Zic românii din UK.
Weekendul ăsta am urmărit discuțiile legate de poza asta și vă spun, au fost momente în care am râs cu lacrimi. Era una care le explica celorlalți gen Nu ne spui tu nouă, expaților, cum e viața aici, da??

Anyway, pe scurt, în lanțurile de magazine Tesco a fost afișat acest avertisment, scris doar în limba română, în care hoții români sunt rugați să nu mai fure.

Și aici a început iadul. Cum adică, de ce e doar în română, ce, doar românii sunt hoți? Asta e discriminare! Ba chiar unii de la PNL Diaspora au anunțat că dau în judecată Tesco, pentru că, nu-i așa, îi discriminează pe români.

Acum, să fim sinceri, e plin UK-ul de hoți români. Îi vezi peste tot, în toate magazinele îi auzi vorbind, unii sunt atât de imbecili încât vorbesc între ei în gura mare despre ce ar trebui să ia și cum să iasă cu ele. Da, sunt chiar atât de proști, pentru că sunt niște cocalari veniți de la coada vacii care au văzut pentru prima oară un Morrisons. Sau un Tesco, dacă tot vorbim. Aceiași cocalari îi vezi în românia cu BMWuri cu volan pe dreapta, croșetând idiotic un trafic în care nu văd nimic.

Problema englezilor este că sunt complet nepregătiți față de haiducii români. Ei sunt politicoși și au, întotdeauna, prezumția de nevinovăție la adresa oamenilor, așa că supravegherea lor la case și ieșiri este minimă, pentru a nu te jigni cumva, cum fac de exemplu golanii paznici angajați la Selgros România, care, în pandemie, vor să îți caute prin coș, pentru că de ce nu.

Anyway, pentru Tesco, e destul de simplu să demonstreze cu un proces verbal al arestărilor. Din 1000 de arestați, 900 sunt români. Bine, știu, hipsterii vor zice DA, DAR NU SUNT TOȚI, DECI E DISCRIMINARE!! Problema e că UK iese din UE în 47 de zile și termină cu hipsterismul ăsta de mucava.

De fapt, și anumit am lăsat asta la sfârșit, am un prieten în UK care este foarte familiarizat cu sistemul de justiție, arestări și motivele lor.
Motivul pentru care Tesco a pus acel afiș acolo este că toate croncănitoarele românești prinse la furat, repet, TOATE, au, ca principală apărare, motivul că nu știu engleză și au crezut că acele produse sunt gratis. Da, nu e glumă, nu e zvon, e realitatea dură și trumpă.

Digerați asta.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

57 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Hmm…dar oare zburatoarele stiu sa citeasca?

    • #2

      Ai foarte mare dreptate, felicitări!
      Semnat,
      Un roman in UK

    • #3

      Există un proverb românesc: hoțului de hoț îi e frică!
      Adică, ăștia care-au furat secole de-a rândul all over the world din colonii, mii de de tone de aur și diamante, se plâng de niște unii care le fură câte un iaurt sau tofu din căcaturile lor de magazine unde nu găsești nimic comestibil?
      Idioții ăștia sunt prea cărpănoși sa-și instaleze camere video și sisteme de supraveghere?
      Atunci, hasta la vista, spor la furăciune, bombardierilor, te trailes bahtalo, mult sex oral scrobiților de la Tesco, huo, bulangiilor!!

    • #4

      iata si cocalarul de pă uk

    • #5

      Au furat dar au si civilizat – fostele coloniile britanice au iesit din perioda coloniala mai bine decat au intrat (cu o singura exceptie).

    • #6

      bine, asta nu e o scuza, evident. ce nu intelege cimpanzeul e ca nu oamenii astia au furat, ci niste unii morti de sute de ani, astia doar muncesc si ei, ca oricare altii, pentru familiile lor, iar cocalarii ca el le fura din buzunare.

    • #7

      In cazul asta trebuie să-și ceara scuze in numele albilor care au avut sclavi negri.

  2. #8

    Daca e sa continuam pe ideea de gratis: pretul afisat ce ar vrea sa insemne?
    Cate produse ai voie sa furi?

