g4media ne informează că Mugur Mihăescu a fost turnător la securitate. Să ne indignăm, tovarăși. Iată, acest element negativ, care a făcut atâta rău, la vremea sa.

Doar că nu mă indignez deloc.
Mugur Mihăescu e un gunoi mediocru, care a prins oportunitatea de a mai fraieri niște proști, adevărat.

Dar sunt sătul de mișculațiile astea cu dosare de la secu. Cum cineva mișcă în front, cum zbang, dosarul scos de la rastel, ia uite ce a făcut acest dușman de clasă. Nu mai vreau, nu mai accept. Unde a fost până acum dosarul ăstuia, decizia? De ce nu a apărut când au fost scoase la lumină? Ca să îl țină în lesă la primărie, unde e consilier local? Ca să își pună cele 3 restaurante din centrul vechi la dispoziția cui are nevoie?

Sunt sătul. O țară unde securitatea deține puterea de 30 de ani, camuflată duios în societate civilă, ridicând și coborând fraieri sau generali.

Desigur, în altă ordine de idei, putem nota că liderii din stradă ai PSD sunt 2 prostituate și un turnător la securitate.
Nu pun link către g4media, pentru că îmi repugnă oamenii de acolo. Dați și voi pe google.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

24 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    De fapt a apărut informația că a fost colaborator mai demult, când l-a luat Firea consilier.
    Acum doar se reia tema.

    • #2

      iar decizia a fost ca de fapt nu a fost. Cum vine asta, greu de spus, gen a dat cu subsemnatul, da’ nu a fost sifon. Anyway, e doar un subiect reluat de presa ca a aparut leana-n piata, nu de servicii.

  2. #3

    Pe undeva nu ma mir, ca juca rolul de Garcea prea natural… Dar… pe cine turna asta la secu? Ca parca era student la betivii de la Mine si Petrol la Petrosani. Toti, dar toti topometristii veniti de acolo pe care i-am cunoscut dupa ’89 aveau pateurile cirozate. Aia erau exilati din start acolo, cum sa-i pedepsesti mai rau de atit? Ii prindea cu bancuri politice, ce le facea? Ii trimitea la Canal? Pai acolo era mai bine decit la Lonea in mina….

    • #4

      Asta ma intreb si eu.. in ’89 avea 22 de ani, cand a avut timp sa fie racolat de securitate si sa toarne chestii?

    • #5

      Nu inteleg de ce sunteti surprinsi. Ca a fost racolat la 22 de ani sau mai devreme? Vi se pare ca era prea tanar? Pai sa nu uitam ca securitatea racola chiar si elevi de liceu pe post de informatori. Nu ma credeti? Exista un caz celebru: www.curentul.info/actualitate/fost-informator-al-securitatii-sub-numele-cristian-dan-puric-ne-da-lectii-la-tv/. Acum tot plin de tupeu si plin de pilde.
      Ca a fost racolat cand era student in Valea Jiului? Pai securitatea dupa miscarile din anii ’70 a impanzit zona cu agenti si informatori. Cum altfel credeti ca a fost posibil iunie ’90?

    • #6

      Si iata! Stai ca era prea tanar, eh, a dat si el niste chestii acolo, sigur nu a facut nimic rau, e o conspiratie! Exact asa gandesc si astia de ies in strada ca ei sunt liber si covidu nu exista. Sunteti exact la fel.
      Si ca sa transam definitiv, toata lumea se oripileaza dai vai a facut un cacat de securist iar o slujba si s-a pisat pe distantare etc.. Dupa care, Hai coae in vama!

    • #7

      Buna ziua, sunt Garcea, de la Securitate!

  3. #8

    E simplu. Au catalogul sortat dupa prenume, nu nume de familie. E evident ca in PEREOADA asta au ajuns la M. Mugur. Ca a mai fost scos la tabla si ala de pe bani. Ala era cu I la numele de familie. Asta e cu M.
    Urmeaza in cateva luni cei cu prenumele Nicusor…

  4. #9

    Pe asta nu l-a racolat nimeni, dar pare genul de s-a dus singur si si-a propus serviciile, nu stiu cred ca ati avut toti in anturaj la un moment dat un parvenit jegos care se baga in toate, lingea peste tot, aduna certificate, diplome functii, etc

