Orice idee care îți poate trece prin minte a fost gândită de altcineva înaintea ta.

Scris de Joyanna

Zilele trecut, Maddame afirma “orice idee care îți poate trece prin minte a fost gândită de altcineva înaintea ta. ”

Se intimpla si la case mari. Cine nu a auzit de oul lui Columb? Exemplul perfect de solutie simpla, adevar pe care il cunoaste toata lumea, dar nimeni nu stie cum sa exprime cit mai plastic. Va amintiti? La intoarcerea din expeditia in care a descoperit Lumea Noua, Columb a fost invitat la un banchet . Insa nobilii prezenti au inceput sa-l bagatelizeze, ” Ce mare scofala , oricine putea face descoperirea asta, era suficient sa se imbarce in directia corecta!” Atunci Columb propune o sfida : aceea de a aseza un ou pe masa in pozitie dreapta, fara nici o sustinere. Toti se frasuiesc in fel si chip, nimeni nu reuseste. Columb ciocaneste putin oul, cit sa sparga coaja dedesubt, apoi il aseaza drept pe masa. “Aaahh, pai asa am fi putut si noi!” “Sigur, diferenta e ca in timp ce voi ati fi putut, eu am facut-o!”

Doar ca putini stiu ca vreo 70 de ani inainte de aceste fapte, la Florenta, arhitectul Brunelleschi se straduia sa obtina apaltul pentru a construi cupola catedralei (domul din Florenta ). Era un proiect important, cu dificultati tehnice serioase, la momentul respectiv cea mai mare cupola din lume, cine ar fi reusit sa propuna solutii inovative ar fi fost Top Manager. Mai ales ca Brunelleschi sustinea ca se poate face fara schelet de metal!!! Cum, necum, in toiul discutiilor, arhitectul a propus sa fie desemnat “cel care va reusi sa aseze un ou in picioare pe un plan drept de marmura, caci asa se va vedea cit de ingenios este!” Evident, a fost unicul care a reusit, cu metoda simpla pe care si Columb o va folosi. Da, a obtinut apaltul.

Desigur, unii sustin ca anecdota ar fi inca si mai veche, de origini orientale. Eu ma gindesc ca , daca tot a pierdut ocazia de a da numele sau continentului descoperit, macar oul i l-am putea lasa lui Columb…

Oricum, toti am vazut si ne-am hahait la mema aia cu un tip care tine in brate un pahar imens, zicind “doctorul mi-a spus ca am voie sa beau doar un pahar pe zi. Asta e paharul meu!” Dar cine a fost pisicherul care l-a tras pe sfoara pe doctor prima data in istorie?

Cronicile consemneaza ca la moartea lui Gingis -han (stiti voi, nenea ala care a fondat imperiul mongol) i-a urmat la conducere unul dintre fiii lui, Ughedei (adica e vorba tot de un baiat de bani gata), care era un mare betiv.
Sfetnicii noului han au incercat in fel si chip sa isi dezbare stapinul de patima alcoolului : unul a facut chiar o demonstratie practica, punind un inel de metal intr-o cupa cu bautura. Dupa ceva timp metalul ruginise , se erodase pe alocuri (semn ca nici bautura nu era de calitate?). “Daca fierul nu i-a putut rezista, e usor de inteles ce inseamna bautura pentru om!” i-a spus sfetnicul lui Ughedei.

Impresionat pentru moment, hanul a promis ca se lasa de bautura, dar nu de tot, rezervindu-si dreptul de a bea doar un pahar pe zi. Ce-i drept, Ughedei si-a respectat cuvintul, doar ca pe masura ce timpul trecea, marea dimensiunile paharului. In cele din urma, se pare ca paharul ajunsese de marimea unei galeti.