    • #9

      :)))))))))))))))))

    • #10

      Pai de unde sa stie piranda ce e aia £ ?
      Lira, pounds, pence, șilingi, guinee … inglejii n-are ieuro si n-au avut niciodata marci, ca oamenii normali.
      Plus, masinile n-au volanul unde e soferul!
      #impardonabil

  3. #11

    E la mintea cocosului ca aia au ceva statistici in spate, ca altfel nu se apucau sa faca asa ceva. Ce nu stiu ei e ca e o campanie degeaba, multi din frumuseii carora le e adresat mesajul nu stiu sa citeasca nici in romeno, nu doar in engleza.

    • #12

      Frumuseii aia de acum vor putea fi extradati si trimisi la mă-sa acasa (adica inapoi la noi in Romania).

  4. #13

    Ii doare la basca. Acum vor sustine si ca sint analfabeti…

  5. Daca eram Tesco, aduceam 50 de paznici flamanzi din Romania. Ieftin si bun.

    • #15

      Mai mare paguba faci asa. Un paznic care acuza aiurea poate genera un proces pentru defaimare care costa mult mai mult decat fura romanii intr-o luna.

    • Radu, n-ai prins-o pe asta. Paznici romani pentru…(r)romani. Ce acuze? Discutii prietenesti in spatele magazinului si aia e.

    • #17

      Din cauza mentalitatii de genul asta suntem noi cu zeci de ani in urma englezilor. Daca mergem pe ideea de “discutii” in spatele magazinului trebuie sa tinem cont ca hotii astia umbla de multe ori in gasca si nu iti permiti sa ai cate 10 paznici in fiecare magazin.

      Pe “forta pumnului” se merge si in Africa de Sud, dar nu prea este o viata frumoasa pentru nimeni acolo.

    • Eu cred ca suntem in urma englezilor si a altora pentru ca ei si-au aparat interesele si le-au extins folosind de multe ori violenta. Noi suntem in urma ca am stat capra la toate pwlele sculate indreptate spre noi. Si cand am luptat, am luptat ca sa tinem cracite alte capre. Daca englezii erau ca tine, acum vorbeai hindu sau ce cacat vorbesc aia acolo. Sau tiganeste, actually.

  6. #19

    Daca nu faci ce zici tu in articol, iesi de acolo incarcat cu ce vrei tu…nu trebuie decat sa nu semnalizezi….mai ales prin casele unde plătești… singur

  7. #20

    Asumarea este primul pas spre corectare! Hai atunci sa ne asumam ca o parte din noi, din romani, ne-am alterat cumplit in vremuri comuniste si postcomuniste. Justificam orice mizerie, furtul, prostitutia, omorul, coruptia pentru ca unii din noi facem parte din ele iar o parte nu putem mai mult, cu asta am crescut, asta stim, asta facem. Procesele de constiinta pentru faptele noastre inegale si ilegale sunt inexistente si daca cumva constiinta indrazneste sa-si scoata capsorul de prin sertarele mintii, o trimitem inapoi cu un bocanc naucitor. Da, hai sa ne asumam dar sa-si asume si altii faptele lor, sa nu ni le mai puna noua in carca! Personal nu dau doi bani pe political corectness atata timp cat este atat de selectiva. Sau ne supunem toti acelorasi legi sau nu ne supunem deloc si in cazul asta “dupa noi potopul”!

  8. #21

    Stau oarecum in UK, pe o insulă micuța unde în ultimii ani au venit foarte multi romani. Chiar anu trecut eram pe strada principala și auzeam câțiva conaționali (cra cra) vorbind: “hai sa mergem la portofele coaie”

    Nu exista magazin doar cu portofele daca cineva se întreabă 🙂

  9. #24

    Nu e nici unul din aia în UK, ce vorbiți.
    Toți sunt “pă Anglea”

  10. #25

    Ar fi chiar culmea, sa se opareasca cineva. Se opareste cine se simte. Din pacate, suedejii nu se simt, ei primesc nesimtirea, ca dar de nastere, de la ursitoare. E cam degeaba afisul ala.
    Tot romanul de rand, ala cinstit, se uita cu jena la afis, chiar daca nu este despre el.

