Fac un compendiu de povestiri cu transportatori în comun, pentru că mi se pare că sunt unele din cele mai haioase și mai motivante povestiri pe care le poți afla din taxi. Bine, când li se întâmplă altora, pentru că mie mi se întâmplă doar gherle triste, gen băiatul care avea probleme cu stomacul și se bășea ca un erou sau domnul care s-a gândit că drumul spre aeroport trece prin comuna tunari și 20 de kilometri în plus.
Așa, oarecum haioase au fost cursa din Sankt Petersburg, unde am luat prima mea țeapă reală cu taxi, rusnacul s-a prins că sunt paralel și a ocolit tot muzeul ermitaj, în aglomerație full, cam o oră de stat în trafic, ca să mă ducă cca 300 de metri distanță față de punctul de plecare. Cealaltă a fost când m-a întrebat un domn pe unde vreau să mă ia. Pe mine întrebarea asta mă scoate din minți, de parcă ar fi cineva care să spună Boss, du-mă pe cel mai lung drum, ia-mă prin Medgidia și pune aparatul la x2, simt nevoia să dau mult. Așa că i-am zis Luați-mă pe unde vreți și cum vreți, numai luați-mă. S-a uitat ușor speriat la mine, mi se pare.
Voi?
NOU
chișinău. băiatul mă ocolește pe drumul de la obiectiv la hotel. mă prind, că eram de 3 zile acolo. fac un calcul, în lei românești însemna cam 50 bani.
NOU
50 bani zici? Își făcea propria firmă de taxi cu banii ăia…
NOU
Chisinau, acum un an, nunta unui prieten. Dupa nunta, luam yandex ( yango la noi – taxi la ei ) – ca nu are internet, ca el a pornit cursa ( mie nu imi aparea asta pe tel ), ca e totul ok, ca da el drumu la net cand ajunge acasa. Ne lasa in fata hotelului, nu se opreste cursa, il sun iar, PORNESTE cursa, vad ca se tine de sotii, anulez cursa, dau mail la yango. Vin in tara, vorbesc cu un sofer uber si imi explica manevra: opreste internetul, aplicatia are gps intern si numara km. Te duce la destinatie, porneste internetul dupa ce mai face cativa km si aplicatia inregistreaza TOTI km, chiar daca sunt mai multi decat ar fi facut cursa.
NOU
Dacă îi dai șaorma cu de toate lui Zoso și pui 1 lingură de sos de usturoi în loc de 2, el va ști.
NOU
@Andrei: corect, da’ si reciproca, daca ii dai o saorma cu de toate si pui trei linguri de usturoi in loc de doua, Zoso isi va dubla greutatea.
NOU
Cea mai interesanta teapa luata cu taxi a fost la o întoarcere de la aeroportul Otopeni spre oras, in plina noapte (fara trafic) desi l-am atentionat pe taximetrist sa nu o ia pe un anumit traseu, dansul a luat-o tot pe acolo indicându-mi ca nu este cu mult mai lung si daca pot sa il ajut sa si faca planul… Am ramas mut.
NOU
Când întrebi un taximetrist de la Pelicanu’ dacă e liber, se panichează…pentru că toți au făcut pușcărie :))
NOU
…man
NOU
superb
NOU
Il iau de la intersecția Câmpia Libertatii cu Baba Novac. Merg la Mall Vitan. La intersecția cu Mihai Bravu vad ca nu a dat drumul la ceas. Il intreb, imi răspunde ca nu a știut ca am nevoie de bon, ca e cursa scurta, ca nu e nicio problemă.
Ajung la destinație. il intreb cat costa. Imi răspunde ca vrea 25 de lei (cursa în mod normal făcea 12 lei). L am întrebat motivul ptr care a dublat si mi a raspuns: sefu, vremea de afară, cauciucurile, dimineata. L am înjurat de mă sa, familie și ceva de statura lui de cioară urâtă. Probabil am facut bine ca a zis că e ok asa si cursa a fost gratis.
Am încercat sa îl mai găsesc. N am mai avut noroc de curse gratis.
NOU
Intre ’92 si ’94 am facut taximetrie. Eco Taxi pentru timisorenii de virsta mea… Intr-o seara era o ceata de nu vedeai marginea drumului. Ma ia un nene cam pilit din statie si imi da o adresa, cam la 1 km. Plm, il duc, e mai bine decit sa ma plictisesc la colt de strada. Ajung la adresa, se zgiieste asta si zice: nu-i bine. Dom’le, asta-i strada, asta-i numarul. Nu, zice el, da-i mai in fata. Ma scoate inapoi pe bulevard, isi da seama unde sintem, fa dreata, iara dreapta, inca o data dreapta, mai in fata, nu, nu-i bine. Dupa ce am facut de trei ori cercul ii cer buletinul. Da ma! Acolo locuia. Da’ el nu si nu, casa lui are poarta verde si aia unde am oprit e maro. Ma dau jos, sun la poarta. Iese o tanti cu bigudiuri in cap, sarumina, scuzati deranjul, domnu’ e sotu’? Da, zice ea, betivanu’ dracului ca uita sa mai vina acasa. Cit costa cursa? Pai 75.000, zic eu (erau milioanele pe vremea aia). Cum? de la birtul nostru pina aici (tipul era patronul birtului si ramasese la una mica peste program). Hotule! Stai doamna, ca de juma’ de ora ma invirt cu el pe aici zice ca nu-i asta poarta lui, ca a lui e de alta culoare! Incepe doamna sa rida, scoate 100.000 si zice: Prostu’! O uitat ca saptamina trecuta a vopsit poarta!
