Netcamp. The last frontier. These are the voyages of starship Manafu.
Eu am remarcat două chestii la Netcamp. Nu, de fapt 3.

Întâi, vestita lansare a Groupon în românia, lansare care s-a petrecut sub umbrela Netcamp. Tipul de la Groupon a fost haios şi a crezut că dacă spune că are rădăcini româneşti, sala o să dea pe spate. Cum era de aşteptat, nu i-a păsat nimănui. Multă gargară, suntem cei mai tari, noi i-am refuzat pe google, avem 234234 de filiale, noi i-am refuzat pe google şi facem reduceri mari, noi i-am refuzat pe google. A, şi poate nu v-am spus, dar ştiţi, noi i-am refuzat pe google. Acum perfect sincer fiind, dacă nu era anunţul ăla cu oferta refuzată, nu aş fi auzit de Groupon în viaţa mea.

Legat de asta, după cum mulţi ştiu, situl groupon.ro a fost lansat făcut fiind pe genunchi, adică cu greşeli grave de ortografie, gramatică, de ziceai că e unul din reviewurile lui #haded, făcute cu google translate. Care a fost opinia majoritară? Sigur anumit l-au făcut aşa, ca să fie campanie pe bloguri, că uite cum eu am scris şi le-am făcut reclamă gratis.

Băi copii naivi, românia face parte dintr-un plan de dezvoltare în europa. Dar asta nu o face vreo mare piaţă importantă. Oamenii au trântit repede situl ca să fie în grafic şi au trecut mai departe. Nu mai fiţi atât de naivi şi încrezători în atotputernicia puternicilor americani. They suck too, you know. Plus că lăudăroşeniile alea cum vor face ei 5 milioane de euro cu o echipă de 17 oameni de vânzări, dau bine doar pe hârtie, că la public sigur nu.

Ultima, dar nu cea din urmă, ar fi că Florin Grozea a scos în sfârşit e-ok.ro din categoria start-up, după vreo 3 ani şi a venit cu un nou proiect, numit pumpads, proiect care, surprinzător, e făinuţ. Adică inserare de reclame audio în melodii. În fine, e puţin mai complicat de atât, dar omul are o idee plăcut surprinzătoare.

Ups, sunt 5. O tanti de la romtelecom a făcut o prezentare frumoasă, despre cum romtelecomul e the shit şi cum ei au cea mai mare tradiţie şi cum echipa ei vinde tot şi sparge tot. Bineînţeles, nelipsitele sliduri pps. cu cifre mari şi desene îmbârligate. La care vine un tip din sală şi întreabă : nu vă supăraţi, dar ce acoperire aveţi în zonele rurale, pentru că ar fi interesant de dezvoltat bussines pe zona respectivă? Răspunsul: “ştiţi, nu e treaba mea să ştiu asta, eu sunt la un alt departament. May I say hahahahahahaha?

Eh şi cea de-a cincea veste e că l-am văzut pe blogatu.

Foto: costin.ro

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

47 comentarii Adaugă comentariu

  1. Chestie de mentionat aici era daca nu-l vedeai pe Blogatu. 😀

    • #2

      @nina: nu frate, ca nu l-am vazut pe blogatu de un car de ani. din pacate nu mi-a facut favoarea de a-mi strange mana. de fapt, nici nu m-a vazut, atat era de ocupat sa faca poze:)))

  2. bai, cu Romtelecomu’ o sa cam fie the shit, ptr ca e Ghiman la ei acuma. Si omu’ e genial 😀

    Mai e mult insa pana departe. Lucreaza inca la fibra.

    • #4

      @141: sunt convins de asta,ca doar au infrastructura asigurata de zeci de ani de monopol. ideea e ca nu poti sa vii sa te lauzi ca uite ce tare sunt eu, dar sa nu stii ce acoperire ai

    • dap. incredibil insa cu cata nesimtire se purtau pana mai acu’ cativa ani. cand le-a ajuns mura la cur au inceput sa schimbe si ei din sistemul comunist

      preturile insa raman ENORME. cum pana mea frate 15 euro abonament pentru 20 de Megabiti ?

    • #6

      tin minte cu cata sila se uitau cand mi-am inchis fixul, acum vreo 6 ani. o sila si-un sictir nemaivazute. dupa vreo 3 ani, ma cautau ca daca nu vreau sa imi pun fix, ca au o oferta minunata. cand am renuntat, aveam abonament de 580 000 lei, fara sa am nimic inclus. cand le-am cerut o oferta mai buna, mi-au oferit posibilitatea de a renunta la abonament, doar suntem in democratie.

