Se știe, bloggerii „mici” îi înjură pe bloggerii „mari”. A se remarca faptul că am pus în paranteze mici și mari, pentru că, în general, clasificările acestea sunt stupide.
Bloggerii mici sunt mai buni, bloggerii mici știu mai bine, ei scriu mai bine, ei dezbat mai bine, ei sunt peste tot. Cel puțin așa spun ei.

Am și eu o curiozitate. Să presupunem că mâine cartelul moare. Dă un TIR peste noi în timp ce ne bem ceaiul de mătase de porumb pe marginea șanțului.

Pe cine vedeți voi luându-mi locul? Dar strict pe nișa mea, socialo-funny.
Pe cine vedeți în locul lui zoso? Dar la fel de acid, la fel de bine informat, la fel de coerent?
Pe cine îl vedeți în locul lui visurat?

Puneți linkuri fără jenă, că sunt la laptop și aprob dacă intră în moderare. Desigur, prefer păreri avizate, nu comentarii gen infertilitatea „sunt x și am un blog de 2 zile, dar care promite multe”.

LE: Să fac niște precizări, că oamenii au înțeles exact nu.
1. Când vă cer exemplificări, nu spun că e cineva de neînlocuit, ci sunt curios la modul real.
2. Moartea din exemplu este doar un exemplu pentru dispariția personajelor respective. Poate fi și fugă, arestare, dispariție sau lipsă de chef. Da și ceilalți au sânge și îi doare dacă mor. Geeez!!