amazon
Arhi Arhi 15.01.2020

Cum se face un refund la amazon și cum se face la orice alt magazin românesc

Am comandat pe la sfârșitul anului o jucărie funny de pe amazon pentru fiica cea mică, ceva chestie care împrăștie o galaxie de lumini prin cameră. Cel puțin în poze apărea superbă, iar reviewurile erau extrem de satisfăcătoare. Nici nu a costat mult, cu tot cu transport era ceva gen 47 de euro, fix ce […]
tacuri fury 3
Arhi Arhi 14.01.2020

Campionatul de biliard Fury

Mă gândeam că, deși e un internet foarte larg, sunt singurul pe care îl știu că scrie despre subiectul biliard sau snooker, drept subiecte, nu când vine Ronnie și brusc se trezesc pișcotarii specialiști care nu știu nici măcar regulile jocului. Acum, că am mai mult timp liber, împreună cu un scump prietenaș, numit Mihnea, am […]
haur
Arhi Arhi 14.01.2020

Ce faci cu aurul in romania?

În timp ce mă jucam ieri cu o aplicație de jucat pe bursă, plus500, pe fake money, să văd cum mă duce capul (mă duce slab de tot, indiferent de ce cumpăr, pierd bani glorios), mă gândeam la soluțiile acelea de investiții pe care le caută toți și nu le găsesc. Și am realizat că, […]
marele pescar
Arhi Arhi 13.01.2020

De pe frontul internetului, una caldă, alta rece

Să începem cu cea caldă. Am terminat de înmatriculat mașina Lunei. Tot cu Delta Speed, ca la Honda. Cost total al serviciilor oferite de ei, 525 lei +tva. Foarte mulțumit, singurul timp pierdut aiurea a fost când am fost și am stat la RAR, unde e coadă de înțepenești. După cum spunea un mecanic de […]
drum lin cristina topescu
Arhi Arhi 13.01.2020

Drum lin și lumină veșnică

Întotdeauna, după ce moare o vedetă, apar, câtă frunză, câtă iarbă, hienele care își clădesc celebritatea pe tragedia altora. Nu că ar fi fost vreo tragedie sau ceva, dar ca idee, după decesul de aseară, frunza și iarba s-au început a se învârtoșa în mementouri cu marea doamnă a televiziunii românești care a plecat, […]
discovery rds
Arhi Arhi 13.01.2020

Discovery, aceleași strategii, peste ani, acum cu Telekom

Inițial, uituc fiind, m-am luat de Telekom și scoatere canalelor grupului Discovery din grilă. Asta e, anii trec, mai uiți. Mai primisem și un mail de la un cititor, pe care am uitat să îl public și pe care voiam să îl scot azi de la naftalină, când mi-a picat fisa. Asta nu e prima […]
Meme
Arhi Arhi 10.01.2020

5G pe înțelesul celor fără dubii

Articol scris de Major Tom.  E frumos și util să știi, e și mai frumos să înveți, dar mereu o vom da de gard în lipsa diversității întrebărilor pe care ni le punem.  “Major Obvious, spune ceva nou sau mergi și bate-ți coasa laser!” Eu n-am ce să vă spun nou, pentru că așa cum spunea cineva mai […]
poligamie
Arhi Arhi 10.01.2020

Te voi iubi până la moarte

Sau până găsesc ceva mai bun decât tine. Mai prețios. Mai nou. Mai interesant. De fapt, acest concept de iubire definitivă, care cuprinde totalitatea anilor de viață al partenerilor este un romantism desuet, introdus de menestreli în viața de zi cu zi. Pentru că, altfel, deși nu pare, oamenii nu sunt monogami. Nu au fost, nu vor […]
de ce este bmw masina de cocalar
Arhi Arhi 09.01.2020

De ce este BMW masina de cocalari.

Alex Seremet de la BMW are impresia ca imaginea masinii e distrusa de altercatia dinrre Mark si vatman si, de fapt, BMW duce o lupta de educare a populatiei. www.facebook.com/alex.seremet/posts/10157957305258415 Nu, Alex, nu Mark e de vina. Voi sunteti. Cand faceti campanii care se adreseaza exclusiv cocalarilor ca Mark, care sunt impresionati […]