Salut, din nou sunt Flo și întâmplarea face ca Arhi să fi lăsat una dintre chei la mine și eu să mă fi simțit dator să-i țin locul cât e el plecat.

În perioada asta se termină toate sezoanele de seriale, așa că e o idee să inventariem puțin producțiile la care se uită lumea, eu în articol, voi în comentarii.

Fringe: Probabil preferatul meu la ora actuală, un serial despre o divizie secretă a FBI-ului care se ocupă cu investigarea unor cazuri paranormale care implică tehnologie dincolo de SF, călătorii interdimensionale și altele. Deși nu sunt adeptul unei astfel de tematici, îmi place evoluția personajelor, cum s-a creat o poveste de fundal pentru fiecare și cum ea s-a schimbat de câteva ori (treaba fiind în mai multe dimensiuni și mai multe timeline-uri). Finalul sezonului 4 a fost un pic dezamăgitor, cliffhanger-ul fiind slăbuț pentru un serial de calibrul ăsta.
The Mentalist: Aici sunt la sezonul 2 din 4, dar îmi place stilul de investigații fără a deveni de rutină. Spre exemplu serialul House MD nu m-a prins (în ciuda lui Hugh Laurie, care e genial atât ca actor cât și personajul) pentru că exista un tipar bine stabilit: cazul, tratament 1, fail, tratament 2, fail, ultimele 10 minute, tratamentul miraculos. Revenind, mi se pare tare la The Mentalist că deși accentul se pune pe Patrick Jane, acest Cristian Gog din Sacramento, aflăm câte ceva și despre personajele secundare, Cho și Rigsby fiind geniali (merită un spin-off după ce se termină ăsta!)
The Big Bang Theory: Trecând în sfera sitcom, preferatul meu în categorie este incontestabil The Big Bang Theory. Deși inițial tocilarii erau centrul atenției pentru mine (personal nu a fost niciodată preferatul meu Sheldon, dar e ok), acum am ajuns să iubesc la nebunie personajele feminine, care au format un grupuleț separat, cu ciudățenii mult mai variate decât cei 4. Avem ospătărița cu mintea pe bigudiuri, neurobiologista cu abilități sociale nule și microbiologista delicată și copilăroasă, dar care răbufnește în momente cheie. Luați cu totul, ăștia șapte sunt ca un circ cu saltimbanci de toate speciile adunați la un loc.
Modern Family: Prietena mea urăște sitcomurile, dar ăsta îi place foarte mult. Faptul că e filmat ca un reality show și personajele sparg al patrulea zid, și mai ales faptul că nu sunt râsete pe fundal (!!!) îl fac un câștigător. Mi se pare superb modul în care e scris, trei familii disfuncționale în trei moduri complet diferite: moșul bogat cu bunăciunea imigrantă, cuplul de homosexuali cu copilul înfiat din Vietnam și familia aparent normală cu trei copii, dar cărora le oferă cea mai jalnică educație. Bonus: toate trei familiile sunt strâns înrudite și se intersectează în moduri geniale tot timpul. Preferatul meu: Phil, sunt tare curios cum e tipul în realitate, că prea joacă bine rolul!
Family Guy: Ultimul, dar nu cel din urmă serial la care mă uit. Da, ultimele sezoane sunt cam răsuflate și uneori am impresia că mă uit din inerție, dar chiar dacă râd la o singură fază într-un episod întreg (dar ăla e râs cu horcăituri, muci și ținut de burtă!) știu că a meritat. Practic îmi place la nebunie că abordează teme din toate sferele, ca Arhiblogul, deci niciodată nu știi la ce să te aștepți.
Dexter: Pfff, era să uit tocmai de Dexter, pentru că gibonii de la Showtime îl difuzează într-un mod cât se poate de atipic, din septembrie până în decembrie. Am citit și cartea pe care e bazat primul sezon și pot spune că este mai slabă. Serialul are tot ce îi trebuie ca să te facă să aștepți nouă luni fiecare sezon. Psihopatul care omoară alți psihopați, e o meserie pe care probabil mulți și-ar dori-o, cum zic americanii, if it had dental 🙂

