Iniţial, acest articol trebuia să se numească Dă-ţi foc, eşti o pizdă proastă. Dar am discutat cu cineva mai inteligent decât mine şi am ajuns la concluzia că acest titlu e mai bun.

Aici e un articol lacrimogen, despre o tanti care a crezut că viaţa de mamă, de părinte şi de soţie poate fi la fel ca înainte de căsătorie. Adică umblat brambura, făcut carieră, restaurante şi eventual câte un mic bairam la sfârşit de săptămână.

Iar după ce a constatat că această viaţă înseamnă de fapt sacrificii şi compromisuri, totul în favoarea creşterii omuleţului pe care l-ai adus pe lume, a dat divorţ. Iar acum plânge şi suspină, că pe ea nu o mai ţine minte copilul şi ea suferă şi cu dureri alea.

E mişto, doamnă matracucă, să laşi copil la 3 ani, o mână de lut care aşteaptă să fie modelată cu dragoste, în special de mama lui şi să pleci, iar când face 8 ani, merge la şcoală, gata crescut, vii şi începi să suspini de dragoste. Acum e gata crescut, nu? Responsabilităţile sunt mai puţine. Merge şi un bairam mic, că stă cu bunicii, dacă îi dai 100 000 e mai fericit şi nu mai are nevoie de prezenţa ta fizică.

Dealtfel, spicuind din dezvăluirile dureroase ale doamnei, aflăm că dânsa era o mamă eroină încă de la 3 ani.

Pentru ca, aparent, viata mi-a oferit o sansa de a avea acest vis. Nunta, sarcina, botez, cum se cuvine… insa dupa o vreme, cu toata bunavointa mea, parca nu mai puteam sa accept ce se intimpla in jurul meu, cu familia mea, cu prietenele mele, cunostintele mele.
—————————————————————————————-
pe cit posibil am incercat sa cresc un baietel descurcaret. Reactia celor din jur: huooooo!!!! cum adica nu ma intereseaza ca la 3 ani sa il trimit la lectii de engleza? cum adica nu stau in cap, ca la 3 ani nu vorbeste fluent?

Deci practic a avut tot ce şi-a dorit, da? Omul ăla fraier care a luat-o de nevastă i-a oferit totul aşa cum a visat şi cum şi-a dorit. Din păcate, ea nu mai suporta ce se întâmpla în jurul ei. Ce se întâmpla?

Oriunde m-am intors, numai pampersi, femei care s-au intrecut in sacrificii si, nu in ultimul rind, barbati care nu mai stiau cum sa gaseasca cat mai multe motive ca sa stea cat mai departe de acest balci. Evident SI al meu, care pana la varsta de 2 ani a fiului nostru nu prea a dat pe-acasa, fapt care m-a facut sa ma revolt. Evident, nu am fost femeia care se astepta, ca nici el sa nu mai iasa din casa, daca eu nu pot, insa toate au o limita.

Prea mulţi pamperşi, frate. Mult prea mulţi pamperşi. Iar nenorocitul ăla de bărbat, cum se ducea el la muncă iar ea îşi pierdea vremea acasă, printre munţii de pamperşi, ascultând sacrificiile celorlalte mame din jurul ei. Adică dă-o-n pizda mă-sii, toate au o limită.

Dar să mai spicuim, să aflăm ce pervers era şi copilul de 3 ani.

Copilului, evident, i se pare mai simpatic parintele care ii cumpara dulciuri decit cel care il duce la medic si la gradinita, asadar s-a intors impotriva mea

Nu stimată doamnă de carieră, copilul a simţit că dragostea maternă nu e acolo unde ar fi trebuit să fie. În locul ei, era femeia aia de carieră, liberă şi independentă, care striga din toţi porii că vrea afară, vrea să se manifeste. De aceea copilul l-a preferat pe tată, pentru că nu e de ajuns să îl scoţi pe pizdă ca să te consideri mamă (deşi, din ce citesc, mă îndoiesc că ai acceptat să ţi se modifice Fi-ul, aşa că ca o adevărată femeie de carieră, ai făcut cezariană).

Aş mai putea comenta fiecare rând scris de individă dar jur că mi-e silă de ce scrie în continuare. E un manifest pur pentru mamele libere şi independente, fără obligaţii, nu incubatoare mobile, care sunt strivite de societate şi, auzi nesimţire, obligate să îi educe, să îi dea la grădiniţă, să îi facă oameni. Înţeleg că acum e împlinită, fericită, are 25 de joburi şi un tip care o fute decent, de o lasă fericită. Să fie sănătoasă. Mai bine pentru acel copil, care ar fi trăit cu exemplul unei hipsteriţe corporatiste, care a uitat că vremea trece şi mai departe trăim prin copiii noştri, nu prin minunata carieră din corporaţie.

Dar cucoană, eşti o pizdă proastă care îşi merită soarta.
Dă-ţi foc.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.