Scris de Fata cu povești

Am luat odată un kil de căpșune de la Obor, 15 lei, dar eu-mi cunosc traista de piață și mi s-a părut cam ușoară. Așa că am făcut un mare act de curaj pentru mine, am cerut să-mi cântărească iar, era doar jumate de kil. Și-am cerut 5 lei înapoi, n-am mai vrut alte căpșune, că oricum sunt alergică. Acuma am făcut și eu calculele, dar pentru mine tot a fost o victorie, și încă una mare. Fix așa acum și cu ANAF-ul, am înfrânt ANAF-ul, în sensul că tot am ieșit în pierdere, dar celebrez victoria asta de parcă am învins un balaur și cam așa a fost. Așadar, poveste lungă despre cum am înfrânt ANAF-ul sau măcar cum nu m-a frânt pe mine.

August 2022
Primesc o notificare de la ANAF, o sumă mărișoară și nu înțeleg de unde și de ce. M-a hăituit ANAF-ul ani de zile pentru niște contracte pe drept de autor din urmă cu aproape un deceniu, am plătit și n-am pus multe întrebări. Am zis c-oi fi făcut eu ceva, că tot s-a schimbat legea în anii ăia, trebuia să depunem hârțogăraie, oi fi greșit undeva, de aia îmi vine în fiecare an de plată, ANAF promite că e ultima oară, eu îl cred, anul următor o luăm de la capăt. Doar că acum suma-i mare, sunt câteva mii de lei și nu pricep de ce și de unde. E drept, am primit gratis niște cannoli de când cu magnoliile, n-am declarat, dar nici mii de lei nu făceau prăjiturile alea.
Deci îs bună de plată, nu știu pentru ce. N-am cont pe Spațiul Virtual Privat, zic să-mi fac. Trebuie să te recunoască funcționarul că ești tu, dar poți să faci programare online. Intru a doua zi pe Zoom, m-am dat cu rujul ăla bun, bine, dumneavoastră sunteți, am cont.

Aici mi-au crescut aripi, nu alta. Uite ce frumos ne digitalizăm, nu tu dosar cu șină, nu tu nimic, rezolv repejor. Din SPV, îmi fac progamare online cu un consultant ANAF. Și de aici începe circul, că îți faci programarea online, dar te duci fizic la sediu. Eh, asta e, mă duc, panseluță la sediul din Rosetti, că așa scria.

Începutul unui luuuung șir de drumuri
Ajung la 8:27, mă primește o doamnă de parcă aș cotropitor, că ce caut eu acolo, că programul începe la și jumătate. Deci toate poveștile astea cu funcționari acri sunt adevărate, dar eu tot pe mimozeală sunt. Sunt într-o sală cu ghișee pe margini, o masa mare-n mijloc și câteva scaune care se abia se țin în țâțâni. Vezi toată forfota prin geamurile de sticlă, toată lumea bea cafea, stă la taclale, la ghișeu nimeni. Vine funcționarul, că am programare și consultantul ăsta iese din birou și vine între noi, contribuabilii de rând. Aflu că el e acolo mai mult de decor, să mă duc la ghișeul 14. Mă așez pe scăunel și aici începe cea mai dubioasă intercațiune pe care am avut-o vreodată cu o ființă umană. Și eu am avut cont de Tinder vreun an de zile…

Aici, la ghișeu, e o cutie de carton pe post de gemuleț. Apare femeia asta aparent ternă, că n-ai ține-o minte cu nimic, ferește cutia, îi spun că am programare (eu credeam că ar conta cumva) și că aș vrea să pricep de unde-s banii ăștia, că nu se pupă. Cu bună dimineața, cu vă rog frumos, dacă vreți, dacă se poate. Mă trimite la ghișeul 11. Mă duc la 11, acolo e și-un scaun negru, cu un picior rupt. Mă așez și mă chinui să-mi țin echilibrul, la ghișeu vine tot femeia de mai devreme, aia de la 14. Ghișeul ăsta e modern, are gemuleț, dar funcționara nu-l ferește, îmi transmite să aștept, de zici că-i comandă de armată, așa-mi închipui că e tonul. După care stă și se uită la mine.

O privesc și eu, zici că suntem în filme western, ea la mine, eu la ea, să vedem care clipește prima. Mă învinge repejor. În următoarele 20 de minute, nu vă mint, această femeie nu face nimic. Măi, nimic! Se uită fix la mine, participă de una singură la un concurs de holbat. Mă țintește cu privirea de zici că-mi face ecografie, deja încep să mă simt super inconfortabil, zic să compensez cumva, îmi deschid Tik Tok-ul. Eu mă uit acuma ba la telefon, ba la funcționară, femeia mă privește. Am avut coșmaruri de astea. Mă uit la telefon, eu un video cu pisici blocate-n poziții dubioase, așa-i femeia din față, de-mi vine să le zic oamenilor că li s-a defectat colega. En fin, mă trec transpirațiile, deschide ghișeul și-mi spune doar atât: nu aici, la sediul de pe Avrig.

Altă zi, altă vizită, noroc că stau aproape. Dacă nu ați intrat vreodată în ANAF-ul S2 de pe Avrig (norocoșilor!), las și o poză întru demonstrare. Dar din poză nu se simte putoarea de mucegai. Aici cad pereții pe tine, se scorojesc în fâșii, sunt maldăre de dosare, teancuri de hârtii, eu nici nu mă născusem când s-a zugrăvit ultima oară pe acolo. Dar au computer! Unul singur, atât, un ghișeu. Dar de aici aflu, relativ repejor, ce datorie mi se impută.

Fiscaleză kafkaniană
Din hârtii aflu că suma pe care o am eu de plătit e de fapt dublă față de ce m-au anunțat (prin anunțat înțeleg titlu executoriu), că nici pe SPV nu s-a actualizat încă. Sunt contribuții sociale recalculate, pentru un contract de drept de autor din 2013. Non hablo fiscaleza, sunt analfabetă fiscal, dar:
1. Nu se prescriu astea după 5 ani? Că ultima oară am vorbit cu ANAF-ul în 2020 și nu aveam nimic de plată. De ce în 2022 îmi cer bani pentru 2013?
2. Mi-am plătit contribuțiile astea la ANAF Câmpulung, că acolo avea buletinul pe vremea aia. De ce plătesc iară?
3. Îmi atrage atenția că titlul executoriu pe care îl dețin acum începe astfel: „În baza prevederilor art. 230 din Legea Nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală…”. Adică o lege se poate aplica așa, retroactiv?

Eh, doamna de la Avrig nu-mi poate răspunde la niciuna din aceste întrebări, să merg în Rosetti. Dar eu mi-ș isteață, sun în call center să mă lămurească cineva, nu mai pot sta pe drumuri. În call center, îmi zice la fel, să merg la Rosetti, că acolo au dosarul meu fiscal. Între timp, jumătate din banii ăștia pleacă spre ANAF.

