Nu a fost prea greu de ghicit pentru nimeni că săptămâna aceasta se vor înfrunta la duel Antonia și reFresh. Erau imediat următorii pe scara de jos a valorii și eu cel puțin, am zis de data trecută că ei vor fi aici. Așa cum e și normal, băieții afoni de la reFresh și-au făcut băgăjelul și au plecat, iar Antonia va mai rămâne o ediție, maxim două.

Ce aș vrea să subliniez.
Deja acest concurs muzical devine un concurs de strategie.
Adrian Sână îi plătește în continuare Paulei pentru mizeria făcută atunci când l-a trimis acasă pe Cristian Parmac, în detrimentul plângăciosului afon Mowgli.

Pe deoparte, îl susțin. Pe de altă parte, sfatul meu de bătrân ar fi să termine cu lovitul în Paula. Pentru că e foarte clar că Paula va fi prima care va rămâne fără elevi. E clar că T&L și Duo Voice nu au față de finală, și într-o confruntare directă cu Alin Văduva, Diana Hetea sau Iulian Vasile, ar pleca acasă plângând. Nici Morar nu stă foarte strălucit, Antonia fiind slabă, Irina e puștoaică și e foarte labilă psihic, singurul care ar mai conta ar fi Andrei Leonte, dar nici el nu prea a excelat.

Morar e primul care a remarcat faptul că pe final va rămâne la mâna Paulei și a început-o foarte vizibil să o lase mai moale cu împunsăturile și cred că Adrian încă nu vede marele pericol ce îl pândește. Degeaba copiii lui vor fi foarte buni, dacă Paula le va găsi la fiecare duel probleme gen ai luat mi minorul prost sau ce e cu armonicile astea nearmonice? și îi va trimite acasă.

E de urmărit, deja devine interesant cum, ca deobicei, o femeie va decide soarta atâtor oameni. Am impresia că și Paula și-a acceptat soarta și se concentrează pe viitor..
Vedem.

Într-o notă critică, am înțeles de ce naiba duminica spectacolul e ATÂT de plicticos. Pentru că domnii Răzvan și Dani obțin suspansul rostind circa 3 cuvinte pe minut. Mai dă-o-n mă-sa, nu așa faci suspans și nu tot timpul, nu se poate să ne uităm emisiune de emisiune cum bâlălăie cei 2 maxim 10 cuvinte într-un sfert de oră.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

33 comentarii Adaugă comentariu

  1. deja se transforma in Survivor.

    se vor plati polite si singurii care vor pierde sunt cei care concureaza. ei nu au nici o vina

  2. a, da. si o sa castige Andrei Leonte.

    u’ll see

  3. @vaca pe 1 leu ca nu va castiga Andrei?
    Eu ii tin pumnii in continuare lui Alin Vaduva si dupa cum am zis nu ma mai uit (de saptamana aceasta) la aceasta emisiune transformata intr-una penibila de catre juriu si prezentatori. (Vezi faza cu crema, textele ce par uneori de o regie proasta a celor din juriu, adica sper sa fie regizat tot ceea ce zic si sa nu fie chiar atat de josnici cateodata, dar ce nu facem pentru audienta?!)

  4. Iulian Vasile o sa castige!

  5. Pentru finala eu “pariez” pe Diana si pe Alin. Si Iulian are voce dar nu isi iese din stilul sau, orice canta o adapteaza la stilul sau…Antonia va iesi in urmatoarele editiii (cam in doua). Grupurile : T&L nu pot canta orice din cauza stilului baiatului, ea canta super…iar DuoVoice la fel, au un stil-tipar din care nu ies…Acum ramane de vazut. Pot aparea rasturnari de situatie din cauza Juriului…Nu este impartial…nu e corect…chiar daca nu canta bine mentorul= jurat…nu voteaza cu cel mai bun,isi voteaza pe cel din echipa lui…

  6. Unde ai gasit pozele astea?! :)) Cetin is a stalker, Cetin is a stalker 😛

  7. #14

    Dude,

    Zi-le alora sa iii desparta pe aia de la duo voice, tipul ala cu fata de retard are cea mai tare voce din concurs.
    T & L nu inteleg ce mai cauta pe acolo, pardon “viitorul cuplu jay-z si beyonce” .
    Antonia a cantat cel mai bine aseara la duel, piesa i-a venit manusa , in rest – varza.
    Pe restu nu i-am auzit.

  8. cine stie regulamentul concursului?
    daca raman trei participanti, cum va fi?
    se voteaza in aceeasi zi (ca si in alte tzari) sau va continua masineria asta de facut bani a lui Orange? asta nu este sponsoring ce face Orange. Orange castiga din sms-uri si telefoane mai mult decat suma oferita si pun pariu ca nici nu-si plateste reclama la Antena 1.
    din punct de vedere al spectacolului este un rahat pe batz, sa trebuiasca sa te mai uiti si duminica sa vezi cine iese din concurs. plus ca se mai lasa loc la frauda si la viciere de rezultat. eu am dubii serioase in privinta voturilor.
    mie mi se pare ca in spate sint niste profesionisti care stiu sa aprecieze foarte exact potentialul fiecarui participant. nu cred in votul publicului la X Factor. nici nu exista transparenta. opinea mea este ca publicul nu ar fi capabil de a vota asa de corect din punct de vedere valoric.
    pentru ca este greu de crezut ca romanii se pricep asa de bine la votat niste talente muzicale si se pricep asa de putin la votat politicieni…

    • #16

      hary » e posibil sa fie corect ce zici. dar…orange a venit si a zis da, noi dam 200 000 premiu, bani pe care altfel nu aveau de unde sa ii dea. deci, aia e. despre votul publicului am si eu dubii, se stie ca publicul voteaza cu cei cu mame moarte, bolnavi sau potentiali bolnavi de cancer si cu adrian tutu.

