi de ea înseamnă să sacrifici viziunea ta asupra viitorului când ai avea opțiunea sa nu o faci, iar daca ramai cu ea, după ce va trece de boala, in orice puncte critice ale relației ii vei reproșa/reaminti asta. Da, ești egoist. Până la urmă toți suntem, cel puțin până în momentul când găsim persoana fara de care nu ne putem imagina viața mai departe. Iar pentru tine ea nu e persoana asta. O să te judece și ea și alte persoane, și e dreptul lor sa o facă pentru că poate ea (și ei) credea(u) că ești mai implicat în relația ăsta decât ești. Pentru ea acum e important sa se concentreze pe ea, să aibă și ea doza ei de egoism. Pleacă și las-o sa găsească în familie sau printre prieteni persoanele care pot sa ii fie cu adevărat alaturi. Poate că la un moment dat și tu vei găsi persoana alaturi de care să vrei să îți trăiești viața indiferent de cum va arăta viața mai departe, cu care să îți faci planuri, dar sa conteze mai mult persoana decat planurile.

O vorba din batrani zice ca “nu se schimba caii in mijlocul apei”. Daca vrei sa impaci si capra si varza (in mod evident vrei, ca altfel nici nu iti puneai intrebarea ce sa faci, fugeai din prima) poti sa NU iei decizia asta acum, nu e nicio graba. Ajut-o ACUM cu ce poti, e o perioada foarte dificila pentru ea, orice ajutor prinde bine. Daca ai parasi-o acum in mod evident ar fi singura, pentru ca doar de noi relatii nu este pregatita acum.

Iar cand lucrurile intra pe un (nou) normal al lor poti sa iei atunci ce decizie ai chef. Daca ii faci acum cadou un an din viata ta sunt sanse mari sa nu te simti vinovat daca/cand vei pune punct relatiei. Sau poate peste un an iti dai seama ca a fost alegerea corecta pentru tine sa ramaneti impreuna.

Ca sa te incurajez ti-as reaminti un lucru pe care il stim cu totii: oamenii se despart din tot felul de motive, unele solide, altele absolut cretine. Nu e nicio diferenta daca va despartiti peste un an pentru ca tu vrei la munte si ea la mare sau pentru faptul ca tu vrei copii care sa aiba ADN-ul tau iar ea nu poate. Tu decizi ce faci cu viata ta si poti face asta in orice moment al relatiei, si acum, si peste un an, si peste zece.

Ce este Tinder?
Exista viata dupa Tinder?

In primul rand, nu cred ca esti un om rau, cred ca intrebarile si indoielile pe care le ai sunt oarecum firești. Uneori e foarte greu sa ai grija de cineva si fizic si emotional, dupa multi ani de dragoste plina si de o viață de neuitat împreună. Dar, teoretic, iubirea te face puternic, iar neputintele celuilalt te ajuta sa devii supraom, sa ramaneti mereu o echipa, chiar daca unul duce mai greu si mai mult, aproape imposibil. Esti tanar si e normal sa crezi si sa speri ca viata poate fi doar roz, plina de plimbari, dragoste, sex si multe alte placeri de tot felul. Dar chiar si pt oamenii sănătoși, in toată vâltoarea vieții e greu de pastrat flacara vie si de trăit viata doar asa cum visai la 18 ani. Ideea e ca noi, din spatele tastaturii, e greu sa empatizam pana la nivelul ala. Sau cel putin, mie. Vreau sa cred despre mine ca sunt o persoană buna, ca as ramane lângă celălalt in momente atat de delicate. Dar cand nu au existat angajamente, nu exista dragoste, cel putin nu din partea ta, e clar ca tu nu ai resurse emotionale sa poti fii alaturi de ea. Nu simti ca vrei si ca poti rămâne acolo. Cred ca cel mai sănătos ar fi sa pleci, chiar daca ar fi o lovitură pt ea, caci mai târziu tu oricum ai fi plin de regrete si frustrari si nu ar duce la nimic bun. Sper sa gasesti gandul cel bun si sa aveți amândoi, impreuna sau separat, o viata frumoasa si lipsita de griji, dupa acest moment dramatic.

Tipa e probabil mostenitoarea unui imperiu si cauta sa se asigure ca ala de langa ea o sa ii fie alaturi si la bine si la rau. Te-ai gandit la asta?

Been there, done that.

Ca si coleg trecut prin dilema asta cu ani in urma iti recomand sa nu te grabesti cu deciziile.

Orice ai alege, tu o sa mergi inainte cu alegerea ta

Esti egoist, dar e dreptul tau sa fii cum vrei tu sa fii. Fa cum simti tu, doar tu va trebui sa traiesti cu tine si decizia luata.

Si dupa 30 de ani cate sanse crezi ca mai ai la iubire?