NOU
ahahahhahahaha
NOU
Hahahahahaha… tu esti ala din povestea matusii mele. 😀 Sau or fi fost mai multi?
Intr-o dimineata, dupa un drum de la Bucuresti, ies din gara, urc in taxi, ii spun adresa si porneste. La un moment dat, deschid ochii si-l vad ca statea in afara masinii fumand in fata scarii blocului meu. Cand m-am dat jos mi-a dat geanta din spate si-a zis sa nu-i platesc nimic ca sta de o ora (drum de 15 minute) dupa mine si, daca ma suna, sa-i spun la nevasta-sa ca a fost dupa mine pana in Beius (la o ora de mers de Oradea). Cand l-am intrebat de ce nu m-a trezit a zis ca dormeam asa bine incat i-a fost mila. Totusi, i-am platit ca asa mi s-a parut normal si a fost taximetristul meu pentru aproape 6 luni; indiferent de ora venea dupa mine in orice colt de oras si ma ducea acasa.
NOU
S-a uitat ca vitelul la poarta noua!
NOU
@Radu Mihai: cred ca pe Leandrului l-am dus pe tip. Oricum, undeva in Lipovei.
NOU
@mircea: Nu mai zic nimic.
NOU
La mine-n sat, o babuta ii tragea ciomege pe carca magarului ce oprise caruta din proprie initiativa in fata birtului:
“da-i drumu’, ‘r-ai al dracu’, si tu, si ala de te-a-nvatat sa opresti aci!”
NOU
Plecat de la club la 4 dim in stare avansata de ebrietate. Am urcat cu inca 3 prieteni. Am adormit in taxi si am fost trezit de un prieten inainte sa coboare eu fiind lasat ultimul. Am ajuns la mine si imi spune 33 lei. Am innebunit, am inceput sa l injur si sa l amenint cu bataia. I am aruncat 10 lei si i am zis sa zica merci si pt aia. A plecat strigand ” hoțu dracu!!”. A doua zi mi au zis prietenii ca era ok pretul. Ocolise cam tot orasul sa i lase pe toti:))
NOU
Acum multi ani luam taxiul foarte des (cel putin 2 curse pe zi). Las mai jos cateva specimene care mi-au ramas intiparite in minte.
Taximetristu’ filozof: “cand te intorci acasa de la amanta si te intreaba nevasta unde ai fost, ii spui c-ai fost la femei. N-o sa te creada dar tu ai constiinta impacata ca nu ai mintit-o.”
Taximetristu’ tatic proaspat: dupa ce era sa facem 3 accidente, se scuza ca i-a nascut nevasta in dimineata respectiva si el a iesit sa faca niste bani. Am ridicat o spranceana, am zis “lasa asa”. A doua zi s-a nimerit sa-l iau pe acelasi si nascuse nevasta-sa si in dimineata aia. Minunea mare a fost ca a mai nascut nevasta-sa intr-o dimineata la inca o luna distanta cand m-am intalnit iar cu el.
Taximetristu’ tepar: m-am dat “turist” in orasu’ natal si m-a ocolit de 30 de lei in loc de 8-10 lei cat facea cursa in mod normal. L-am lasat sa ma plimbe pentru ca oricum aveam baietii la o maslina in fata blocului si stiam ca nu o sa comenteze. S-a multumit cu 10 lei si cateva injuraturi.
Taximetristu’ GPS: nu aveam smartphone pe vremea aia si trebuia sa ajung de la Gara de Nord la Polizu. Habar nu aveam incotro s-o iau si am zis ca intreb un taximetrist cum ajung acolo. Si mi-a explicat 5 minute ca e departe, ca trebuie mers printre blocuri, ca sunt caini multi in zona, ca mai bine ii dau lui 20 de lei si ma duce el cu masina. Am ajuns in 3 minute pe jos dupa ce am mai cerut indicatii unui aurolac.
Taximetristu’ ambulanta: am avut un mic accident pe vremea cand locuiam in Regie si trebuia sa ajung rapid la spitalu’ universitar. A luat-o pe contrasens pe Splai (era dupa 10 seara si era liber), a trecut pe rosu, claxona sa se dea toti la o parte iar la final mi-a zis sa-mi pastrez banii si sa fiu eu sanatos.
Taximetristu’ cizelat: domn pe la 60-65 de ani, imbracat la costum, cu masina curata de imi venea sa ma descalt. Inainte sa ma urc in masina asculta muzica clasica si ulterior m-a intrebat ce vreau sa ascult ca are cate un CD cu fiecare gen muzical, dupa preferintele clientului.
NOU
gara de nord- polizu! holly shit! dacă ieși pe la ieșirea dinspre metrou practic se vede polizu (spitalul/maternitatea) din ușa gării.
NOU
Eram in Tunisia, am luat un taxi de la hotel pana in statiunea de alaturi, ok, civilizat, aparat, costat ceva gen 10 lei de-ai lor pe cativa km buni, inclusiv autostrada.