Acuma știu, îmi fac programare online, mă proțăpesc a doua zi la 8:30, aștept să vină consultantul. Îmi zice să fac pe SPV cerere de înscriere în audiență. Mi-e amar de ironie, că am făcut programare online, ca să vin fizic în sediul ANAF, să-mi transmită să fac solicitare online. Fac și asta și nu se întâmplă nimic vreo două săptămâni. Apoi ANAF începe să-și mai ia bani din contul meu, câte 400 de lei, câte 350 de lei. Sun la call center, povestesc tot, inclusiv că am făcut solicitare de înscriere în audiență. Nimeresc la call center pe cineva care chiar vrea să mă ajute. N-are acces la dosarul meu, dar mă învață să mă asigur că au transferat toatele datele când mi-am schimbat buletinul pe București, adică au și istoricul de plăți. Aflu de la telefon că așa a pățit și Elena Băsescu, au uitat să-i transfere și dosarul fiscal. Tot doamna asta (săru-mânuțele) mă învață să fac reclamații.

Ajung pe Rosetti. Sunt a patra oară la ANAF, e final de august. Spun că nu plec de acolo până nu mă lămurește cineva, mă trimit de la un ghișeu la altul, nu la mine, nu la mine, nu aici. Din sediul ANAF, sunt la call center ANAF, îmi vine să le dau să vorbească între ele. În call center n-au dosarul meu fiscal, doar cei de la sediu mă pot ajuta, dar pe mine mă ignore toată lumea. Încă sunt panseluță, vă rog, e a patra oară, doar să mă lămurească și pe mine cineva. Fac cerere scrisă de înscriere în audiență, cu foaie și pix. Vreau să vorbesc cu un șef de birou.
Mă duc la registratură, femeia de acolo începe să urle la mine că eu nu văd ce e aici, că e final de lună și nu-am-înțeles-exact-ce-chirii, că am bloca activitatea insitutției dacă am cere toți audiență, că seful oricum e în concediu. Tipă, se înrosește. Mai scot din sacosă o foaie de hârtie, îi fac reclamație pe care o înregistrez tot la ea. Nici până în ziua de azi nu am primit vreun răspuns.

În următoarele două săptămâni, mai fac 4 drumuri la ANAF și 11 solicitări pe SPV. Cele 3 întrebări de mai sus, solicitare de înscriere în audiență, reclamație pentru doamna care a urlat de pomană la mine. Plec în concediu, ANAF-ul continuă să-și ia bani din contul meu, vine și primul răspuns pe SPV: vom transmite departamentului competent. Eu deja mi-s în colaps, am două opțiuni, renunț sau apelez la un avocat.

Final de septembrie
M-am mai îmbărbătat, mai trec într-o dimineață pe ANAF, pe Rosetti, să întreb dacă au vreo veste solicitările mele, dacă s-a rănit pe drum porumbelul călător, n-a mai avut morcovi renul, le-a picat internetul. Cică să aștept. Plec descumpănită, mai trag două lacrimi de nervi. Încep să vină răspunsuri pe SPV, trase la indigo cu primul, am trimis către departamentul competent. Păi eu nu la departamentul competent am făcut solicitare, nu ANAF-ul știe? O întreb pe manichiuristă, pe vânzătoarea de la chioșc, livratrul de la Bringo? Care e departamentul competent? Că la ANAF par toți exact opusul.

19 octombrie
Îmi vine o recomandată la Poștă. Bănuiesc că de la ANAF, mă întiințează acuma că am de plată, că-s obligați să mă anunțe, da ei întâi își iau banii, apoi mă întiințează. Mă însel, am de fapt două scrisori, una e o invitație la sediul ANAF din Avrig, semnată de șef. Să discutăm dosarul meu. A doua o recalculare, nu mai am nimic de plată. Scrie 0 de plată.

20 octombrie
Înapoi la ANAF-ul încremenit în timp, tot un singur calculator, de data asta e coadă, toată lumea e cu nervii întinși, că acolo nu merge nimeni din plăcere. Aștept, când îmi vine rândul, femeia închide gemulețul, dă un telefon, revine. Între timp, un bătrânel simpatic care așteaptă la coadă e pățit cu de astea. Îmi explică el că trebuie să fac cerere de restituire, mă învață cum și unde să mă duc, ce să completez. De la ghișeu, mă ceartă că de ce am făcut iar solicitări, că mi-a trimis răspuns de pe 12 octombrie. Nu, pe 19, aici e plicul, aici e documentul, cu data de 19.
Mă pune să semnez că s-a rezolvat situația, bătrânelul de lângă mine-mi face o vânătaie mică de la cât mă înghiontește, nu semna așa ceva. Îndrăznesc să întreb totuși când se rezolvă pe bune, că practic am împrumutat ANAF-ul și-am pierdut două luni jumate pe drumuri. Nu știe, să mă duc pe Rosetti. Am un schimb de replici cu un alt bătrânel enervat că stau prea mult și țin coada din loc, de parcă ar fi vina mea că insituția asta n-are personal. Că și dacă a avut vreodată, s-au îmbolnăvit toți la plămâni de la cât mucegai e acolo.

Scandalul
A două zi mă duc iar la ANAF pe Rosetti, am muzică-n căști, lumina asta de toamnă superbă, e ultima oară când îi văd pe funcționarii ăstia. Am la mine așa: toate documentele de la ANAF, original și copii xerox, extras bancar cu semnătură și ștampilă, cerere de restituire descărcată de pe site-ul ANAF și completată cu atenție. Ce zi superbă, ce stare de bine! Aflu repejor că vinerea nu lucrează toată lumea la ANAF. En fin, mă plimb de la ghișeu la ghișeu, la 11 îmi spune că nu e bună cererea mea, îmi da un alt formular. Mă întorc cu el completat, e altă femeie la ghișeu acuma, mă ia cu ce doriți? Doamnă, săru-mânuțele, doar să depun cererea asta, am vorbit cu colega mai devreme, lugulugu.
Nu la mine, în stânga. Ce noroc pe mine, ca la ghișeul 14 sunt cam 30 de oameni la coadă, aici nu e nimeni. Ce zi superbă! V-am spus, e un open space în spatele acestor ghișee de sticlă, le vezi cum stau cu mâine-n șold, poziție de soacră, își impart biscuiței, în afară de doamna care răspunde tuturor celor de la coada lungă, nimeni nu pare să muncească. Or avea o ședință, ceva.

Doar că nu mai pot sta mult, aștept deja de vreo 10 minute, îndrăznesc să bat o data în ghișeu. Finuț, reținut, doar cât să mă vadă, nu să mă audă, deși era imposibil să nu mă vadă cineva, că ocupam toată sticla din fața ghișeului. Și această bătaie a declanșat haosul. Fix ca gâștele din vecini, alea care mi-au terorizat copilăria, fix așa, cu brațele desfăcute a venit una din funcționare, a dat geamul la o parte și a început să urle. Să să urle? Să zbiere atât de tare, încât i-ar face invidioși și pe vecinii mei scandalagii. SĂ BAȚI LA TINE LA WC, NU LA MINE! AUZI, MĂ, LA TINE LA WC SĂ ÎNDRĂZNEȘTI SĂ BAȚI LA UȘĂ, CLAR? OBRAZNICO, LA TINE LA WC, NE-AM ÎNȚELES?

