Contul meu
Prin clasa a 6 a, aveam un profesor de atelier, sau maistru, ce spanac erau ăia pe vremuri, o dulceaţă de om, pâinea lui dumnezeu. Omul nu se enerva niciodată. Dar niciodată. În schimb, cum făceai cea mai mică greşeală, te chema mieros la el:
– Ia vino, tovarăşe Arhi puţin până la mine, să discutăm teorema de 3 simplă (aşa zicea el, nu săriţi).
Şi se ducea sărmanul Arhi, cu capul înşurubat între umeri, plin de umilinţă, ajungea în faţa catedrei şi începea chinul şi teroare. Omul avea unghia de la degetul mare, MARE. Exajerat de mare. Lăsată anumit mare și ascuțită, fix pentru asta. Şi îţi apuca lobul urechii între arătător şi unghia de la degetul mare şi începea să strângă. Şi strângea şi strângea, până simţeai că leşini de durere.
– Tovarăşe Arhi, cine sunt eu pentru dumneavoastră?
– Sunteţi dumnezeu, tovarăşe profesor?
– Şi de ce îl mânii tu pe dumnezeul tău?
După ce începea să curgă sângele, ne trimitea în bancă, interzicându-ne să ne ștergem sau să ne dezinfectăm locul. Pentru că era marca mândriei de a fi vorbit cu dumnezeu. Și nimeni, băi, nimeni nu avea nimic împotrivă, dimpotrivă, când ne vedea cu cămășile murdare de sânge, începeau să râdă, ce faceți bă, l-ați supărat pe dumnezeu?
Mi-am cunoscut, în timp, colegi din generală. Unii își mai aduc aminte de gunoiul ăla, care sper că a murit în chinuri provocate de un cancer agresiv. Lucrul comun pe care îl aveau, majoritatea, era acceptarea violenței. Lasă, băi, că a făcut oameni din noi, uite ce bine am ajuns. Evident, nu am mai vorbit cu ei vreodată.
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Pe scurt
NOU
Aveam si eu un zeu, nu chiar asa mare, ca eu am facut scola in anii 90. Era profesor de sport, nu stiu daca doar la mine s-a intamplat, dar profii de sport erau printre cei mai inteligenti oameni din școală (NOT). Ma rog, pe langa chinurile de racani in armata la care eram supusi la ora de sport, intr-o iarna domn profesor a decis sa ne scoata la instructie. Elevi de clasa a 5a scosi pe lapovita la dat ture de teren. Eram toti in tenesi, pantaloni scurti si tricou. Eram imbracati pentru sport in sala. Domn profesor ne privea mandru de sub umbrela in geaca lui de puf. Am ajuns acasa si tata era la masa, eu eram descult in bocanci, ciorapii erau in ghiozdan. Tata e ardelean, stiu doar ca a lasat mancarea in farfurie, si-a luat haina si a plecat. Nu stiu ce i-a zis lu ala, ii mai povestisem cat de japita de om era. Ideea e ca domnul zeu mai avea putin si imi zicea cu dumneavoastra.
NOU
In gimnaziu am avut maistru pe domnul Corbu, un bețiv sadic cu o înfățișare înspăimântătoare. In ciuda numelui era un ins spălăcit, pleșuv. Ne înjura cu calm , metodic, cu ura patologica față de noi, copiii. Aștepta că unul dintre noi sa facem o greșeală, cat de mică și apoi urma un adevărat ritual de umilire. Nefericitul era scos in față pus sa se aplece la 90 de grade și să strige : Aduo Doamne!, moment în care el răspundea : Nati-o drace, îi trăgea una cu toată puterea cu un băț, vătrai sau orice îi pica in mână. Noi, ceilalți trebuia să râdem cat putem de tare .
NOU
eu am facut liceu mate-fizica – pe vremea aia nu exista profil info – dar practica am facut-o tot in atelier.
niste maistri, tot asa, gunoaie umane. pentru fete, cel putin, era groaznic. nu scapam de matura, faras, carpe, T-uri – ca nu se inventase mopu’! eram femei de serviciu la cheremul lor.
nu ca la bancul de lucru, intre menghine si bomfeier, era vreun vis.
de multe ori ne trimitea sa-i facem cumparaturi, iar pe-atunci galantarele erau goale – ne facea de ras ca nu suntem in stare de nimic.
