Sunt un susținător al mișcării LGBT, o spun de la început. Nu, nu românește, nu la modul Nu am nimic cu LGBT, dar… și alte aberații de astea. Oamenii sunt oameni și au dreptul de a fi ce vor ei, de a se îmbrăca cum vor ei, de a mânca cum vor ei și da, iată, încă o funcție a corpului uman, de a face sex cu cine vor ei, cât timp e adult matur și vaccinat, fără ca vreun imbecil care își ghidează viața după niște percepte la fel de imbecile, scrise acum 2000 de ani de vreun virgin pierdut, să aibă vreun drept de veto. La fel cum susțin și dreptul inalienabil al femeii de a dispune de propriul său corp, cu tot ce este în el, așa cum dorește, deși eu, personal, sunt împotriva avortului ca soluție la problema unui copil.

Dar să moara mama lui Franfurt dacă înțeleg chestia asta.
De ce mă interesează pe mine cu cine și cum face scissoring Karine Jean-Pierre? De ce PRIMUL lucruri pe care îl aflu despre fucking purtătorul de cuvât al celui mai puternic om de pe planetă, este cum preferă penetrarea sau lipsa ei? De ce ar trebui să îmi pese? De ce este un eveniment, de ce la angajarea cuiva pe post contează ce preferințe sexuale are și ce culoare are la piele? De ce este asta o sărbătoare?

Mi se pare absolut degradant. E pe același palier cu L-am angajat pe Costi Rogozanu pe funcția de purtător de cuvânt al ambasadei rusiei, are barbă și îi place să i se bage minim un deget în fund când face sex, deși el zice că e heterosexual. Care este relevanța, pentru mine, ca privitor, a faptului că Karine Jean-Pierre e gay? O face asta un purtător de cuvânt mai bun sau mai prost, e mai merituoasă pentru că și-a pierdut floarea fecioriei cu un deget, nu cu un mădular învârtoșat?

Aș fi vrut să aflu cine este, de fapt, doamna, ce a făcut în viață, care îi sunt meritele pentru care a ajuns purtătarea de cuvânt a lui Biden, ce o recomandă, ce CV are, chestii de astea care sunt cu adevărat utile pentru umanitate, nu preferințele ei la femei.

Ca să închei rantul, era clar că Jen Psaki o să zboare, după ieșirile alea, cu lacrimi, la legea dont say gay. Nu poți să mă reprezinți în public și să o iei razna pe plantație (vedeți ce joc meseriaș de cuvinte am făcut aici??), când e vorba de politică și legislație, plus discuțiile acelea inteligente despre cum minori de 5-6 ani au dreptul de a decide să facă operație de schimbare de sex. Lucru care mi se pare borderline dementia.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

50 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Afaik Jen a plecat la MSNBC iar donsoare Karine a inlocuit-o pe Jen de cateva ori si am inteles ca a fost la fel de profi.

  2. #2

    Jen Psaki are un post caldut la MSNBC cu ceva milioane / an. E negociat inca de cand era purtator de cuvant si era cam ciudat. Practic ea trebuia sa fie impartiala fata de angajatorul ei viitor si sa nu ii dea mai multe intrebari/ info pe surse.
    The revolving door.

    Cu Karine Jean-Pierre e acelasi cacat ca si cu Kamala. Identitatea sexuala/rasiala tine loc de personalitate si meritocratie.

    • #3

      de ce? nu se pricepe la ce face?

    • #4

      @Cristina: deloc.
      Apropo, îmi place să fac sex cu femei. Acum e mai important mesajul meu?

    • #5

      Gioane, se pare ca presedintele Statelor Unite ale Americii nu e de acord cu evaluarea ta a performantei tipei. Noroc ca tu te descurci singur si nu ai nevoie de purtator de cuvant ca ramanea fata somera. Am asa o senzatie ca mesajele tale si-ar mentine nivelul de relevanta si daca ai prefera sexul cu cocostarci.

    • #6

      @Cristina: prin președintele SUA, te referi la Kamala, că săracu’ Biden uită de ce-și duce mâna la gură.