Și tot repetă asta cu wc-ul, poate o avea vezica mică, dar mai riscant e să nu pățească altele acuma, că-i toată roșie, i se umflă venele și zbiară la mine până rămâne fără aer. Eu încă-mi păstrez calmul, deși aș vrea să-i spun că la cum s-au purtat cu mine-n ultimele două luni, simt că fix la WC am bătut. Dar tac. Nu-mi dau seama dacă s-a enervate că am tăcut și-a luat-o ca o sfidare sau lacrimile din ochii mei au fost semn de slăbiciune. Aș merge pe a doua variantă. Cert e că funcționara s-a enervat și mai tare. Ce funcționară? Acest minion uriaș – așa am scris și-n reclamație, că altfel n-am știut cum s-o identific, numele n-a vrut să mi-l spună, dar purta o salopetă de blugi și-o bluză galbenă – a tras aer în piept și-a început să zbiere din nou, și mai motivată: SĂ VĂ PLĂTIȚI DATORIILE MAI ÎNT I, OBRĂZNICĂTURI FĂRĂ RĂBDARE, APOI SĂ BATEȚI LA MINE!

Eu am două părți foarte contrastante, una de mimoză, de zici că plâng când deschid gura, ailaltă de moldoveancă. Apăi ăsta a fost momentul în care am scos partea de moldoveancă la suprafață în toată splendoarea ei și-am început și eu să urlu, s-o acopăr, că eu eram acolo să-mi recuperez banii pe care mi i-au luat ei aiurea, aveam de luat cum ar veni, nu de dat. Am început să mă sfădesc, cum ar veni. Și-am luat-o atât de tare prin surprindere, că plângeam și țipam în același timp, c-a tăcut. A venit o altă colegă, mi-a înregistrat cererea, 30 de secunde a durat, acuma aștept să-mi intre banii de la ANAF. A venit și paznicul spre mine, deja mă gândeam că o să mă găsesc pe net, cum fac scandal la ANAF și cum mă scoate paznicul pe sus. Nu, domnul ăsta a observat că mi se făcuse rău, a venit să-mi aducă o sticlă de apă, sigilată. Iar acest om a fost singurul lucru bun din târâșenia asta.

Nici până în ziua de azi nu m-a primit nimeni în audiență, dar mai fac solicitări. Aș vrea tare să-mi explice și mie cum e posibil să facă nu una, ci 3 greșeli pe același dosar. Greșeli în defavoarea mea, a contribuabilului. Am această hârtie, semnată de sef Administrație Daniel Florin Anghel, dar nu știu nici cum arată dânsul. M-a invitat să discutăm, aș fi vrut să-l întreb de ce calculează niște contribuții după aproape 10 ani. De ce îmi ia din nou bani, dacă aceste contribuții au fost plătite deja și de ce sunt eu responsabilă că instituțiile statului – ANAF Câmpulung Moldovenesc și ANAF S2 – nu comunică între ele. Și, mai ales, de ce pe un document oficial al ANAF mi se cer bani pentru 2013, în baza unei legi din 2015. I-aș fi pus calm aceste întrebări, m-aș fi așteptat să-mi spună că a fost o eroare umană, să-mi ceară scuze că m-a pus pe drumuri și să ne strângem mâna prietenește. Aș mai fi vrut să știu de ce au continuat să-mi retragă ANAF bani, fără să mă înștiințeze înainte, deci i-am anunțat că alo, domnii, ați făcut o greșeală, e omenește, e matematică și e grea, dar hai să recalculați. Aș mai vrea să știu ce s-a întâmplat cu toate reclamațiile mele și sper că funcționara-minion să fie trasă la răspundere cumva, măcar s-o oblige cineva să muncească. M-a secătuit de vlagă povestea asta, ar fi putut fi o postare scurtă, cum cu urăsc statul român și intituțiile lui încremenite în vreme, pline de incompetenți.

Dar eu am învins ANAF-ul. Bineînțeles, cu mulți nervi tociți, cu timp consumat aiurea. Comisioanele de la bancă de fiecare dată când s-a jucat ANAF cu banii mei, de parcă ar putea să-și ia împrumut când vrea. Comisioanele astea sunt cinstea mea, că nu mi le recuperez. Dar acum aștept să-mi intre banii. Am învins ANAF-ul și asta chiar e o victorie personală. Iau o pauză, apoi verific și ce-au calculat greșit din urmă. Că nu poate sediul de pe Avrig, ăla cu munții de hârtie, să depoziteze câte solicitări pot face eu.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

85 comentarii Adaugă comentariu

  1. si se mai mira lumea ca exista o repulsie intre cei care lucreaza in privat si bugetari. pai cum dracu sa nu fie, cand te uiti pe statul de plata si vezi ca ai facut jumate jumate cu statul? si unde se duc banii? in salariile leprelor astea.
    am avut ocazia sa intru intr-o institutie cu care colaborez si care imi intarzie lucrarile cu lunile. pe scurt, import niste utilaje care trebuie autorizate, iar institutia cu pricina trebuie sa le ia in evidenta. Pur si simplu trebuie sa dea un numar. am vazut-o muncind pe tantisoara care da numerele alea. Nu am vazut in viata mea atata ineficienta. desi avea calculator, scria date pe niste fise de hartie. serii de echipamente care au 10 cifre. daca gresesti o cifra e belita, echipamentul nu e recunoscut. avea pregatit albisorul langa ea.

    85
  2. #3

    Asa ceva..:-)) as avea foarte multe de spus dar toate sunt chestii penale asa ca mai bine completati voi pe linia punctata …………………

    33
    • #4

      Muie

      10
    • #5

      citind in admin, nu am vazut decat ca raspunzi la Filip si eram Da ce plm ti-a facut ba nene, ati luat-o de la prima ora??:))))))))))))

    • #6

      La tine e de la ardei dar sunt sigur că unii nu au mâncat ardei..

      2
  3. #7

    Doamne fereste! Acolo te duci cu sticla de vodca si 17 Xanax in papornita, ca sa faci fata.

    38
  4. #8

    Nesimtire, incompetenta, agresivitate, functionarasi sictiriti, stapani pe mica lor tarla desprinsa din Kafka. Traiul in Romania e o lupta continua intre cetatean si stat. De la inregistrarea unei masini la plata unui impozit sau mersul la doctor, fiecare interactiune cu sistemul in Romania te stoarce de energie. Totul e construit pe neincredere, totul e vechi, putred si pute a comunism. Romania, stat esuat, ai carei functionarasi de doi bani nu rateaza ocazia sa umileasca cetatenii din ai caror taxe si impozite isi primesc salariul. Fata draga, daca nici asta nu a fost declicul care sa te determine sa pleci de aici, atunci nu stiu care ar putea fi. Se aduna toate ca picatura chinezeasca, pana cand spui stop si sayonara.

