usturoi adevarat romanesc

Sunt un avid consumator de usturoi. Asta e, e vina mea, o știu prea bine. Din fericire, femeia mea consumă usturoiul împreună cu mine, deci nu avem probleme de relaționare decât la modul AI MÂNCAT TOT MUJDEIUL?!

Știți ce mă doare cel mai tare? Nu mai găsesc nicăieri usturoi cu sămânță românească. Usturoiul acela mediu de iute, dar extrem de aromat și bun, care îți încălzește bolta palatină într-o explozie de arome de pe papilele gustative.

Și nu, nu găsești nici în piețe. Sunt un fin cunoscător, cunoscu gustul usturoiului de calitate, aș putea fi un somelier al usturoiului. În piețe e aceeași sămânță olandeză sau chineză, care a umplut toate piețele și galantarele. Sincer să fiu, am ajuns să mă bucur când mai găsesc la metro usturoi spania, față de cel chinezesc.

V-am povestit oare vreodată cum m-am întâlnit la metro cu băbuța care îmi vindea în piață la delfinul usturoi la funie? Cumpăra vreo 10 kile de usturoi spaniol, de ăla cu codiță, ca să îl poată face funii.