    E inca o palma peste obrazul romanilor, pentru ca strainii nu stiu sa faca diferenta intre rromi si romani (nu ca astia din urma n-ar fi traficanti, proxeneti si ciorditori si doar suedejii sunt).
    Funny, ca in engleza “romani”- fara diacritice- inseamna de fapt, rromi.
    Amuzanta, soarta asta, cum face ca suedejii care provoaca probleme, sa fie fix din Romania.

    Si noi, cand auzim de musulmani, automat ne gandim ca-s teroristi si violatori, chiar daca nu-s toti.

    Aia e, tre’ sa purtam stigma unora, pentru ca lumea a vrut political corectness, in loc de pedeapsa cu scaun electric, daca nu vrei sa te civilizezi.

    Englezii nu-i vor, noi nu-i vrem. Nu-i vrea nimeni. Or sa tot migreze prin alte tari, ca nu ramane nimeni in Romania, ca nu-i nimic de furat pe aici.
    Legat de asta, am observat de curand, cersetori la semafor. Acum, nu stiu ce sa zic, ca eu lucram de acasa de mult timp si mai rar mergeam prin oras, dar parea ca disparusera. La fel ca maidanezii, mai vezi cate unul si iti aduci aminte ca asta era o normalitate, pe vremuri.

    • #26

      Si eu am observat ca a crescut numarul de cersetori si de “fetite” pe strazi, mai ales in Bucuresti.

  11. Mă, la chestia cu furatul, am pățit o fază nasoală anul trecut.
    Mă duc la Carrefour Vivo Cluj să mi caut un cablu de încărcare magnetic, mufa celui care l aveam în mașină crăpase. Iau mufa și cablul cu mine, mă duc în magazin, scot cablul vechi și mufa din buzunar, mă uit prin ambalaj la cablul pe care l vindea Carrefour, nu se potrivea sistemul, al meu era cu ceva pastilă, al lor avea 3 găurele. Doh, io Aliexpress, ei Tellur. Ok zic, iau altceva.
    Bag vechitura mea în buzunar, iau un USB tip C standard și aia e. Plătesc la casă, dau să plec.
    Mă oprește măndelu de la pază și de acolo a ieșit cu circ. Poliție, morți și răniți, ăla vine cu înregistrarea în care se vedea că bag ceva în buzunar, io cu cablul vechi pe masă și cu poliția în față, un direct “sugi pula!” când m a facut hoț în față.
    Am luat avertisment c am folosit expresii jignitoare și am lăsat cablul defect la ei “pentru cercetări”. N a mai sunat nimeni, aștept cu interes totuși. Mai aveam și briceagul meu automat, un Beltrame mișto de tot, era să mă lase poliția fără el… cum că “de ce purtați asta în spațiul public domnu’….?” (nu mi l au confiscat, băieți de treabă)

    Acuma, în Anglia dacă venea unu la ciordit whisky cu volan pe dreapta, ce pwla îi făceau ăștia? Sau mă rog, e clar că umblă jamaicanii în stol pe acolo, ce le face poliția? Anunțul ăla e apă de ploaie, Brunetzyka Tha Dulke garantat nu știe citi româna, se descurcă în romani însă. Pe pașapoarte sau buletine, cetățenia e română, steagul e românesc, ce vorbesc ăștia în schimb, nu e română. Cei care s capabili să citească română nu ciordesc în magazine gen Tesco. Anunțul ăla e ușor ofensiv, nu într-atât să mă simt lezat da’ tot aiurea e.

    • #28

      @RAIDER: Nu vreau să fac pe „Captain Obvious”, dar io când am un cablu vechi la mine și merg să-mi cumpăr atul identic, îl arăt unei vânzătoare sau paznic din zonă și-i spun că vreau să văd dacă au așa ceva, tocmai pentru a preveni ceea ce ai pățit tu. Uneori îmi puneau un abțibild pe el, alteori nu.

