În ultimă instanţă, cărţile sunt pentru mine ultimul refugiu în faţa analfabetismului şi în faţa acelei `limbi care evoluează`, potrivit definiţiei Academiei rRomâne, sau involuează, potrivit părerii tuturor celorlalţi oameni cu gramatica de şcoală primară la bord. În cărţi încă nu s-a insinuat acel `nicio`, ce îl datorăm eminenţelor din academii şi eminenţelor mai mici din invăţământul rromânesc.

Sau, mai bine zis, nu se insinuase. Pentru că am avut neplăcerea de a cumpăra Operaţiunea Praetorian, de Thomas Gifford. Apărută la editura RAO. Deci jur cu mâna pe inimă că nu am văzut în viaţa mea o traducere mai imbecilă, mai proastă şi mai fără substanţă. Dar asta nu e totul.

Cartea pur şi simplu abundă în greşeli gramaticale grave, extrem de grave. Virgule între subiect şi predicat cât cuprinde, virgule puse exact la şto, ca să mă exprim intelectualic, şti-uri şi fi-uri aruncate din burtă, după cum i s-a părut traducătorului mai potrivit.

Traducătoarea, Sanda Sersescu, îmi lasă impresia că e un masterand la SNSPA sau absolventă de ASE, generaţiile 2006 spre încoace. Eventual o specialistă în PR sau marketing, că ele mai sunt aşa hotărâte când e vorba de gramatică. Altfel nu îmi explic o cunoaştere atât de profundă a limbii engleze, cum numai la traducerea lui Harry Potter volumul 1 am văzut, cu vestitul sunt bătrân de 11 ani. Plus profundele şi adâncile cunoştinţe de gramatică a limbii rromâne.

Lăsând gluma la o parte totuşi, cine le angajează pe analfabetele astea să facă traduceri şi adaptări? S-au terminat lingviştii în rromânia şi apelăm la studenţi care ştie? Sau e vorba doar de bani, pentru că un traducător bun în mod sigur costă mai mult decât o pizdulice de asta, care în timpul liber face campanii de PR.

De ce ne batem joc de cărţi?