Mâncarea mea preferată este supa cu tăieței. Dă-mi asta de 3 ori pe zi, că nu mă supăr. Bine, îmi place și piftia, dar aia e o mâncare complexă, pe care nu o mănânc decât dacă e făcută de nevastă, altfel mi-e silă.

Revenind, am mâncat ieri cea mai bună supă cu tăieței din viața mea. Supă de rață cu tăieței, la Casa Bunicii, în Timișoara, de pe Virgin Ontiu 3. Fiind și după o mahmureală cruntă, vă spun, parcă mi-a băgat direct în vene un shot de adrenalină.

Și restul mâncărurilor au fost minunate, iar servirea a fost exact ca în imagine. Vă spun, merită.