mi-amintesc ca m-a trimis sa-i iau paine, iar eu am luat ce cumparam si pentru acasa. ce panarama mi-a facut ca i-am luat paine alba! ce, io am bani de paine alba?
dar stiu ca ne-am simtit razbunati cu totii de niste colegi mai curajosi.
ii pusesera sa mute un dulap din metal, iar astia au facut cumva si i-au scapat un colt de dulap pe degetele de la picioare – atunci a umblat in papuci de plastic vreo doua luni.
iar altadata, dupa ce sudasera un zavoras box-paleti – chinul practicii noastre de liceu – niste colegi l-au bagat scurt in apa ca sa nu mai fie incandescent si cu un cleste i-au dat piesa fiebinte sa s-o verifice. n-au zis nimic ca tocmai fusese sudata.
cu toate ca ne batea la cap sa nu apucam niciodata piesele in lucru cu mana goala, el n-a mai tinut cont si si-a facut o arsura care pe noi ne racorea. bine, cate injuraturi am luat cu totii pentru chestia asta!!!
NOU
Aveam un prof de fizică în clasa a unșpea care pipăia gagicile și ăncerca să pocnească băieții când îi scotea la tablă. Îmi amintesc ca azi ziua aia din decembrie când a fost interpelat de niște unii în drum spre casă. La 8 seara avea deja un sac de rafie în cap și era masat cu niște picioare de scaun de Grupul de Intervenție Civică. A lipsit motivat câteva zile, apoi a cerut transferul la alt liceu. S-a stins acum câțiva ani, dar kinderii de la noua școală jurau că e sfânt – n-a mai pus mâna pe nimeni.
NOU
Sa ridice mana sus cine isi aminteste sinistra rigla de lemn cu 3 colturi. Chestia aia parca era anume facuta sa fie un instrument de tortura didactica. Intre 3 si 5 lovituri erau suficiente, deja la mai mult de 5 lovituri date cu sete mana se umfla si trebuia sa mergem la baie sa o tinem sub jet de apa rece. Si acum dupa peste 30 de ani mai am in minte sadismul celor care trebuiau chipurile sa ne educe. Si nu, nu erau nevoiti sa faca asta, se putea si fara pentru ca erau si cativa profesori care nu bateau niciodata, nici macar nu ridicau vocea, la ora lor nu misca nimeni, pentru ca stiau cum sa vorbeasca si cum sa se apropie de noi.
NOU
Aveam in generală o dementă de chimie.
Bă bătea la noi ca la măgar în pantă sa învățăm niste formule. Era bolnavă de cancer, cu un san extirpat,. Cu punga de pastile și venea să predea.
Mai aveam in liceu o profesoara de matematica, de preda la profilele teoretice, bolnavă de cancer.
Abia se ținea pe picioare, venea la oră cu punga de ser agățată in cuier din ăla cu roți, să predea materia. A dracu ființă împuțită și neagră în ceru gurii ca aia nu am mai văzut.
Aveam un bulangiu la sport, care atunci când ceva nu-i convenea ne scotea să facem xjrwt in curtea școlii, să râdă toți barbugii și găinarii care crăpau semințe.
NOU
Același atelier unde făceam la pila o piesă pătrată dintr-o piesa rotundă etc ( mate-fizică)
Prostul asta era cu cureaua, o curea subțire din piele.
Ce dungi lăsa !
Vaca de istorie te trăgea de perciuni pana te urcai pe banca de durere si nu mai ajungea ea.
Mai erau cativa cretini dintr-astia super
-frustrați care își revărsau impotenta pe elevi.
Dar hey, ce scoala se făcea pe atunci !
NOU
Oamenii aia erau niște gunoaie umane aflate sub restul gunoaielor ușor de recunoscut ca fiind gunoaie. Am făcut liceul Radu Greceanu din Slatina, 1987-1991. Fusese liceu teoretic cu mare faimă, transformat în comunism în liceu semi-industrial, deși se numea “de științe ale naturii”. Erau cam 8-9 clase în fiecare an, profile bio-chimie, economic, electrotehnica. Trei săptămâni pe trimestru aveam practică industrială, la electrotehnic mergeam ori la vreo fabrica, cea de aluminiu (ALRO acum), ori în atelierul liceului. La fabrică ne lăsau să ne facem temele, ori care eram mai pasionați meșteream ceva. Am reușit să fac vreo doua antene și cablajul imprimat pentru un ceas de masa cu un circuit dedicat făcut de Microelectronica, ce se găsea în magazine.
