Încă de pe vremea când Marconi a furat patentul radioului de la Tesla, cu fiecare nouă tehnologie care apare, cineva prevede, doct, că radioul se va duce pe copcă, că își va pierde importanța, că noile tehnologii etc.

Și uite că, după atâția ani și tot felul de tehnologicii, tot la radio ne întoarcem, întotdeauna, atunci când vremurile se strâng. A fost nevoie de o mică pană de curent și, brusc, în Spania, cel mai căutat cuvânt a fost radio pe baterii. (ca idee, mi-am luat și eu unul, prilej cu care am remarcat ce diferență este între chinezăriile de pe amazon și chinezăriile de pe Aliexpress)

Pentru că totul e bine și frumos, dar dacă nu mai ai resursele la 100%, singurul lucru pe care îl poți face, mai ieftin și mai neconsumator de energie, este să emiți și să recepționezi unde radio.

ȘI, pentru cei mai experimentați dintre noi, cu tentative de radioamatorism, mai țineți minte cum, prin anii 95+, stațiile de radioamatori deveniseră precursorii agățării de gagici pe mIRC? Nu am fost vreun radioamator, dar aveam stații bază la sediul companiei unde lucram și, după terminarea programului, cine era gata pe recepție? Și ne căutam gagici care să aibă ceva în cap, gen ne dădeam întâlniri pe frecvențe pe care trebuiau să le calculeze, gen rădăcina pătrată a lui pi cu 7.

Da, oare se mai găsesc stații de alea de radioamatori? Că m-a luat nostalgia, aș asculta niște tiriști :mrgreen:

Dacă v-a plăcut ce ați citit, dacă știți că am rămas din ce în ce mai puțini oameni verticali, avem și noi nevoie de voi.

Alte articole din arhiva de aur