Stii ce suna cel mai crud?
Distantarea si lipsa de empatie care se simte in multe din randurile mesajului tau: “o femeie”, “sa o sterg la fund”, “nu ma voi satura”, “aruncat la defecte”. Crunte cuvinte…

Stii ce suna cel mai trist pe termen lung?
Nu confuzia datorata situatiei de fapt prezentate, ci confuzia ta generala cu privire la ce inseamna viata in 2, parteneriatul, asumarea: “ce asteptari am eu de la o relatie?”, “oare nu ma voi satura?”, “sacrific viata pe altarul altcuiva”.
Si toate cele de mai sus, cumva intr-o aparenta antiteza cu “sunt fericit, imi place de ea”, “am o relatie foarte misto” – din superficiala caracterizare a acestei femei si relatiei voastre pare ca te folosesti de ea ca de un beneficiu.

Intr-o pondere covarsitoare, ai primit acelasi raspuns, mai mult sau mai putin detaliat de la aproape 100 de oameni.
Pe femeia ACEEA nu o iubesti si nici nu o meriti.
Incearca macar sa o respecti si sa iti faci iesirea corect, coerent, la momentul potrivit, cu decenta, responsabilitate si poate o urma de maturitate.

Iar in general, daca-mi permiti un sfat nesolicitat, poate te-ar ajuta ceva terapie si pentru constatarea ta legata de: “compasul amoros cam dereglat”, dar si legata de sanatatea ta emotionala overall, perioda in care ar fi bine sa dai disable la contul de Tinder ca sa nu ranesti si alte persoane.

Multa putere si mai ales sanatate, ACELEI femei!

Da pe copiii ‘tai’ tot altii vrei sa-i stearga la cur ?
Numa zic…

Io n-am pareri la subiect ca n-as fi in stare sa formulez nimic pertinent si in acelasi timp destul de politicos. Un lucru e clar cancer is not for the weak, daca chiar nu o poti ajuta, incearca sa nu o incurci.

O chestie separata de subiectul “arzator” voiam sa zic, observ o tendinta mai puternica de a arunca cu iubire in stanga si dreapta. Eu am impresia ca s-a cam pierdut un pic din intelesul cuvantului astuia si e folosit mai mult pentru a descrie o stare de entuziasm. Esti indragostit, poate, te entuziasmeaza, poate. Iubirea presupune un pic mai mult si e chestia aia care te face sa nu mai ai probleme cu egoismul, sentiment perfect uman de altfel… Just, be careful si nu va incurcati in termeni.

Dureroasa situatie. Totusi faptul ca te-ai vulnerabilizat (chiar si anonim) dovedeste ca te framanta mult decizia si ai vrea sa iti gasesti curajul sa privesti spre viitor cu speranta.
Problema cu viitorul e ca nu e in mana noastra si, oricate calcule la rece ne-am face, tot nu putem controla ce ni se va intampla peste o zi, doua, un an, zece. E natural sa te simti anxios cand vezi ca ti se destrama imaginea pe care ti-ai creionat-o cu privire la viitor si sa iti doresti chestii specifice. La fel de natural este ca fiecare din noi sa isi doreasca sa aiba pe cineva pe care sa se poata baza orice s-ar intampla. Poate voi nu v-ati asumat inca angajamentul asta unul fata de celalalt, dar daca zici ca o iubesti si ea pe tine, ar trebui sa aveti o discutie.

Eu cred ca sentimentul de vinovatie care te va insoti daca o abandonezi acum nu va disparea, ci iti va amprenta si mai tare relatiile viitoare si un eventual commitment “la bine si la greu”. Daca vei alege asta, trebuie sa tii cont de faptul ca efectele emotionale te pot urmari multa vreme.

Pe de alta parte, asa cum spunea cineva mai sus, insasi notiunea de iubire a fost din pacate redusa la o emotie si la niste stari de fericire (trecatoare) pe care le simti cu o anumita frecventa. Eu cred ca in dilema asta trebuie sa incepi cu o reflectie sincera asupra sensului vietii. Chiar crezi ca venim din nimic, la intamplare, si traim pentru noi insine si atat? De unde sa fie in noi dorinta de fericire, empatie, iubire neconditionata, sens si semnificatie daca nu de la Dumnezeu?

Te sfatuiesc sa citesti in Biblie definitia dragostei (1 Ioan 4:7-21) si sa intelegi dimensiunea ei sacrificiala. Poate ca nu te simti pregatit sa faci fata tuturor greutatilor care vor aparea pe parcurs, dar incearca sa iei lucrurile pas cu pas (si sa nu lasi toate scenariile nasoale sa te paralizeze; viitorul nu e in controlul tau). O dragoste care nu se manifesta cand dai de greu nu este dragoste, este un crush, o traire pasionala, o.. altceva.

Daca iei lucrurile pe rand si te concentrezi pe relatia voastra, daca va doriti sa fiti impreuna, sa va casatoriti etc, incearca sa fii mai flexibil si la ideea adoptiei. Sunt atat de multe familii adoptive care s-au putut conecta super bine cu copiii si s-au putut bucura de o viata normala, de ce sa nu iei in calcul ideea asta? E ceva extraordinar sa stii ca poti modela un copil, ca poti fi un factor de schimbare in bine, pentru familia ta, pentru un copil abandonat, pentru cei din jur.

Dumnezeu sa te ajute. Iti doresc numai bine.