Singurătate. Tristețe. Lipsa unui sprijin moral.
Toate sunt lucrurile ce îmi caracterizează viața în ultima vreme. Am ajuns la o vârstă la care încep să îmi pun întrebări, întrebări existențiale ce depășesc cu mult simpla sferă convergentă a cunoașterii materiale. Am nevoie și de confort spiritual, am nevoie de liniște pentru un suflet și-așa zbuciumat și neliniștit.

Am realizat că, de alungul timpului, am tot căutat această salvare în lucrurile ce îmi erau la îndemână. Am căutat salvarea în alcool, m-am refugiat în sticla de uitare ca și cum ar fi fost panaceul unicei și irepetabilei mele suferințe. Doar că alcoolul a făcut mai mult rău și m-a dus spre alte suferințe, alte dureri, alt zbucium intern.

Din păcate, nu vedeam că aproape de mine era ceva mult mai real și mai palpabil.
Nu îl vedeam pe Dumnezeu.

Am fost mult timp plecat în ultima vreme. Am vizitat locuri, am vorbit cu oameni. Am întâlnit preoți cu har, oameni adevărați, ce mi-au ascultat suferința și, spre deosebire de cei ce o știau, nu au încercat să mi-o aline. Ci mi-au arătat că alinarea este doar în mine, în sufletul meu, în dorința sa de a se abandona în brațele Domnului și de a căuta, astfel, un țel și un drum.

Da, cred, sper că l-am găsit. Și împreună cu dragii mei prieteni ardeleni, pentru că nu se putea să îmi regăsesc sufletul decât acolo unde îl las de fiecare dată când plec, în Ardeal, am ales drumul ortodoxiei, împreună cu Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, care a liturghisit şi m-a binecuvântat la ceas de de aman, făcând o slujbă specială pentru sufletul meu. În soborul slujitor s-au aflat protopopul de Sălişte, Petru Toader Damian, parohul de la Sibiel, Ioan Muntean şi preotul Radu Bot de la Parohia Orlat I.

E mult să spun că am fost orb și acum văd. Pentru că doar întrezăresc o geană de lumină.

Dar văd ceva.
Și e bine.

sfanta liturghie pentru sufletul lui daniel ametcea

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

133 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1
    NOU

    Felicitari,Arhi, mantuirea sufletului e cea mai importanta. In viata de apoi vom fi judecati pentru faptele facute in viata asta. tu ai un loc special rezervat odata cu aceasta descoperire.Biserica Romana are un aliat strategic in persoana ta si cred ca veti face o treaba buna impreuna. Sper sa aduci aceeasi lumina si cititorilor.tai. Amin.

  2. #5
    NOU

    Ce spanac…

    Man, tamaia se arde, nu se si fumeaza.

    • #6
      NOU

      “Numai unul sa ramâie/ Să se facă praf tamâie”. Parca ne jucăm de-a v-ați ascunselea… 🙂

  3. #7
    NOU

    Important este ca si in cel de-al doisprezecelea ceas, ai gasit lumina calauzatoare catre dragostea din inima ta.

  4. #8
    NOU

    Frate…

  5. Era normal să te îndepărtezi de Pantelimoun, cloaca pierzaniei

  6. #12
    NOU

    Frate, mă bucur ca ai găsit calea către lumina și adevăr. Astăzi e o zi sfântă. Îți recomand sa vii și la mănăstire , sa te cureți. Sufletește. Definitiv.

    • #13
      NOU

      Se pare ca doi dintre frați au dat dislike. Fiți oameni, mai, ca va știu pe amândoi. Danica, Frosonie, și Cetin e om, mă.

  7. #14
    NOU

    Doamne Dumnezeule, ce bine semeni cu Constantin Dudu Ionescu!

  8. #15
    NOU

    Ziua asta va intra in istorie ;). In ce data suntem? 😉

  9. #16
    NOU

    1 aprilie 🙂

    • #17
      NOU

      Nu se poatee! Eu pregateam deja mirul, apa sfintita etc. Am ars toate icoanele pastafariane degeaba?