Am ajuns in centrul statiunii, mancat baut plimbat, la un moment dat hai sa cautam taxi inapoi. Ala ca taxiul de pe strada, cere 20 de lei, eu cu negocierea, ca uite am dat 10, el hai 15, in fine eu fericit ca mi-a lasat la 12 sau ceva. Ne urcam in masina, facem 100m, un giratoriu, intuneric 30s, apoi ajungem in curtea hotelului. “We have arrived” ranjeste el intr-o engleza impecabila, dupa ce pana atunci ma chinuisem cu franceza mea de balta.
NOU
Prin Tunisia mai erau si ceva maxi-taxi unde plateai 1-2 dinari tunisieni de persoana.
NOU
Confesiune serioasa : nu m-am urcat niciodata in cei 26 de ani de viata singur intr-un taxi, sau mai nou Uber, Bolt, Lyft etc. Nu am fost nici macar o data in circumstanta de a face asta, oriunde a fost nevoie sa fiu, ori am mers cu transportul in comun, ori eram mai multi si nu m-am nimerit niciodata singurul din grup intr-un taxi separat, in copilarie chiar si inainte sa existe transportul de noapte ori cand ieseam de la baute se daduse deja drumul la metrou, ori la fel, mai multi intr-un taxi si maxim mai mergeam pe jos cateva strazi pana acasa, ma dregea aerul rece de dimineata, dupa aia au venit carnetul si masina etc.
Treaba a pornit de la anxietatea mea sociala si de la faptul ca imi era frica sa ma urc eu singur, pusti de sub 18 ani, in vreun taxi cu cine stie ce sofer, si sa ma apuc sa-i zic pe unde sa ma duca si etc, iar acum sunt in punctul ala in care am sincer o fobie sa urc singur intr-o masina straina. Adica, am evitat 26 de ani si ceva asta, harta transportului in comun cel putin in Bucuresti si Londonistan o stiu absolut ca in palma, orice traseu, orice commute, orice schimb, iti ajung din orice punct in orice punct fara probleme, sigur nu e atat de necesar daca am rezistat pana acum.
Also, m-a antrenat multor circumstante astfel incat stiu exact si cand sa plec de acasa, si cat de tare sa ma grabesc sau exact ce rute de transport in comun sa folosesc, incat sa nu intarzi niciodata mai mult de 10-15 minute intr-un loc. Imi lipseste cu desavarsire un skill, dar lipsa lui mi-a adus altele :))
NOU
Neîntinatule 😉
NOU
Bucuresti. Noapte. Mergeam la o nunta. Cam 2004-2005 asa.
Iau un taxi de pe strada. De la Tei pana la 13 septembrie sau ceva era cursa. Pe la rondul de la Aviatorilor i se opreste masina. Zice ca nu e a lui. E a unui baiat. Iese din masina (lasa usa deschisa) si fuge in noapte.
Nu l-am mai vazut de atunci.
Nici azi nu stiu daca am scapat de vreo talharie sau ceva 🙂
NOU
Merg la o nunta, la Buftea, ce-i acolo, unde se facea Summerwell, sau cum ii zicea. Ceva domeniu, am uitat. Imi place la nunti, nu fur mireasa, imi vad de ale mele, chifle, aspic, șpriț. Aveam aifon faiv. La 3.30AM vreau acasa. Caut taxi (star taxi), nexam. Pe la 3.45 da unul swipe right. Era prin Militari, nu mai stiu. ETA 35’. Ok. Astept, vine, il vad in aplicatie pe harta. Intra pe poarta, ies afara. Imi moare bateria. Alerg, disperat, in pantofii aia cu care alunecam pe asfalt. Pula taxi. Plec pe la 5 cu alti invitati.
La vreo doua zile, intru in aplicatie, il caut pe om si il sun, ii cer scuze, il rog sa vina sa ii dau banii pentru efort si deranj. Mi-a zis ca nu e nicio problema, ca daca asa s-a intamplat, asta e.
No joke.
NOU
Daca erati mai multi probabil ca a gasit repede musteriu acolo si n-a iesit in paguba. Dar felicitari ca ai fost corect.
NOU
Am avut si eu un castravecior cu ceafa lata, m-a invartit vreo ora, desi nu era cazul si mi-a luat undeva la patruj de levce pentru un drum de maxim jumatate. L-am luat de la strada de nevoie, in rest am folosit mereu aplicatia taxime si n-am avut surprize. Am avut si unii care ma luau la vorba, isi dadeau seama ca le pocesc limba, ma intrebau de unde sunt si apoi incepeau sa vorbeasca de bine de neamul mioritic.
Aia care ma intreaba pe unde sa ma duca ma enerveaza si pe mine, daca e mai bine printr-un loc sau se fac constructii in altul, nu-i vad rostul intrebarii. Cel mult, ma gandesc ca asa incearca sa-si dea seama care-i bou si recunoaste ca nu-i din zona. In primele luni, aratam cu degetu’vreo directie oarecare, intre timp am invatat repede sa zic stanga, dreapta, “drept inainte”, “nu conteaza” si “unde puteti”, cand ma intreaba cate unul pe unde sa ma duca, ii zic la intamplare stanga sau dreapta si aia e. Daca zice ca no se puede, ii zic sa faca si el ce poate.
In schimb, in bucale m-au “facut” mai multi, cerandu-mi aproape dublu ca cica vezi dom’le dupa zece seara (sau cand li se scoala lor) e alt tarif (bineinteles – mai mare). Pe ultimul pur si simplu l-am lasat cu cat stiam eu ca face cursa aia si am iesit din masina, intrat repede in scara si pa. Din fericire, n-am avut episoade olfactive, cel mult o idee de dampf de transpiratie pe caldura.