Alte seriale la care m-am uitat, dar fie s-au terminat sau le-am abandonat: How I Met Your Mother (după pauza de Crăciun am văzut câteva episoade, dar pur și simplu nu mai râdeam de nimic în afară de Barney), Lie To Me (un serial genial cu Tim Roth, anulat exact atunci când s-a creat un back story mai detaliat, merită văzut că are doar 3 sezoane), clasicele Friends și Seinfeld (dar prefer de departe Seinfeld), Lost (serial cum n-o să mai văd niciodată, de fiecare dată când aveai senzația că ai văzut tot pe insula aia, mai apărea ceva, m-a ținut cu sufletul la gură tot timpul),

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

68 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    bun. si asta e o premiera. filmul e mai bun decat cartea pe care se bazeaza. revolutia televiziunii a castigat. vezi ce zice azi cartarescu despre subiectul asta, in evenimentul zilei.

    • Cred ca intelegi si tu ce stupid e sa comentezi fara sa fi citit si cartea si sa fi vazut si serialul…. Ca daca ai fi facut-o, cu siguranta nu ai fi scris asta. Cartea a vent cu ideea, cu istoria personajului si cu liniile mari ale firului epic, insa serialul Dexter a gestionat mult mai bine totul, de la sentimentele psihopatului pentru sora lui, la relatia cu defunctu-i tata (codul lui Harry fiind mult mai bine detaliat in serial, si James Remar, tatal lui, e un fel de vocea constiintei), pana la morti inutile de personaje in carte (nu o sa dau spoilere).

  2. #3

    Incearca Suits.

  3. Toate ok, si interesante, mai putin Dexter…nu stiu de ce dar in opinia mea e un film oribil, actorul din rolul principal foarte slab. Intr-un cuvant o porcarie de film, pacat ca ocupa un spatiu de emisie la ora cand eu ajung sa ma uit la tv.

    • #5

      Se vede ca sunt o mie de oameni si o mie de gusturi. Dexter e serialul care te tine cu sufletul la gura, personaj care duce 2 vieti, monologul lui e grozav.

    • #6

      Dexter trebuie urmarit cap coada, doar atunci intelegi si-ti place, daca te uiti pe ProTv direct la sezonul 6 normal ca pare aiurea. Sezonul 6 este genial, dar trebuie cunoscut si ceea ce era inainte.

  4. #7

    Awake, un serial nou, pare destul de interesant.

    • #8

      Awake a fost anulat. Eu l-am lasat la episodul 10 pentru ca nu mai avea sens ma uit la el.

    • #9

      nasol. primele 5 episoade le-am vazut si chiar mi-au placut. merita sa te uiti macar sa vezi cum se termina

  5. #10

    seriale noi: House of Lies, Touch, Awake, Revenge.
    seriale vechi: Dr. Who, Castle, The Good Wife, 30 Rock, Community.

  6. Game of Thrones , dar prferatul meu tot Fringe ramine.

    • Daca se uita Alexandra la Fringe si Game of Thrones poate ar trebui sa ma aluc eu de Tanar si Nelinistit.

    • @alexandro tu esti baiat dupa filmele ce le preferi… adevarat?

    • #14

      mah nefututilor, lasa-ti fata sa-si exprime una-alta !

  7. #15

    the walking dead

  8. Game of Thrones dar preferatul meu tot Fringe ramine.

    • #17

      sunt total diferite.
      ca idee, ca serie
      games of thrones are o continuitate.
      si tu ai una ! darling !

  9. #18

    The Borgias e un serial excelent, actorii sunt f. bine alesi. Si da, subscriu la “The Walking Dead”, este preferatul de departe.

  10. Touch o sa il ajunga pe Lost din urma, sunt sigur.

  11. #20

    Seria de carti Dexter este geniala si primul sezon difera de carte pentru ca a folosit si elemente din a doua carte + finalul l-au schimbat. Acum tine de preferinte, mie serialul mi se pare foarte bun, dar si cartile pe care le-am citit anul trecut (cele 5 aparute pana atunci) mi s-au parut superbe.
    Awake este un serial inteligent, deci normal ca a fost anulat in America. Poate totusi reusesc sa ii gaseasca o finalitate satisfacatoare.
    Person of Interest este un serial nou bun, probabil cel mai bun din ultimul an.
    Burn Notice, The Big C, Mike& Molly, Eureka (am urmarit Fringe jumatate din primul sezon cand a aparut, dar nu mi-a placut, and for my SF fix, I had Eureka ) – alte seriale bune si diferite unul de celalalt

    • #21

      Uneori nu e prea bine sa faci seriale inteligente … Stargate si Star Trek au fost anulate din cauza americanilor. Wrestlingul e mai usor pentru creierele lor atrofiate.

