V-am zis că la mine televizorul stă deschis pe History sau unul din alea 10 canale de așa zisă science, HGTV și cam atât. Mai mult pe history, că îi place fiică-mii jingleul lor și dansează și râde când îl aude.

Știți că pe History nu mai merge nimic decât amanetul și licitațiile, având, ca desert, pe nebunul ăla cu extratereștri, probabil stau să se vândă sau ceva, mi se pare imposibil să plătești publicitate pentru emisiuni reluate, fără exagerare de sute de ori.

Anyway, am văzut, măcar el fugitiv sau auditiv, de zeci de ori cam toate episoadele din ăla cu amanetul și mi-a rămas în cap un pattern.

Vine tipul la amanet cu o porcărioară veche, monedă, trenuleț, porcărie care i-a aparținut bunicului, o prezintă elogios, este o dragă amintire de familie, cere jde de țâșpe sute de dolari pe ea, mândru și așteaptă evaluarea.

Vine evaluatorul, o evaluează, îi explică că nu are valoare, nu orice e vechi are valoare, o apreciază la 100 de dolari sau mai puțin. Și atunci vine replica tuturor:

– A, nu, e o amintire dragă de familie de la bunicul meu, valoarea e prea mare ca să o cedez, prefer să o țin și să o las copiilor.
Păi bă pandele, când credeai că e 1000 de dolari, erai dispus să renunți instant la moștenirea de familie cu această incredibilă valoare sentimentală, dar la 50 de dolari devine chinuitoare despărțirea?

Așa stăm și ne agităm, zi de zi. Învățăm, devenim mai buni în toate, pentru a putea fi provideri pentru familia noastră, pentru copiii noștri, pentru a le asigura un viitor bun, mai bun, poate, decât al nostru. Nu știu dacă e vorba de instinct, de încercarea de a fi ținut minte mai mult timp după ce termenul de valabilitate expiră, poate așa percepe omul, genetic, nemurirea.

Doar că nemurirea aceea ține până la a doua generație. Maxim. Să spunem că copiii tăi sunt cei ce te prețuiesc, o perioadă, până când devii senil și corvoadă. Iar nepoții te plac cât sunt mici și le faci poftele, ca un bunic șmecher ce ești. După ce trec de perioada asta, devii tot o corvoadă, ajungând să te rogi de ei să vină să te mai vadă.

După care mori și îți vând amintirile neprețuite pe olx.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

48 comentarii Adaugă comentariu

  1. Cine face grila de programe la history Romania e batut rau in cap, practic in afara de american pickers si forged in fire care oricum apar rar in program au mai ramas doar depozitele si amanetii care sunt la a o mia reluare.

    In schimb au eliminat Alone – singura emisiune reala de supravietuire in care sunt lasati in salbaticie mai multi concurenti care se filmeaza singuri iar ultimul care rezista castiga premiul de 500 k dolari. Emisiunile de gen de pe discovery bear grylls sau naked and afraid sunt niste vrajeli in care ori se duc noaptea la hotel ca bear grylls ori sunt foarte aproape de localitati iar concurentii de cele mai multe ori aud zgomotele din orase.

    O alta emisiune care a disparut e Ice road truckers, macar asta nu se mai filmeaza dar prefer reluari cu ea in loc de a o mia reluare a depozitelor.

    • #2

      Alone Alone Alone !!!

      Desi si ala devine un pic boring pe la ai x-shpelea sezon ca toti sunt infometati si numai despre asta vb.

      Totusi bun de vazut la o pizza si bere.

  2. toate macatele alea țesute de mână.
    decorațiunile lui bunicu din al doilea război.
    căciula de miel.

    • #4

      Masina ce cusut SINGER!!11unu

    • #5

      @DeeDee, nu te hlizi, dar acu’ vreo 100 de ani străbunicu’ a vândut o pereche de boi și i-a cumpărat lu’ bunicu’ (matern) mașină de cusut Singer când ăsta a terminat școala de croitorie (și-a dat examenul de absolvire cu smoking). A intrat cu ea în cooperativă când au venit comuniștii, i-au dat (sau si-a cumpărat singur, nu mai știu) o Ileana amărâtă la pensionare.

