Fii-mea a mica mananca la micul dejun paine prajita cu somonel, pentru ca provine dintr-o familie nobila, pentru care somonul afumat, de norvegia, este o prezenta constanta, alaturi de caviar si Möet. Imi aduc aminte cu drag cum iesea bunica, dimineata devreme, la cules caviarul, sa fie cat mai proaspat, asa cum invatase si ea de la bunica ei si cum il aseza, delicat, pe pat de trufe, cu niste scoici Saint Jaque si niste somon alaturi, ca sa mancam si sa prindem puteri pentru nobila zi de prasila ce ni se asternea inainte-ne.

Fraierul de mine vede, la Carrefour, pe raftul dedicat, langa somonel, niste păstrăvuț, ambalat identic, tot afumat, doar putin mai scump. Cum pentru noi banii nu conteaza, am zis sa iau, ca poate s a saturat fiica de somonel, sa mai incerce si altceva.

Mno, deci nu. A durat vreo 3 guri pana sa se prinda ca nu e somon, dupa care mi-a trantit ca s-a saturat si ca pot sa iau farfuria de acolo. Pardon, menajera poate sa o ia.
M-am dus, i am pus somon pe alta franzela parpalita la aparatul de parpalit franzela, a mirosit circumspecta si brusc i a revenit foamea.

Se pare ca sangele nobil ce ii curge in venele de tataro-moldoveanca (mama ei e din Braila, granita de est a Moldovei) nu permite ingurgitarea de alt peste decat somonul stramosilor.
Ma duc sa arunc caviarul, ca am impresia ca nu e Beluga.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.