    • stai sa vezi ultima lor combinatie: trimit acasa cu factura oferte promotionale, pentru abonamente reduse, cu mai multe minute etc. In partea de jos este scris cu litere mici “daca nu apelati 930 in decurs de xx zile pentru a infirma oferta primita, atunci vom considera ca sunteti de acord cu noua oferta si prin urmare contractul dvs. se va modifica cf. acesteia, cu o prelungire de 1 an”…

      am ramas prost cand am vazut

      plus ca au dat chix cand erdeeshu’ a iesit pe piata cu noul abonament de 2 euro cu convorbiri pe orice retea fixa, cand Romtelecomul se lauda cu convorbiri nelimitate in retea dupa 6 seara si in weekend pentru 11 euro…:D:D:D

      vorba aia: cat merge, furam

      ori suntem vanzatori ori nu mai suntem

    • #8

      @141: poti sa imi dovedesti asta? adica cu o factura ceva? nu de alta, dar e un subiect placut:D

  3. Deci total waste of time as usual
    Deh asa se intampla cand se aduna “experti” rromani sa abereze …

    • #10

      @pentru barbati: da tu cam cum ai tras concluzia ca e total waste of time? frate, tu dai niste verdicte mult prea dure pentru un tip care are numai situri de rahat, gen table, dictionare sau pizde ciordeles de pe net. serios, poate ar fi bine sa te autoevaluezi inainte de a deschide gura sa iti dai cu parerea despre altii.

  4. #investition !!!!!! :mrgreen:

  5. Deci, până la urmă, ce e netcamp-ul ăsta?

  6. #14

    Or fi ei Romtelecomul cum or fi dar tinand ca la numai 20 de km de o resedinta de judet nu a putut nimeni sa imi puna net decat ei … oh well pentru mine sunt the shit :P. Ete ca au si business in rulal 😛

  7. #15

    @arhi referitor la Groupon … e ca si cum ai spune “daca n-ar fi fost filmul ala, n-as fi auzit de Facebook niciodata”. Daca nu folosesti/stii nu inseamna ca nu exista/conteaza. Heroku a fost cumparat de Salesforce ieri cu 212 milioane, unul din cele mai tari exituri din ultima perioada, avand in vedere ca s-au investit 12 milioane mari si lati in Heroku pana acum. Inca o data, daca nu stii, nu inseamna ca nu exista.

    • #16

      @omikronn: si ce e deplasat in ce spun? aici e opinia mea. pentru MINE groupon nu ar fi existat. vorbesc cumva in numele unei natiuni si nu stiam?

  8. mie mi-a placut la tanti de la romtelecom ca se adresa in romaneste, unor romani, dar prezentarea din slideshow-uri era integral in engleza … wtf .. esec epic

  9. #18

    Arhi referitor la afirmatia lui 141, citeste si despre mecanismul prin care vindeau asigurari de locuinta : www.ziuadevest.ro/economic/9019-romtelecom-i-astra-asigurri-s-au-pus-pe-inelarea-abonailor-telefonici.html

    • #19

      @teodorul: de chestia aia stiu, dar i-a muit comisia de supraveghere a asigurarilor destul de dur, iar politele au fost declarate nule

  10. #20

    @arhi corect 🙂 scuza pentru remarca, iti am blogul in reader de foarte multa vreme (asa mai aflu din cand in cand ce se mai intampla prin tara) si cateodata uit ca e totusi blog personal, motiv pentru care ma infierbant ca nu scrii articolele cu mai multa obiectivitate uneori 🙂

    • #21

      @Omikronn: :))))pai nu am de ce, e blog de opinie, nu de informare

  11. #22

    @141 unde oi fi vazut tu asta nu stiu, nu ai gresit cumva factura/operatorul? ca m-ai facut curios si m-am uitat sa vad si eu si nu am gasit nimik, cel putin pe ultimele 5 facturi.

  12. #23

    Nu stiu cat platiti voi dar eu platesc la romtelecom 6 euro pt. 100 Mbps. Nu mi se pare exagerat.

  13. #24

    Haha ce ma bucur ca am scapat de Romtelecom-plateai si daca nu vorbeai-asa cu RDS platesti cat vorbesti! 😀

  14. Daca vreau sa particip la anu imi trebuie invitatie, ma inscriu undeva sau ma duc pur si simplu?

  15. #27

    ai ce ma oftic ca nu le-am facut o copie cand am avut ocazia

    s-au respins multe portari din cauza asta si au ramas oamenii cu ochii in soare , in marea majoritate pensionari care beneficiaza de abonamente ieftine

    cand mai prind ceva va trimit

  16. #28

    @141 fara dovezi poti sa spui orice. acum sunt mai mult ca sigur ca ai gresit factura/operatorul. data viitoare sa le pastrezi bine ca sa ai cu ce sa iti sustii comentariile 😉

    • #29

      nu tati, nu am cum sa gresesc operatorul, nu cand jobul meu mapune in contact cu ei zilnic 😉

      chestii de gen au mai facut, au mai scris si altii aici

      nu mai crede ca tot ce zboara se mananca

  17. #30

    “…l-am văzut pe blogatu….”
    Deci… l-ai văzut pă Scaraoțchi…
    Măcar ai scuipat în sân?
    :)) 😛

  18. #32

    nu pot spune ca am fost dat pe spate azi la netcamp. unele prezentari au fost interesante, altele plictisitoare, dar deh…asa se intampla pe la toate. pertotal insa mi s-au parut ok fata de alte evenimente

    • #33

      @Adrian: mie mi s-a parut ca audienta chiar a vrut sa fie acolo, nu doar a bifat o prezenta. aglomeratia de la prezentarea de dupa masa o dovedeste

  19. Pump Ads – publicitate audio online, serviciu pentru publisheri (site-uri, bloguri, forumuri) și advertiseri.

    Mulțumesc, Arhi!