  3. #6

    Foarte bine ai sintetizat cam ce se intampla cu noi si urmasii nostrii. Deja la nepoti suntem pa , exact cum ai spus , cand sunt mici mai merge cu vrajeala, joaca dar in momentul cand ajung la 14 ani este game over, inclusiv pentru parinti.Noi am facut la fel , nu am fost mai speciali.
    Dupa ce plecam in Valhalla , urmasii o sa isi mai aminteasca o pula de noi, deja de la stranepoti treaba este ca uitata si mai ramane o cruce ciobita si cazuta in cimitir pe care se pisa cainii, asta apropo de vesnica pomenire..

  4. #7

    Pe mine ma fascineaza aia cu depozitele. Imi da impresia ca la americanoizi totul, dar totul are o valoare. Nimic nu se arunca, e intotdeauna cineva dispus sa cumpere.
    Pare un obicei foarte sanatos

    • #8

      Si totusi arunca in continuare extraordinar de mult. (nu te contrazic, e un paradox)

    • #9

      zicea si cetin mai sus de hgtv, cu aia care tot repara, refac, rechestii multe case.
      si sunt faze cand folosesc bucati de lemn, scanduri care par ultra mucificate si totusi au o valoare mare si sunt curatate si puse la loc. case vechi unde pastreaza aia si cuie daca pot sa scada costurile si sunt permise de reglementari.
      alea de se arunca cred ca sunt mai degraba generate de industria “shopping-ului”. electrocasnice, haine, gadget-uri, electronice astea sunt de consum si se arunca.
      in schimb bucati de mobila, fieratanii, zona asta, au viata lunga si uneori le creste valoarea cu timpul.
      mai e o serie misto parca pe discovery cu un englez care cumpara antichitati. foarte misto emisiunea

    • #10

      l.e comment mai jos de la zedicus: “Comori Arhitecturale Recuperate (Salvage Hunters) cu Drew Pritchard”
      asta!

  5. #11

    Eu mi-am pus foarte serios problema prezentata in articol, avand in vedere ca ultima oferta pe toata colectia mea de trenuri a fost in jurul sumei de 40k euro. Cunosc destule exemple din acest hobby, in care a murit colectionarul si colectia a ajuns la bisnitari pe pret de nimic si apoi vanduta la pret astronomic.

  6. #12

    Cea mai de pret amintire a lu’ bunicu e bunica…

  7. #13

    …Te chinui toata viata cinstit si onorabil… Si te convingi fortat ca orice cacat pare palpabil(Parazitii)

  8. #14

    Eu ador sa ma uit pe Discovery la Comori Arhitecturale Recuperate (Salvage Hunters) cu Drew Pritchard. Omul ala cumpara te miri ce ciudatenii si asta ma amuza. Insa de cateva saptamani nu mai e difuzat, ori e in alta zi la alta ora si nu stiu eu.

    • #15

      Drew e extraordinar. Imi place cum scormoneste printr- o hala industriala dupa tot felul de relicve. Pasiunea lui pentru lampile industriale e super. Face echipa buna cu Tee!

    • Salvage hunters e raspunsul discovery la American pickers care a aparut pe history inainte de salvage hunters, mike si frank sunt cel putin la fel de pasionati ca drew si se baga peste tot inclusiv in hambare care stau sa cada sau tuneluri nesigure sapate de diversi colectionari.

  9. #17

    Mai era un serial pe National Geographic cred. Prospectorii. Pacat ca nu l-au mai dat. Era cu aia de cautau pietre semipretioase pe un munte (Antero parca).

  10. #18

    Este o emisiune pe BBC EARTH cu Ben Fogle , foarte misto, cu ”Where the Wild Men Are”. Omu a scos si niste carti, mi-am propus sa le cumpar .