    • #29

      De ce crezi tu ca daca nu poate citi in romana, stie sa citeasca in romani? Daca au facut macar doua clase, pe alea le-au facut in romana, nu in romani.

    • #30

      Io am patit una la Kaufland Marasti.Veneam de la Posta cu un colet din China.L-am bagat in geaca, am intrat, la casa ma astepta cerberul “v-am vazut cand ati intrat ca aveti ceva in geaca/pai ba imbecilule, inseamna ca nu l-am furat daca-l aveam cand am venit…”.Inutil, a trebuit sa scaneze femeia tot sa vada ca nu-i de-al lor, in refren de morti si neamuri.Foarte nedumeriti ca de ce nu l-am lasat in dulapurile alea de nu se inchid, zic “e proprietatea mea, fac ce vreau”, alte priviri bovine.

    • #31

      …Apoi cand scot briscoiul Spyderco la Vama sa tai coletul sa verifice,ce priviri, ce ganduri…desi in Elvetia la vama mi-au scos pana si bateria de la mobil sa introduca datele in nu stiu ce baza, cand am scos brisca “Ce-i cu asta?/Pai oameni, daca raman mai incolo defect (veneam dinspre Livigno inspre Bolzano) stau sa plang ca nu am o simpla scula taietoare?/Fair enough si drum bun” , asta inseamna politie care gandeste.

    • Raider: daca scoteai brisca in UK ne scriai direct din inchisoare
      De ce ai merge cu briceagul dupa tine? De cate ori pe zi tai?

      *in Suedia, pe de alta parte, poarta muncitorii si doua cutite la brau. Si nu auzi de atatea taieri. Poate ar trebui sa poarte si grenade 😀

    • @Temple: faci diferența între un cablu încărcător vechi și unul nou. I mean al meu era pleznit tot și se vedea. Oricum valoarea era pe la 11-12 lei, dracu s ar fi gândit. Așa merci fain, tre să umblu cu etichetă la cureaua de la blugi fiindcă am luat o de la Auchan?
      @Gengis : uită te la profilul lor de facebook. Scriu și citesc în romani, fix de aia nu scriu corect română. Gramatica e imposibilă în română pentru ei. Folosesc din română strict cuvinte care nu le au în vocabularul romani. Gen “capra cu 3 iezi” ca expresie, nu are omonim în romani. Exemple mai sunt, ideea e că s foarte volubili în romani dar praștie în română.
      VPX: folosesc briceagul peste tot, am multe colete la vamă sau curier, intru zilnic în bănci (3-4 banci diferite) și ori desfac un colet, ori folosesc briceagul ca să scot o siguranță de capăt de ax… în 8 ore de lucru scot briceagul de minim 5-6 ori. Niciodată, chiar cu poliția sub nas, n am avut probleme. Într o vreme era valabilă faza cu lama la lungimea degetelor, acum nu mai e.
      I adevărat, e o sculă golănească, sună mecanismul foarte provocator când îl deschid da’ să ne înțelegem, când am șurubelniță PH2 de juma’ de metru în mână, dracu se mai uită la briceag.

  12. #34

    Eu nu înțeleg ce e rău în asta? In loc sa va bucurați că i-am scos pe toți la export voi le plângeți de milă. Ar trebui sa le mulțumim englezilor că îi lase să fure in continuare și că îi păstrează și după brexit. Ăștia daca nu fura in Anglia o să fure in Romania și polițiștii noștri sunt mult mai proști și incompetenți decât ai lor. Ar trebui sa facem din asta o politică de stat – exporturile de loaze și infractori…….păstrăm ce e bun. Sau cum zic unii:” o Românie fara hoție”