    69
    • #9

      Deea, ai fi surprinsa dar ultimele 3 interactiuni cu ststul au decurs mai frunos ca in germania (poate comparatia e profund disproportionata, avand in vedere ca germania chiar e wc-ul birocratiei mondiale). 2 preschimbari de pasapoarte si una de permis de conducere. Programari online. Ajuns la fix, asteptat 10 minute la pasapoarte, 5 la permise. Taxe platite online pe ghiseul ro. Facut Poze, semnati aici, primiti documentele prin posta in maxim 5 zile lucratoare. Au venit in 4. Total sub jumatate de ora la fiecare interactiune. Si aici includ si timpul pentru intrebari tampite pe care le am de obicei 😀
      Bine, am ramas uimit, dar a fost o surpriza placuta.
      *toate astea intr-un judet din clasamentul ultimelor din tara, la toate domeniile.

      29
    • #10

      @IROD, se intampla ceva misto la Pasapoarte, de vreun an minim aud numai lucruri bune legate de chestia asta, cred ca un manager pe acolo a venit cu o gandire noua, altfel nu-mi explic de unde pana unde.

      23
    • #11

      Acum 15 ani am cumparat (si inmatriculat provizoriu in Germania) un autoturism. Mai scris la calculator, mai completat de mînă, a durat fix 20 de minute de la intrarea in primarie pina mi-a dat functionarul dosarul cu hirtiile dupa verificarea vizuala din parcare. 20 de minute.
      Ca s-o inmatriculez definitiv in tara mi-au fost necesare 2 saptamini plus o spaga pentru facut RAR undeva unde era mai liber (Slobozia) ca in CT era coada pentru o luna. Te minunezi, nimic altceva…

      14
    • #12

      Nico, e drept, ceva se intampla si chiar e in directia buna.
      Eu am prins si vremurile de glorie cand stateam 4-5 ore la cozi sa facem pozele la pasapoarte si ne puricau dosarele si lipsea te miri ce…
      Si le ridicai personal si alte avioane. Chiar e super imbunatatit procesul fata de cum era in trecut. Bravo lor.

      11
    • #13

      @marinel
      In Germania acum 7 ani am avut aceeasi experienta. Maxim 20 de minute. Atat zen cat avea femeia aia n-am vazut in Romania niciodata la un functionar al statului (da, cu “s” mic).
      Similar a fost cu inregistrarea nasterii copilului, inregistrarea noastra la primarie cand ne-am mutat, etc. Practic, orice interactiune cu statul German a durat sub 20 de minute, cu tot cu statul la coada.
      A durat mai mult sa gasesc loc de parcare decat treaba in sine.

      6
    • #14

      Mda… in failed stateul Berlinului poți înmatricula singur masina începând cu 12 Decembrie 2022.

      service.berlin.de/terminvereinbarung/termin/day/1667257200/

      Dacă ai noroc și te uiți din 2 in 2 minute poate anulează cineva vreo programare. Paza de acolo nu te lasă sa intri in clădire fără programare … și cu clanurile arăbești care aparent dețin cam toate firmele de paza din Berlin nu prea te joci…

      De cele câteva ori in care a trebuit sa interacționez cu autorități din România totul a funcționat perfect….

    • #15

      Din fericire, situatia nu este generala. Am avut recent interactiuni foarte bune cu functionarii publici:

      – modificare contract pentru parcare – completat formular online, incarcat documente. M-a sunat a 2-a zi sa-mi spuna ca nu este in regula un document si ca trebuie retrimis. Mi-a oferit adresa de email in acest sens pentru a reduce timpul. Dupa alte cateva zile am fost sa ridic contractul actualizat.

      – inregistrare nou nascut – am fost dimineata cu actele necesare. Domnul care se ocupa de paza instruia pe toata lumea cum trebuie completate cererile si in ce ordine trebuie aranjate pentru a reduce timpul in biroul alaturat. Acolo a durat fix 1 minut si am revenit apoi la pranz sa ridic certificatul.

      – ridicare vouchere materna – am trimis documentele online si am primit apoi confirmarea ca pot ridica voucherele. A durat vreo 15 minute coada pentru ca mai erau si oameni care atunci depuneau dosarul, dar s-a rezolvat foarte usor.

      – pentru pasapoarte a fost suficienta programarea online si s-a rezolvat totul in 10 minute (3 persoane).

      Deci sunt si lucruri bune la noi.

      2
  5. Traditional, dosarul fiscal nu il transfera nici daca ii ameninti cu pistolul. Am patit-o si noi. Pana nu ne-am dus sa il caram “de mana” (la mine au dat doar o hartie ca fizic nu il mai gaseau), fiecare sectie dadea vina pe cealalta si ambele pe noi, ca nu ne-am gandit ca ar trebui sa solicitam si transferul de dosar.
    Bine ca macar ai rezolvat.

    39
    • #17

      Confirm! Eu am fost sfatuit de catre un functionar, tot de la ei, sa fac o alta firma. Ca daca astept dupa transferul dosarului dureaza niste ani. Era vorba de trezoreria statului.

      19
    • #18

      eu am facut alta firma pentru ca ANAF sector 6 nu a vrut sa trimita o dovada de plata la ANAF sector 1. pur si simplu.

    • #19

      Doua sacose cu cafea, ciocolata si plicuri ca sa imi transfere intr-un final dosarul fiscal de PFA de la un sector la altul, dupa 5 ani.
      O sacosa la sursa si una la destinatie, pentru balansare.
      A doua si ultima spaga pe care am dat-o vreodata in Rromanica

      7
  6. #20

    Excelent :)))))

    8
    • #21

      Din pacate, nu vad nimic excelent in aceasta poveste.
      Caci am vreo 10 ani de cand ma tot bantuie niste impulsuri de a incerca ceva pe cont propriu si povestile de genul acesta, pe care le tot aud de la amicii care au trecut de la bantuit la facut, ma opresc.

      26
    • #22

      fii serios, stai in banca ta, lumea isi inchide firmele pe capete

    • Si după ce le închizi o plătești exact la fel.
      Am câțiva ani de când de când am închis și după o frecangeală de genul ani la rand, tot ei au să-mi dea bani înapoi, dar când e de dat pauză, dar zic mersi ca am scăpat, sincer.
      Nu-mi mai trebuie in veci așa ceva aici

    • Cred că și acum figurez la ei, acum îmi trimit mailuri permanent să le cumpăr titluri de stat.
      Să-i f.. câinii cu titlurile lor de stat

      1
  7. #25

    Admir răbdarea și consecvența autoarei, eu aș fi făcut cu capul în locul ei și cine știe ce reacții necontrolate aș fi avut!

    23
    • #26

      Si eu admir acelasi lucru. Eu unu sigur ma apuca violenta fizica sau imi crapa o vena.

      1
    • #27

      Eu cred ca autoarea nu isi va primi banii…

  8. #28

    După decesul tatălui meu am vrut sa facem succesiunea . La notar ne-au spus că în certificatul de deces este o litera greșită la numele bunicului . Neculaie în loc de Niculae. A urmat un meci de ping-pong între starea civilă și primăria sectorului 6 . La a treia “vizita” la primărie o funcționara a vorbit la telefon cu cei de la starea civila și am rezolvat în aceeași zi .