  3. #7

    E un “fad”, partea proasta e ca are implicari cat se poate de reale. Daca esti un profesionist intr-un anumit domeniu si ai avut ghinionul de a fi barbat alb straight, posibil sa nu obții niciodata recunoasterea pe care o meriti, ca te-ai nascut rasa/genul gresit.
    Credeam ca o sa ramana la americani, dar nope, vine si noi. Tocmai ce a dat si Eu nu stiu ce lege cu o cota obligatorie de femei in pozitii de conducere. Mi se pare corect, de ani de zile avem aceasta cota si in alte functii, cum ar fi gunoierii sau soferii de tir (NOT).

    Sa fim seriosi, nimeni nu vrea egalitate. Egalitatea inseamna sa ai aceleasi drepturi si aceleasi obligatii. Toate categoriile astea de lupta pentru drepturi, lupta doar pentru drepturi, nu pentru responsabilitati.

    • #8

      Poti da si un exemplu de barbat alb straight care a avut de suferit profesional din cauza atributelor astora? Nu de alta dar ce spui mi se pare ceva inchipuit. Poate nu sunt eu in bula unde sufera barbatii albi straight ca si mine :))))

  4. Pe mine mă mâhnește că e cu dublu standard: e un titlu cu ton neutru, însă prin natura informației, așteptările sunt ca cititorul să îl perceapă ca pozitiv (progres, toleranță etc). Dacă însă titlul ar fi fost “Noul purtător de cuvânt este Dorel Dorescu, un bărbat alb heterosexual” s-ar schimba puțin lucrurile.

  5. #10

    Hai sa o dam pe a dreapta. E vina mediei ca mereu arunca cacaturi prima data despre oricine si orice.Gagica are o lunga cariera politica, nu se pomeneste nimic din CV-ul ei decat faptul ca tada… e gay. Nu a venit ea sa se bata cu caramida in piept ca e gay, presa arunca asta cu lopata.

  6. La fel de relevant e si faptul ca doamna e prima femeie purtator de cuvant al Casei Albe cu nume de barbat francez.

  7. #12

    Corect.

  8. #13

    Karine Jean-Pierre is currently the Principal Deputy Press Secretary and Deputy Assistant to the President. Karine is a long-time advisor to President Biden, having served in senior communication and political roles in the Biden Administration, the Biden campaign, and to then-Vice President Biden in the Obama Administration.

    Prior to her role on the campaign, she served as Chief Public Affairs Officer for MoveOn.org and an NBC and MSNBC Political Analyst. Jean-Pierre served as Regional Political Director for the White House Office of Political Affairs during the Obama-Biden administration and as Deputy Battleground States Director for President Obama’s 2012 re-election campaign. She served as Southeast Regional Political Director for President Obama’s 2008 campaign, Deputy Campaign Manager for Martin O’Malley for President, Campaign Manager for the ACLU’s Reproductive Freedom Initiative, and Deputy Chief of Staff and Director of Legislative and Budget Affairs for two members in the New York City Council.

    Previously, she worked at the Center for Community and Corporate Ethics, pushing major companies to change their business practices, and is a published author. Born in Martinique and raised in New York, Jean-Pierre is a graduate of Columbia University.

    Aș zice că o recomandă destule…

    • #14

      asa. si de ce nu am aflat asta, ci am fost informat ca e negresa si gay?

    • #16

      Pentru ca “tre sa manaca si gura lor o paine”. Atat timp cat reactiile la o stire scrisa asa vor fi ca rade Lavrov si ai lui si nu o sa “aibe” credibilitate in fata lor (ahahahahahhahahahahaha, scuze, inca rad de faza asta), sau “a pus-o ca e femeie, de culoare si gay”, stirile astea or sa arate asa. Cand lumea va citi stiri ca astea si va zice “who the fuck cares, next”, atunci vor scrie noul purtator de cuvant la casa alba este X. Si nici tu nu ai mai scrie articolul asta si nici noi nu vom mai dezbate soarta trista a barbatului alb heterosexual. Pe de alta parte nici nu am rade atat.

    • #17

      auzi cristina, tu de ce nu vii pe chat la noi?

    • #18

      That sounds like a threat…..:))))))))

      Sunt timida. Nu stiu ce e aia. Depinde, e plin de barbati albi heterosexuali sau doar de lgbt-isti loversi si feministe militante? All of the above dar mai ales partea aia cu nu stiu despre ce chat zici, nu vezi ca nu sunt in stare nici sa ma loghez cu contul meu desi am…

    • #19

      absolut deloc, e o trupa de doamne super tari acolo, iar tu ai fi cireasa

    • “si de ce nu am aflat asta” – pentru ca te-ai informat de pe twiter 🙂

    • #21

      Stai, stai, a reînviat chatul? Că murise de tot, prin deces tehnic, nu prin lipsă de participare.
      Unde, cum când?