  20. @141, @Arhi: Romtelecom nu e la prima mizerie de genul ala, cu “daca voi nu spuneti nu, noi o luam de buna”. Parca anul asta facusera ei o mizerie similara cu Astra daca nu ma insel, in care primeai si o asigurare de locuinta pe langa factura. Si daca nu sunai sa spui ca nu vrei, te trezeai cu asigurare.

    • #36

      @Cata: da, o stiu, dar s-a facut reclamatia la comisia de supraveghere si i-au cam muit

  21. @Arhi Imi spui si mie ce ai castigat ca ai fost la NETCAMP ? (ai incheiat vreun contract ai legat o alianta ? bla bla bla) ai invatat ceva magic ?
    (si asta ca tu te-ai dus moca da mai sunt si unii care platesc 100 euro + pt :)) asta mi se pare si mai funny …)

    Si ca sa raspund la unele chestii de le vei zice

    Contract inchei si fara sa fii prezent deia ai contact etc cine are nevoie te cauta
    Alianta te intalnesti live cu cine si rezolovi
    Invatat slava domnului netu e plin de tutoriale ebooks si pt 100 eur iei carti de inveti Marketing / Branding / Pr / SEO de la cap la coada ….

    Da na is eu nebun si aceste zeitati care castiga 1k/luna in online is dumnezei ….

    • #38

      @pentru barbati: frate, las-o, ca esti varza rau, macar abtine-te

  22. Stii ce mi se pare ironic, ca ai uitat sa mentionezi: ei i-au refuzat pe Google.

  23. Putina lume vrea la tara internet. In general, multi nu au descoperit inca apa curenta, gaze, ce sa mai zic de canalizare.

    Pana la Internet mai e

  24. #42

    ba, eu le-as interzice copiilor astia de la tine de pe blog, care comenteaza despre chestii, accesul. chestii de viata, atunci cand ei nici nu stiu sa se stearga cum trebuie la cur.

    e inadmisibil sa vezi un amarat de copchil cu 2-3 site-uri de zuma, pline de adsense, cum isi dau cu parerea, dar cer voie la parinti sa stea mai mult in oras.

    @Mircea Scarlatescu – ai fi surprins cate lume are deja internet la tara. sau, ai uitat cumva cine e fruncea prin europa? marea majoritate? sunt oamenii de la tara, care s-au emancipat pe afara si cand vin acasa, vor internet.

  25. Eu remarc o singura chestie haioasa: cata incredere au astia in minunatul management romanesc frate! Cum au ales astia de la Groupon un managing director neaos, ardelean get-beget pentru ca ei au incredere deosebita in cresterea organica a online-ului in Romanika care in anul doua mii-tz o sa ajunga la x% crestere pe secunda. Numele directorului Groupon Romanika? Cem Tunakan 🙂
    Fratilor, vizionati Enron-the smartest guys in the room dar nu o data, ci de vreo trei-patru ori ca sa va intre bine in cap: CE VINE DE AFARA O FACE DOAR PENTRU A PROSTI SHAREHOLDERII DE LA EI DE ACASA!
    Nu o spun pentru ca sunt vreun nihilist sau satanist ca fii’su lu madam Placinta sau ceva ci pentru ca stiu cum merge treaba de la sursa 😉
    Toata vrajeala asta cu vorbaraie in romaneste pe pps-uri in engleza e doar atata-vorbaraie, propaganda! Sa nu credeti nici 10% din ce spun astia in legatura cu “viitorul online-ului romanesc” etc. Online-ul romanesc va creste invers proportional cu imbecilitatea din guvernul Romaniei. Daca omul are incredere in societate in general, o sa aiba si in online si o sa bage cardu’ sa cumpere. Daca Boc acu’ zice una si peste 5 minute iese cu altceva, nici dracu’ nu o sa aiba incredere sa cumpere ceva online pentru ca si-a pierdut increderea in general.

    • #44

      @Pardaf: ca deobicei cand vine vorba de online, ai cunostinte vaste si pareri binedefinite. ia mai explica-ne tu cum e cu adsense

  26. #45

    sa traiasca Romtelecomul! ca morcovul.
    sunt destui dezinformati , nu se numesc prostalani, care inca sunt departe.
    si mai asculta 3sudestvest
    si cine o mai fi blogatu aaaaaasta?
    de maine ma mut la vecini. ei n-au internet

  27. Si eu te-am vazut!

  28. #47

    Esti printre putinii bloggeri care au fost obiectivi cand vine vorba de Groupon, nu inteleg frate ce se intampla cu unii dintre colegii tai de breasla. Am inteles, a intrat Groupon pe piata, si???? ar trebui sa fac matanii pentru chestia asta? E musai sa-i ridicam in slavi pe toti agaricii care fac investitii de cacat in Romania?
    Uneori nimic nu e ceea ce pare a fi.