    25
  9. #29

    omul ala bun, paznicul, nu e angajatul anaf!

    63
    • #30

      Angajat s-ar putea sa fie (daca nu era de la vreo firma de paza subcontractata), doar ca nu este fonctionar

      5
    • #31

      de obicei sunt jandarmi. cel putin asa e in zona moldovei.

  10. #32

    Ma gandeam daca rapitul unei functionare nesimtite din asta de mai sus si dat foc si filmat constituie infractiune?

    33
  11. #35

    Mereu m-am intrebat oare cum sunt animalele astea (ca nu le pot zice oameni) in viata reala, in viata de familie, in societate. N-am cunoscut niciodata animale d-astea bipede care lucreaza ca functionari sa-mi pot face o idee.
    Am citit toata povestea, eu n-as avea atata rabdare. As fi clacat psihic probabil de la a 3-a vizita si m-af si certat grav cu unsuroarele de la ghiseu

    40
    • #36

      Eu m-am certat cu una care mi-a zis ca au pauza de la 12, nu vad ca scrie pe geam?

      I-am zis ca vreau doar niste informatii, nu e ceva complicat. Au zis sa ma uit pe orar. Ma uit pe orar, ma uit la ceas, mai erau 10 min pana la 12. Cand am batut inapoi in geam, a tresarit. I-am strigat ca mai am 10 min pana la 12 si sa faca bine sa deschida ghiseul.

      A raspuns la nelamurirea mea cu o fatza de parca o scuipasem intre ochi, apoi a inchis iar ghiseul.

      10
  12. #37

    Superb scris, insa din păcate e tot o drama toata povestea. E incredibil cum ii platim pe oamenii astia sa isi bata joc de noi. Nu numai ca habar nu au meserie, ca put de lene si incompetenta crasa. Dar au o atitudine mizerabila, demna de orice film horror cu mafioți. Doamnele care au tipat merita cu varf si indesat sa fie date afara si sa despagubeasca pe toti oamenii pe care i au traumatizat cu urletele lor.

    40
  13. #38

    Pe astia nu-i platim noi parca?

    24
    • INAINTE SA REPROSEZI CA LE PLATESTI TU SALARIILE AR TREBUI SA ITI ACHITI DATORIILE LA ANAF!! VENITI TOT IN COMENTARII CU PARERI DAR NIMENI NU ISI PLATESTE DATORIILE!

      54
    • #40

      Data viitoare sa-i dea cetateanului si doua palme, jap-jap! Zbieratul e overrated, hai ca tanticile alea pot mai mult de atat.

      19
  14. #41

    In cazul in care va ganditi ca cei de la Anaf, sau politie, justitie, etc. sunt niste specii aparte, extraterestre, si voi, si familiile voastre sunt niste victime, eu zic sa va deschideti ochii, asa e in Romania, si aia sunt verii si rudele, prietenii vostrii, si ati descoperi, poate, ca daca ati lucra acolo, in timp, ati adopta cam aceeasi atitudine.Ca se aduna oamenii in diverse bule, bloguri, reddit, da, cam cine se aseamana se aduna, dar ia faceti voi un exercitiu si puneti pe hartie unde va lucreaza rudele, si ati avea revelatia ca pana la urma cam asta e nivelul tarii.

    Un Anaf eficient ar fi o institutie informatizata, cu angajati ce detin competente pe partea de IT, care ruleaza softuri performante…..as vrea sa vad si eu asta in patria IT-ului ( a se citi call center, videochat, siveco, etc.).

    In alta ordine de idei, se intampla si la altii sa se serveasca URSAFF-ul din conturi, ca asa e , cu prelevment automatique, sa nu ii intereseze cat/cu ce mai ramai, sa stai vreo doua luni sa afli de ce, cum, sa recunoasca greseala lor, si sa iti spuna senin ca vor lua mai putin la anul si totul o sa fie ok……

    34
    • #42

      Aici este vorba de atitudinea personalului – de la atitudine, proceduri si punerea in practica a procedurilor. Ce le costa pe acele individe sa te primeasca ca pe un om sa vada care este problema si chiar sa o rezolve in maxim 1-2 zile. Se folosesc de proceduri sa te plimbe la nshpe ghisee ca sa nu munceasca eficient si daca protestezi urla ca disperatele la tine. Intr-o companie privata erai zburat in secunda 2. Repet atitudinea miserupista si tafnoasa si fuga de munca este fucking exagerata in sediul ANAF S2. Daca nu ma crezi indrazneste sa intrii acolo sa stai 10 minute si sa privesti

      20
    • #43

      Romania este patria IT-ului atunci cand se lucreaza cu vestul.
      Contractele de IT ale statului roman nu ajung insa la firmele performante, ci la prietenii politici (Asesoft, Siveco, TeamNet, RedPoint, etc) Cum? Prin caiete de sarcini facute “cum trebuie”

      17
  15. #44

    Acum eu nu înțeleg cum aveți voi întâmplări din astea. Tu te duci super civilizat și decent și încep alea toate sa urle la tine. Nu cred asa ceva. Ori e minciuna/exagerare, ori ești vreo de.aia de dispera pe toți în jur.

    6
    • Bro, did you ever ANAF?

      47
    • #46

      Nu confunda ANAF cu agentiile locale. Acolo e simplu, elegant, cu zambetul pe buze. Chiar si la sectorul 5

      1
    • #47

      Acum, la cate minusuri mi.am luat :))) presupun ca intr.adevar incep vreo zece sa tipe la tine din senin. Sincer spun ca nu cred, dar incep sa am indoieli daca toti ziceti ca asa e. (Macar cu politia circulatie am avut “intalniri” si toate experientele mele au fost pozitive/neutre, niciodata n.am fost injurat, balacarit, ironizat, batut cum vad prin sute de clipuri, dar si aia mi.ar da minusuri ca nu e adevarat, politistii te opresc cand esti tu inger si apoi te iau la omor).

      2
    • Pe de alta parte e știut ca funcționarii simt cetățenii rai

      2
    • #49

      @matem – mai bine taceai

      1
  16. #50

    Acolo trebuie dat cu napalm si construit peste.

    30
  17. #51

    Cunosc situatia. Am trecut si eu prin universul paralelo-crepuscular numit ANAF S2. La mine a fost mai simplu, nu imi trebuia decat o hartie ca eu persoana fizica nu platesc sau deduc TVA ca sa inmatriculez o masina din import (o alta lege stupida facuta cu picioarele)Dupa 2 saptamani si 4 drumuri am reusit. Singurul OM de pe rosetti este paznicul, restul nu stiu ce rasa de animale sunt si cum se inmultesc si mai ales de unde au atitudinea asta de sictir/scarba/miserupism. Eu cred ca femeile alea sunt posedate(*si nef…tute), asa ca dupa ce am pus mana pe adeverinta am stropit cu agheazma pe ghisee(nu sunt eu un mare credincios dar macar ca semn de protest)Nu a ghiorlait niciuna, probabil sunt imune si la agheasma sau acolo este o poarta catre iad si trebuie niste puteri mai speciale. Acum inteleg de ce au atat de multe vizualizari articolele cu emigratul. M-am jurat ca ca data viitoare ma duc si ma dezbrac in pielea goala si fac show.
    P.s la Ministerul Finantelor e la fel!