  12. The Walking Dead
    Body of Proof
    Fairly Legal
    Shameless (uS) – atat de tare
    Sanctuary
    Hell on Wheels – dar cred ca l-au intrerupt
    Weeds
    Men Of A Certain Age
    The Unit

  13. #24

    Dar cu, n-a venit nimeni sa ne recomande cu superioritate Trailer Park Boys? Ce se intampla cu internetul asta?

  14. #25

    Californication, Chuck, Gossip Girl, Awake, Suits, White Collar, Covert Affairs, Ringer, Homeland, Alphas, Person of Interest, Hawaii Five-0, Breakout Kings, The Finder, The Firm.

  15. Dar de Dr. House? Sau Grey’s Anatomy?

  16. Inteleg ca toata lumea foloseste Vplay zilnic.

    • #28

      mai degraba torrent. vplay doar cand mai am chef sa ma uit la the simpsons

  17. #29

    mie mi-a placut si Flash Forward insa a fost intrerupt dupa primul sezon. Din pacate 🙁

  18. #30

    Boardwalk Empire
    How to make it in America
    Mad Men

  19. Fringe rules! E singurul pe care l-am urmarit pana acum desi am incercat sa ma uit si la altele precum Dexter sau Spartacus, dar care nu m-au prins.
    Astept sezonul 5 din Fringe si sper sa fie peste sezonul 4 care m-a cam dezamagit spre final.

  20. Fringe rules! E singurul pe care l-am urmarit pana acum desi am incercat sa ma uit si la altele precum Dexter sau Spartacus, dar care nu m-au prins.
    Astept sezonul 5 din Fringe si sper sa fie peste sezonul 4 care m-a cam dezamagit spre final.

  21. mie imi place The Firm… dar e doar la sezonul 1 si …. e nasol ca asa incet merge

  22. #34

    Cel mai nou serial , descoperit de o saptamana , The Good Wife .
    Are o poveste tare interesenta, neprevizibila, se contureaza o conspiratie mare gen White Collar sau Prison Break .
    Astept cu nerabdare , mereu, Grey`s Anatomy , House ma plictiseste .
    Mai urmaresc acum : Mentalist, How i met your mother, Two and a half men, Alcatraz ( FOARTE TARE dar s-a intrerupt, nu mai stie nimeni nimic ) , Big Bang Theory .

  23. #35

    nu pricep de ce multa lume nu intelege ca House MD nu este despre medicina.

    ok, se afla si medicina pe acolo dar nu despre asta e vorba. e vorba despre relatiile dintre oameni, despre modul lor de a actiona, a gandi, a exista si a interactiona cu altii.

    tocmai de aia cel care se asteapta de la House sa primeasca informatii medicale 100% ramane dezamagit pentru ca nu despre asta e vorba.

    unul din conceptele puternice ale catorva sezoane din House este acela ca : Toata lumea minte… tocmai asta trebuie sa te duca cu gandul ca se studiaza caracterul uman si in prim-plan nu sta tehnologia medicala sau mediul vindecarii.

    • Corect, însă faptul că știu din start ce să aștept de la minutul X, Y și Z în termeni de desfășurare a acțiunii strică din farmec. În plus, în jumătate de sezon cât am reușit eu să urmăresc, personajele nu au evoluat și nu am aflat nici un pic din povestea fiecăruia. Cred că era important la început să mă captiveze puțin… Uită-te la The Mentalist, care mi se pare similar ca și concept (un singuratic știe-tot ajută în rezolvarea unor cazuri, amândoi au mecanisme de apărare ciudate, House sarcasmul și aroganța, Jane umorul și făcutul pe deșteptul) și în primele câteva episoade deja aveam o idee despre toate personajele recurente.

    • #37

      In 8 sezoane e greu sa nu o iei pe campii- si House a luat-o destul la un moment dat :D. Dar am urmarit niste episoade absolut geniale- Que sera sera, Don’t ever change. Nu am rezistat pana la sezonul 8, pentru ca nu mai suportam relatie de iubire dintre el si Cuddy, dar filmul are niste secvente incredibile. Si da, nu trebuie privit ca un serial medical, nu mai are niciun farmec altfel.