Cui ii place pictura? Eu, sincer, ma zgiiesc la tablouri daca imi comunica ceva (tema, culorile, lumina , maiestria detaliilor trebuie sa imi transmita o stare de spirit, altfel dupa 5 minute l-am uitat). Mai ales cind aud ” Aceasta opera e de o importanta covirsitoare pentru istoria artei!” imi vine sa intreb “De ce?” De putine ori primesc raspunsuri. In general sint legate de perfectiunea sau noutatea tehnicii, la care personal nu ma pricep. Toti am auzit de Leonardo da Vinci, anul asta s-au implinit 500 de ani de cind s-a dus sa mai picteze sfinti si madonne pe la ei pe-acasa ( curios, prima pictura pe care a realizat-o a fost un monstru oribil atit de convingator, ca tata-su s-a speriat cind l-a vazut, de asta l-a si trimis apoi ca ucenic la un amic de-al sau, pictorul Verrocchio). Sint sigura ca toti stiti de ce e asa importanta Gioconda, astfel incit eu o sa ma opresc asupra unui alt tablou pe care mi l-au bagat in tartacuta ca fiind revolutionar si absolut fabulos “Doamna cu hermina”. De ce revolutionar? Ca eu vad o demoazela proaspata si naiv draguta (ce gusturi mai aveau la piersicute pe vremea aia!) , cu un animal cam meah in brate si nu ma pot opri sa nu gindesc ca am poze cu animale mai exotice dar nimeni nu sustine ca posed niste capodopere (la capitolul frumusete macar sint genul mai moderna!)

Si caut informatii: precizia in asemanarea cu subiectul, tehnica flamanda a fondului de culoare inchisa , iluminind si punind in evidenta subiectul, precizia anatomica, pastrarea proportiilor, mai multe straturi subtiri de culoare pentru a nuanta cit doreste… bla-bla-bla… Pina cind, intr-o cartulie deschisa la intimplare, gasesc ” pina in acel moment, iconografia si arta portretistica prevedeau ca figurile sa fie reprezentate din fata sau profil. Faptul ca bustul are o directie in timp ce capul e intors, ca la o chemare, face ca acest tablou sa fie prima reprezentare in miscare din istoria artei” Si mi-a picat fisa, in sfirsit: intr-o epoca in care toti ne facem fotografii in cele mai indraznete sau caraghioase pozitii, cineva se mai gindeste la fotografiile de epoca in care persoanele erau tepene “ca la fotograf”? Si inca mai departe, la vremea in care imaginile erau imortalate de mina iscusita a artistului, iar portretele se faceau numai fata sau profil? Practic Da vinci a iesit din tiparele vremii, creind primul portret miscat. Cum? Se zice ca din intimplare : demoazela Cecilia Gallerani era amanta lui Ludovic Sforza, care i-a comandat un portret ( cadou de mare valoare pe timpul ala). In paranteza fie spus, nici Ludovic nu era chiar Cressus, portretele nevestei si ale copiilor le ordinase unui alt pictor, mai banal si conform canoanelor, portretele amantelor in schimb au fost mai valoroase, din toate punctele de vedere– inchid paranteza… Deci Leonardo o pozitionase pe donna Cecilia pe scaun, cu siragul ei de rubine (simbol al iubirii fidele, probabil alt dar de-al lui Ludovic — e ok, puteti suspina, doamnelor) , cu hermina in brate (Ludovic intrase de putin timp in Ordinul Herminei) si se pregateste sa o imortaleze. De pe un coridor lateral intra Ludovic, care vrea sa vada cum merge treaba, fara sa deranjeze artistul . Ii face semn sa taca. Din pozitia in care se afla, iubita il priveste cu dragoste iar Da Vinci realizeaza primul stop-cadru din istoria artei.

Cu toate astea, eu nu m-as arunca pe panta depresiva a lui ” totul a fost deja inventat”, intorc idei pe toate partile, : poate intr-o zi o sa imbunatatesc ceva, care sa creasca macar un pic confortul vietii. Si Nobel a descoprit din intimplare ca nitroglicerina salveaza vieti. Partea asta, cu ce s-a descoperit din greseala, cautind altceva, o vedem intr-un episod viitor….