Warrior. Absolut excelent, unul din cele mai bune seriale de gen. Pentru cine a văzut The Man with the Iron Fists, este, cumva, în același stil. Făcut după texte scrise de Bruce Lee, prezintă luptele tong-urilor din San Francisco, din 1800+. Andrew Koji este absolut superb, un Bruce Lee cu barbă, în S3 are inclusiv vestita lovitură de aproape a lui Bruce Lee, un omagiu excelent. Și o mențiune pentru Hoon Lee și excelentul rol Chao.

Sigur, trebuie să îți placă genul, dacă cel mai bun film văzut de tine e Shawshank Redemption, nu e un serial care ți se adresează. Dar serialul e bine de tot, cap coadă. Din păcate, HBO nu l-a mai continuat, după transformarea în MAX, așa că, cel mai probabil, va rămâne cu cele 3 sezoane actuale.

În altă ordine de idei, am văzut, pe repede înainte, Marvel. Vai de capul meu, nu cred că am văzut film mai prost vreodată. O mizerie incredibilă. Cum prindeau ăia oameni cu pui de Flerkeni ținuți în mână ca pe stropitori. Cred că e timpul să ne întoarcem la făcut filme istorice, tip The Gladiator sau 300, super eroii au fost mulși complet, deja avem parte de acțiune și CGI ca pe Nikelodeon, anno domini 2001.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

16 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Toate ca toate, dar ce ai cu Shawshank Redemption, doar e nr 1 pe IMDB… 😀

    15
    • #2

      nimic, doar ca, in general, cei ce apreciaza top 10 IMDB nu apreciaza genul acesta de filme

    • #3

      Cred ca de fapt in general toata lumea a auzit ca este la moda sa iti placa Shawshank Redemption.

      2
  2. #4

    john wick. cate un episod pe sezon, patru sezoane. recomand, e misto.

    10
  3. #5

    Legat de filme istorice, eu inca sper la un remake al Spartacus, cu Daniel Craig in rol principal. Seamana cu Kirk Douglas si pare ca e un rol pe care s-a nascut sa-l joace.

    3
  4. #8

    Chiar misto serialul.

    1
    • Daca e gen cobra kai imi place insa daca e cu supereroi zic pas, mie greata deja de barbati/femei superfantastice.

      In alte ordine de idei pare ca nu doar hollywood-ul e intr-o cadere dramatica ci si televiziunile americane, pur si simplu nu se mai fac seriale cat de cat comparabile cu prison break (primul sezon), breaking bad(toate sezoanele in afara de primul)… ca norocul ca dintr-o intamplare am dat peste survivor varianta australiana, nu e chiar ca varianta originala americana dar merge. Varianta romaneasca de survivor e o prostie n-are nici o legatura cu varianta americana.

      2
    • #10

      survivor e ala de-i pune sa manance viermi si chestii?

    • Nu, ideea e asemanatoare cu ce se intampla in survivor romania insa diferentele esentiale sunt: ca cei eliminati si castigatorul nu sunt votati de telespectatorci ci se voteaza intre ei, forma fizica conteaza mult mai putin in schimb conteaza mult mai mult partea sociala – sa-ti creezi prietenii si aliante care sa te duca in finala, sunt tot felul de surprize ca idolul imunitatii pe care-l poti gasi ascuns practic aproape oriunde, avantaje la consiliile de vot. In plus episoadele sunt mult mai scurte 45-50 de minute iar tot sezonul are 13-14 episoade ma refer la varianta originala americana,in varianta australiana episoadele sunt mai multe si mai lungi insa in rest se respecta formatul american.

      1
    • #12

      nu am vazut niciodata survivor romania, dar inteleg ideea

  5. #13

    Buna si muzica din serial si piesele de pe genericul de la sfarsitul episoadelor

    2
  6. #14

    Interstellar mon amour…

    1
  7. #15

    Vazut. E super serialul.

    E interesant si conceptul. In sensul ca putem vedea de cand se folosesc imigrantii ca si mana de lucru ieftina in SUA.
    La noi in schimb sunt folositi doar ca masa de manevra pentru a-i speria pe angajatii romani ca nu cumva sa ceara salarii mari. Romanii au oricum alternativa UE, munca putin mai multa dar pe bani rezonabili. Asa ca s-a ingrosat gluma pentru patronasii romani.

    Pe langa asta, obiceiurile vechi ale patronilor dispar greu asa ca au inceput sa nu isi plateasca sau sa le intarzie salariile si lor. Nu mai vorbim de faptul ca am auzit ca au inceput sa le si “confiste” pasapoartele acestora pentru a nu fugi.

    1
  8. Salut Arhi.
    Cum tot nu ai intrebat iti las o recomandare de serial pentru copii (10-12 anii)
    “Miss Scarlet and the Duke”

    Este despre o gagica ce isi face agentie de detectivi in Londra anilor 1890. Un fel de Enola Holmes insa mult mai bun (parerea mea)
    In primul rand mi-a placut ca e destul de “realist” la modul ca gagica are probleme peste tot / nu bate pe nimeni ea ca femeie ci foloseste minciuni / mita / santaj si orice altceva pentru a-si atinge scopurile.

    Misterele sunt dragute si prezinta tot felul de momente istorice.

    Episodul cu Hotelul Saint Jack paote fi vazut in familie si e interesant si pentru adulti etc.
    Serialul nu e cunoscut la noi insa poate fi vazut pe peacock sau pe corabia ta preferata de pirati.

    1