    • #23

      1. suspectez că ai o plăcere să-ți imaginezi cum mă simt ultima tută de pe planetă instalând aplicații și încercând să lucrez cu ele. 🙂
      2. pfff, telegram?! deja am o mult prea multe aplicații de schimbat mesaje text cu lumea. mă simt un pic suprasolicitată.

      voi salva totuși chestiunea, pt un moment în care voi avea mai multă răbdare și o să simt mai puțin proastă.

  9. #24

    Lavrov si ai lui râd si cu curu cand au auzit stirea asta. Ce credibilitate sa aibe una ca asta in fata lor ?

    • #25

      Hahahahahaha….bun bun, sa ne conducem politicile publice dupa parerile lui Lavrov si ai lui :)))) Cel mai bun argument :))))))

  10. #26

    PRIMO – Pentru ca “miscarile” gen LGBTQ / BLM / etc sunt FIX despre un singur lucru pe termen lung: obtinere de statut privilegiat.
    SECUNDO – Pentru ca in sec. XXI discutia gay/straight e NON-subiect – nu mai suntem acum 1-2-300 de ani, nu mai suntem in comunism si nici in Afganistan – niciun om sanatos la cap nu este interesat de subiect si nici nu-si intreaba colegii de birou sau vecinii din bloc ce preferinte au pe tema asta. Nici macar in Romania, cu toate deficientele de educatie la nivel de populime, NU a avut/NU are/NU va avea nimeni nimic de impartit cu minoritatile de orice fel.
    TERTIO – Pentru ca “media” e de kkt si promoveaza gunoi de genul, impotriva logicii.

    Asa ca LGBTQ/BLM si alte de-astea ar face bine sa priceapa rapid ca in A.D. 2022 nu-i mai pasa nimanui de amanunte gen orientarea sexuala sau culoarea pielii. DOAR auto-victimizarea si auto-promovarea agresiva genereaza reactii de respingere.

    QED

    • #27

      Nici macar in Romania, cu toate deficientele de educatie la nivel de populime, NU a avut/NU are/NU va avea nimeni nimic de impartit cu minoritatile de orice fel.

      esti pe bune?

    • #28

      @Cetin: e interesant ca de abia acum iti pui intrebarea asta…

    • #29

      Stai Riga Cryptomoneda ca imediat vine Constantin/Gherasim de aici sau cum se recomanda la vecinu Vali ca avPetrescu. Irelevant, e acelasi prostalau sosokar trol rusesc si iti da mintenas cu lgbtismul peste bot. Inca nu i-au intrat rublele pe revolut de pe ziua de azi.

    • #30

      hai ca are dreptate:
      iohanis e neamt prost si neamt pe deasupra
      ministrul sportului e un pirat ungur
      ciuca e papagal
      psd face doar tiganii, pnl la fel si lumea aproba asta
      citu e de pe krypton
      usr e virgina
      aur e fascist cu conducator ghei
      ministrul familiei este la a 974398574-a casatorie din dragoste
      aproape toti de la putere sun hoti. asta inseamna diversitate. asta e incluziune