  13. #35

    Ahahahaaaa, am râs, acum gata, hai sa va povestesc una din multele scheme de furat din magazine. In cazul de față Asda.
    Intra cetateanul cu căruciorul ala mare si incepe si cumpara. De preferat produse mai scumpe, carne, detergenti, pește, dar nu si alcool pentru ca acolo e putin mai complicat din cauza sigiliilor pe care trebuie sa ti le scoata una din casiere si veti vedea de ce nu merge treaba asta in cadrul schemei urmatoare.
    Dupa ce a umplut coșul se duce si face plata. Iese cu coșul plin si cu bonul, descarca toatte produsele la masina apoi intra din nou de data asta avand asupra lui bonul si căruțul gol. Pune din nou in coș exact aceleasi produse, fix aceleasi apoi cu bonul in mana iese din magqzin. Daca alarma suna, paznicul de la intrare verifica produsele din coș, evident acestea coincid cu ceea ce apare pe bon si crezand ca unele coduri de securitate aplicate pe produse nu au fost dezactivate la casa de marcat, il lasa pe cetatean sa plece. Simplu si eficient.
    Totusi, la Asda din orașul de unde locuiesc atat de disperati au ajuns sefii magazinului incat au inatalat bariere care separa intrarea de iesire si camere printre rafturi, furtul ajunsese la cote alarmante. E drept si ca orașelul ăsta e populat 80%de cetateni civilizati, veniti aici sa munceasca si sa plateasca taxe(no).

    • #36

      Paznicul nu poate sa verifice ora de pe bon? Sau nu apare?

  14. #37

    Sa inteleg ca voi nu ati gasit niciodata in cutiile de pasta de dinti Lacalut sau Sensodine tuburi de Aquafresh sau Colgate din alea ieftine, in super/hiper marcheurile de pe minunatele noastre plaiuri mioritice?
    Norocosilor…

    • #38

      Nu, dar am găsit doar cutiile goale din produse diverse pe care le voiam. şi mai erau doar cutiile.

  15. #39

    Nu stiu de Tesco, insa pot spune ca în magazinul în care am lucrat vreme de vreo juma de an, Oxfam mai exact, ciorditoarele, pentru ca mai rar erau bărbați, erau ori filipineze ori araboaice. Bărbații care au furat, pentru ca da, nu aveai cum sa le ceri socoteala nefiind camere de supraveghere și nici nu era recomandat sa te iei în gura cu ei, au fost arabi, indieni și africani. Si respectivii daca încercai sa ii întrebi dacă ii poți ajuta cu ceva, asta asa ca un subtil, “hai ca te-am văzut” mizau tot pe ” don’t speak English”. Tentativele de furt sau furturile în sine, se întâmplau aproape zilnic…
    Dar, e drept, noi am stat în Wimbledon, pe acolo nu prea erau români.

  16. #40

    nu ştiu de ce, dar asta cu “am crezut că e gratis” îmi aminteşte de discuţia de la seminarul de drept de anul 2, pe drepturi reale, “când se transferă dreptul de proproprietate a unul bun mobil (pt care simpla posesie echivalează dreptul 🙂 ) într-un magazin cu autoservire”. am aflat-o un an mai târziu, la cursul de civil pe contracte: în cazul ăsta e o excepţie (îmi amintesc cum mestecam o înjutătură la adresa asistentului de la seminar, un tip foarte deştept de altfel 🙂 ).

  17. #41

    eu am o nedumerire existenţială. am văzut filmuleţe cum bagă unele ditai baxurile cu chestii sau juma’ de magazin pe sub fuste. nu se vede nimic, eu nu percep nicio diferenţă când merg alea cu 15 kile în plus în chiloţi.
    dea dracii, mie mi se pare să se vede şi mi se modifică mersul şi când folosesc un absorbant de noapte . 🙂

  18. Dar apropo, produsele alea scumpe, luate de 2-3-4 ori cu acelasi bon nu se transforma singure in bani. Pe cei de pe olx nu prea ai cum sa ii auzi cand ofera camere video si aparatura scumpa noua la 2/3 din pretul… producatorului. Binenteles ca si acolo arata bonul ca sunt cumparate, si ca au nevoie urgent de bani… urmeaza sa se introduca o inovatie, seria produsului pe bonul de casa..