    • #19

      foarte tare emisiunea

    • Da,foarte interesanta emisiunea si acolo e supravietuire pe bune, chiar daca unii au acces la internet, curent si la comunitati mici izolate de restul lumii.

  11. #21

    “n-am atatia bani pentru un macbook pro
    da scot un s20 la combinatie, mai pui tu 1000 si batem palma”

    OLX trebuie sa moara, in chinuri!

  12. #22

    Cand sar din link in link pe olx cau cand ma mai uita al de sus pe la tarabele cu vechituri din targuri… si dau peste poze vechi de familie.
    Mi se strange inima frate.
    Ce se poate fi intamplat ca acele amintiri sa ajunga pe mana unor straini?

    • #23

      Or fi vreunii pasionati de “vintigi”, care colectioneaza mai orice. Mai rasar uneori articole gen “vezi aici cum se traia pe vremuri, aceste poze te vor emotiona pana la lacrimi, uite cum arata un cuplu de stramosi”

  13. #24

    Pasionatii de ceasuri din Bucuresti, dar nu numai, stiu ca a murit Boris, un ceasornicar “din neam”, un pasionat si un inimos intr-ale ceasurilor. Avea omul ala comori in casa, si ceasuri de colectie, si seturi intregi de piese de schimb, o avere.
    Acum aflu ca familia se chinuie sa vanda mostenirea pe olx, fara sa aiba nicio idee despre valoarea pieselor.

    Acum vreo luna am fost sa vedem o casa pusa la vanzare. Proprietarii, niste nepoti mostenitori, nu vin la vizionari, au lasat cheia la cineva din sat. Ne-au asigurat ca sigur o sa ne placa, plus ca in casa mai sunt ceva lucruri.
    Casa e inca frumoasa, in stil boieresc-romanesc, in curte mai sunt cateva acareturi paraginite, curte imensa. Inauntru nu mai era nimic, probabil ca habar n-au mostenitorii, dar m-au impresionat f mult peretii plini cu fotografii ale celor care-au trait in acea casa: femei in rochii de matase, cu perle la gat, cu cate o blana pe umar, cu coafuri cu cleuri, domni mustaciosi cu baston si musai palarie.
    Adica tot le-a trebuit din casa aia, dar pe cei care-au muncit ca s-o ridice, nu i-au vrut nici macar in poze.

    • #25

      Ești sigur că aia (casa) nu e o huruială?

      “fara sa aiba nicio idee despre valoarea pieselor.”

      Dacă nici Boris nu le-a lăsat chitanțele…

    • #26

      artmark face licitatii, poate reusesc asa

  14. #27

    Deschizand subiectul cu History Channel (Pawn Stars vs Storage Wars) intotdeauna mi s-a parut extrem de amuzanta discrepanta dintre ele. Pe de-o parte ai pe Rick, Chumlee blabla unde tot ce cumpara ei, e la un pret mai mic decat cererea initiala (ca nu orice e vechi valoarea mult etc) vs Storage Wars unde orice gunoi gasit pe acolo sigur valoreaza o avere.

    • #28

      da da, plus de alea Uite o camera video, 40 de dolari. mars ma, nici macar nu ai deschis-o, poate are un burghiu prin lentile

    • #29

      Exact. Sigur au ei niste cumparatori ce cautau FIX asta. E trist faptul ca au ajuns in asa hal emisiunile. Inainte erau construite, aveau o structura. Acum sincer nu inveti nimic din ele, sunt doar pentru amuzament, maxim stii cum sa licitezi rapid. onedollafivedollatendolla doihearfifty onehundreddolla’ SOLD!

    • Cel mai tare e cand gasesc in depozite harley-davidson sau tesla, adica pt cateva sute de dolari cat costa chiria abandonezi lucruri care valoreaza zeci de mii de dolari.