La atelier treaba era după cum vă amintiți cu toții: nu făceam nimic, nu eram lăsați să facem nimic. Meșterii aia aveau pretenția să fie numiți profesori, auzi la ei, profesori. Nu avea unul studii, erau niște trepăduși, lingăi siniștri și incompetenți, poate și informatori, care nu aveau loc la fabrici de idioți ce erau. Din ce îmi amintesc nu era unul normal, toți erau bețivi și curvari siniștri, în prag de divorț sau divorțați. Băi, își babardeau nevestele între ei. Am auzit fără să vreau cum unul ii spunea altuia că a aflat că al treilea, din alta tură, o vizita pe nevasta-sa și nu știa cum să-l prindă pe ăla să recunoască. Dar totul a fost bine pînă la urmă, ori a dat ăla de băut ca să se împace, ori i-a babardit păgubitul nevasta și au fost chit, că cumnați sau veri nu puteau să fie. Niste jeguri.
Cum pe vremea aia se făcea practică agricolă la început de an scolar, la început de clasa a X-a am fost cu ei în tabără de muncă la vreo 25-30 km de Slatina, mai sus pe Olt, la o fermă pomicolă. Nu i-am văzut treji pe oamenii aia timp de o săptămână, de fapt nu prea i-am văzut deloc, că îmi amintesc clar cum in a doua saptămînă au venit diriginții claselor trimise acolo și i-au înlocuit, aia erau niște descreierați. Șeful de fermă făcuse reclamație la inspectorat și liceu că oamenii trimiși să aibă grijă de elevi nu stătea pe acolo, a ieșit cu scandal, au fost pedepsiți cu reducerea salariului pe trei luni, nasol pentru ei. Nu mai știu sigur daca au fost concediați de la intreprindere, dar am fost cu toții satisfăcuți că pina la urma au primit ce meritau. Nu mai zic că li se scurgeau ochii după fetele din clasele terminale, ba chiar încercau să le agațe.
Așa jeguri umane nu am mai intilnit de atunci. Sper să miroasă florile de la rădăcină in costum de scinduri.
NOU
Eu am făcut gimnaziu între 1998-2002, dar să-l fut în gură pe Stamate, profu’ meu de mate (îl chema Stamatescu). Așa jigodie de profesor n-am mai pomenit. Te bătea cu creta sau cheile în cap, te trăgea de perciuni de plângeai, arunca sau dădea cu compasul (ăla mare de lemn cu care lucrai la tablă). Un jeg de om. Mi-a povestit un prieten că făcea meditații cu el și a început să-l bată LA EL ACASĂ CU PĂRINȚII ÎN SUFRAGERIE. Tac-su vitreg e polițist și nu l-a bătut pe Stamate, dar mai avea puțin.
NOU
Printr-a 3a – a4a (’76-’77), aveam un prof de muzica care nu suporta pe cei care deranjau ora (daca mai erau si afoni, dzeu cu mila!). Pe astia ii izola mutandu-i mereu in ultima banca. Printre “clientii” regulati, un roscovan lejer “deranged”, cu nume rusesc. Cred ca ii facea placere sa-l urmareasca/pedepseasca/umileasca pe asta in mod special.
Il punea in ultima banca, il ginea ca nu era atent vorbind sau razand cu colegii dimprejur, facea semn discret restului clasei sa facem liniste, lua diapazonul de pe catedra si zvarr catre nebunu’ (de la catedra pana-n fundul cladei, da?) in asa fel incat sa loveasca peretele din spatele lui la mica distanta de cap. Sunetul brusc il speria pe asta si se cumintea urmatoarele 10-20 min. Bai, nu stiu daca stiti cum arata un diapazon metalic, e mic dar greut si cu margini ascutite, poate sa iti sparga capul sau sa-ti fwta un ochi lejer…
Alte dati il lua de gulerul sacoului de uniforma (remember uniforma bleumarin de scoala generala, da?) si-l atarna in cuierul de haine, de statea ala spanzurat la 10 cm de podea tot restul orei. Metoda cu cuierul era aplicata si altor baieti care fie intarziau la ora, fie deranjau ora.
Interesant ca grotescul unor astfel de barbarii il constientizam abia la maturitate, pe vremea aia nu parea ceva iesit din comun (nicicum condamnabil!) decat prin prisma gradului de inedit al pedepsei si de cele mai multe ori prin reactia pedepsitului, transformand astfel intreaga experienta intr-un episod memorabil de amuzant pentru noi ceilalti.