NOU
Nu ştiu cum am scăpat, dar am mers de vreo 50 de ori cu taxiurile prin Sofia şi nici măcar o dată nu am luat vreo ţeapă.
NOU
In afara de ala din comentariu, nici eu n-am mai avut absolut nicio probema prin Sofia si imprejurimi. As zice ca ala e exceptia.
NOU
Am votat Nicusor Dan!
NOU
2004, Constanța, cursă gară – Poarta 6. Am vrut mașină cu aparat, am găsit, a dat drumul la minune. Am plătit 45 de lei, a zis taximetristul să-i las 50, ca să mă pomenească. N-am vrut. Mi-a dat bon și aia a fost.
Ulterior, când am vorbit cu prietenii pe care îi vizitam, am aflat că ar fi fost cam 15, maxim 20 toată treaba.
Nu știu dacă m-a pomenit taximetristul, dar eu îl pomenesc de câte ori îmi aduc aminte…
NOU
de la gara la gate 6 ajungi ini 20 de minute pe jos, mergand relaxat si pozand ambientul
NOU
Am aflat și asta, ulterior. Atunci eram cu genți și gagică, nu eram compatibil cu deplasatul pe jos.
Plus că nu știam zona, deci es-clus – nu aveam nici smartphone sau altele.
NOU
bine, pe vremea aia era o mica aventura sa mergi in P6 pe jos si sa nu fii din cartier:))))
NOU
E bine că aflu acum 😉 Oricum, ăia pe care i-am vizitat erau destul de “celebri” pe acolo. Am fost la niște chefuri cu ei și am rămas surprins de cum se desfășurau interacțiunile, habar n-aveam ce prieteni am
NOU
Am locuit 9 ani in Constanta ’97-’04. Poarta 6 e un loc unde nu te duci pur si simplu. Am fost o singura data la o chindie si.. nu, multumesc, chit ca ne mai trozneam cu suedezii din Coiciu si nu eram vreun ageamiu la scandal. Nu stiu cum e acum.
NOU
i am an idiot -am locuit in Ct 97-06. Typo…
NOU
@Panzer – plm, nu am știut de chestie, mi se părea un cartier la fel ca multe altele, adică “capu’ la cutie și-ți vezi de treabă”. Am mers și singur pe acolo (și în 04, și după de vreo 2-3 ori), nu m-a oprit nimeni niciodată, nici măcar să-mi ceară țigări… Nu-s vreun ceafă lată sau ceva, average Joe.
Nu vreau să te contrazic cu calculul, dar mie îmi dă 7 oricum le-aș întoarce
NOU
Am locuit in Poarta “Sex” pana de curand..sa fie vreo 15 ani ?..anyway..in tot acest timp nu am avut nici o problema vreodata..s-au mai filtrat generatiile..nu mai este un cartier rau famat cum era prin anii 2000..acum e un cartier plin de familisti..aa..ca mai isi fac veacul prin zona si cateva cuiburi de curve, asta e valabil cam in toate cartierele, dar per general, este un cartier safe..nu pot spune acelasi lucru despre CET, Palas sau nou intratul in topul cartierelor rau famate, TOmis Nord (gratie ghetoului Henri Coanda)
NOU
Foarte placuta surpriza legata de seviciu de taximetrie intr-un oras numit Vinitsya, din Ucraina. Un oras mare dupa standartele noastre, dupa ale lor mediu spre mare, dar destul de important (unul din fostii presedinti era de acolo). Fabrica Roshen e acolo. In fine, ca de obicei bat campii de la subiect. Servivu de taximetrie care folosea in totalitate automobile electrice (Nissan Leaf). Dat telefon dimineata de la receptie (nu eu), venit taxiul, seara rugat un coleg sa sune pentru a chema taxiul sa ne duca la hotel, venea, astepta, fara probleme. Si foarte ieftin. Singura problema: nu vorbeau englezeste.
St. Peterburg, acum vreo 14 ani, intr-o sambata dimineata pe la ora 5:30. Am coborat la receotie sa astept masina trimisa de companie pentru a ma duce la aeroport. Soferul trebuia sa vina pe la 6, sase fara un sfert, nu mai stiu exact. La un moment dat, pe la 6 fara 5 intra frate un dulap pe usa hotelului, dar dulap, adica a trebuit sa intre pe usa aia in dunga si sa lase un picsi capul. Se apropie de mine si zice “Mi, draivar!”. Ma uit la el un pic, si intreb destul de sfios: “are you sent by (numele companiei?”. Se uita la mine urat si maraie iar printre dinti: “Mi draiver!”. Oftez, zic, bai, asta o fi, dau sa pun mana pe valiza sa ma duc cu el, la care receptionerul devenit brusc atent sare si zice “No, no, wait, that’s not your driver!!!”. Constient ca receptionerul stia ce spune, compania lucrand frecvent cu hotelul respectiv, m-am tras inapoi. Dulapul a plecat mormaind. Si acum ma intreb ce s-ar fi intamplat daca plecam cu ala, neavand decat ceva maruntis la mine…
NOU
Bere la receptionist…
NOU
Eu o singura data am luat teapa in gara Brasov, am prins un pirat care avea pretul de 5 ori mai mare scris pe masina. Dar asta e, m-am invatat sa casc ochii.