    • #38

      este adevarat ca serialul ruleaza dupa niste parametrii si in minutul X tratametnul nu da roade, in minutul Y se contureaza oarecum problema iar in Z hop vine rezolvarea geniala.

      dar eu niciodata nu l-am privit asa. ci mai degraba ma interesat urmatoarea miscare a lui House, urmatoarele prostii pe care le facea, urmatorea dezvoltare a relatiilor dintre oamenii care faceau parte din intriga principala si nu in ultimul rand urmatoarea gluma buna sau analiza profunda a unui lucru.

      si toate astea cu mentiunea ca primul sezon nu e cine stie ce dar… la general serialul seamana cu o locomotiva, porneste lent si pe parcurs prinde viteza devinind satisfacator.

  24. #39

    Try “Revenge”

  25. #40

    the killing

  26. Vezi ca linkul catre blogul tau pe care-l folosesti cand comentezi (cand da omu`click pe nickname-ul tau) este gresit. Singurul bun este cel din “Salut, din nou sunt Flo și…”.

    Noroc.

  27. #42

    Grounded for life

  28. #44

    Mane, ai uitat de The Walking Dead. Un serial absolut exceptional, chiar daca are ca tematica zombie si muuult sange. Povestea este solida, personajele… dupa cateva episoade ajungi sa iti pese foarte mult de ele iar investitiile si pasiunea cu care s-a cladit acest TV Show merita aplaudate si admirate !

  29. #45

    Tanar si nelinistit mai ruleaza?

    • Da. Dar nu mai stiu pe la ce episod este. Stii ce este dubios? Ca stiu pe cineva care inca il mai urmareste.

  30. #47

    Boardwalk Empire, moșule

  31. #48

    In mare parte sunt de acord cu tine, recomandari bune mai ales Fringe, de vreo 2 saptamanai m-am apucat si eu de el si sunt deja pe la jumatatea sezonului 3. Dar cand ai zis ca Patrick Jane e un fel de Cristian Gog de Sacramento am scapat o injuratura sincer. E ca si cum ai spune ca Barcelona e un fel de Steaua a Spaniei.

    • A fost o glumiță, nu o lua ad-literam. N-ai învățat nimic de la Patrick Jane? 😛

    • #50

      sugestia mea este sa va uitati la un nene pe nume keith barry .
      patrick jane e un fel de el .
      si keith barry o ia pe aratura cateodata dar de cateva ori arata niste chestii f misto si utile in viata de zi cu zi ,precum cum sa iti domini psihologic in fata unuia obisnuit sa fie dominant cum ar fi la cumparerea unei masini.

  32. La Boardwalk Empire tot vreau să mă uit de când am văzut pe net cum au făcut efectele speciale și tot orașul într-un spațiu filmat de câțiva metri pătrați. Pare genial și bonus: îmi place foarte mult Steve Buscemi.

    Chuck mai e pe lista mea de seriale de văzut, am auzit numai de bine de el, dar stau prost cu timpul.

    Iar am auzit foarte multe (văd că și pe aici) despre Walking Dead, dar după ce am văzut pe 9GAG câți nervi au făcut fanilor înrăiți deciziile flagrant prostești ale personajelor, am zis că nu merită să stric fantezia de zombie apocalypse pe un material de mâna a doua.

    Am văzut și Prison Break, genial primul sezon, lăbăreală foarte ieftină și de umplutură celelalte. De-aia cred că am uitat să-l menționez, că gustul lăsat este unul fad…

    M-am uitat o perioadă la Gossip Girl, dar l-am abandonat pentru că nu mai are nici un sens ce fac copiii ăia pe acolo. Când erau în liceu le înțelegeam atitudinea, acum, toți studenți la universități de prestigiu, se poartă tot mai infantil…

    De The Office mai auzisem și-mi trezise un mic interes, dar iar n-am avut timp.

    Care mai recomandați un serial spuneți și două trei vorbe despre el, că poate așa mai descoperim și noi câte o nestemată neșlefuită 🙂

  33. #52

    nurse Jackie,the good wife

  34. #53

    King of Queens – Kevin James e sarea si piperul .
    Coupling – serial made in stil britanic , de catre britanici , cu al lor umor mai destept decat al altora .