      Si chiar daca sa zicem ca ramai efectiv fara bani mai bine le scoti din depozit si le lasi pe marginea drumului cu riscul de a fi furate decat sa le abandonezi intr-un depozit si sa ti le ia altii.

    • #31

      ori sunt morti, ori alea sunt puse acolo pentru filmare.

    • #32

      Emisiunea cu depozitele este pur de reclama, exact pe genul celor cu vlad casino, macar aia sunt sinceri. Probabil nu se mai inghesuie lumea la licitatii, oare ce se intampla ?

    • #33

      Sau poate sunt la puscarie cand le scot astia depozitele la licitatie. La americani e ceva banal.

    • Eu cred ca e regizat pt audienta, echipele de cameramani le planteaza inainte in depozite.

      Mie foarte greu sa cred teoria lupului singuratic care n-are familie, prieten, nimeni nu stie ca detine tesla intr-un depozit si moare subit sau ajunge in coma la spital.

      La puscarie nu ajungi asa fara sa sti de la o zi la alta si chiar daca esti criminal violent care e arestat preventiv tot isi poate suna familia sau un prieten sa plateasca chiria la depozit.

    • #35

      @all aia cu depozitele e recunoscuta ca fiind panarama creata de doi “carnie” (aia care incep licitatiile) ,cat despre pawn stars (originalii) aia macar au o anumita chimie familiala si mai afli una alta despre un obiect,in general “americana” insa mira-ma-s sa fie pe bune…una peste alta la amanet ma mai “uit”.

    • @Constantin in America lumea isi tine kkt-urile in aceste storage facilities. Cand inchiriezi dai buletinul, si numarul tau de telefon, nu te intreaba numarul de la prieteni, familie. In contract scrie ca daca intarzii 30 de zile sau cat vor ei, te suna, iti trimit scrisoare la adresa cu care te-ai intregistrat daca nu raspunzi in 15-30 de zile au voie sa intre si sa iti vanda tot ce e inauntru. Cu masini/motociclete e mai greu de vandut ca trebuie sa aiba titlul pe ele, dar restul e usor de vandut. Sunt multi care le inchiriaza uita de ele cu anii, nu mai au cardul activ, se muta si asta e.
      Dar sa nu uitam ca e show de TV si trebuie sa fie ceva senzational.

  15. #37

    Nu inteleg de ce va uitati in continuare pe History. Nu mai are nici o legatura cu istoria.

    Nu aveti si Viasat History ? Acolo practic toate emisiunile sunt legate de istorie. Iar cel putin jumatate sunt legate de WW II.

    • #38

      eu nu ma uit pentru istorie

    • #39

      tocmai de-asta nu mă mai pot uita pe VH. e totul numai WW2.

    • #40

      Boss, nimeni nu se uită la History pentru istorie.

      De fapt aproape nimeni nu se uită la TV în general pentru istorie.

      Omul are copii mici, pentru ei History e cum era Discovery pentru noi, cu Scrapheap Challenge și Junkyard Wars.

      Sau Cartoon Network.

      Dar da, ăia care o fac, se uită pe Viasat History.

  16. #41

    Ca raspuns la articol, amintirea cuiva cred ca “traieste” in cei care l-au cunoscut indeaproape, gen familia directa, cativa prieteni foarte apropiati, care (mai) are. Sa zicem, daca te-au crescut buncii cand erai mic si ai cateva amintiri dragute cu ei, alea vor ramane poate valoroase in interiorul tau, pana crapi tu sau te senilizezi. Dar daca i-ai intalnit o data, intr-o vizita de 2 ore, cand erai sugar, nu prea are ce amintire sa traiasca in tine, cel mult in parintii tai sau in alti apropiati, cum ziceam mai sus. Sau degeaba le arati tu copiilor tai poze sau filmulete cu cat de misto era tac’tu, cand ei nu-l stiu practic decat din pozele alea. Oricat ar insemna pentru tine omul ala, daca aia mai tineri nu l-au cunoscut, slabe sanse sa ajunga un fel de supererou in mintea lor, doar pe baza catorva povestiri din ce-ti mai amintesti tu (poate cel mult daca o fi fost vreo figura istorica, dar majoritatea nu suntem atat de deosebiti). Ca sa citez din mine: “existi cat timp cineva inca are amintiri frumoase cu tine”.