In schimb am o gramada de povesti la ocazie, cand eram student mergeam cu ocazia de la Brasov la Campulung, nu suportam sa fac 4 ore cu autobuzul ala infect cu 30 km/h prin Rucar-Bran, la -15 grade in interior, sper sa dea faliment Codreanu.
Deci, merg la ocazie cu un Passat de la o firma din C-lung, toate bune si frumoase, cand ma dau jos,si ma duc la portbagaj, idiotul demareaza in tromba cu geanta mea de voiaj cu tot.
Partea nasoala pentru el a fost ca geanta era plina cu chilotii si ciorapii mei, nespalati stransi intr-o saptamana de camin, si borcane de zacusca goale.
A doua chestie tare a fost cand am prins un tir cu bere de la Aurora, si mi-a dat soferul o sticla de 2 litri de bere: ”ia nepoate si bea, e luata direct din tancul cu bere”. Pentru un student a fost cel mai tare cadou ever. La Fundata a oprit si mi-a facut cinste si cu doi mici.
A treia chestie, jegul de sofer, al unui jeg de camion, ne-a oprit in varful muntelui la 20 km de C-lung sa ne ceara banii, ca ii era frica ca ii tragem teapa. Nu i-am mai dat nimic, am plecat frumos pe jos si dupa 1km ne-a luat altcineva.
Si mai am, in 6 ani de facultate am strans ceva.
NOU
In 2006-2007 mi-am “pierdut” 2 telefoane in taxi. In decurs de 2 saptamani.
Primul:
Am venit din oras seara pe la 18-20. Era iarna iar eu nu eram “luat”.
Am coborat, am urcat sus, telefonul IOC.
Aveam fix atunci. Am tot sunat pe tel, fara nici un raspuns. Am sunat la dispecer: Buna ziua eu am luat o cursa de la dvs din X pana in Y. Vb va rog cu taximetristul ca mi-am lasat telefonul. Mi-a raspuns ca n-a gasit nici un telefon. Cand am mai incercat sa sun era inchis.
Al doilea:
Veneam de la o nunta pe la 3-4 si eram abtiguit. Stiindu-ma patit m-am controlat la coborare de telefon si portofel. Telefonul l-am bagat in buzunar, cu portofelul am iesit in mana ca aveam cartela de la intrare. Dau sa intru in scara si constat ca nu mai aveam tel. Ii zic lu gagica-mea sa sune repede. Taximetristul tocmai intorcea. I-am facut semn sa opreasca ca vedeam telefonul aprins pe bancheta. N-a oprit, a trecut pe langa mine ca si cand nu m-ar fi vazut.
Am sunat la dispecer sa ii zic ce mi s-a intamplat in masina XYZ si sa vb cu baiatul sa nu fac plangere la politie.
Dupa 5 minute ma suna el. N-am gasit nimic boss. Poate ti-a cazut pe jos, ia cauta-te baiatu’ meu.
Si ma cam ofticam ca erau telefoane scumpe (cam 1 salariu pe vremea aia), deh young and dumb.
De atunci nu cred ca am mai mers de maxim 10 ori cu taxiul.
NOU
Romania, 2005 parca. Provincie, gara, in locul unde de obicei stau parcati taximetristii, o singura masina – buna ziua, ma duceti si pe mine pana la…? -Sigur, cu placere. Intru in masina si ne deplasam cateva sute de metri. Dintr-odata aud -te duc in padure si te violez, c..vo! Si te las acolo! Eu, traind un vis urat: – Poftim? Ma uit la sofer si vad un ranjet si o privire de nebun! Noroc ca imi revin in clipa urmatoare, deschid usa si sar afara, din mers. Nu luase viteza ca eram in zona centrala. A zbierat iar dupa mine” – C..vooooo!” Nu-mi amintesc sa mai fi luat taxiul de atunci.
NOU
@Daria, sper ca ai depus plangere la politie. Imi pare tare rau ca ai trecut prin asa ceva…
NOU
@Delia Multumesc, esti o draguta. Din pacate nu am depus plangere pentru ca in zilele de dupa intamplare plecam din tara. Stiu ca trebuia sa fac un efort mai ales pentru faptul ca in astfel de situatii suntem datori sa-i protejam si pe altii, in cazul meu, prin plangere, sa protejez alte femei ce sigur au fost agresate de individ mai departe!
NOU
Abia venit in Romania, prin 2005, cand s-au taiat patru zerouri la bancnote: am platit 10x cursa normala pentru ca am prins un “rechin” cu tarif manarit. A fost prima data cand am vazut un taximetrist fericit ca scotea bonul din aparat, dar apoi imediat am inteles si de ce…
Alte dati am avut parte de excursii nesolicitate prin cele mai aglomerate parti ale Bucurestiului, taximetristul vazand ca nu sunt de aici. Asa am invatat orasul, pe banii mei.
NOU
Un coleg, japonez, si-a furat-o de la Otopeni la Pullman: 100€ (cursa care, pe un taxi normal e 20 de lei si pe unul din alea cu 3.5/km e cca 40-45).
NOU
Ma urc in taxi pe locul din fata. Dupa vreo 3 minute, taximetristul intreaba “Si, cum merge treaba?”
Atat mi-a fost. M-a prins intr-un moment in care eram abatut, asa ca am inceput sa-i povestesc de cand a plecat omul din pestera pana a ajuns corporatist. Dupa vreo 10 minute de turuit, taximetristul spune “Si ia zi-mi, ai facut ceva cu aia pe care ai luat-o de la Intercontinental?”