Copilarie abuzata pe vremurile alea, you say?! It doesn’t even begin to describe it…
NOU
Cati defecti cu rang de zeu au fost in invatamant.
Sper ca sunt mult mai rari acum.
NOU
Eu: Sper ca sunt mult mai rari acum
Romania: acum unii parinti incurajeaza direct bataia din partea profesorilor: Radu Szekely, secretar de stat în Ministerul Educației: “Avem foarte multe situații în care părinții invită chiar cadrele didactice să recurgă la acte de violență acolo unde copiii lor sunt indisciplinați.
www.digi24.ro/stiri/actualitate/parintii-romani-inca-isi-bat-copiii-cu-lingura-de-lemn-sau-cureaua-unii-ii-indeamna-si-pe-profesori-sa-i-loveasca-daca-nu-sunt-cuminti-1761999
Penisul calului alb, aparent 3 ore dureaza speranta in Romania….
NOU
Galati, anii ’93-’97, scoala generala nr.2:
– pe maistru(si orele lui) il tin minte vag. Stiu doar ca prin clasa a 4a a murit impuscat de un politist care il prinsese la furat din scoala;
– Bolea, profa de romana/franceza/latina: umbla pe coridoare si pedeapsa ei preferata era stransul de cefa cu unghiile;
– Bejan, proful de desen: cand greseai ceva(vorbit in timpul orei, prins ca faceai dracii pe coridor), venea la tine zambind dragalas, te apuca de obraz, te strangea puternic dupa care te zguduia de cateva ori si pe neasteptate iti lipea o palma cu sete;
– Floreasca, profa de mate: din fericire nu am avut ore cu ea. Dar erau de pomina bataile crunte pe care le luau elevii: dat cu capul de tabla, palme, dat elevi cap in cap. Recent i-am gasit profilul de FB unde fosti elevi o glorificau;
– profa de istorie(nu ii mai retin numele, Aurica something) care impreuna cu Bolea trascaneau alcool si veneau bete la ore;
– Calin, profa de romana/franceza/latina, zisa si Moartea: in general prefera palmele cand greseai la gramatica (celalant in loc de celalalt).
Las astea aici pentru fostii colegi de scoala generala si prieteni pe care invatamantul romanesc i-a facut oameni.
NOU
Cand eram in clasa a III-a invatatoarea noastra de drept a fost suplinita, vreme de un an, de o baba sadica. Ne batea cu batz de os, dadea dobitoaca la palma cat putea, foarte rar mai putin de 5 pro palma.
Tin minte si acum ca aveam un coleg suferind de nanism (era pitic); pentru ca avea palmele mici si nu-l nimerea bine, sinistra naibii ii dadea la fund, pe spate, chiar si peste cap… Cu batz de os, repet.
Sper sa arda-n iad, imbecila dracu’.
PS: bataia a incetat cand un coleg a facut pe el de durere si groaza, si a spus acasa de ce. S-a lasat cu reclamatii la director, inspectorat samd. Dar oare noi restul de ce n-om fi zis nimic luni de zile si am stat la bataie??
NOU
Îți răspund eu, pentru că părinții voștri erau oameni slabi și cu frica de partid. Ai mei m-au educat să spun tot și la grădiniță când am luat prima palma m-au retras și au făcut reclamație. Asta se întâmpla pe vremea comuniștilor.
NOU
Tonys, cred ca nu ai citit bine: intrebarea era de ce nu am spus NOI, copiii, nu de ce nu reactionat parintii. Ca dupa ce s-a aflat, a iesit scandal cum cred ca nu pomenise scoala aia de la infiintare.
NOU
PS: tot pe vremea comunistilor si cazul descris de mine: 1988.
