Scrisoare pentru furiosii si indecisii Clujului: vreau sa devin simbolul vostru

Liviu Alexa e prietenul meu. Nu știe că public textul acesta, nu l-am întrebat. Îl public pentru că îmi place mesajul și mi-ar fi plăcut ca și în București să existe cineva care să îmi arate că poate fi o alternativă viabilă la pârnăiașii care au coabitat în ultimii 25 de ani, schimbând periodic puterea între ei. Și da, deși există și voci care îl contestă, Liviu, cu nebunia lui, poate fi o alternativă excelentă pentru o primărie care se poate lăuda doar cu Funar și cu Boc.

Sunt 170 000 de clujeni ce nu au votat la alegerile din 2012 cand s-au batut pentru Primarie dusmanii de moarte Boc si Nicoara ce azi se pupa in bot.

Si stim cu probabilitate de 110 la suta de ce nu au votat: sunt suparati, indecisi, frustrati de cei 26 de ani de cand orasul acesta si tara asta sunt batjocorite de politicieni.

170 000 de clujeni au renuntat sa mai spere si au lasat ca doar 50 000 de clujeni sa decida viitorul Clujului. Si l-am reprimit la timona pe Emil Boc, care sta de 12 ani cocotat pe functie. A fost cel mai dezastruos mandat al lui Boc in care nu a facut niciun parking, nici macar o gradinita, un mandat in care a tocat un miliard de euro si a distrus un oras.

Acestor 170 000 de clujeni ma adresez acum, vreau sa ii conving sa ma faca simbolul furiei lor.
Draga nehotaratule, draga maniosule,

Tu ai tinut tara asta, pe umerii si munca ta, timp de 26 de ani. Fara sa ceri nimic, fara sa protestezi. Pur si simplu ai muncit, ai ţinut o familie, o casă, o afacere, poate ai dat de lucru si de mâncare altora ca tine.

Tu ești felia aia din graficele sondajelor de opinie, desenată frumos pe calculator, pe care scrie “NU VOTEAZĂ”.

Ești NEHOTĂRÂTUL pe care politicienii nu dau doi bani. Asa zic politicienii: “Aia-s nehotarati, da-i incolo, sa nu vina la vot!”.

Tu ești cel ce s-a săturat, cel ce nu mai crede.

Ca tine am fost si eu, sunt în continuare sătul de ei, dar e o diferență: eu încă mai cred în oameni.

Ştiu că nu merită să mergi la vot pentru ei, pentru politicieni. N-a meritat nici acum 4 ani, nici acum opt ani.

Părinţii mei au spus la fel. Ba chiar au fost necăjiți când au aflat că vreau să candidez. Mi-au mai spus că doar copiii de politicieni reuşesc – şi părinţii mei nu-s politicieni. Că mă vor juca în picioare activiştii de la partide. Că nu am banii lor, relaţiile lor, că sunt prea mic şi voi plăti pentru fiecare adevăr pe care-l spun.

Mă priveau nehotărâţi, eu sunt copilul lor de 37 de ani, si am deja 19 ani pe cartea de muncă. Mă întrebau: de ce vrei să te bagi în asta?

Și le-am răspuns: fiindcă nu vreau să îi mai las să îmi fure visele. Nu vreau să mi se amărască inima de regretul că nu m-am luptat.

Erau îngrijoraţi. Dar, ca orice mamă și tată, au crezut si cred in mine.

Împreună cu oamenii, eu am fost mereu puternic. Nu singur, ci înconjurat de ei, împins la spate de puterea lor.
Nehotărâtule, furiosule,

Asta a fost mereu povestea mea: povestea celui muncitor, celui ce a plecat de jos și care se întoarce mereu jos, acolo unde e adevărata viață.

Povestea lui Liviu Alexa e a omului simplu care s-a ţinut de cuvânt.

Povestea lui Liviu Alexa e a baiatului pe care Sistemul l-a rejectat mereu.

“Alexa nu e controlabil, nu are ce cauta aici” – si-au spus maharii Clujului.

M-au impiedicat, m-au calomniat, mi-au construit o imagine de dur si arogant, m-au amenintat.

Asa e, eu nu sunt o sluga. Niciodata n-am fost. Iar slugile, daca n-am vrut sa ma aplec cu ele, au primit ordin sa atace.

Am fost mereu o persoana libera. Si asta a enervat Sistemul mai mereu.

Am fost mereu curajos. Nu m-am dat nicio secunda la o parte in lupta. M-am batut pentru oameni, pentru idei, pentru convingerile mele. Pentru orgoliile mele.

Fiindca da, sunt un om ca tine: am si defecte.

Dar calitatea ce ma defineste este pasiunea cu care muncesc zi de zi pentru a imi indeplini un obiectiv sau mai multe.

N-am o fata de Brad Pitt, stiu ca sunt urat si “necomercial”. Dar cred ca un primar trebuie sa fie eficient si corect, muncitor si vizionar, nu cosas, nu top model.

Am in sange ambitia celui ce pleaca ultimul la start, fara sanse in viata si care nu are nimic de pierdut.

Dar viața demonstrează, de multe ori, că cei din urmă pot fi cei dintâi.

Viața arată că putem trece peste minciună şi să arătăm că se poate şi altfel.

Că partidele nu sunt mai importante decât oamenii.

Că oamenii au puterea de a gândi.

Oamenii sunt puterea mea, oamenii sunt partidul meu.

Voi, cei furiosi, puteti fi puterea mea. Fiindca furia asta cu care eu muncesc in ultimii 4 ani incercand sa deschid clujenilor ochii asupra realitatilor, furia asta se poate stampara daca voi veniti cu mine sa schimbam Clujul, sa il curatam de proasta mentalitate ce ii face pe unii sa scuipe pe jos, sa arunce gunoaie in Faget si sa urineze pe biserici.

Cu furia asta de a munci si de a privi spre viitor, putem sa le dam peste bot politicienilor unsurosi, curvelor politice ce isi pun sigle de partid pe piept, porcilor care ne promit metrouri si Somesuri navigabile de 26 de ani.

Nimic nu te poate pregati pentru functia de primar, de strateg al orasului. E adevarat. Am aceeasi varsta cu Emil Boc cand a castigat in 2004 Primaria.

Dar nimeni nu imi poate lua (sau nega) dorinta de a munci, de a aprecia corect perspectivele unei probleme, de a fi curajos cu cei ce ameninta Clujul, de a fi omenos cu cei aflati in nevoie. Nimeni nu imi poate lua inteligenta, harnicia, initiativa. Nimeni nu imi poate fura dragostea si speranta pentru un Cluj mai bun.

Si atunci mă întorc spre tine, nehotărâtule, si spre tine, furiosule, și te întreb:

Îmi dai puterea ta?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.