Atunci mi-am dat seama ca ala avgea casca handsfree oe urechea stanga si eu am vorbit ca prostu 10 minute.
Altfel spus, poate ca sunt anormal, dar nu m-am mai urcat intr-un uber/bolt/yandex de vreo 2 ani, de cand stateam 20 de minute pana venea un uber, dupa ce vreo 3 masini imi dadeau cancel cand vedeau unde merg.
Poate am avut eu noroc, dar fac comanda prin aplicatie si vin numai masini ok, soferi ok si nu stau ca prostu sa astept 20 de minute.
NOU
#ammurit
NOU
cand ai scris ca taximetristul a spus ‘aia pe care’ mi-am dat seama ca e vrajeala…
NOU
A sunat Micutzu… cica-si vrea gluma inapoi…
NOU
Plecam sambata seara din centrul vechi la Iancului, cursa de vreo 7 lei pe vremea aia. Stiam ca nu ma ia nimeni daca-i intreb asa ca am intrat direct in taxi. Normal ca nu a vrut sa ma duca, vechea poveste cu “ii dau spre casa, in Berceni”.
Eram baut asa ca n-am vrut sa cobor din taxi. A chemat omu politia si au vrut sa-mi dea amenda. N-am semnat niciun proces si n-am mai primit nimic pe acasa.
NOU
Am multe cu taximetristi,atat in Romania,cat si in alte tari.
Intotdeauna i-am apreciat pe cei care te simteau baut,si opreau la timp,sa poti voma in afara masinii,aveau ei un simt special.Mai existau taximetristii raceri rupeau unii masinile noaptea,mai era unul celebru in Brasov ce asculta doar trinitas si muzica religioasa si iti tinea prelegeri religioase…..icoane peste tot in masina.
In maroc m-am suit in taxi (sandero cu 750000 km,reali!!!!!),ii arat adresa farmaciei unde voiam sa ajung,si asta ma duce intai la mcdonalds-ma iau la cearta cu el,dar saracul avea intentii bune,habar nu aveam ca la marakesh prostituatele stau la mc….i-am explicat ca vreau doar paracetamol,aspirina,a inteles,pana la urma chiar ok tipul chiar daca m-a ciupit la bani.
Helsinki,sofer dependent de droguri ce nu reuseste sa introduca hartia in aparat,tremurat maini,criza de nervi,demarat in tromba,cursa pe strazi….dar a fost cool ca mi-a aratat o alta fata a tarilor nordice,m-a dus seara in port sa vad cum coboara duminica oamenii in patru labe dupa o croaziera de baut.
Tepari,manelisti,ciudati…..din astia vezi peste tot,si in romania,si in alte tari….e cool sa mai mergi cu taxi,ca mai iei pulsul societatii.
NOU
daca vrei un pic de context, pe vasele de croaziera magazinele sunt duty-free si cum alcoolul e scump in nord, multi se duc sa se imbete si sa cumpere alcool mai ietin. daca vasul a trecut si prin Tallinn, e clara treaba ca multi au fost doar ca sa se imbete si sa isi mai ia bautura ieftina si acasa.
NOU
Dublin, hotel langa aeroport, duminica. Spre ceva centru de conferinte. Soferul, de unde sunteti, Romania, hahaha, mi-am facut luna de miere la Mamaia, Hagi, hahaha, cum e cu volanul pe dreapta, hahaha, 35 euro. Luni, aceeasi cursa, megaaglomeratie, soferul n-a scos un cuvant, 15 euro
NOU
Te-a făcut din vorbe. Hahahaha. 🙂
NOU
Comand taxi sa merg la gara, taxi-ul intarzie si stau si stau si nu mai vine. Pierd tenul eu stand in strada sa astept taxi. Nervos sun din nou la dispecerat, la care dispecera imi face legatura direct la patronul firmei. Ii explic aluia ca am stat ca boul in fata blocului asteptand taxi-ul care nu a mai venit. Omul im spune ca imi trimite un taxi care ma va lua si ma va duce pe traseul trenului pana prindem trenul din urma. Decontul il va face taximetristul care nu s-a prezentat la cursa.
NOU
Mai taie din ele , da-le dracu’…
NOU
Am mers 34 km. Nu mai am de unde tăia.
NOU
Hăhăhă, hi hi hi, hai să luăm taxi. Din Pipera în centrul vechi, eram cazați la Twin Towers undeva pe acolo.
Coborâm, recepție, comandă ăia taxi, vine un C3 de ăla vechi, noi eram 3 oameni, mă urc în față, colegii în spate. Plecăm, suna cumva mașina, se auzea tare de parcă avea ușă deschisă. Mno, nu ne formalizam, eram cu vreo 200 deja în nas fiecare, zice șoferul;
“stați mai departe de ușa din stânga acolo în spate că nu se inchide bine”
“Hăhă, îl pierdem pe Neluțu, bă, vezi să nu mori! Pla ta, ce i zicem lu nevastă ta, că te am pierdut în București?”
Ajungem pe la Oracle pe pasarela aia, intră șoferul destul de tare pe un rost de dilatare și dintr o dată fleoshc, pică ușa în drum.
Credeți sau nu, a pus portiera în mașină și ne a dus fără ușă pană in Unirii.