NOU
Și eu îmi aduc aminte de proful/maistrul meu de atelier din șc. generală. La orele de atelier aveam 2 activități mari și late: dădeam la pilă pe niște bucăți de fier până ajungeau la forma dorită de tovarășu’ sau frecam cu șmirghel furnirul la niște cornize care ulterior erau lăcuite și vândute (din alea late de 10-15 cm, cum erau la modă atunci). În prima oră trebuia să ne familiarizăm cu sculele și uneltele. Ne-a luat maistrul și ne-a plimbat prin atelier (o anexă în curtea școlii). Și am ajuns într-o sală cu tot felul de bancuri și scule și planșe pe pereți și noi eram cârd în jurul lui și el ne explica ceva plictisitor și eu mă mai uitam prin jur până am văzut în spate, lângă perete, o corniză lăcuită sprijinită pe două taburete. Și lucea lacul ăla atât de bine încât n-am rezistat tentației de a pune mâna pe el. Credeam că e material didactic ca sculele și bancurile și planșele din atelier, vechi de când lumea. Nu, frate, era proaspăt lăcuită corniza. M-am trezit cu mâna încleiată în lac, n-am reușit s-o scot destul de repede și m-a văzut nenorocitul. La fel și el, tot obsedat de urechi. M-a apucat de una și m-a smucit cu atâta sălbăticie încât, după o secundă, am realizat că nu durerea îl interesează, eram convins că vrea să-mi smulgă urechea.
Bag seama că toți erau făcuți de aceeași mamă. Nici nu-mi amintesc cum arăta la față, să fie sănătos.
În fine, niște fleacuri. Tot ‘mai bine era pe vremea comunismului’.
NOU
S-au inversat rolurile, in ziua de azi merg profesorii cu frica la scoala.
NOU
Da, pentru ca acum nu mai au voie sa bata copiii, ca imediat apare la televizor, iar alta metoda nu au de a impune respect.
NOU
@Zarax, nu e fiindcă profii n-au voie să bată copiii, că nu aveau voie nici pe vremea mea (am început școala în 90 și am luat bătaie până în 2000 la școală); e pentru că băieții de la Școala 190 din Berceni nu prea tolerează bășinile lui dom profesor și dom profesor știe că dacă sare calul riscă o amputare de penis în Cimitirul Buna Vestire. Ciudat ce simbioză frumoasă și cât respect există acum între corpul didactic și viitorii mari interlopi de pe băncile școlilor de cartier. Noi trebuia să facem eforturi supraomenești să umanizăm bestiile care ne păstoreau la școală.
NOU
Da, am ramas si eu cu traume din vremea minunata a partidului unic, traume din timpul invatamantului ala comunist de cacat dupa care multi plang ca era performant si minunat. In general parintii nu prea aveau curajul sa vina la scoala si sa faca scandal dar mai erau si cazuri izolate de curajosi care veneau totusi si vorbeau mai apasat cu imbecilul de cadru didactic.
Sincer mi-e frica de mine cum as reactiona daca as afla ca juniorul este agresat fizic , probabil in prima faza l-as da in judecata pe animalul de la catedra , nu stiu insa daca ar avea vreun efect, profesorii ca si medicii se acopera intre ei si aia este.
Multe cadre didactice ar pica un examen psihiatric daca s-ar face pe bune si ar fi zburati din invatamant. Daca nu aveti rabdare cu copiii atunci nu aveti ce cauta in invatamant.Stiu, ideal ar fi sa vina la clasa doar copii educati, calmi , care canta la vioara sau pian…
NOU
Prins la coltul scolii, seara dupa ore, si aplicat o “corectie”, cum face la clasa.
NOU
Printr-a 3a – a4a (’77-’78), aveam un prof de muzica care nu suporta pe cei care deranjau ora (daca mai erau si afoni, dzeu cu mila!). Pe astia ii izola mutandu-i mereu in ultima banca. Printre “clientii” regulati, un roscovan lejer “deranged”, cu nume rusesc. Cred ca ii facea placere sa-l urmareasca/pedepseasca/umileasca pe asta in mod special.
Il punea in ultima banca, il ginea ca nu era atent vorbind sau razand cu colegii dimprejur, facea semn discret restului clasei sa facem liniste, lua diapazonul de pe catedra si zvarr catre nebunu’ in asa fel incat sa loveasca peretele din spatele lui la mica distanta de cap. Sunetul brusc il speria pe asta si se cumintea urmatoarele 10-20 min. Bai, nu stiu daca stiti cum arata un diapazon metalic, e mic dar greut si cu margini ascutite, poate sa iti sparga capul sau sa-ti fwta un ochi lejer…
Alte dati il lua de gulerul sacoului de uniforma (remember uniforma bleumarin de scoala generala, da?) si-l atarna in cuierul de haine, de statea ala spanzurat la 10 cm de podea tot restul orei. Metoda cu cuierul era aplicata si altor baieti care fie intarziau la ora, fie deranjau ora.