    51
  18. #52

    Mai urmează rundele din anii următori.
    Pune documentele la dosar, căci 3 ani le vei tot xeroxa anual.
    “calculatorul e de vină”
    Succes!

    28
  19. Mi-ai adus aminte de mine acum câțiva ani: painkiller.ro/anaf-declaratia-200-extraterestrii/.

    Atâta că tu ai scris și mai misto, ai avut și tăria să o duci până la capăt.

    Eu am abandonat când am intrat în caruselul vreau banii -> s-au prescris după 5 ani de la notificare -> aratați-mi dovada notificării -> liniște -> repeat.

    Așa că o să sărbătoresc victoria ta 🙂

    21
  20. nu zic cum e in suedia ca ma luati cu “emigrantu dracu”.

    Dar m-au luat spumele citind povestea asta. Eu nu prea am rabdare, mie imi cam sare tzandara din prima. Daca vin la tine cu “sarumana” astept raspuns. Nu imi pasa ca imi zici “prostule, imbecilule, trebuie sa completezi aici A, B, C si D”. Practic, daca ma ajuti poti sa imi zici ce vrea pula ta.
    Dar. Daca incepi sa ma iei la pula, FARA SA MA AJUTI, apai mi se face asa…undeva in creier o pata neagra si incep sa urlu.
    A trebuit sa ii iau lu nevasta-mea o foaie de la ceva sediu cu medicina cu cacat. Si a inteles gresit unde tre sa ma duc. M-am dus acolo. Am stat vreo 30 de minute timp in care duduia aia nu stiu ce mortii ei facea. Venise un sofer sa ii lase o foaie. A stat si el 30 de minute.
    Intru. Sarumana, uite, tre sa ridic asta. Se uita aia la mine, se uita la foaie si incepe sa urle ca nu la ea. Ii zic “sarumana, dar unde?”. “NU LA EA NU INTELEG”. Ii explic ca io inteleg ca nu la ea, DAR UNDE TREBUIE SA MA DUC CA AM STAT 30 de minute aici. Am urlat unu la altu 5 minute dupa care si-a facut timp sa imi zica “de unde a fost ridicata si foaia pe care o ai in mana”. Ca daca zicea de la inceput, “nu aici, dosarul se ridica din acelasi loc in care a fost depus” ratam amundoi cele 5 minute de nervi

    Evident, in locul alalalt nu era deschis, dar ceva portar mi-a explicat, ca la prosti, cu subiect si predicat, care sunt zilele de lucru cu publicu, ce trebuie sa fac etc.

    31
    • #55

      Hai, ma, Suedia… Astia cica nici cacastoare in fundul curtii nu au… Auzi… Suedia…

      8
    • au avut si ei budele la comun pana prin anii 60. Cica erau si blocuri fara buda in casa

      aparent fiscu de aici avea si el problemele astea. In anii 50…Dupa care au realizat, SOC SI GROAZA, ca interesul lor nu e sa futa oamenii, SOC SI GROAZA. Si ca suedezul trebuie sa plateasca fix cat trebuie, nu mai mult, nu mai putin.

      *aici la oficiu de emigrari e ca la loto. Aceeasi operatiune: io 2 sapt. Nevasta: 3 luni.

      5
    • #57

      Uite altul care da exemple concrete. Deci tu te duci aiurea, nu stii unde, si vrei sa stie aia unde ai tu treaba. Pe bune? Voua vi se pare normala chestia, v.ati pus cu plusurile.

  21. #58

    Varianta 2: Platești avocat, se face contestație la executare, se câștigă, se obliga finanțele la plata cheltuielilor de judecată. Un singur drum, fără bătăi de cap. Dar nu avem încă cultura asta, ne place să ne bulucim și să ne tocmim.

    26
    • si sigur s-a dus imbracata si necuvincios.
      Tot victima e de vina. De ce sa nu mai cheltui niste bani si pe avocati. Si timp. Se stie ca oricum tribunalele in Romania functioneaza perfect si rapid.

      11
    • #60

      ovidiu habar nu are ce spune. eu am sentinta definitiva in procesul cu anaf pe care il am de 5 (cinci) ani, pentru ca toate institutiile statului sunt obligate de lege sa faca recurs pana la cea mai inalta instanta posibila, daca pierd. Stiti cu ce ma ajuta? Cu nimic, ANAful mi-a zis ca ei aia au in hartii, aia ramane. eu am sentinta. si ma sterg cu ea la cur, momentan. practic, ei isi vor lua ce bani vor ei iar eu, dupa aceea, cu sentinta, trebuie sa ma duc sa umblu sa imi recuperez banii pe care inca nu i-am dat, dar ii voi da, pentru ca aia vrea anaf.
      dar Ovidiu e cu procese and shit, stie el.

  22. #61

    Ce bine a venit articolul asta dupa ce ieri am platit 7500 euro taxe.
    O doamna de la anaf mi-a spus odata sa nu iti treaca prin cap sa schimbi vreodata domiciliul fiscal :))).

    11
    • #62

      Unii plătesc atât pe an doar CASS-ul și se duc tot la privat.
      N-are nicio relevanță domiciliul fiscal, ce se plătește la fisc, indiferent unde plătești, merge în același loc, nu rămâne nimic local.
      Poate ai înteles gresit și de fapt te-a indrumat să schimbi ca să aibă ei mai putin de lucru.

  23. #63

    Am trecut prin asa ceva, rezolvarea e relativ simpla. Daca nu tine de S6 da in scris stampilat ca trebuie sa ma duc la S1. Cand ajung la S1, nu zic nimic, si cand ma trimit la S6 cer la fel in scris stampilat acest lucru.
    Pe urma, cu ambele hartii, ma duc la capitala si le cer explicatii.
    Valabil pt majoritatea institutiilor statului.

    5
  24. Ceva asemănător am pățiți și eu. Am primit în 2019 o regularizare a cass ului (sau ceva de genul). Când am cerut explicații au spus că angajatorul nu a plătiți contribuțiile integral. Le am spus că eu lucrez, și am lucrat, doar la stat. A căutat puțin prin calculator și a ajuns la concluzia că a fost o mica eroare. Asta după un mic circ. Următorii doi ani am patit la fel. Aștept să văd dacă primesc vreo scrisoare și anul asta.

    16
  25. #66

    felicitarile mele pt Fata cu povesti, si pt cum scrie, dar si pt inversunare.

    din nefericire este tristul adevar in care traim, imi aduce amine de filmul glisando al lui danieluc, nu ca l-as stima mult pe danieluc, dar cam pe acolo m-a dus povestea Fetei. bravo Fata!

    7
  26. acolo trebuie mers cu mitraliera…

    5
  27. Frumos la voi la Capitala.