    • #18
      NOU

      retard 🙂

    • #19
      NOU

      potolit-va ca nu e chiar asa… baiatu raspundea celui care nu stia in ce data e. minusurile va rog 😀

    • #20
      NOU

      Sunt retard ca am spus 1 aprilie ? Daca spune 1 mai ce mai ziceai?

    • #21
      NOU

      @Spuneam

    • #22
      NOU

      Tastatura vietii

    • #23
      NOU

      Vad ca te pricepi, cat e ceasul?

    • #24
      NOU

      Tu erai ala haios de nu il baga nimeni in seama la scoala? Din pacate pentru tine si acum esti la fel.

  10. #25
    NOU

    Daca vrei, am niste carti foarte faine cu pilde si rugaciuni de la calugarul Corogeanu, de la manastirea Tanacu. Astept un semn.
    Stima

    • #26
      NOU

      Hai, ma, ca nu cred ca vine soacra asa des pe la el.

  11. #27
    NOU

    E buna duma… Amin.

  12. #28
    NOU

    Fir-ar, eu stiu cel putin un monstru de spaghete care va fi devastat cand va afla ca te-ai ortodoxit. Apostatule, sa fie intr-un ceas bun!

  13. #29
    NOU

    Era inevitabil, really. Toti ajungem mereu la aceeasi concluzie, oricat de mult fugim de ea. Toti realizam ca exista in lumea asta lucruri cu privire la care suntem neputinciosi, lucruri a caror valoare de adevar ne depaseste, noi nefiind echipati, intelectual sau etic, daca vrei, sa ne pronuntam asupra lor. Unul dintre aceste lucruri e Divinitatea. Altul e suprematia absoluta a ardelenilor in general si a clujenilor in special intre muritorii acestei lumi.

    Ma bucur sa te vad alaturi de asemenea prelati luminati, datatori de speranta si credinta – chipul tau deja reflecta linistea dobandita. Cuget linistit, prietene!

    • #30
      NOU

      Asa e, daca clujul ar fi existat acum 2000 de ani, IH ar fi fost clujean! Amin!

    • #31
      NOU

      asa e doar dac

    • #32
      NOU

      Vine o vârstă…

      Pentru cine a citit Old Surehand și-și amintește finalul lui Old Wabble, până și ăla s-a creștinat pe la 90 de ani, sau cam așa ceva. Niciodată nu e prea târziu.

    • #33
      NOU

      Eh, nici Old Shatterhand nu e perfect – era el crestin, dar nu cred ca era clujean…:)

    • #34
      NOU

      aleluia

  14. #35
    NOU

    Si eu am vrut sa spun o rugaciune dimineata, dar am nimerit pe site-ul asta. Pacat, ar fi fost o rugaciune frumoasa…

  15. #36
    NOU

    Niste mir de la sfantul Photoshop… si chiar postul urmator dupa ce promiti ca te lasi de pacaleli…
    (stiu, va intra in moderare si va ramane acolo acest post)

    • #37
      NOU

      du-te cu Domnul, blasfemitorule…nu poti sa accepti ca omul si-a gasit pacea si s-a mantuit

    • #38
      NOU

      Si Lenutza dansa cu Mos Craciun pe superglue proaspat…
      Urmeaza dedicatie cu varianta de mijloc a “thumbs …” pentru romanii verzi care inca stau… sa se coaca

  16. #39
    NOU

    Daca vinzi nunta pe mai putini bani ca pretul pietei iti gasesc eu clienti!

  17. Paharul de pe noptiera in care ti-ai pus seara lentilele de contact nu avea apa ci palinca d-aia buna de ardeal. D-aia vezi lumini si culori.

    • #41
      NOU

      “Palinca d-aia buna de ardeal” e pleonasm, e clar ca daca e din ardeal nu poate fi decat palinca d-aia buna. Pisoarca se face doar la primitvii aia de moldoveni si la cocalarii de mitici. Hai Cluuuuju!