    Legat de tipul de la TV: gura care spune o poveste lacrimogena spera sa primeasca de mancare. Pariu ca s-a dus acasa si a pus in continuare rahatisul ala pe ebay, eventual inflorind povestea si mai mult.

  17. #42

    E foarte interesant cum toată istoria prezentată pe canalele TV consacrate se reduce la WW2. Dacă vin extratereștrii vor crede că civilizația asta n-are mai mult de 200 ani.

  18. #43

    Amintirile despre inaintasi se dilueaza rapid si ramin doar amintirile faptelor acestora. Cum faptele se intimpla in tinerete, nepotii nu sunt martori la ele, deci doar copiii pot sa-si aminteasca chestii din perioada de adult a parintilor lor. Bunicii mei s-au dus cind eram adult, undeva intre 30 si 40 de ani. Nu am multe amintiri despre ei, pentru ca nu prea exista faptele lor. Din momentul nasterii mele ei erau trecuti de 50, nu prea mai faceau mare lucru, era aproape pensionari. Amintirile se rezuma la prostiile pe care le spuneau, folclorul lor transmis prin viu grai, extrem de tembel. Bunicii din partea mamei slab educati, nimic interesant, bunicul un las, a fugit de armata cit a putut. Bunicul din partea tatei a facut ww2, a mers pina in Cehoslovacia. A mai trait 7 ani dupa ce s-a dus bunica, craiul satului printre vadane. Cam atit. Un unches prin alianta insa mi-l amintesc, pentru ca a fost pina la cotul Donului in ww2 si a povestit toata viata faptele de arme. Nu chestii marete, ca nu a fost Rambo, dar a povestit gravitatea si suferinta oamenilor pe front, moartea vazuta zilnic. Avea inca urme, un glont ratacit ii intrase printre oasele antebratului si iesise prin cot, doar prin carne. Omul ala fusese animat de o idee mareata: “nu imi puteam imagina cum ar fi fost sa devenim republica sovietica, dupa ce ma speriasem ca ne vor pune nemtii cizma pe grumaz, doar ca fost invers”.

  19. #44

    In vreo 40-50 de ani nepotii o sa aduca la Pawn Stars numai mostenirea digitala a bunicilor:
    – colectia de pr0n
    – folderul cu meme-uri
    – skin-uri CounterStrike
    – pokemoni
    – portofel cu bitcoin la care au pierdut parola

    • #45

      ADN de moldovean autentic.
      Ciorapi NIKE vintage.
      Tricouri Adidas vintage.
      Poze de pe FB cu mine cand o duceam bine, pe plantatie la altii.
      Iphone-ul luat si neplatit ca am parasit tara.
      Scrisorile de la recuperatori pentru neplata datoriilor.

  20. #46

    De la bunicii mei avem asa:
    – o bicicleta Ukraina
    – un ceas Pobeda
    – un razboi de tesut facut de bunicu’
    – un topor si-un cutit de injunghiat
    – o colectie de caciuli de oaie si-o palarie de padurar
    – un set de pahare Erlenmeyer sau toiuri pentru tuica ( pour les connaisseurs )

    Am ajuns in punctul in care ma bucur ca pot sa le ating, cand eram mica n-aveam voie, pentru ca “vezi, poate il/o strici/spargi/murdaresti, ca te bat de nu te vezi” :))

  21. #48

    Repede, repede, giveaway ca să nu aibă ce pune nepoții pe olx…

Adaugă comentariu

Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul

  • Comentacii pesedisti nu sunt bineveniti
  • Nu incerca sa fii mai arogant decat mine, la mine in casa
  • Linkurile sunt foarte utile, daca nu sunt spam