    5
    • da. Anafu din provincie e populat de suedeji

      5
    • #70

      @Animaloo: sa stii ca se mai intampla. Am si exemple:
      1. Cumnata mea este expert contabil in Bucuresti, iar acum vreo patru ani a avut un client cu ceva de rezolvat la tara, la Pitesti. Nu i-a venit sa creada ca functionarele de aici au ajutat-o, fara sa dea spaga.
      2. Am avut acum vreo 20 de ani un PFA pe care nu prea l-am folosit. La un moment dat a venit inspectoruld e litera (cred ca asa se numeste) la parintii mei, cica sa faca si el control. Nu mai stateam acolo de 10 ani :). Lon story short, am avut de platit o amenda de 50 lei, pe care a achitat-o inspectorul ca eu eram chel la portofel (i-am dat banii inapoi, fireste), asta dupa ce a mers cu mine de mana la toate ghiseele ca sa inchid PFA.
      3. M-a sunat o doamna de la ANAf acum cateva luni ca am o problema cu un contract de inchiriere care nu apare inchis, la ei in evidente figurand alt numar de contract pentru acelasi bun. A fost atat de draguta incat a stat cu mine in telefon sa gasesc declaratia nu stiu care din nu stiu ce an si sa-mi spuna exact ce sa modific.
      Cu siguranta sunt si lepre in ANAF-ul de la Pitesti, eu unul am avut noroc. Pana la urma, omul sfinteste locul.

      @Fata cu povesti: imi place cum scrii, abia astept sa imi fac timp sa-ti citesc blogul 🙂

      8
    • se poate. Io nu prea am avut probleme in romania cu taxele.
      Cu doua amenzi am avut.
      pe una am platit-o si evident, a venit la ai mei sa o mai plateasca o data. Si au platit-o
      o amenda de circulatie. am platit-o. Cand m-am dus la pitesti sa platesc impozitu “nu ca aveti o amenda luata in pitesti si neplatita”. Io: “ce naiba, nu am luat niciodata o amenda in pitesti”. Era fetesti, dar scris de mana…

      In rest, cu PFAul a fost simplu, ca eram la norma. Cu firma…s-a ocupat contabila, io m-am dus o singura data la RegCom sa semnez.

      dar io is si norocos 🙂

      2
  28. #72

    Nujtu la anaf cu îi, da’ taman ce-mi luai masina si a trebuit sa execut toate cele necesare inmatricularii.
    Hartie de la taxe si impozite sector … Rapid pe loc, cu programare online in prealabil.
    Depus dosar la drpciv ….. 2 min cu programare online in prealabil.
    Mai greu a mers cand am dat o masina veche la casat. Firma privata, batuti in cap efectiv. Pierdut peste o ora ptr ceva ce dura 10 min.
    Scos rabla din evidente si radiat, la fel de rapid, totul cu programare online.
    N-am dat de nimeni sictirit si daca as fi dat mi se rupea cucu, daca imi rezolvam treaba.
    Puletii astia de dati de ei pe la ghisee, astia sint prima linie. Si culmea astia chiar fac ceva. Ca or fi sictiriti aia e. Au motivele lor, salarii de kkt si interactiune cu multi tembeli. Dar in spatele lor sint armate de sefi incompetenti. Aia ar trebui sa organizeze totul. Da daca gigel e pus politic il doare la cuc. Trebuie umblat la capu pestelui. Nu la coada. Cand mai mergeti la institutii publice futeti-i in gura pa sefi si p-aia de i-au pus acolo. Ca in loc sa se zbata sa doteze institutia cu ce trebuie, sa organizeze lucrurile etc, ei freaca buha, eventual mai fac si pe ai dreacu (vorba aia, s-a urcat scroafa in pom) iar puletii aia de la ghiseu oameni sint si ei, daca vad ca nu e nici un interes o bat in cap la randu lor.
    Vreti schimbare, incepeti de la casa poporului si de la victoria.

    6
  29. #73

    da și tu ești tălâmbă măi fată cu povești, du-te la ANAF cu flori, pachete de cafea, kent, ceva atenție nu așa cu mâna-n fund și pretenții..

    6
  30. #74

    Deci practic e o victorie dacă îți recuperezi portofelul de la vreun suedez din Ferentarii de deal… chiar dacă mai oprește și suedezul câte ceva…

    Facem noi ușor ușor și din spațiul UE un bahaos… stai sa dea drumul la libera circulație…

    Va creste economia… consumul…

    …de droguri.

    1
  31. #75

    in ANAF sunt si unii oameni ok. restul sunt niste muisti.

    4
  32. #76

    Din pacate, observ tot mai des astfel de situatii ,in care, daca esti bine crescut , finut, nu tipi, nu jignesti, nu ai atitudine de badaran, esti desconsiderat si isi bat joc de tine toti. Ia sa intri cu un aer d-ala de nesimtire, sa vorbesti tare, urat , sa vezi ca se schimba situatia. Din pacate, genul ala de comportament nu se poate simula si, daca esti invatat cu bun simt, ai belit-o.

    1
  33. #77

    Sustin ce zice Ender, la ANAF Cta de exemplu e un nene de 20j de ani pe acolo al carui nume de familie este identic cu numele meu de familie dinainte de a ma casatori. Nu suntem neamuri, alas. Dar, in toate interactiunile mele cu statul roman din teritoriul de dupa podul Anghel Saligny, de fiecare data cand faceam o cerere si imi scriam numele eram intrebata aaaaa sunteti ruda cu domnul de la ANAF? Siiiigur ca da. Zambete si bezele eterne, eficienta institutionala maxima. Sa ii dea domnucu sanatate, whoever he might be. Din pacate mi-a trebuit maritis….

    12
  34. #78

    Anul trecut am facut o plangere penala care cuprindea trei capete de acuzare plus multe documente-proba anexate. Dupa mai bine de un an imi vine raspunsul cu propunere de clasare, fapta nu exista! ma uit mai bine si vad ca organu’ face referire la o singura fapta, celelalte doua ramanand in aer. De probe n-au zis niciun cuvant, probele fiind de fapt raspunsurile altor institutii ale statului care imi dadeau dreptate! Atac ordonanta la procurorul ‘mai superior’ decat inferiorul care si-a insusit opinia politaiului de la sectia de care apartin. Pe asta l-o durut in dos de legea care il obliga sa-mi dea raspuns in 20 de zile, asa ca m-am dus maai departe la judecatorul de camera preliminara si in mai putin de o luna am primit termen de judecata. La fix o zi dupa citatia de la instanta, imi vine si raspunsul procurorului-sef care, nah, nu putea sa zica altceva decat colegul si politaiul de caz. Acu’ ma judec cu parchetu’ care apara infractorii pe care i-am denuntat! N-am avocat, ca nu-mi permit, sper totusi ca va fi bine!

    14
  35. #79

    Ce m-am enervat citind. “Fata cu poveșt” e prea cuminte, eu la aia cu wc-ul bagam mana pe geamul de la ghișeu si o luam de gât

    1
    • #80

      Nu ai cum…eventual sa bagi mana si sa prinzi pe care poti, ca pe gaste! Gaura aia de vorbire e strategica!

