Nu am vrut să mă implic prea mult în mizeria cu transplatul lui Arșinel. În primul și în primul rând, pentru că, dacă eu sau cineva din familia mea ar fi în această situație, aș face fix la fel, aș profita de bani, influență sau prietenie, doar pentru a mă face bine. Sigur, pe hârtie suntem toți eroi, nu dăm șpagă la medici, dăm mumu polițiștilor agresivi și altele. Viața reală e un pic altfel.

Bine, astăzi m-am simțit chiar agresat de declarația Stelei Popescu, care a decis că artiștii aduc un folos statului și de asta e normal să primească organe peste rând. Pentru că desigur, un miner din vale nu valorează cât glumele obosite ale celor doi, nu? În fine, am trecut și peste asta, oricum faptul e consumat și nimeni nu va face nimic, plângerile alea penale sunt de 2 lei, nu au nici o valoare.

Dar tot astăzi am aflat de o consecință cu adevărat tragică a acțiunii arșineliene.

Numărul donatorilor de organe pentru transplant a scăzut după “cazul Arşinel”, de la şapte la trei pe săptămână, a declarat, marţi, răspunzând unei întrebări, coordonatorul naţional de transplant, dr. Victor Zota.

Nu vi se pare normal? Pentru că e cea mai normală normalitate normal posibilă. Rețineți, transplanturile vin de la pacienți în moarte clinică, deconectați de la aparate de rude. Realizați suferință cruntă a cuiva ce oprește oxigenul propriului copil, pentru ca organele sale să ajungă să salveze o altă viață? De ce să îmi ucid copilul, ca să trăiască arșinel sau popeasca, plătind șpagă peste rând? Pentru ca chirurgul Mihai Lucan să mai construiască o viluță?

Mulțumesc frumos, nu.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.