Interesant ca grotescul unor astfel de barbarii il constientizam abia la maturitate, pe vremea aia nu parea ceva iesit din comun (nicicum condamnabil!) decat prin prisma gradului de inedit al pedepsei si de cele mai multe ori prin reactia pedepsitului, transformand astfel intreaga experienta intr-un episod memorabil de amuzant pentru noi ceilalti.
Copilarie abuzata pe vremurile alea, you say?! It doesn’t even begin to describe it…
NOU
Generația mea, cred că a fost ultima generație la care s-au mai aplicat corecții fizice. Bine, noi am prins varianta ”light”. Acum, vedem și reversul medaliei.
NOU
Tot cu prof de atelier, tot maistru, unu’ Kramer.
Aparent ăștia fac o școală de torționari ceva, că avea același stil de masaj la lobul urechii, doar ca fără unghii.
Am fost singurul care am scăpat fiind șef de grupă, intr-a 8-a era s-o iau ca nu am vrut sa torn 2 colegi care pornisera o mașină de găurit.
Când m-a chemat la el sa ma maseze, având deja vreo 1.83 și 65 de kg 🙂 , i-am zis sa se gândească bine ca îl aștept cu toată echipa de fotbal de seniori de la Chimia Rm-Vilcea și ii pirogravez curul de bețiv abuziv.
N-a mai trăsnit pe nimeni pana la sf. Gimnaziului.
Alcoolici abuziv, dacă am ieșit oameni nu a fost datorită, ci în pofida animalelor ăstora.
NOU
anii 2010, deci mult mai recent. Unul din cele mai prestigioase licee din judet (Hunedoara). Proful de romana, care ne era si diriginte, o fosila comunista, trimitea baietii cu parul “prea lung” la frizer si le dadea si bani de tuns. Ii trimitea de la ora la tuns. In anii 2010.
NOU
Hai mai, ca macar le dadea bani de tuns. Era misto sa ii amendeze ca nu s-au tuns si sa ii trimita la tuns pe banii lor. 😀
NOU
Am venit numai sa-ti semnalez ca nu exista niciun “exajerat” in limba romana.
NOU
am uitat sa pun sic, sorry
NOU
Nici pickup nu exista. Avem picup sau, cel mult, pick-up…Dar nu indraznesc sa-i spun lui Cetin direct, ca ma ramoneste.
Si o gluma de incheiere:
The phone rings: green-green-green! I pink up the phone: yellow?
NOU
Ingrijorator e ca nepunand asterisc la comment a venit o gramada de lume sa dea manuta verde :))
NOU
Prin 99, școală generală, idiotul de geografie îl avea pe Gigel, care era în bat subțire cu metal la capăt. Cine nu știa lecția primea cateva bete din alea la palma de rămâneau dungile si se umflau palmele.
Nici noi nu spuneam acasă pt că majoritatea părinților erau dobitoci care erau de acord cu astfel de practici, că să punem burta pe carte. Am urat și urăsc cu sete geografia, când vedeam harta îl vedeam mereu pe idiotul ăla cu bățul in mana cu rânjea.
NOU
Cred ca fara legatura imi amintesc de profu de tehnologie din liceu ing. Horia Cabuti, bai nene, omul asta era la polul opus in sensul ca orele lui erau un spectacol, si cand te articula cu indicatorul ala de lemn sau ce dracie era iti venea sa razi, fugeam pe banci de el, era ca la circ. Oradea, 1984, LICM
NOU
ce dragut! o multime de copilasi abrutizati de minunatii dascali din sistemul de educatie comunist, care se stie, era cel mai bun. baga-mi-as pwla in sufletul lor negru de nemernici, cate generatii au torturat in aplauzele sistemului si a unor parinti cretini. ma minunez cand imi dau seama cat de multe abuzuri am indurat si la unele nici macar nu imi dadeam seama ca nu e in regula, era cu “asa se face”, “asa trebuie”, “asa meriti”. am avut o invatatoare care cred ca era fost gardian pe la ceva inchisoare sau lagar, unde a invatat sisteme eficiente de tortura. prima oara cand m-am bucurat ca a murit un om a fost cand am aflat ca a crapat.
aveam un administrator de scoala, un baiat cu palma grea si darnic. aparent a devenit un om mai bun dupa ce intr-o zi s-a trezit cu un sac pe cap si a fost calcat in picioare de persoane necunoscute.