      2
  36. #81

    Din 2008 incoace, in fiecare an ANAF-ul imi cere niste penalizari de 5 lei , pentru ceva din 2006-2007 . Tot de atunci , in fiecare an, platesc cei 5 lei. Dar ei reapar, an de an. De cativa ani platesc si impozit pe chirie + 5lei. Si eu am patit sa merg la celebrul Rosetti, si sa ma plimbe tot pe la ghiseul 14 , 11 , 12, 13, 7 etc…. pana nu am rezolvat nimic si am plecat.

  37. #82

    Am facut si eu cunostinta cu ANAF Sect.2. Am senzatia ca e cel mai tampit sector ever. De la cladirea aia ” pe deasupra-i vopsit gardu’, inauntru leopardu’ ” – cladire care este varuita pe afara dar cum intri inauntru au mentinut acelasi decor ca la 1940. Inclusiv mirosul. Cred ca lemnul interior si parchetul tot de atunci dar cu jegul aditionat conform anilor trecuti peste el. Te uiti inauntru la angajate, stau ca gainile privind la ala care vine de parca sa ii ia capul. Ghiseu cu dop (o bucata de carton cu lipita de jur imprejur cu scoci) in loc de ceva la care sa poti vorbi, iar cand vorbesti trebuie sa te apleci tot ca gaina la boabe. Ai senzatia ca ai ajuns direct in birourile din filmele cu Birlic (si cred ca tot de pe vremea aia sunt) cu angajati la fel de scortosi si care nu iti dau niciun sfat privind problema ta, chiar daca nu e nimeni la ghiseu. Ca vaca cu cabina de la Admin.Sect.2 ma trimisese degeaba sa iau un NIF la ANAF 2 pentru ca de fapt nu imi trebuia…nu se mai pune. Dar nici asta nu m-a destupat sa vad ce am de facut, o tanti cu niste gene ca alea de la farurile de la masina. Am ajuns la sect.6 la mine in sector sa pun intrebari de cum se procedeaza la o succesiune pentru trecerea rolurilor pentru o persoana care locuiese in strainatate. Superfain la Admin.Sect.6 – mezanin Auchan! Frumos, curat, oameni normali la cap! Mi-au luat dosarul si m-au indrumat pentru problema mea.
    La Sect. 2 birouri tot de pe vremea cand se facea si cladirea aia cu vrafuri de hartii pana in pod. Bai nu zice nimeni sa nu ai cladire veche in buricul targului…foarte frumos! Parcari…oha! Dar senzatia mea e ca 50% din discomfortul angajatior si nervozitatea lor e din cauza organizarii, curateniei si modernizarii locului de munca. Ca sunt si angajati idioti, e partea a doua….eu m-am dus deja montata de nervi de la Administratie. Asa ca rezolvarea de NU a fost oarecum rapida…mai veniti dvs cu o hartie si vedem dupa aia.
    Da, multa populatie angajata acolo dar putini oameni. Si da, nenea ala paznicul…respectele mele. L-am intrebat de WC….Pai da bai fata, te-a pus sa te duci sa bati la WC-ul de la tine de acasa pentru ca NU AU asa ceva pentru public…asa ca te-a trimis acasa. Nenea paznicul mi-a spus ca e unul la subsol dar a dat semnificativ din cap ca nu imi prescrie drumul pana acolo mai ales ca drumul pana la subsol era barat de un lant …da bai lant! Cum intri in cladire partea drapta sunt niste scari care coboara la naiba in Groapa Marianelor unde se presupune ca ar fi WC-ul. Treci tu de lant si dupa aia te asteapta…cine stie! Ca m-am tinut pana in Romana sa ajung la un restaurant ceva.
    Cu acte semnate de un Consulat iti spune ca e prea general, ca iti mai trebuie o procura speciala pentru fiecare entitate administrativa…de parca trecerea rolurilor pe o casa trecuta in procura se face la vreun teatru ceva, nu la administratia publica. Procura speciala care a costat inca $160 trimiterea de urgenta (si cu UPS si DHL in Romania – alta poveste de succes, in care dai o gramada de bani sa-ti aduca plicul acasa, iti da ziua pe text mess sa stai acasa, stai acasa si pe seara ai alt text mess ca nu ai fost acasa si sa te reprogramezi tu pentru una din locatiile lor…pin number, ajungi la locatie stai de vorba cu o cabina cu termopane, ca bagi pinul si ti se vomita plicul – ca nici nu ai cu cine te certa ca de fapt ai fost acasa dar asta e strategia lor sa iti mai futa timpul si banii inca o zi). Si nu e ca si cum ai scoate procura aia asa intro zi (din fericire sotul s-a dus cu tupeu la Consulat si au fost destul de draguti sa ii faca o programare in 3 zile pentru ca daca mergi pe website sa iti faci programare te arunca peste o luna cel putin)
    Ajung dupa aproape 3 saptamani de alergat dupa succesiune si hartii sa schimbam rolurile la Admin.S2…si surpriza, a mai trebuit sa fac o declaratie la un notariat, cum ca eu subsemnata sunt de acord sa il primesc pe sotul meu in spatiul nostru…nu ati auzit de asa ceva ..nu? Pai da, ca nici nu am gasit notariat sa semneze declaratie de acest gen in zona. Am alergat tot la notariatul unde s-a facut succesiunea adica in Sect. 5. Mi-a luat 3 ore sa fac declaratia, unde evident am mai dat bani. M-am intors in 2 pe Morarilor…Pai da doamna! Asa putem sa trecem rolurile. Dati-mi, copie dupa succesiune, original la declaratie, copie dupa buletin, copie dupa mortii ma-sii, completati formularele astea (ma uitatm la ele ca Perpessicius cand descifra scrisul lui Eminescu)…am intrebat-o pe aia daca nu cumva imi face angajarea la ea acolo, pentru ca dupa 3 saptamani de alergat (aveam 11000 de pasi pana la pranz) deja puteam sa imi deschid birou de sfaturi privind succesiunile pentru cei care locuiesc in Romania si/sau strainatate si i-am facut un dosar de un deget grosime. Am venit cu cateva acte originale in Romania si am plecat cu un dosar de zici ca am impuscat pe careva.

    1
  38. #83

    Chiar nu vreau sa te demoralizez, am trecut prin exact aceeași situație, Ba cu popriri pe toate conturile, tot tacâmul. După n drumuri între Rosetti și Avrig, victorie! Mi se recunoaște ca aproape jumate din suma era gresit calculata. Cerere de restituire, de 2 ori chiar, numere de înregistrare, fericit nevoie mare ca am muit ANAF.

    Se întâmpla prin 2019, încă aștept notificarea de la Ing ca au intrat banii de la ANAF 🙂

    1
  39. #84

    Trebuiesc marite salariile bugetarilor de la 2000 de euro la 10 000 euro si dublati numarul de bugetari ca sa fie toate rudele lor angajate.

    1