  18. da, geana asta de lumina te-a lungit si te-a subțiat :))

  19. Am vrut sa iau si eu calea Domnului, dar in drum spre manastire am vazut o doamna-bine asa ca am luat drumul doamnei 🙂

    • #44
      NOU

      Întrebarea e daca te-a mâncat înainte sau după.

    • #45
      NOU

      Vezi sa nu te bata Doamna-Doamna!

    • M-a mancat putin dupa. Cred ca Duhul Sfant a vrut sa-mi arate ca nu e bine sa-mi parasesc calea. Sau un BTS .

  20. #47
    NOU

    noroc ca te-ai apucat de sala ca altfel nu vedeai nimic 😮

  21. #48
    NOU

    O zi sfanta pentru noi, cititorii tai. Reusita poza!

  22. #49
    NOU

    Glorie Mielului!

  23. Amin! Fie Domnul lăudat! Sper să construiesti aici o comunitate bazată pe spirit creștinesc, bunătate și sinceritate, că prea o luase pe căi greșite cu ironiile grosolane și desconsiderarea fecioarelor.

  24. #51
    NOU

    Mai devreme sau mai tarziu toti ne intorcem privirea spre Dumnezeu. E bine ca ca ai luat aceasta hotarare. Acum poti fi privit ca fratele nostru. Fie ca Domnul sa te ocroteasca pe tine si pe familia ta. Amin.

  25. #52
    NOU

    In spaghete se ascunde adevărul …

  26. #53
    NOU

    deci adio ceremonii de casatorie in numele marelui monstru de spaghete?

  27. #54
    NOU

    schimba ochelarii, pune unii cu lentile heliomate ca prea bate geana aceea de lumina 😉

  28. #55
    NOU

    Doamne ajuta :))

  29. #56
    NOU

    Eu, una, ma bucur nespus ca ti-ai revizuit sentimentele pentru ardeleni. Sunt un popor minunat. Daca adaugi si calea ortodoxiei pe lista, ajungi la perfectiunea intruchipata. Forzza isus!

  30. #59
    NOU

    bos, iar ai inhalat prostii ?

  31. #60
    NOU

    Pentru ca folosim foarte mult computerul, atunci cand avem probleme, trebuie sa ne adresam Sfantului Efrem Cel Nou: www.doxologia.ro/viata-bisericii/marturii/sfantul-efrem-cel-nou-deblocat-programe-informatice-reparat-fisiere-corupte

    De asemenea, astazi il praznuim pe Sfantul Cuvios Varsanufie de la Optina, cel care a dobandit darul inaintevederii si ai tamaduirii bolilor fizice si psihice ale oamenilor. La multi ani tuturor celor care poarta numele acestui Sfant!

    Multa lumina!

    • #61
      NOU

      Sper ca nu faci misto de mine, ca te ia gaia (ma rog, Sfanta Gaie)…

      Varsanufie Constantinescu

    • #62
      NOU

      Se vede ca darul divin nu te-a atins inca, fiule! Altfel ai fi stiut ca nu fac, asa cum spui tu in termeni laici, “misto”.

  32. #63
    NOU

    Dar poza, unde e facuta poza?

  33. #64
    NOU

    Boss, saptamana viitoare plec la mormantul lui Arsenie Boca ,am un loc liber in masina nu te costa decat benzina …

    • La mormântul Sfântului Arsenie Boca nu se merge cu mașina.
      Pelerinajul se face mergând pe jos, prin vitregiile vremii, întru întărirea credinței călătorului.

  34. #66
    NOU

    Era si timpul! Prea mult desfrau in viata noastra ne duce pe cai gresite. Acum ca ti-ai intors fata spre Iisus te rog sa ai grija cand iti intorci spatele spre ceilalti barbosi. Asa sa ne ajute Dumnezeu!

