Demult, în vremuri demult și mai demult apuse, fotbalul era un sport, nu o afacere, fotbaliștii erau niște zei mingicari, nu niște cocainomani, iar spectatorii ieșeau la bere cu jucătorii sau se bucurau când îi vedeau în tramvai, nu în limuzine blindate.

Demult, în vremuri demult apuse, să fii chemat la echipa națională era onoarea supremă. Jucători mari, jucători uriași, sacrificau totul, inclusiv echipa de club, de unde luau banii de păpică, pentru a fi prezenți la meciurile echipei naționale. Se întorceau accidentați și își plăteau singuri spitalizările, pentru că cluburile refuzau să o facă, dar tot mergeau.

În zilele noastre, echipa națională are onoarea de a fi vizitată de vedete. Echipa națională are onoarea de a-l avea pe Mutu, în rarele momente când nu trage pe nară sau nu bate ospătari. Are onoarea de a-l avea pe Marica sau pe Raț. NOI avem onoarea de a-i admira, chiar și când joacă prost. Dacă nu înțelegem asta, înseamnă că nu suntem în pas cu vremurile.

Iar dacă nu înțelegem că fotbaliștii naționalei au petrecut până dimineață, imediat după meci, de durere că au pierdut cu 8-1 overall, înseamnă că nu înțelegem zbaterile profunde prin care trec zeii fotbalului din ziua de azi.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

34 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Pai dupa 8-1 cumulat zau ca ai motive serioase de baut, baietii sunt nevinovati.

  2. #2

    nush cum sa-ti explic, da voi i-ati facut vedete. din niste neica nimeni buni doar sa bata mingea au ajuns sa fie vazuti ca niste modele.

    • #3

      tru. noi i-am facut, noi ii dam jos. sa vedem daca putem. 🙂 personal, am renuntat sa ma uit de vreo 5-6 ani la fotbal si incerc sa ii conving si pe altii ca nu mai are rost sa te implici emotional intr-un meci, mai ales daca altii stiu scorul dinainte.

    • #4

      N-are rost sa-ncerci sa-i convingi, iti pierzi timpul. Daca e menit sa fie, ajung si singuri la concluzia asta. Daca nu – ei bine, nu a fost menit sa fie 😀

  3. #5

    Mitica la puscarie….la puscarie.

    De cand cu Mitica si Sandu nu prea ma mai pasioneaza fotbalul. Eu tineam cu dinamo dar in ultimii 2-3 ani singurele meciuri la care ma mai uit sunt cele ale stelei din europa.

    Am zis!

  4. #6

    Dacă vrei să practici un fotbal bun, trebuie să ai o mentalitate de fotbalist adevărat. Această mentalitate este dată și începe a fi antrenată încă de la cele mai mici vârste de către un staff dedicat, competent, și nu în ultimul rând bine plătit. Bineînțeles, imediat după vin și ceilalți factori-cheie: facilitățile locurilor de antrenament, atmosfera în care se practică fotbalul, nivel de civilizație al țării etc.

    Ca să fac o comparație profesională, eu m-am antrenat vreo 3 luni la FCM Târgoviște. Cea mai proastă perioadă din scurta mea perioadă de semi-amato-fotbalist. Vestiare vechi, dușuri jegoase, terenul de antrenament denivelat și vai de mama lui, antrenori… unii dintre ei numai la grupa copiilor nu trebuiau să fie, și ceea ce era cel mai important pentru mine: antrenor de portar nu exista! DAFUQ? Și vorba aia, Târgoviște este un oraș destul de mare și de cunoscut în țară.

    Acum, m-am apucat din nou de fotbal în Spania, intr-un sătuc de doar 5000 de suflete. Nenicule, oameni mai prietenoși și mai primitori față de un stăin nu am văzut în viața mea. Mă duc cu plăcere la antrenamente, cu colegii mă înțeleg bine, antrenorii sunt super de gașcă, te întreabă întotdeauna cum mă simt, dacă m-am acomodat, etc. Și ce să mai zic de terenul de antrenament… LUX 😀 !

    Nu e de mirare că Spania a luat mondialele în 2010, Europenele în 2012, și Barcelona a fost vreo 4 ani cea mai bună echipă din lume.

    Totul pleacă de jos….

  5. #7

    Intrebarea e daca s-a cacat Freigedank azi

  6. #9

    Pe aia cu Tanase nu o dai?

