Abia găsise și jobul ăsta de junior supervisor. Avea de făcut o singură treabă, să urmărească o mică rezervație și să aibă grijă ca ocupanții dinăuntru să nu își scoată ochii unul altuia. Prea tare. Și acum mai avea puțin și îl va pierde. Totul din cauză că adormise puțin și uitase apa deschis. Drept urmare, toată rezervația se inundase, doar câțiva ocupanți scăpaseră, urcându-se pe o plută de lemn.

Mai avea o oră până la întâlnirea cu șeful său direct, superviserul șef pe secția lapte. Nu putea să îi părăsească așa pe cei din rezervație. La urma urmei, se atașase de ei. Trebuia să facă ceva, înainte de sosirea înlocuitorului său, astfel ca niciodată să nu se mai întâmple astfel de apocalipse.

Scrise repede 10 sfaturi, adunate din experiența sa ca supervisor și le dădu unuia din ocupanți, cel mai cu tupeu dintre toți. Spera ca ei să aibă grijă și să le respecte, măcar în mare. Se uită cu o urmă de regret spre locul unde știa că se va naște cel ce va fi Din țara unde nici apocalipsa nu vine. Săracul, întotdeauna va crede că e altceva decât o păpușică într-un laborator experimental.

Gata, nu mai avea nimic de făcut.
Ajunse la sediu și bătu la ușa pe care scria Directoratul rezervației Calea Lactee – subspecia Terra, știind că, la urma urmei, nici răstignirea aia nu e cine știe ce pedeapsă. Totul e să știi să dai cu oțet când ustură.

Nici joburile astea de Dumnezei nu mai sunt ce au fost.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

20 comentarii Adaugă comentariu

  1. pai, coane, rastignirea nu a fost pedeapsa. in fine… probabil sunt chestiuni de ateu, eu nu le pot intelege…

    • #2

      PCH » esti sigur? omul a fost pedepsit ca a uitat apa deschisa si a provocat diluviul

  2. pai da, chiar sunt sigur.

  3. Chestiile astea le traduci de pe 9gag sau sunt pura inspiratie ? Nu intreb cu rautate, dar mi se par foarte cunoscute “meme-urile” astea.

    • #5

      Adi » asta cu banii e de la Carlin, nu e inspiratia mea. restul eu le gandesc.

  4. #6

    Este scris in stilul lui Asimov

  5. #7

    blasfemie!

  6. “Din țara unde nici apolipsa nu vine.”
    Zic si eu sa corectezi. Nu dau cu parul…

  7. #9

    n-am inteles nimic, din nou. e ceva legat de religie, nu?

  8. #10

    Mie-mi place. Da, e frumos, mai vreau.

  9. Just to get shit clear… Iisus nu are nevoie de banii tăi. Oamenii (credincioşii ) aleg din proprie iniţiativă să facă donaţii bisericii. Nu te obligă nimeni să donezi sau să laşi bani în cutia milei ! Capisci ?

    • #13

      R4dhu » si cand umbla popii prin bloc si te ameninta ca nu te ingroapa in cimitr daca nu platesti cotizatia e donatie? si aia 500 000 000 de euro sunt tot donatie? ca eu nu tin minte sa fi fost de acord

    • #14

      popii fac aia, nu iisus

  10. Interesanta perspectiva! Eu zic sa aduni mai multe povestiri asemanatoare, sa le legi intre ele si sa le scrii intr-o carte. Poate in 2000 de ani omenirea se va inchina tie :-). Ultima data cand cineva a facut asta, a mers 😀

  11. Arhi, baga link la Zeitgeis partea 1 sa te intelegem toti

  12. #17

    de n-ai fi in minoritate… keep the good work ! respect

  13. #18

    Cate blesteme ii dau credinciosii lui Arhi?
    Raspuns: Toate!

  14. Ce n-ati inteles? E Biblia dupa Arhi.