NOU
Doar 200 in nas fiecare? Slabut, slabut…
Eu fara minim 250 in nas nu ies niciodata la centrul vechi
NOU
In urma cu vreo 10 ani aterizam singura pe aeroportul Otopeni si chemam un taxi printr-un aparat ‘oficial’, ce dadea bon de ordine si permitea sa alegi compania de taxi. Atat de ‘oficial’ era sistemul incat taximetristul, de la o firma cunoscuta de altfel, nu a pornit aparatul de taxat. L-am rugat frumos de cateva ori sa porneasca, i-am spus hotarata ca vreau sa cobor cu bagajele daca nu porneste chiar daca eram in camp, dar nu l-a pornit, zicea ca nu e nevoie pentru ca stie el cat costa si ne intelegem. M-am enervat si i-am spus ca sun la politie. Pe atunci se implementase de curand numarul 112 al politiei. De nervi nu imi aminteam numarul, imi tremurau degetele, nu nimeream tastele, formam gresit numere gen 122, 211, vorbeam tare, suparata ca nu-mi amintesc numarul si ca tastam gresit. In final taximetristul porneste aparatul. Eu ma opresc din incercarile de sunat la politie. Mergem o vreme in tacere. Dupa care taximetristul incepe sa ma certe ca i-am stricat ziua, ca acea zi incepuse bine pentru el, ca de ce a trebuit eu sa fac asta, ce el nu a facut nimic grav… Mi-am luat o mustruluiala serioasa tot restul drumului. Ajunsa acasa i-am platit cursa, i-am lasat restul si, din obisnuinta, i-am spus multumesc.
NOU
finalul, ucigas :))))))))
NOU
Concert Metallica la Cotroceni. Dupa concert, cu chiu cu vai am gasit 2 taxiuri pt 8 persoane. Intre noi unul mai beat decat restul, adica blana, craci, pamant de beat. Nu stiu cum se face dar pe la Piata Victoriei asta zombie beat, stand chiar in spatele taximetristului..ii pune mainile la ochi aluia de era sa intre taxiul in onor curtea guvernului! Pasamite, cursa era spre Buftea si taximetristul a spus ca stie drumul si cu ochii inchisi! Betivului i-a luat ceva timp sa proceseze ce a spus soferul cand a urcat in taxi..
Hong Kong. In China, cand pleci de la nava pt o bere, un simpozion cultural primesti de la agentul local al navei o hartie printata cu adresa terminalului unde e trasa nava. Dupa cateva beri si o sticla de tuica scotiana in Wan Chai prindem un taximetrist binevoitor cu strainii. Nu vb engleza, dar ii aratam fituica cu adresa terminalului. Ya, ya, gooda! Draci, ne-a plimbat peste o ora ca sa ne duca la terminalul de pasagere.. A trebuit sa-i desenam o nava port container ca sa inteleaga unde trebuia sa ajungem. Explicatia confuziei ne-a dat-o agentul-taximetristul pesemne ca nu vorbea manadarina, iar adresa pe care o aveam noi era scrisa in mandarina.
Cea mai misto experienta – Sydney. Am debarcat impreuna cu sotia( companie la care lucrez are schema pt family sailing) iar de la terminal am fost preluati de patronul firmei de taximetrie care opera in port. Din Botany Bay pana pe King’s Street ne-a povestit despre Vietnam (veteran), unde sa iesim in Sydney, cum s-au cam saturat de imigrantii asiatici, cum era vazuta Romania si Ceausescu. Omul nu s-a lasat si a dus si valiza mare pana la receptia hotelului. Chapeau! mai ales ca nu eu am platit cursa, ci compania la care lucrez.
NOU
Ma intorceam cu trenul duminica seara.
Iau taxi din gara. Ajungem acasa, ii dau 100..n are rest. Tot inchis imprejur. Deja se gandea ca face o afacere si ii raman vreo 30 de lei bacsis.
Si i am zis sa ma plimbe.. arc triumf romexpo etc , cam de vreo 30 de lei. Oricum n aveam ce face acasa.
Altii:
Unul care ma intreba de care bancuri vreau, ca stie vteo 500 si nu le zice pe ac in doua zile consecutive…categoriile erau cu bula ,basescu, blonde etc.
Altul tot zicea ca de ce soferii clanxoneaza, baga clanxon. Ca da dialoghez ,am folosit si eu clanxon.
Altul, pe canicula, mi a cerut sa ia o gura de apa din sticla mea. I am dat sticla.
Altul, un puşti, care conducea ca la video games l, depasiri scurte etc, fabulos. I am zis, Taticu esti sofer meserie dar nu fa d astea cu clientii.
Altul care s a luat, cu mine inauntru, dupa alttu, cu injuraturi la semafor, morti, raniti, demaraje ..i am zis sa sw calmeze..
Cei mai infecti erau cei din centrul vechi, in weekend. De ultima speță.
NOU
2 intamplari cu taxisti, ambele in Timisoara.
Prima: eram student, veneam de acasa cu trenul dupa multe ore de calatorie cu minunatul CFR ajung pe la 7 dimineata in gara Timisoara Nord, taxiuri normale nicunul in statie, nici vis-a-vis zici ca intrasera in pamant. Numai rechini , stateau la intrarea in gara. Stau 10 minute (am si sunat la dispeceri da nu aveau masini) si zic fuck it iau unu din asta rechin ca nu mai pot de oboseala, imi picau ochii eram rupt, si ma indrept catre primul, un Mercedes Cobra. Iese jupanul de la volan imi pune geanta in portbagaj si ma duce la destinatie. Cursa a costat dublu fata de cei normali , aia e imi asum, dar get this: jupanul imi da bon fiscal si in timp ce falca mea cobora incet (nefiind obisnuit cu bonuri de la taxisti) imi zice ca pot sa il sun oricand pentru o noua comanda ca primesc discount cu bonul ala la urmatoarea cursa.