    • #31

      Da, sunt pe bune. Este o maaaaare diferenta intre LIPSA EMPATIE/BARFA/CATERINCA PROASTA si DISCRIMINARE … eu nu ma joc cu vorba asta.
      Ca romanachele “mediu” e un ghertzoi care intreaba cat ai salariu fara sa vada penibilul. Sau ca inca avem “babele” care pandesc prin vizor si barfesc la coltul blocului sunt chestii reale, din pacate. Asta spune ca suntem o natie needucata si ne fwte grija de toate porcariile colegilor sau vecinilor. Uite ce succes are Maruta sau Acces Direct.
      Dar discriminare – prin cele 5-6 cartiere din Bucuresti si Constanta in care am copilarit/crescut, prin scoala-liceu-facultate, prin firmele in care am lucrat/cu care am colaborat de 25 de ani incoace, prin casele/cartierele/orasele in care am ajuns in calitate de invitat – NU am vazut nicaieri. Nici macar un SINGUR caz concret.
      Persoane gay/de diverse culori am vazut si cunoscut cam peste tot. Dar niciunul dintre cei pe care i-am cunoscut eu nu s-a plans, nici mie si nici altcuiva din cercul de cunoscuti si nici macar in gluma, ca ar fi avut de suferit vreodata Material/Fizic/Psihic de pe urma unor actiuni/fapte comise impotriva lor, din motive de orientare sexuala/culoare a pielii si/sau de MAJORITATEA membrilor comunitatii si/sau PE TERMEN LUNG (continuu).
      Am cunoscut persoana gay chiar inainte de ’90, stia toata lumea ca daca ajunge vorba la militie ala va avea probleme asa ca NU L-A TURNAT nimeni, dimpotriva. Militia era o chestie de care ne feream toti, nu ne apucam sa dam pe mana militiei o persoana nevinovata si care putea sa cada rau de tot doar pentru ca era in vigoare o lege cretina. MAREA majoritate a romanilor NU a facut asa ceva.

      Asta e DISCRIMINAREA, conform dex:
      DISCRIMINÁRE, discriminări, s. f. Acțiunea de a discrimina și rezultatul ei. 1. Deosebire, distincție netă făcută între mai multe obiecte, idei etc. 2. Politică prin care un stat sau o categorie de cetățeni ai unui stat sunt lipsiți de anumite drepturi pe baza unor considerente nelegitime. ◊ Discriminare rasială = segregație. – După fr. discrimination, lat. discriminatio, -onis.

      Asa cum spune definitia, ca sa putem vorbi de discriminare e nevoie de doua conditii: UNU – o ACTIUNE care denota o tendinta/abordare/viziune majoritara (sau chiar a statului) si DOI – un REZULTAT sau prejudiciu.
      NU e cazul, NU in Romania, NU in anul 2022 … cazuri izolate, intamplari nefericite sau idioti sunt peste tot, asta nu inseamna ca e un “trend” sau ceva caracteristic la noi in tara.

    • #32

      ba du-te ba de-aici cu vomele astea, romanii discrimineaza la greu, pe toate criteriile posibile, eu sunt unul din oamenii discriminati de romanii astia buni, inca din scoala generala. ai cunoscut o laie. ti-ai dat singur raspunsuri

      Politică prin care un stat sau o categorie de cetățeni ai unui stat sunt lipsiți de anumite drepturi pe baza unor considerente nelegitime

      are voie o persoana gay sa se casatoreasca? sa aiba macar o uniune civila recunoscuta de stat? dreptul de a adopta copii? dreptul de a intra in spital la persoana iubita? ai sictir cu cacatul asta mancat aici, ca deja devine enervant

    • #33

      Crypto asta e pe sistemul: daca mie nu mi s-a intamplat sau nu am vazut/auzit io, sigur nu se discrimineaza, nu se intampla. Logica beton.

    • #34

      Hahahahahaha, ce umor fin aveti! NU exista DISCRIMINARE in ROMANIA??? Si cum iti explici, ca mie, ca persoana cu handicap nascuta si crescuta in aceasta minunata tara fara discriminare mi s-a luat de viata si am doar 26 ani? Scoate-ti capul din fund ca de aia ai idei de cacat.

  11. #35

    Mda, practic taie din meritul femeii, care sunt convinsa ca a fost angajata pt ca e competenta, le da ocazia idiotilor sa zica nah, au angajat-o pe aia numai pt ca e femeie, de culoare, lesbiana. Mexajul trebuie sa fie am angajat pe X pt ca e super competenta, si atat. Vedem si noi ca e de culoare, si daca dansa doreste sa scoata in evidenta orientarea sexuala (stiu eu, pt reprezentare, pt incurajarea altora care poate au fost discriminati din cauza respectiva) putea peste vreo sapt doua sa zica ceva in sensul ala.

    • #36

      exact. toate meritele si munca femeii s-au dus pe pla. sau na, in fine…

  12. pentru ca informatia este urmatoarea: pentru PRIMA DATA o tipa negresa si gay este pe postul ala. Aia e informatia.
    Nu zice nicaieri “a fost angajata pentru ca este negresa si gay”.

    stire: afara ploua
    dilema: de ce nu imi zice ca azi e marti?

