Au fost aseară Oscarurile. Și, pentru prima dată în viață, după mulți, mulți ani, au ieșit oamenii pe care mi i-am dorit eu și filmul pe care mi l-am dorit eu.
Everything Everywhere All at Once chiar a fost mișto și a avut de toate, iar prestația lui Michelle Yeoh a fost fantastică, la fel și cea a doamnei Jamie Lee Curtis.

Și dacă e vorba de Michelle Yeoh, sunt fanul ei de zeci de ani, rolul din Crouching tiger, hidden dragon întipărind-o definitiv în mintea mea. În plus, ca om, suferă de o decență desăvârșită în viața publică. Nu știu dacă știți, dar a fost una din puținele actrițe de la Hollywood care nu a acceptat mediul de lucru weinsteinian, cel în care actrițele ofereau favoruri sexuale, toate, producătorilor, pentru roluri de succes. Pur și simplu și-a făcut bagajele și a preferat să nu mai lucreze.

Iar Brendan Frasier… Brendan Fraser este un actor imens care, din păcate, pentru mulți ani a intrat într-un con de umbră din cauza vieții personale, pe care i-a distrus-o fosta soție. Iată, cumva a reușit să revină, a luat Oscarul și acum poate continua. Omul este magic și este la nivelul de bun simț pe care, poate, doar Keanu îl mai are.

Sincer să fiu, mă așteptam să rupă ecranizarea aia a lui Nimic nou pe frontul de vest, dar, se pare că, anul acesta, a primat valoarea.
Me happy.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

24 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Subscriu, everything… era preferatul meu si domnul ctp a luat una peste mufa cand a declarat ca e un film gol de continut, ca o gogoasa. Cu tot doctoratul lui in cinema luat pentru vazut filmele comuniste si cu toti anii in care scria sf. Cine isi mai aduce aminte de pustiul chinez din indiana jones 2? Acum e mare si are un oscar

    1
    • #2

      pentru conformitate

    • #3

      Salut. Zi-mi si mie ce e asa unic la filmul asta?
      De ce ti-a placut asa de mult?
      De ce e atat de reusit pentru tine ai ce il face special?
      De ce crezi ca merita oscar?

      Multumesc.

  2. #4

    Vorbeste la fel de enervant. Sunt curios daca ai vazut RRR. Dincolo de exagerari si de durata nu e un film rau.

  3. #6

    Despre Brendan Frasier, doar atat :

    Scrubs S1E22: My Occurence
    Scrubs S1E23: My Hero
    Scrubs S3E14: My Screw Up

    1
  4. #10

    Indian, a luat oscar pentru cantec original. Nici ala frantuzesc nu era chiar rau, fiind in epoca de piatra toti se numeau pierre

    1
  5. #11

    CTP are dreptate ref Everything….e o varza totala, un ghiveci care iti creaza o stare, dar nu transmite nimic…E un fel de Inception low budget, cum spunea cineva pe alt blog.

    • #14

      Primul comentariu dur la adresa Oscarurilor este prezentat pe Libertatea de criticul de film al ziarului? “Critic de film recunoscut international” – de unde si pana unde, ca eu nu gasesc aceasta informatie nicaieri, aproape ca si cand s-ar numi singura GENIU.

      Apoi: daca ascultati discursul acelui baiat, o sa vedeti ca, in context, el spune ca daca tot spune lumea despre filmul lor ca e plin de GENIU, asta se datoreaza mai degraba oamenilor care au ajutat la realizare, nu s-a autoproclamat geniu, dar de ce sa lasam realitatea sa opreasca un articol.

      Apoi: criticul international face de fapt apologia filmelor care respecta o reteta destul de clasica, aproape ca filmele de festival de la noi ( alea cu ciorba ), mai degraba decat filmelor cu suflu nou ( da, sunt fan Top Gun, mi-as fi dorit sa prinda un Oscar, dar e acelasi film despre mareata Aviatie americana, altfel un film foarte bun si de (re)vazut ).

      Sa mai zic si cum a tradus multiverse in metavers?

      De fapt, doamna recunoscuta international, vrea doar sa faca un pic de valva, sa mai citeasca lumea rubrica aia.

  6. #15

    e geniu ala fiindca i-a iesit din a doua incercare. altii fac zeci de filme si nu castiga un oscar. Poate si tarantino e geniu, a facut doar 9 filme si s-au dat 3 premii Oscar, pentru interpretare, coloana sonora, 33 la suta succes:)

  7. #16

    si e bine ca a castigat filmul asta, le da o palma celor care cred ca e nevoie de bugete de multe sute de milioane de dolari, gen top gun si avatar si de alte sute de milioane de dolari pentru vedetele lor. Vedeti si voi succesele la boxoffice sunt de regula continuari, la fel si la jocuri. Nimeni nu vrea inovatie, sa aduca povesti noi, mai bine stoarcem banii cu al n-lea film sau joc din serie.

    1
    • #17

      14 milioane buget. nu aduci nici pe cel mai prost cotat Avenger cu banii aia

  8. #18

    Care e faza cu Fraser si fosta nevasta? intreb de curiozitate caci prin presa s-a vehiculat non-stop ca a fost blacklisted de unul care l-ar fi hartuit sexual si el a spus mai departe, hence zero proiecte despues. . .

    In rest subscriu, anul acesta chiar s-a dat pe merit, exact ce si cum trebuie! Ma bucur mai ales pentru Brendan si pentru ca Avatar nu a mai luat din cauza popularitatii 3d enspre premii pe un film whatever.

    • A fost hartuit sexual de catre fostul presedinte Hollywood Foreign Press Association si fiindca nu a dat curs acelor “avansuri” l-a pus pe un blacklist.

    • #20

      Aia stiam, eu intrebam de fosta nevasta…

  9. #21

    bestial rezultat. faza aia cand ii rupe pe aia cu dildourile e de vis, banuiesc ca aici ctp-ul s-a infuriat si s-a incruntat pana si-a sifonat palaria

    1
  10. #22

    Prima data cand am aflat de Michelle Yeoh a fost cand am vazut Memoriile unei gheise, in rolul Mamehăi. Atat de tare m-a impresionat frumusețea si finețea ei…
    Filmulmai slab decat cartea, dar asta era de asteptat, rarepri un film facut după o carte reușește sa fie mai bun.

  11. #23

    Mie mi-a plăcut mult,, Banshees of Inisherin” cu un Colin Farrell la cel mai bun rol al său..Bonus,peisajele acelea care te lasă fără cuvinte..

  12. #24

    Din 10 preziceri pe care le-am făcut am nimerit 7. Mă așteptam ca Everything Everywhere All At Once să ia multe premii.