NOU
o dată l-am împins ușor pe un coleg care lucra la polizor și s-a răstit la mine maistrul roșu la față cu venele ieșite de m-a scuipat pe față și m-am și pișat pe mine de frică și rușine că mă porcăia de față cu toată clasa.
NOU
La mine în generală proful de atelier era un simpatic. Pe post de pedeapsă corporală avea cristinelul, un ăla mic din sârmă împletită degeaba, nu durea deloc. Bine, nici nu dădea tare, dădea cu el la cocoașă, peste sacoul de la uniformă, era mai mult să se hăhăiască colegii. Super miștocar, până și bătaia ne-o dădea la mișto. Pentru cazuri serioase avea un picior de scaun cu care apăra școala de derbedei, cred că am mai povestit, dar ăla nu era pentru elevi. O perioadă a fost și singurul profesor bărbat din școală, restul numai femei, așa că era ocupat să încerce să le îmbârlige pe alea, nu știu cât succes avea. Până și în poza de sfârșit de an toți stau smirnă, numai el e aplecat către o profesoară și-i face cu ochiul. După revoluție l-am văzut o perioadă prin târg, o ardea cu ăia cu alba-neagra.
În liceu în schimb maistrul ăla de la practică era un bețiv, când se îmbăta ne trimitea acasă dacă se strângeau suficiente pachete de BT. Erau niște containere pline cu piese de oțel, abia reușeam să le ridicăm 2 inși, așa că 2 câte 2 le-am cărat la fabrică (cu metroul, schimb la Eroilor), ne-au cocoșat și ne-au rupt mâinile. La grupa cealaltă a venit un camion și le-a luat, maistrul lor nu furase banii de transport. Ăsta al nostru a furat și banii de pile noi, burghie și altele, așa că era foarte greu să-ți faci norma cu nenorocirile alea care rămăseseră.
În schimb după revoluție îi cam țâțâia curul că îl dă afară, ne-a scăzut norma de la 7 piese pe zi la una pe săptămână, dar nu făcea scandal dacă nu o făceam nici p-aia, așa că nu am mai făcut nimic restul anului (în afară de ocazionalul BT cine voia acasă). Anul viitor nu l-am mai văzut.
NOU
in generala proful de atelier, Pandele parca, era un nene in varsta, incruntat care insa ne lasa la fotbal si ne tinea in atelier o ora-doua pe trimestru. notele le punea in funcie de ce medii aveam la celelalte materii. mai rau a fost de fete, care faceau un fel de ora de gospodarie, cu cusut si alte dracii cu o individa pe care mi-o amintesc drept precursoare fizica a lui Sosoaca. era zbir doamna, fetele veneau transpirate de la ora ei. am cunoscut-o si baietii cand a lipsit una din profe si avea ea fereastra asa ca ne-a luat in sala in care tinea ea orele si tin minte ca nu s-a auzit nici musca. era insa doar tipatoare si cerea liniste si atentie la ce invata ea fetele, nu si violenta. asadar am avut parte de profesori decenti, generala terminata in 93 in sectorul 3, Bucuresti.
NOU
si eu tot 93. bun an
NOU
În 93 liceul, nu generala. Dar da, bun an
NOU
L-am avut pe unu’ de… biologie (parca) prin ’85-’86 la 190, aia de la BIG. Eh, asta era un extropiat, cocosat si cam pitic, plin de ura, care iubea sa traga elevii de perciuni. Cand mi-a venit si mie randu’ am sarit pe geam de la etaju’ 1 – si cand m-a vazut el sarind, s-a albit la fata. A venit la geam, iar eu de jos i-am zis ca daca ma atinge, il aduc pa tata si ala chiar uraste profesorii!
M-a ignorat pe urma tot restu’ anului, ceea ce n-a fost rau deloc.
NOU
Cunosc (’92), te trimitea sa-i aduci un anumit bat specificat clar de el din gradina scolii si te altoia cu el.
Noroc ca eram mai bun ca altii la biologie.