    • #38

      ca de obicei, gena de itist se manifesta fulminant

    • pai ma. in anuntu de la casa alba e vreo mentiune ca e lesbina? Nu. Deci anuntul angajatorului e simplu: asta e duduia, asta face
      Stirea data de astia este ca e prima XXX. asta este o noutate. Normal ca o dau pe aia. Cand o sa fie a doua nu o sa fie stire “este a doua persoana de xxx”

    • #40

      da menut, eu nu ma refer la casa alba, ci la tipul de jurnalism de kkt

    • pai, asta nu vrei sa intelegi. Ce e “interesant” dpdv al unei stiri la tipa aia. Ca e purtatoare de cuvant sau ca e PRIMA de un anumit fel?

    • #42

      Arhi o sa fac si eu o incercare sa-i traduc ITstului stirea.

      animaloo faptul ca aia pun in fata ca pentru PRIMA DATA o tipa negresa si gay este pe postul ala este la fel de relevant ca si cum ar fi scris ca tot pentru PRIMA DATA o tipa/tip cu 7 unghii lacuite in culoare rosie si 3 unghii in culoare verde este pe postul ala. Exact acelasi gen de relevanta, s-au folosit de click bait si sexualitate pentru ca asta vinde pe cale de consecinta si alimentand astfel in continuare discriminarea vis-a-vis de lgbt si nu CV-ul ei cu experienta acumulata (asta e boring si nu genereaza click-uri) care a propulsat-o in pozitia respectiva, iar tu ai ratat dilema si ai mers pe fenta lor daca pentru tine asta reprezinta informatia.
      Stirile de genul asta sunt non-stiri de fapt, balast de tip tabloid, ca sa starneasca contrroverse, polemici inutile si sa dea cat mai multi click la aia pe site.

    • antoane, ia vezi matale mai jos comentariu lui Tudor.
      ” 7 unghii lacuite in culoare rosie si 3 unghii in culoare verde” – ultima data cand o persoana cu 7 unghii lacuite in culoare rosie si 3 unghii in culoare verde a fost discriminata a fost fix niciodata.

  13. #44

    Poate conteaza putin perspectiva unui tip gay: conteaza pentru mine. Si pentru altii ca mine. Incearca sa iti imaginezi un pic cum te afecteaza sa auzi toata viata (si mai ales atunci cand esti adolescent, sau tanar si fraier) ca nu esti normal, ca o sa ajungi in iad, ca unul ca tine a fost batut nasol, sau dat afara de parinti, sau ca pana in 2001 puteai sa ajungi la inchisoare, etc. Si atunci poate poate ajungi sa accepti ca genul asta de stiri (absolut neimportante pentru tine) conteaza pentru astia ca noi. Ne fac sa ne simtim macar un piculet mai bine, mai increzatori si ne ajuta sa ajungem un pic mai aproape de punctul in care sa ne acceptam pe noi insine. Pt ca nu e un drum usor, deloc, crede-ma.

    • #45

      conteaza, desigur, dar ca informatie secundara, nu ca first headliner. pentru ca astfel, orice merit ar avea femeia aia este anulat. au numit o negresa gay care i-a luat locul unui alb calificat. uita-te, in comentarii, ca o sa ii vezi…

  14. #46

    Numirea mi se pare profund discriminatorie la adresa asiaticilor nonbinari.

  15. #47

    Bun venit in lumea noua!

  16. #48

    nu cred ca e primul lucru care trebuie mentionat (faptul ca e gay), DAAAAR cred ca reprezentarea si promovarea minoritatilor (de orice fel) in functii importante da sperante altora care ii urmaresc. deci nu mi se pare deloc justificat rantul tau, sorry!

  17. #49

    Mergi la orice magazin vrei tu și cere un pachet de Sobranie negru, lung.
    În 99.99% din cazuri vei fi întrebat, “cu țigara neagră sau normală?”

  18. Poate au subliniat că doamna care este purtătoarea de cuvînt a lui Biden aparține grupului LGBTQ+ și comunității de culoare pentru a demonstra fățiș cît de liberali și toleranți sînt, am devenit de la o vreme o apă și un pămînt ale culturii woke din State. Nu s-a mai văzut de cînd lumea și pămîntul să iasă la înainte o asemenea persoană, ba și femeie pe deasupra.