  35. #67
    NOU

    Nu-i asa ca azi si doar azi iti inscrii copii la ora de religie? Si pe cei nenascuti… asta ca sa vezi 2 gene de lumina :)))

  36. #69
    NOU

    Cel de sus fie laudat.In sfarsit,precum Pavel pe drumul Damascului,ai descoperit lumina.Si trainicia gandului,in pofida vremelniciei si farmecelor acestei lumi haine.Sa fie intr-un ceas bun.Daca nu te spurcai la calendarul cel ticalosit al reformei papistase si il tineai pe cel de dreapta zidire din mosi stramosi,mai mult folos aveai,dar pana si talharii mai gasesc iertare pentru faradelegile lor.

  37. #70
    NOU

    Pe cand un pelerinaj la Sfantul Munte?

  38. #72
    NOU

    Un frumos Arhitorial cu prilejul deschiderii, AZI, a noului cabinet de optica spirituala al BOR!

    now I can see!

  39. #73
    NOU

    Mă bucur pt tine și pt această decizie. Da și mai tare mă bucur că ai reușit să convingi 3 preoți să o ia pe calea cea dreaptă. Aș încheia cum se cuvine dar nu știu (încă).

  40. #74
    NOU

    “Dumnezeu sa te calauzeasca fiule”, iti transmite preafericitul Daniel. Si te invita sa treci pe la patriarhie, sa discutati despre monetizarea viitoarei platforme online Trinitas.com, care va fi disponibila tuturor credinciosilor, pe baza unui abonament modic.

  41. #75
    NOU

    cat exact ai transpirat inainte,in timp ce si dupa ce ai scris chestia asta ?

  42. #76
    NOU

    Te urmaresc de multa vreme si ma bucur mult pentru tine ca te-ai hotarat sa iti salvezi sufletul de la pierzanie.

    Poate ca asa a vrut Dumnezeu, mai intai sa strangi in jurul tau zece mii de pacatosi unici pe zi, ca un magnet al stricaciunii si lucrarii lui Satan care apareai ca mai apoi, astazi, salvandu-te pe tine sa poti sa le arati si pacatosilor care casca gura la tine calea cea dreapta, pe cel mai mare blog al ortodoxiei.

    Si nu ne duce pe noi in ispita, ca gasim drumul si singuri!

    • #77
      NOU

      Ma mai gandesc ca daca te-ai lepada public de stricatii aia de Petcu si Chinezu si ai lucra numai cu agentii agreate de BOR ai da un semnal si mai clar ca te pregatesti pentru o schimbare adevarata.

      Iar urmatoarea Ta participare la Webstock ar putea arata asa:

      i.imgur.com/91aVKqu.jpg

  43. felicitari majestate. niciodata nu strica sa te intorci la cele sfinte

    lumina e raspunsul!

    • #79
      NOU

      lumina este doar intrebarea, intunericul ne da raspunsul.

  44. #80
    NOU

    Deja nu prea mai e amuzant..

  45. #82
    NOU

    Eram sigur ca intr-o zi il vei gasi, Nectarie te-a ajutat mult. Mergi de indata la biserica si cumpara cartuliile lui de rugaciuni, iconite si astfel nu vei mai fi tentat sa-i dai pe bautura. Poate cu ocazia asta iti sfintesti si masina si de ce nu si telefonul, am inteles ca dupa sfintire indiferent cat de prost semnal ai, el va emite semnal de putere minima pentru a nu-ti radia inima buna pe care o ai.

    • #83
      NOU

      Si oricum ai tine degetul el nu va aparea in poza si astfel vei putea arata tuturor imagini cu frumusetile daruite de Dumnezeu. Totul pentru bucurarea ochiului si sufletului pacatosilot.

  46. #84
    NOU

    Mai, tu ai inceput sa scrii in somn?

  47. #85
    NOU

    Am ras cu lacrimi :))

  48. #86
    NOU

    bine ai venit in lumea fratilor ortodoxi,ma bucur ca nu ai trecut la catoloicism,frate arhi

    • #87
      NOU

      eu zic ca nestorienii detin adevarul, dintre toate confesiunile crestine

  49. #88
    NOU

    Iei, vreau si eu!!! Mai sunt locuri libere?