NOU
Tovarasul maistru a venit un pic luat la ora, i s-au umflat outele si a zis ceva de tac-su cand l-a dat cu capul de menghina pe tov. loctiitor de comandant de unitate. Doua saptamani nu am mai facut ”atelierul”, pe tov maistru nu l-am mai vazut niciodata, dar am auzit (posibil legenda urbana) ca i s-a facut subit pofta de soare de Sud,plaja, odihna activa. Tov. loctiitor e bine si acuma, patron de sere, sofer de meleu, astea. Dar e de inteles, cumva, era singurul copil din scoala care era adus cu o Dacie neagra…
NOU
anii ’90, rahova, scoala nr 280: jumatate dintre profesori erau niste animale, incepand cu comunista de invatatoare Florina Ghizdavat, care nu trebuia sa fie lasata in preajma vreunui copil vreodata.
dintre toate gunoaiele alea, un singur profesor putea fi numit OM: stefan cobori, limba romana. un super om, cu caracter minunat. nu stiu ce cauta in cocina aia de scoala, era cu 10 clase peste orice profesor.
NOU
Citind comentariile voastre îmi dau seama că eu am fost un mare norocos în învățământul comunist. Nu numai că n-am luat bătaie, dar am avut parte și de câțiva dascăli ce chiar își dădeau interesul pentru noi. Iar la atelier o singură dată l-am enervat așa de rău pe maistrul acela (Florian se numea parcă). Aveam câte două ore de atelier una după alta, probabil ca să avem suficient timp să pilim suporți de filiere și balamale. Și omul mai pleca în clădirea școlii (atelierul era separat, fix lângă sala de sport), se ducea prin cancelarie și ne lăsa de capul nostru. Într-o iarnă am plecat toți din atelier, ne-am tras pungi peste șosete și am încins un fotbal în zăpadă de ne-a mers la suflet. Probabil maistrul ne-a văzut pe geamul de la cancelarie, că ne-a fugărit cu mătura pe tot terenul de sport 😀
Ah, și încă o fază ce mi-a rămas în memorie: eram prin clasa a treia sau a patra, cred că chiar în 89. Și țin minte că învățătoarea (de altfel o femeie tare bună la suflet și care chiar ne iubea) ne-a întrebat cu un oftat dacă noi ne ducem la biserică cu părinții, duminica. Probabil primise indicație de la securistul local.
NOU
Nu ar fi fost mai ușor să stea securistul local duminică în fața bisericii cu un carnețel? Că doar nu te duceai în vizită surpriză, ora și locul se cunosc
NOU
@Balaurul, nu știu bro, că n-am apucat să fiu securist 😀 și nici învățătoarea nu ne-a spus de ce ne-a întrebat chestia aia. Doar ne-a întrebat, și după ce câțiva colegi au răspuns – care se duceau duminica, alții doar la sărbători, ne-a ținut un soi de prelegere, mai cu juma’ de gură, cum că Partidul știe mai bine și n-ar trebui să punem botul la toate prostiile dacă vrem să fim niște comuniști responsabili. Tind să cred că și ea tot la biserică se ducea.
NOU
Învățătoarea mea nu bătea pe oricine, avea clienții ei preferați. Aveam un coleg mai zăpăcit pe care-l ardea tot timpul cu rigla la palmă, și el se ferea, trăgea mâna, ziceai că joacă fripta. Dar îl altoia până la urmă, nu scăpa. Apoi când controla temele dacă nu-i plăcea ceva te dădea cu capul de bancă de câteva ori, mi-era frică de chestia asta. Într-o zi verifica temele, ajunge la unul, cică ce-i asta? Mâna pe ceafă, poc, poc, poc, zic gata, am pus-o, azi îmi vine rândul. Când a ajuns la mine a zis doar atât: a, deci de la tine a copiat prostul ăla. Și a trecut mai departe. N-a vrut să mă facă om.
NOU
Am avut și noi un maistru de atelier nebun. Ăla ne încolona la ieșirea din atelier cu o creangă de salcie ceva mai groasa decât o coada de mătură. Avea un fix cu crengile lui că le schimba des. Erau mereu verzi nu ii mai placea sa le folosească daca se uscau. Încolonarea aia a lui nu avea nici o logica era numai un motiv sa își folosească bota. Era obligatorie basca aia rotunda bleumarin și halat albastru. Un coleg și-a uitat odată halatul acasă și că sa nu-l bata nebunul a furat un halat de la o femeie de serviciu. O luat o bătaie zdravănă că de ce e halatul cu mânecă scurtă și dantela. A dispărut maistru ăla subit in mijlocul trimestrului. A fost înlocuit de un alcoolist vesel pe care nu îl interesa nici cine era prezent.
Oricum nu aveam nimic de făcut în atelier. In 4 ani nu țin minte sa fi făcut ceva.