Pușcărie pentru glumitorii cu biserica

Pun pariu ca domnul popo de la Constanta construieste o lege de genul asta…. exact in acest moment.

La poşcarie !
Ori de câte ori citesc cuvăntul ăsta îmi aduc aminte …
Un bun amic din perioada tineretii, DJ la o renumita discoteca de pe litoral, avea in fiecare am o vorba. O vorba, dar pe care o repeta intrag sezonul pana te exaspera, de zeci de ori pe zi, repetitiv si obsedant. A fost anul cu “stii poanta cu fanta”, a fost anul cu “pam-pap”. Repetate de cate 50-60-100 de ori pe zi. Devenisem imun. In ’95 a fost anul cu “La poşcarie !”, şi, pentru ca la un drum de Bucuresti a tinut neaparat sa trecem prin Calarasi, dupa ce ma pusese sa opresc la absolut toate tarabele cu mici de pe drum, ne-a povestit de unde i se intiparise vorba-n creier: în Calarasi fiind, undeva la periferie, drum prost, pietruit, niste pui de suedeji se jucau in strada, el – cu mintea pe bigudiuri, neatent, trece cu masina peste bicicleta unuia din puradei, boracul incepe sa urle ca din gura de sarpe, pirandele de pe marginea santului inconjoara masina, una isi infige mana in parul lui – de, geam deschis, asta al meu incerca sa demareze dar nu putea de piranda care il tragea de par si striga “La poşcarie ! La poşcarie ! La poşcarie ! La poşcarie !”