  50. #89
    NOU

    Bine ai venit, frate intru credinta! Te-am vazut zilele trecute la Sfanta Biserica din cartier si, cititor al blogului fiind, am crezut ca fie faci documentare pentru un alt articol critic la adresa Sfintei Biserici, fie ai fost obligat de circumstante sa intri in Biserica. Recunosc ca am fost foarte incurcat de faptul ca pareai foarte patruns si pot jura ca aveai lacrimi in ochi. Oricum, imi pare rau ca nu ti-am vorbit si imi dau seama ca nu am fost un bun crestin. Nu cred ca realizezi cu cata bucurie ai reusit sa-mi umpli sufletul cu acest articol care, iata, ar putea deveni o cale de a atrage pe calea cea dreapta a singurului Adevar, adevarul Biblic, adevarul Crestin, mai multi pacatosi. Propun, daca esti de acord, sa facem PENTRU INCEPUT, o rubrica permanenta aici pe arhiblog, rubrica Crestina. Poate, cu timpul, arhiblogul, va deveni ceea ce trebuia sa fie de la inceput: purtator de cuvant al Bisericii Ortodoxe Romane in lumea internetului. Salut ziua in care te-ai lepadat de Satana. Amin!

  51. #90
    NOU

    Ma bucur ca intr-un final ai vazut lumina si ti-a calauzit Domnul pasii pe drumul cel bun si nu te-a dus in ispita si te-a ferit de cel rau. Sa inaltam deci ode, ca mielul ratacit a fost gasit si adus inapoi la turma. Felicitari, frate intru Domnul.

  52. #91
    NOU

    Daca nu ma insel, anul trecut pe 1 aprilie te faceai frate cu Mircea Badea 😉

    • #92
      NOU

      😉 subtila, l-ai facut pe fraier 😉 😉

    • #93
      NOU

      george, dumnezeu e bun, e mare si iertator. sa hulim e usor, dar greu si bine e sa iertam si sa ne pocaim…

    • #94
      NOU

      Eu sper ca-si va indrepta privirea si catre pacatosul din mine. Am sa incerc sa fiu mai umil

  53. … acest gigi becali al internetului bastinas …

  54. #96
    NOU

    Daca tot e 1 Aprilie si te-ai gandit sa ne pacalesti, de ce nu ti-ai pus SI mai mult par? ( adica e evident ca poza e ”photoshopata” – eu cred ca puteai MAI mult….sau era prea evident? hmmmm).

  55. #98
    NOU

    Pe mine m-ai dezamagit crunt. Nu m-as fi asteptat din partea ta sa faci una ca asta. Cum te simti tu acum, cel care ai facut apologia NEinscrierii copiilor la ora de religie?Nu te simti vinovat de cate cuvinte urate ai putut arunca despre sfantul patriarh al tarisoarei noastre? Tu, cel care ai facut prozelitism cu MMS ala al tau? Cum te mai suporti?

  56. #99
    NOU

    www.youtube.com/watch?v=FscIgtDJFXg
    welcome home, bro! #catedralamantuiriineamului

  57. #100
    NOU

    puteam sa jur ca esti cel din stanga! :)))

  58. #101
    NOU

    nu mai ramane decat sa faci o donatie generoasa pentru ridicarea Catedralei Mantuirii Neamului, ca sa fi sigur ca esti primit definitiv in sanul generos al bor 😉 . Urmeaza partea cu ” fie ca…” :))

  59. #102
    NOU

    mai bine ai zice cinstit ca mananci carne de post si nu tii ramadanul decat sa vii cu tot felul de scuze patetice

  60. #103
    NOU

    cica si vismurdar s-a pocait, sa fie oare o coincidenta? pana la urma barbosu’ v-a adus pe calea dreapta…

  61. #104
    NOU

    01/04/2015.

    • #105
      NOU

      Si… de cat timp ai impresia ca esti mai destept decat altii?

    • #106
      NOU

      Tu faci parte din elita, nu-i așa?

