S-a terminat Olimpiada, ne-am întors ușor deprimați, medalii puțin, la gimnastică, unde nu ne mai torturăm sportivii, cu ajutorul dumnezeilor dați afară, zero rezultate, am rămas cu medaliile la scrimă și canotaj. Not great, not terible, pentru o țară care investește zero în sport, toți banii mergând în buzunarele șmenarilor din fotbal.

Dar aici am și eu o problemă.
Toți ne răhățim pe noi cu Vai, sportivii noștri, care luptă pentru culorile naționale, care alea alea, vai, nu primesc nimic, recunoaștere, bani etc.

În același timp, la tv văd reclame cu Halep și atât. Pentru că e miez și vârf. Nu văd cu fetele de la scrimă. Nu văd cu oamenii de la canotaj. Nu văd cu gimnastele românce, care sunt frumoase de leșini lângă ele, eventual reclame la chestii locale cu Cătălina Ponor.

De ce agențiile nu presează clienții să accepte sportivi în reclamele lor? De ce nu vrem să ne asociem cu cei pe care îi aplaudăm o dată la 4 ani și în rest, îi trecem la capitolul neinteresanți?

Când o să găsim răspunsul la asta, o să găsim și de ce avem rezultate slabe la toate competițiile unde participăm.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.