  19. #44

    atunci românii de ce sunt doar 1% din populația pușcăriilor lor?
    ibb.co/qDHLPD5

  20. #47

    Locuiesc in aceeasi zona de 4 ani intr-un oras din UK si obisnuiam sa cumpar de la Tesco zilnic. Si bineinteles ca prima data cand ne-a vazut vanzatoarea pe mine si pe alti romani ne-a intrebat din ce tara venim, unde muncim, pe unde locuim chestii de stiu 🙂 Si se tot uitau astia de la paza pe noi. Intr-o seara ma duc cu alt tip sa luam ceva de baut si bineinteles ca paznicul se tot fataia pe langa noi. Intra un tip jegos in magazin si incepe sa incarce, paine, ciocolata, ceva salam, si multe alte chestii. Doar ca le baga in hanorac. Si se duce la casa si plateste si el o punga de lipii. Si vorbeam in romana cu tipul asta despre paznic si radeam cu lacrimi. Tipul de la casa striga paznicul, ala tipa ca se grabeste, noi radeam in hohote si paznicul se prefacea ca citeste preturi langa noi. A iesit ala full de chestii din Tesco. BTW era englez drogat tipul 🙂 Dupa faza asta, tipul inca lucreaza acolo, dar niciodata nu ne-a mai urmarit sa vada ce facem.

  21. #48

    Mie mi-a placut ce-a zis un brit, ca el cand vede la terase in Mallorca afise in engleza cu “Tine tricoul pe tine si vomita afara” stie ca i se adreseaza dar nu se simte discriminat chiar daca el nu e genul care face asta spre deosebire de compatriotii lui.

  22. #49

    Sunt limbi in care nu ar fi avut curajul sa scrie nici cu litere minuscule din cauza vitrine sparte sau foc. Onoarea variaza de la caz la caz.

  23. Britanicii de la Tesco fac parte din aceeași ocultă ca benzinăriile austriece în care am găsit mesaje în română, ce îndemnau puii de daci să nu se mai pișe pe pereți. Trebuie să fim vigilenți, fraților!

  24. #53

    Anuntul ala e degeaba ptr ca: “Nu stie domnu sa ceteasca nici rumaneste! La Romania eram discreminati si nu am putut nvata! Si am venit pa Anglea ca aici e oamenii buni!”ABordarea e atat de gresita ca putem continua la nesfarsit! Pot pune aia si poze si tot e degeaba, or sa spuna ca nu au stiut inteles. Si da pa Anglea au fost alte natiuni conlocuitoare care s-au simtit discriminate pentru mult, mult mai putin!

  25. #55

    Când e afișat meniul în română în toate tavernele din juma’ din insulele grecești și în toate alea de pe litoralul bulgăresc nu se mai bășică nimeni, nu se mai răscoală nicio ambasadă.

  26. #56

    Da, bun, or fi 90% din hoti vorbitori de romana, da’ nu puteti sa spuneti ca un gest din asta nu are la baza (si chiar intr-o foarte mare parte) mentalitatea aia de cacat a englezilor si xenofobismul specific lor despre care se vorbeste si aici arhiblog.ro/dupa-brexit-englezul-tot-tigan-ramane/ .
    Sau aici www.theguardian.com/politics/2020/feb/01/police-called-in-after-poster-tells-residents-of-flats-to-speak-english

  27. #57

    @Cetin la faza asta tind sa ii dau dreptate lu Cotton de mai sus +inca vreo 2 comentatori care au mai amintit si de celelalte natii care mai fura prin insula.
    Nu sunt genul care se ofuscheaza repede dar faza asta suna putin a discriminare chit ca pe mine nu m ar deranja un afis de genu daaar atat timp cat nu mai fac afise separate in polacă indiana chineza si mai stiu eu ce,tot pute urat.
    Inteleg contextul si faptul ca in afarara de cra cra,ceilalti poate nu dau ca argument necunoasterea limbiidaaar pute si zic ca nu e rau sa avem o mica atentionare pe cai diplomatice atata timp cat nici magazinele de acolo nu sunt obligate sa stea cu paznici prea putini saaau prea prosti ori partinitori apropo de patania cu betivul Englez furacios de care pomenea cineva mai sus.