aznog

Citeam ieri pe net chestii despre aplicația Aznog(android), care, odată instalată, îți permite să suni gratuit la orice număr de telefon, fix sau mobil. Serios, adică de pe numărul tău apelezi numărul prietenei tale din US și o suni gratis.

Da, știu, aveți cu toții minute nelimitate. Dar ce faci atunci când treci granița și roamingul îți dă, din milă, 20 de minute cu țara, între orele 1.33 și 4.12 dimineața, lunea și miercurea?

Sau ce faci dacă ești îndrăgostit lulea de o domnișoară bulgăroaică și vrei să o suni? Sau din state? :mrgreen:
Lăsând gluma la o parte, e clar că în țară deja abonamentele sau cartelele cu sute de minute sau nelimitate sunt la ordinea zilei. Dar roamingul este ÎNTOTDEAUNA o problemă, mai ales că s-a amânat, IARĂȘI, legea aceea care permite să suni în UE la aceleași tarife ca în țară, pentru că piață comună și altele.

Și cam aici voiam să ajung. Știu că, la un moment, prin TOS de la companiile mobile scria că nu ai voie să folosești acest gen de aplicații. Desigur, asta era cu MULȚI ani în urmă. Sper că probabil nu mai sunt și mai sper că legea nu le mai permite să blocheze astfel libertatea utilizatorului.

Pentru că, într-un final, știți la ce e bun Aznog?
Crește competiția la modul major. Nu vei mai putea vinde, ca telefonie mobilă, minute cu 0.14 cenți, deși tu cheltui 0.001 cenți ca să produci acel minut. Pentru că există varianta gratis. Și doar la buzunarul acționarilor.

Deci Aznog, da?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.