    Reporter:”Te deranjeaza faptul ca ai fost criticat dupa meci?”
    Dodel: “Ma deranjeaza foarte tare”

    Adica, de ce sa-i criticam, ca sufera. Si ei sunt oameni si pe urma apeleaza la gesturi necugetate, alcool pana dimineata ca sa uite ca milioane de romani ii critica.

    • #10

      lol nu o stiam:)))

    • #11

      Daca e vorba de Cristi Tanase, acum un an era sa se urce in Otopeni pe doi batrani ca sa intre la Rompetrol, evident ca batranii au luat un stalpisor din ala si si-au facut praf roata si ce o mai fi fost pe acolo, iar boul era beat sau injectat ca avea niste ochi sadici de rosii.
      Daca nu e vorba de el, atunci muie Cristi Tanase.

  7. #12

    Daca aveti ceva cu argesenii spuneti bai fratilor! Numai rautati aici.
    Atat Dodel cat si Mutu sunt din Pitesti si vad ca aruncati sageti. :)))

  8. #14

    Pai cum sa mearga Dodel la Amsterdam si sa nu incerce o bomba sexy cu stremeleag?!

  9. #15

    Despre ce vorbim aici? Noi comentam despre fotbal??? Despre o echipa nationala in care Dodel e titular ???!!! Auzi, crezi ca lui John Terry ii zice cineva “Dodel” ? Nea Piti s-a intrecut pe el, de data asta. Ca si in multe alte dati.
    P.S. “Danke Shanke”…daca nu stiti despre ce e vorba, cautati pe google: “Tanase, danke Shanke”.

  10. #16

    Reclama la Marlboro Light.

  11. #17

    daca n-ar fi un plonasm, titlul ar fi bun. POHUI inseamna deja Ma doare-n pula. Titlul tau suna asa “Onoarea de a te durea în a te durea în P.O.H.U.I”

    • #18

      stiu ce inseamna pohui, titlul arata tembel altfel.

  12. #19

    Treaba e ca in ultimul timp avem si ghinion. Cand dam peste un jucator care munceste, n-are talent (Banel), cand dam peste unul talentat, nu-i place sa munceasca (Mutu).

    Si inainte mai aveam putori, dar mai erau unii talentati care munceau (Gica Popescu, Dan Petrescu, Ionut Lupescu etc) si mai ridicau media.

  13. #20

    Telefoane fara touchscreen si Mutu tanar si voinic (avea vreo 25 in poza asta). Ehe, ce vremuri…

  14. #22

    asa cum sice si tnr, a fost vina arbitrului fiindca a avut o singura minge si le-a dat-o olandezilor… daca avea doua, altfel statea treaba, sa vedeti ce bine jucam si noi…

  15. #23

    Am si eu un mesaj pentru patriarhii fotbalului romanesc, daca se poate sa-l dati pe post:
    www.youtube.com/watch?v=0eexyzABSj8

  16. #24

    hai Romania ! :))))

  17. #25

    DISTRUSI MAXIM

  18. #26

    tura asta cica Mutu nu a baut cu ei! el e de vina ca nu l-a trimis pe Chipciu acasa:))

  19. #27

    Pai si ei la nationala sunt un fel de bugetari.
    Timpul trece leafa merge.

  20. #28

    Stai sa bata Romania pe Ungaria, sa vedeti ce-i pupati pe toti in pula ca ce nationala buna avem.

  21. #29

    Inna strica melodia.

  22. #30

    Sa alcatuiasca la un meci platitorii de bilet echipa, desi tehnic vorbind presupune costuri ceva mai mari. Pe principiul: Platesc pentru ceea ce imi doresc.

  23. #31

    Ii prefer pe astia 3, deca sa-i vad pe teren pe Tanase, Sapunaru sau Gicu Grozav, care te fac sa arunci televizorul pe geam, ca la mondialele din anii ’90.

  24. #32

    Acum vei rade, cand iti zic, dar, peste 10 ani, o sa-mi dai dreptate. Mutu merita statuie, el joaca si o face bine. Sa vedem peste 10 ani ce o sa fie…

  25. #33

    prea multi romani tineri sunt niste panarame de oameni. niste neseriosi. ce sa fie si fotbalistii…

  26. #34

    Interesanta melodie.