A doua, ieseam dintr-un club de pe Pestalozzi pe la 5 dimineata (la multa vreme dupa intamplarea de sus), pula de beat, ranga. Aproape de pozitia 4 labe ma taram spre taxistii din fata clubului si incepand de la primul pana la penultimul m-au refuzat toti. Ultimul isi face mila de mine si ma ia. Ii zic adresa si omul porneste. Pe drum alcoolizat fiind mi se face rau si nu ma apuc sa ii zic ceva gen opreste, deschide geamul sa borasc afara din masina, ca deja tencuiam spatarul scaunului din fata mea. Semilucid fiind deja ma asteptam la omor din partea lui. Omul se uita la mine si imi zice ca de ce nu i-am zis ca mi-e rau ca oprea da pe ton normal , poate putin iritat. Ajungem la destinatie, si jur, zice – Stai ca nu te pot lasa sa urci asa la tine te ajut eu. Si ma ajuta impingandu-ma de spate ca eu eram mortal, pana la etajul 3 la mine la apartament. Ma roaga dupa ce intram in casa daca poate sa se spele pe maini. Ii zic da omule sigur uite acolo e baia, stai ca iti dau si banii imediat, merg in camera si ies cu 50 EUR (cursa facea max 15 RON, ca am mai mers si in parametrii de la clubul ala). Ii zic uite 50 EUR, nu imi trebuie nici un rest imi pare rau ca am vomitat pe tapiseria ta, sa platesti la curatare chimica. Mi-a multumit, i-am multumit si ne-am vazut fiecare de treaba.
NOU
București, 1999. Veneam cu prietena, proaspăt operată, de la spital. Ajunși acasă, vizavi de Marriot, am uitat in mașină o geantă cu acte si bani. Ne-am dat seama in lift. Am sunat la dispecerat. Au refuzat sa ne pună in legătură. Prietena mea lucra la un serviciu de informații. La sunat pe unul i-a expus rapid problema. Noroc ca știam indicativul. In maxim 10 minute suna ala inapoi.
L-a oprit poliția in trafic si am pornit si noi spre el.
A venit sa ne ia. Când am ajuns poliția ii verifica actele. Când a vazut-o pe prietena mea s-a albit brusc si a încercat sa o taie.
Ea la rugat frumos sa ii dea geanta. Ala a zis ca nu știe despre ce vorbește.
Atunci tipul care venise cu noi a intrat in mașină si a ieșit cu geanta. Ala urla ca e înscenare, ca unchiul lui este capitan la SRI si ne aranjează el pe toți. Atunci am început sa radem toți 3, ea fiind atunci colonel.
Am mers la poliție, am depus plângere si cam aia a fost.
In 2003 pe la ora 2 ma întorceam de la birou de pe Occidentului. La Orizont ceasul arata cam de trei ori prețul. I-am dat un SMS unui fost coleg de generala, polițai la secția 22. Când am ajuns pe Valea Argesului i-am zis sa oprească langa mașina de poliție. Am coborât, i-am dat cat știam ca face cursa. A mârâit un pic dar l-au luat băieții la întrebări. Am sunat la Meridian care a trimis un controlor de trafic sa ii ia mașina.
NOU
Prima vizita in Bucuresti multi ani in urma. Platit tot de firma , aveam “training”. Cobor in gara, merg la primul taxi – Hotel X va rog – Nu va duc (eu whaat?). Merg nedumerit la al doilea, nici ala nu ia cursa. Al treilea zice bine hai ca te duc. Ajungem in 20 minute, vreo 25-30 lei de plata, ma cazez totul e bine cand se termina cu bine. Cobor din hotel sa imi destind putin picioarele mai merg vreo 50 m si…ajung inapoi in fata garii. De atunci google maps e sfant, si in Bucuresti ma urc in taxi cu un aer de ala scarbit si plictisit ii zic adresa, apoi vorbesc la mobil tot drumul sa nu ma intrebe nimic. Niciodata nu am mai avut probleme 🙂
NOU
eu. creasta, geaca de piele, aproape mut de beat in taxi cu nevasta-mea. Muzica clasica la taxi, eu ii zic lu nevasta-mea “aaaa…fuer elise, a dracu, ii scrie ala muzica si ea nu sta”. Schimba taximetristu melodia eu ii explic lu nevasta-mea ce e si cu melodia asta. Deja de la a 3a taximetristul incepuse sa faca trivia cu mine si era sa imi plateasca el chiria cand am zis “pasta nu o stiu, cred ca e de prin carmen” si ii arata nevesta-mii ca fix carmen e.
Amuzant e ca le-am nimerit penca eram beat si eram fix ala de stie 10 propozitii din tot cursul si alea 10 ii intra la grile
Alta data, m-am suit in taxi, i-am zis 15 lei, el a cerut 25, asa ca la final i-am dat 10 lei. Si el “pai, nu zisesei 15…”. “Corect, zisesem”. Copii, nu faceti asta acasa. Eu aveam juma de kintal in plus si eram beat