Originalul AICI

Minutul și scorul
24.03.2022 / 21:00
🪖In Harkov, de la începutul războiului până acum au fost avariate sau distruse peste 1000 de clădiri rezidențiale. Numai ieri au fost inregistrate 44 de bombardamente distincte cu artilerie, rachete și proiectile reactive. A fost lovit inclusiv cu rachete Kalibr lansate de pe nave din Marea Neagră.
🪖Orașul Cernihov este la fel de terminat ca Mariupolul. Primarul a spus că nu mai poate îngropa morții în cimitir pentru că e plin. Orașul a fost astăzi scena celui mai intens bombardament de la începutul invaziei. Mai multe persoane au murit.
🪖Rușii au distrus astăzi un pod peste râul Desna ce lega Cernihovul de Kiev.
🪖Compania Apple a limitat plata cu cardurile Mir în aplicația AppStore.
🪖Nava de desant ”Orsk” (clasa Aligator) andocată în portul Berdyansk a fost atacată de armata ucraineană. Rezervorul de combustibil al navei a explodat iar nava este in flăcări. Alte două nave andocate lângă au luat foc. Celelalte două nave sunt tot de desant însă din clasa Ropuscha (un pic mai mici) Aceste nave au intrat in Berdyansk cu trupe si tehnica militară pentru a susține ofensiva rusă de la Mariupol. Stirea a apărut și în Rusia.
🪖Luptele continuă în orașul Izium. Deși rușii au spus că au preluat controlul asupra orașului, se dau lupte în continuare în interior, iar orașul nu este încercuit.
🪖Ofensiva rusă în est, în Lugansk si Donețk s-a intensificat. Curăță micile orașe si satele.
🪖În Herson cineva a arborat steagul Ucrainei pe zidul primăriei orașului. Pe ruși nu prea i-a impresionat și nici interesat în mod deosebit.
🪖Ministerul Francez de Externe a promis că va aloca 500.000 de euro Curții Internaționale de Justiție pentru a cerceta crimele din Ucraina.
🪖Astăzi Zelenski a cerut din nou avioane de vânătoare la NATO. Din nou SUA a zis ”Niet!” Zelenski a cerut doar 1% din ce are NATO – aici a fost hazliu. Bine, cel puțin nu a mai cerut aderarea urgentă la NATO și nici ”no-fly-zone”
🪖La reuniunea de la NATO prim-ministrul Poloniei a declarat că dacă Ucraina cade ar urma Polonia, Finlanda și România. Boss, noi avem pașapoartele făcute și stocuri de ulei. Suntem bine.
🪖Stoltenberg a declarat că folosirea armelor chimice în Ucraina ar afecta cetățeni din statele NATO, adică cum să vă zic eu…se complică treaba.
🪖Niște generali cu multe stele de la Pentagon au sunat niște generali cu multe stele de pe Ulița Znamenka, din Moscova. Rușii nu au vrut să vorbească cu americanii. Bine, cred că au nimerit si pe la roboți din ăia cu: ”abonatului i se face de trei săptămâni.”
🪖Statele Unite vor primi 100.000 de refugiați ucraineni. Eu dacă sunt născut în Alexandria nu aș putea oare…că tot un soi de refugiat sunt…
🪖Tot Statele Unite au sancționat 300 de cioloveci ce lucrează la Duma de stat. Marea Britanie a plusat si ea cu 65 din Belarus
🪖Rusia a început să plătească o sumă forfetară de 10.000 de ruble (100 de Euro) pensionarilor ce au fost angajați la stat, în teritoriile ”eliberate”.
🪖UNICEF spune că peste 4.3 milioane de copii din Ucraina și-au părăsit casele.
🪖Conform ONU, numărul oficial de civili ucisi în Ucraina a depășit 1000. Asta este o cifră bazată oe raportări oficiale, adică pe certificate de deces întocmite și ce pot fi verificate. Realitatea, cu siguranță, este alta. Ucrainenii spun că ar fi peste 4000 de victime.
🪖Colonelul Andrei Sarov, comandantul brigăzii 810 infanterie marină, a fost ucis de ucraineni. Informația a apărut și în presa rusă care a dat cu ”egrete reterne”.
🪖Doi piloți ucraineni au spus că se descurca destul de bine împotriva rușilor, cum că combinația dintre apărarea antiaeriana si aviație se descurcă foarte bine, dar ar avea nevoie și de avioane mai avansate. Dar un portavion, ceva, doresc domnii?
🪖După ce ne-am exprimat îngrijorarea, aci, de dimineață cu privire la soarta lui Sergei Kuzhugetovich, rușii au venit degrabă cu un video dubios cu dl. Șoigu precizând că este ocupat cu Ucraina și nu mai are timp de apariții la TV. Bine și legătura cu mina de nichel de la Norilsk este foarte slabă.
La noi:
🇷🇴În Timișoara o familie de ucraineni a rămas fără 50.000 de euro după ce mașina acestora a fost călcată de hoți.
🇷🇴Parlamentul European a aprobat un ajutor de 150 de milioane de euro pentru Republica Moldova.
🇷🇴România este pe poziția 28 în Topul Fericirii. Hai că nu e așa grav.
Îmi pare rău să vă spun, dar Digi Sport s-a apucat de fake-uri si de click-bait-uri despre războiul din Ucraina.
Pe mâine!🪖