  62. haha, imi place talibanizarea seniorului … amin!

  63. #108
    NOU

    Și la anul care vine o sa ne spui ca ești moldovean pur sânge.

    • #109
      NOU

      Pai e moldovean, n-ai vazut ce costum are in poza?

    • #110
      NOU

      e un costum cumparat de la sibiu…

    • #111
      NOU

      Esti bucovinean. cred ca de aici ti se trage, cand te nasti in Tinutul Manastirilor, doar Dumnezeu e calea si adevarul, oricat te-ai chinui sa te feresti de ea. Asa cum apa se aseaza dupa forma vasului si untelemnul nu se amesteca cu apa, la fel si sufletul bucovineanului se aseaza langa Dumnezeu si nu se amesteca cu pacatosii acestei lumi care l-a uitat pe Dumnezeu. Iti zic asta din Occidentul necredincios, dar si eu m-am inscris luni in Biserica Ortodoxa Finlandeza.

    • #112
      NOU

      Mi-am dat seama ca nu e cumparat de la noi din Moldova, un trening alb, frumos, adidas nu ti-ai fi cumparat si tu …

  64. #113
    NOU

    Nu pot sa cred cat de tare se schimba oamenii. Anul trecut ai facut pace cu MB, anul asta cu Mosu’… Anul viitor o sa ne spui ca-ti place branza cu peste?

    • #114
      NOU

      las ca la anu pe vremea asta il reevalueaza pe basescu

  65. Inteleg… nu il vedeai pe dumnezio si ti-ai luat ochelari, acum l-ai gasit!
    Bine ca ai gasit calea cea dreapta si ai revenit la sentimente mai bune!!
    Supune-te de-acu’ lu’ Baniel si singurei biserici cele drepte si adevarate, a’ ortodoxa!!!

    Frate, bine ai venit in randul nostru, slavita fie data de astazi, de intai ale lunii, nu conteaza ce luna, important e ca ai luat-o de la inceput. In numele cre[s]tinatatii, al stiintei si al para-stiintei, main. Sau amin, ceva de genu’ 😀

  66. #116
    NOU

    Tătare,iar ai fumat muşețel!

  67. asa se intampla la inceputu lunii, gasesti toate prostiile de facut

  68. #118
    NOU

    :))) e 1 Aprilie :)))

  69. #120
    NOU

    sa fie intr-un ceas bun (cu tic-tac)

  70. #121
    NOU

    … hihihihihihihhihiiiiii …. se pare ca v-a tras-o Arhi de 1 aprilie … ati cam furat-o ! … hahahahhahahaaaaaaaa !!!

    • #122
      NOU

      pacaleala ar fi sa fie chiar adevarat

    • #123
      NOU

      Nu e păcăleală. .. Nu mai glumi cu lucruri sfinte. De ce crezi ca si-a lăsat barba?

  71. #124
    NOU

    Vreau sa fiu nasa :mrgreen:

    • #125
      NOU

      Eu vreau sa fiu telescopul Hubble.

    • #126
      NOU

      Spre deosebire de tine, eu as avea sanse sa fiu nasa:))

  72. #127
    NOU

    bagi un athos in mai?

  73. #129
    NOU

    in astfel de momente de mare cumpana raspunsul il gasesti in “last ride of the new shit”.

  74. #131
    NOU

    proasta gluma 😉

  75. Welcome to the dark side of force !
    OMG,
    Da, exista Dumnezeu dar asta cu mantuirea si alte baliverne specifica religiilor si cu viata de dupa ma lasa cat de cat rece si imi deschide calea spre si mai multe intrebari 😀 . E firesc sa fiu deci normal din punct de vedere religios, zic eu.

  76. Soro, trupul meu te vrea. Frate, faca-se voia ta!

Adaugă comentariu

Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul

  • Comentacii pesedisti nu sunt bineveniti
  • Nu incerca sa fii mai arogant decat mine, la mine in casa
  • Linkurile sunt foarte utile, daca nu sunt spam




This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.