    Nu cred ca se leapada securitatea de asta acum ,cred ca de mult s-au covins ce arivist netrebnic este, ce iq limitat are, asa ca nu il folosea la nimic . Prostul e in strada ca are 3 pub-uri in bucuresti si nu mai vinde bere (plm, la un moment dat ii lua nu stiu ce tufa interviu ca e businessmas, sau investitor); asta a vazut ca dragnea a reusit plecand de la carciumi si vrea si el acum sa ajunga mai sus

  5. #10

    zarax, sigur ca n-a avut timp pana la 22 de ani, trebuia sa ai minim 35 ca sa ai cat de cat timp!
    ca, la 22 de ani, avea deja la activ patru ani de liceu, unul de armata si doi ani de facultate, pare irelevant!

  6. #11

    Cine-s cele doua prostituate?

  7. Boss…dosaru a iesit cand a catindat pentru nush ce post la primarie. Se stia de mult.

  8. #15

    “dosarul scos de la rastel” – fișet (fichet)*

    • #16

      Am pe undeva un dulap de arme marca Fichet. Fosta fabrica Semanatoarea… facea seifuri si dulapuri metalice inainte de 1948.

  9. #17

    Dosarul lui și info că a fost un următor nenorocit (vorba unui clasic) sunt publice din 2013 la CNSAS. Până acum nu s-a vehiculat în presă f tare pentru că nu a interesat pe nimeni de gunoiul asta, nu că a fost ascunsă informația. Acum am impresia că Mădălin Hodor, ex CNSAS, a reamintit primul de asta, dar nu aș vrea sa greșesc…

  10. #18

    Pai tu ar trebui sa stii, Cetine. Doar ai avut “onoarea” sa faci campanie piar pt o ramura a fostei Secu’

    • #19

      am avut ONOAREA de a face campanie pentru SIE. care este serviciul de informatii externe. care nu are voie sa aiba activitati pe teritoriul tarii si care are buget de 100 de ori mai mic decat securitatea, adica SRI. sper ca ti-am raspuns la nelamuriri

  11. #20

    Nu va suparati , dar cred ca 99% din cei care il injurati acum pe Mugur ati ras cel putin o singura data la glumitele lui de taranoi prin anii 1999-2003 cand calculatorul, internetul si HBO inca erau un lux chiar si pentru bucurestenii cu cablu tv.
    Spuneti-mi si mie ce show de comedie puteai sa vezi prin weekend in perioada aia, in afara de Familia Bundy si Seinfeld….pe vremea cand Trasnitii, La Bloc , Voua si Mondenii nici nu existau, iar Divertis devenise o gluma rasuflata.

    Eu macar aveam 8-10 ani cand radeam la glumele asa vulgare cum erau.
    Si pot sa spun ca mi-au placut mai mult Garcea, Leana si Costel decat Las Fierbinti.
    In rest ma uitam la Cartoon Network.

    Multi romani au trecut cu bine peste perioada aia jegoasa cand era Nastase jupan pe tara si Romania era in ca la stadiul de Africa alba tocmai multumita glumelor de la Vacanta Mare care i-au facut sa mai uite de griji.
    Mai tare ma enerveaza unii ca voi care o ardeti elitist ipocrit acum , dar uitati de unde ati plecat si unde erati acum 20-25 ani.

    • #21

      prietene, faptul ca tu esti la nivelul ala nu inseamna ca au fost si ceilalti

    • #22

      Chestia aia cu Vacanta Mare care i-a facut pe multi sa uite de griji… Cum? Serios.
      Da, si Dan Puric este un model de moralitate pentru multi romani.

    • #23

      @arhi:
      De ce ma jignesti ?
      Recunoaste ca si tu ai urmarit cateva episoade pe vremea cand nu aveai bani de HBO si internetul era un lux.

      Acum urmaresc din greu parodii si seriale de comedie americane, dar la vremea aia ma multumeam cu CE AVEAM!

      Plus ca eu am crescut mai mult la tara : mulgeam vacile, hraneam gainile, mergeam la sapat si caram cu roaba – LA 8 -10 ANI. Nu stiam cum arata un calculator.
      Plus ca Vacanta Mare se sincroniza cu ce vedeam in viata reala pentru ca parodia diferite tipuri de tarani.

      Acum un copil de varsta aia sta si o freaca pe Fortnite si GTA V.

    • #24

      nu am ce sa recunosc, pentru că nu am urmărit gunoiul ala niciodată.