  9. Parerea mea…X-Factor este un fiasco din toate punctele de vedere. Tie chiar iti place Arhi? Mai bine te invitau aia la Vocea Romaniei…acolo parca se simte profesionalism si voci misto…Acum…daca esti de alta parere, e parerea ta.
    Toate bune!

  10. #18

    Troll mode on:
    Nu poti lua mi minor cu vocea… iar cu armonicele te nasti…
    Troll mode off.
    Diana Hetea ar avea nevoie de un stilist in adevaratul sens al cuvantului… pe cat de bine canta pe atat de tzoapa arata…

    • #19

      geretus » mane, paula seling a zis cu gurita ei ca a luat mi minorul prost. troll mode off

    • #20

      Nu am vazut… pt ca nu ma uit… Dar daca a zis asta e putin cam proasta… sau se referea la altceva ( doar ea stie la ce).
      Hai sa-ti explic . Mi ( do, re, fa etc) minor sau major presupune cel putin 2 sunete cantate simultan care sa faca o terta mica ( mare daca era major).
      Din cate stiu eu, vocea umana nu poate produce decat un singur sunet la un moment dat ( nu 2 simultan – lucru care se chiama acord) deci nu poate lua nici un mi minor( major, cu septima etc). Poate lua doar un MI ( do, re fa etc) curat… o singura nota…
      Daca Paula poa sa ia un mi minor cu vocea inseamna ca-i ventriloc 🙂 si o invitam sa ne faca o demonstratie…
      De altfel cred ca am mai zis – Paula e bine doar sa cante… e mai bine sa nu vorbeasca…

    • #21

      geretus » a, bine, nu intelege ca te contrazic, eu zic doar ce a zis madam paulina, ca radeam toti `ai luat prost mi minoru si stie toata lumea ce important e mi minorul. dar sa lasam asta acum`

    • #22

      ok
      troll mode off

  11. Eu cred ca si in momentul de fata se ocupa de concurenti stilisti.Numai ca atunci cand ajungi la un nivel…alegi stilistul si “il tragi de urechi” cand imaginea nu e buna…Parerile sunt impartite…mie imi pare Antonia o toapa cu ifose…e si varsta la care cand are putin nas dat …si-o ia in cap…Imbracata in “mireasa” sambata, mi-a parut caragioasa, nu imi place nici stilul ei.Numai ca e o parere personala…

  12. In primul rand gresesti cu afirmatia ta “Morar e primul care a remarcat faptul că pe final va rămâne la mâna Paulei și a început-o foarte vizibil să o lase mai moale cu împunsăturile și cred că Adrian încă nu vede marele pericol ce îl pândește. Degeaba copiii lui vor fi foarte buni, dacă Paula le va găsi la fiecare duel probleme gen ai luat mi minorul prost sau ce e cu armonicile astea nearmonice? și îi va trimite acasă.” Daca Paula isi va pierde concurentii ea nu va avea drept de decizie asupra celui care pleaca acasa, decizia ramanand a publicului pe baza voturilor exprimate. Scrie in regulamentul X Factor www.xfactor.a1.ro/XFactor-Regulament-general.pdf

  13. #26

    chiar e sala jumatate la fiecare emisiune?

    • #27

      ioonut » dap, de aia ma duc cu 2 ore inainte ca sa prind loc, ca e sala goala

    • #28

      am vazut in emisiune cand filmau in sala si se vedea super goala sambata…..stiam ca in fata stau aplaudacii platiti…poate s-or fi dus in grup la toaleta…

    • #29

      ioonut » nu exista aplaudaci acolo, locurile sunt ocupate de invitatii firmelor si de sustinatori

    • #30

      ca o paranteza …am fost la romanii au talent si am ramas masca vazand batranei imbracati in costumul cel bun veniti sa aplaude pentru cativa lei cantece rap sau mai stiu eu ce nebunii au mai fost acolo…

    • #31

      ioonut » si eu am fost la romanii au talent. locurile de acolo sunt extrem de limitate, e strict pe baza de invitatie. probabil la alte emisiuni exista invitati platiti, dar la astea, in nici un caz.

  14. Am vazut…periajul…asta nu imi place…ori sunt corecti cu toti concurentii….un juriu …trebuie sa fie juriu…Nu se poate sa fii corect? ca juriu? cand a inceput emisiunea credeam ca o sa fie altfel, m-am inselat, acum ma uit din curiozitate sa vad pana unde se merge …dar si pentru ca imi plac anumiti concurenti cum canta.

  15. Imi place cronica pe care o faci saptamanal acestei emisiuni, mai ales ca tu te duci si la fata locului si vii cu noutati.