Am aflat că sunt diabetic undeva prin 2012-2013. Atunci am început să am primele simptome, care nu știam că sunt simptome de diabet și am aflat, cu adevărat, la finalul lui 2013, când aveam dureri îngrozitoare de tălpi și ajunsesem să beau vreo 8 litri de apă pe zi lumină, cel puțin.

Nu știu dacă știți ce înseamnă setea unui diabetic. Se aseamănă cu cea de malarie. Adică bei apă încontinuu, simți că pleznești de câtă apă ai băut, dar simți aceeași senzație de sete năucitoare, care te arde până te sufocă și nu știi ce să faci ca să ajungi să simți că ți-ai atins sațietatea, că nu mai simți că faci pe tine de sete, că te sufoci și mori acolo, pe loc, cu sticla de apă la gură, simțind că nu poți lăsa să curgă suficientă apă în tine, că gâtul sticle este prea mic și trebuie să apeși să intre și mai multă, mult mai multă.

Anyway, după ce am scăpat de demența asta, am devenit un inamic al apei. Nu mai suportam să beau apă sub nicio formă, având în vedere că băutul acestor imense cantități de apă îmi făcuseră ditamai burta. Fără vreo legătură cu acest sentiment, zilnic, băutul apei, pentru mine, a fost un chin. Mă chinuiam să beau măcar câte un pahar de apă în cele 3 momente ale zilei, având și pietre la rinichi, iar restul completam cu sucuri, nessuri, supe, orice avea lichid dar nu era apă. Pur și simplu, mulți ani, am detestat ideea de a mai introduce apă în corp.

Well, acum ceva vreme v-am zis că mi-am luat Sodastream, chestia aia care are butelie de CO2 și bagă sifon în apă, tocmai cu intenția de a reuși să cresc adiția de apă în organism.
Pe scurt, am reușit. Nu știu cum, dar având aia în casă și putând să îmi fac sifonul personal, am ajuns să consum zilnic 3-4 sticle de acelea de 840 de ml de apă. Sifon simplu sau adaug un strop de limonadă, nu prea contează. Cert e că le beau singurel, fără să fiu sau să mă simt obligat, totul în concordanță cu legile naturii.

Bine, sincer să fiu, consum cam mult butelii de alea de CO2 dedicate și mă gândeam să caut o butelie mare, cu care să mi le umplu singur, dar nu prea știu ce să iau.

Dar dacă sunteți ca mine și apa vă dă scame în buric, vă recomand cu drag sistemul. Nu știu dacă mai există și altele, dacă mai sunt, sunteți liberi să lăsați linkuri, să ajutăm niște frați în mizerie.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.