Abia găsise și jobul ăsta de junior supervisor. Avea de făcut o singură treabă, să urmărească o mică rezervație și să aibă grijă ca ocupanții dinăuntru să nu își scoată ochii unul altuia. Prea tare. Și acum mai avea puțin și îl va pierde. Totul din cauză că adormise puțin și uitase apa deschis. Drept urmare, toată rezervația se inundase, doar câțiva ocupanți scăpaseră, urcându-se pe o plută de lemn.

Mai avea o oră până la întâlnirea cu șeful său direct, superviserul șef pe secția lapte. Nu putea să îi părăsească așa pe cei din rezervație. La urma urmei, se atașase de ei. Trebuia să facă ceva, înainte de sosirea înlocuitorului său, astfel ca niciodată să nu se mai întâmple astfel de apocalipse.

Scrise repede 10 sfaturi, adunate din experiența sa ca supervisor și le dădu unuia din ocupanți, cel mai cu tupeu dintre toți. Spera ca ei să aibă grijă și să le respecte, măcar în mare. Se uită cu o urmă de regret spre locul unde știa că se va naște cel ce va fi Din țara unde nici apocalipsa nu vine. Săracul, întotdeauna va crede că e altceva decât o păpușică într-un laborator experimental.

Gata, nu mai avea nimic de făcut.
Ajunse la sediu și bătu la ușa pe care scria Directoratul rezervației Calea Lactee – subspecia Terra, știind că, la urma urmei, nici răstignirea aia nu e cine știe ce pedeapsă. Totul e să știi să dai cu oțet când ustură.

Nici joburile astea de Dumnezei nu mai sunt ce au fost.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.