  35. The Mentalist – in prezent cel mai interesant serial pe care il urmaresc. Din pacate sezonul 4 este mult mai slab ca primele doua. Nedreapta comparatia intre Patrick Jane si Gog-ul nostru…

    Castle – un serial usurel dar deconectant
    Bones – interesant, dar fiind sezonul 7 incepe sa mai dea rateuri
    Nikita – din ce in ce mai slab si mai alambicat
    Wild Boys – serial gen western australian, dragut in principiu
    Criminal Minds. Suspect behavior – o copie cam palida a originalului Criminal Minds
    Two and a half men – cu fiecare episod parca devine mai plictisitor si neinteresant

    Imi pare rau ca s-au oprit filmarile la “V-VIzitors” si “Flash Forward”.
    Astept cu nerabdare serialul cu Charlie Sheen – “Anger Management” care incepe in august.

  36. OZ -inchisoarea federala. vechi de prin 90, dar nu imi pasa. Este demential
    Hercule Poirot
    Columbo
    The simpsons
    American Dad
    Criminal Minds
    NCIS
    CSI
    The Sopranos
    Alcatraz
    Monk
    According to Jim
    MASH
    The X Files
    Scrubs
    Royal Pains
    Hustle
    Ringer
    Death Note
    Suspect behavior
    Samurai Jack
    Malcom and Eddie

    Si lista continua :)) Sunt dependenta de seriale. Vad cam tot ce prind 😀

    • #56

      Samurai Jack e pentru copii….

    • Am suflet de copil :)))
      Sunt si seriale de desene animate care imi plac. Cand a aparut mi-a placut mult.

  37. @ ciresica si pentru mine OZ este cap de serie in topul preferintelor.
    Ar mai fi Friends pentru cine are rabdare sa il revada.

  38. Dexter e serialul preferat, după care urmează How I met your mother.
    De Fringe m-am apucat, dar m-am oprit la jumătatea plot-ului, mno…poate nu aveam starea necesară pentru film.
    M-am apucat și de Dr. House, dar după 9 episoade am renunțat, tot din aceeași cauză.
    The Big Bang…îmi place…
    De Chuck să te apuci, că-i tare simpatic
    Stargate Atlantis – are 5 sezoane! Mi-a plăcut la mult. De personaje nu mai zic
    Being Erica – despre o tipă care are ocazie să facă un fel de terapie, să se întoarcă în trecut și să „repare” anumite greșeli. Fain filmul.
    De curând am terminat Scrubs.
    Păcat de FlashForward și Lie to me! 🙁 Off..ce m-au enervat că le-au anulat.
    The Borgias…da…da…aștept să văd sezonul 2! 😀
    Dintre cele noi, o să vreau să mă uit neapărat la Touch, trebuie să fie foarte bun…

  39. #61

    Chiar nimeni ma ? Chiar asa se poate ? Chiar nimeni sa nu mentioneze de Prison Break ? :))

  40. #62

    True Blood, Supernatural, The Venture Bros, Louis CK.

  41. Breaking Bad.
    Fara rival – scenariul, actorii, camera, regia.

    • #64

      in sfarsiiiit, cineva care sa mentioneze BREAKING BAD. Imi pierdusem rabdarea. 🙂

  42. “familia aparent normală cu trei copii, dar cărora le oferă cea mai jalnică educație” – De ce spui ca le ofera o educatie jalnica?
    Phill e Dumnezeu in rolul pe care il joaca.

  43. Nu ma intelege gresit, Phil e cel mai tare personaj, dar ca tata e mult prea copilaros, iar Claire e stupida si insipida. Dovada ca toti trei plozii sunt disfunctionali intr-un fel sau altul (tocilara nesociabila, fata populara proasta in draci si retardelul fara creier)

  44. Hm ma asteptam sa recomande mai multa lume Game of Thrones.

  45. recomand cele HBO: The Wire, Soprano, Oz, Game Of Thrones, Boardwalk Empire

    sunt multe seriale bune, cu timpule mai greu.. recomand un pc cu 2 monitoare … acasa cand nu e deranj.. pe un monitor ma dau pe net, pe altu ruleaza un serial… sau un documentar…