Om serios caută job serios

Salut, mă numesc Alex și îmi caut de muncă.
Din păcate, compania pentru care am lucrat până acum, în urma unor probleme a trebuit să facă restructurări mari, printre care și eu.
Voiam să te rog, dacă se poate și vrei, să pui la tine pe bloc un mic anunț prin care să știe oamenii ca sunt disponibil.
Jobul de până acum a fost, în teorie, de administrator parc auto și facility management dar în realitate am făcut de toate, de la mici reparații la contracte, achiziții, coordonare proiecte de reamenajare, cam tot ce poate apărea în peste 10 ani.
Am peste 17 ani de experiență în zona administrativă și logistică, unde m-am ocupat de tot ce ține de buna funcționare a unui birou și de administrarea parcului auto. Îmi place organizarea, găsirea soluțiilor practice și lucrul pe termen lung.
Sunt căsătorit, am doi copii și apreciez stabilitatea, lucru care se reflectă și în parcursul meu profesional — am ales să rămân mulți ani în aceeași companie. Aș prefera să continui în aceeași zonă de activitate, dar sunt deschis și către noi oportunități care aduc un plus de valoare și dezvoltare.

59 COMENTARII

  1. Ar fi util/obligatoriu de pus si orasul unde doreste sa se angajeze …

    1. ar fi. doar ca nu stiu orasul, atata am primit in mail

    2. Daca nu a pus orasul, fac pariu ca e din Bucuresti.

    3. A zis că vrea anunțul la Arhi pe bloc, deci e evident că se referă la orașul lui Arhi.

    4. Năvodari?

  2. cati ani are si unde locuieste domnul Alex?

    1. irelevanta si discriminatorie varsta

    2. Si daca planuieste sa ramana gravid in urmatorii 2 ani.

    3. De preferat, nu cu o colega de munca…

  3. nu vreau sa fiu avocatul diavolului, dar e nevoie de mai multe detalii.
    Pentru inceput in ce oras cauti.
    Ar ajuta sa iti faci un profil pe reteaua preferata a seniorului, linkedin. Pui acolo CV actualizat, iti putem da feedbak pe el, putem da share la anuntul de cautare (care si el trebuie pieptanat)

    Succes!

  4. Muta-l pe Arhijob.ro

  5. Varsta nu are nici o importanta daca esti bun la ce faci. Anul asta fac 56 de ani si acum trei ani am plecat dintr-o multinationala dupa 33 de ani de munca in acelasi loc. La momentul asta as putea pleca oricand la alta firma (respectivii ar fi incantati sa vreau sa ma duc la ei), dar sunt foarte multumit de conditii si salariu si mai ales de cum se poarta conducerea firmei. Deci nu se mai uita nimeni cati ani ai daca esti serios si priceput la ceea ce faci.

    1. Vârsta nu ar trebui să aibă importanță doar că…are. Și nu ține de skilluri ci mai mult de mediul în care vei lucra. Dacă media de vârstă în companie/echipe e de până în 30 de ani, unui om de 55 o sa ii fie mai greu să se integreze pentru că dinamica socială o sa fie mult diferită. Am avut coleg cu 20 de ani mai în vârstă fata de restul și era cumva un outsider. Chiar dacă își făcea bine treaba, interacțiunea lui cu ceilalți era puțin greoaie. Chiar și mie îmi e greu să țin pasul cu ei, mai ales să îi înțeleg dincolo de task-uri.

    2. >>dinamica socială o sa fie mult diferită

      Cu tot respectul, mai duceti-va in pla noastra cu dinamica sociala cu tot.

    3. Mai sunt și excepții: blogări trecuți binișor de 55 care interacționează lejer cu tineretul cititor.

    4. @Radu: Te simți bine? De la ce îți iei triggere din astea? Nu ți-a dat HR-ul mărire anul asta? Te supăra managerul? Consideri că muncești prea mult? Ce te macină, mămică?

    5. @dnaHR: are cand vrea angajatorul. am lucrat la o banca unde se angajau domnisoare cu vreo 30 de ani mai tinere ca domnii directori, care erau foarte versatili si aveau o dinamica extraordinara cu ele.

      si eu la un fost angajator am avut dinamica sociala cu doua colege cu vreo 14 ani mai tinere.

      deci se pare ca doar HR are o problema cau dinamica sociala

    6. @Doamna HR, luati o pagina din cartea voastra, nu e nimic personal.

    7. Confirm, varsta are mai multa importanta decat vor unii sa creada.

      Dinamicacadinamica, problema este ca cei peste 50 ani au o alta constiinta a muncii decat cei tineri 25-30, au o alta abordare fata de disciplina, reguli si responsabilitate. Fata de continutul si forma comunicarii.
      Alta rezistenta la efort fizic si intelectual intens in conditii de stress, de limitari drastice de timp.
      Alte repere care dicteaza limitele personale in relatia cu altii.
      Au alt set de motivatii si nevoi personale care le dicteaza abordarea jobului.

      Nu zic ca sunt mai buni sau mai rai ci altfel.

      De aceea, astfel de oameni se integreaza greu spre deloc in colective unde predomina varsta tanara. Si invers.
      Tinerii, deasemenea, ii tolereaza dar nu-i “adopta” daca sunt majoritari.

      Schisma dintre generatii pe care multi dintre noi o cunoastem de pe plan personal se transfera si in plan profesional.

      Depinde insa de compozitia echipei de la locul de munca.
      De relatiile ierarhice intre persoane din generatii diferite.
      Si de masura in care jobul presupune interactiune directa, in echipe, la locul de munca sau e un job preponderent individual (gen sofer) sau remote, caz in care riscurile se diminueaza.

      Nu vorbim despre o regula imuabila dar as caracteriza mai degraba ca exceptii situatiile in care in care lucrurile decurg fara probleme de adaptare inter-generationale.

      Oricat ne-ar placea sa ne amagim ca situatia sta altfel, Doamna HR are dreptate cand pune aceasta problema.

    8. @Tom: Un domn ca de obicei. Nu am explicat ce ai spus tu pentru că mă gândeam de la început că o să apară din ăștia cu frustrări bine înrădăcinate și aruncă cu mizerii. Dar da, ai dreptate… Mulțumesc că ți-ai luat tu din timp să explici. Deși ăștia ca Radu și ăla de mai jos ar trebui să îți mulțumească.

    9. Sustin ce a zis Radu.

    10. dupa adresare, Radu pare o persoana politicoasa si directa. calitati de leader

    11. Domnu Tom, luati-o pe doamna de la HR intr-o camera privata si practicati acolo ce practicati acum in public, ca pe restul ne, cum zicet voi, microagresati de ne vine greata.

      Postul asta era despre un om care isi cauta de munca, stiu ca voi aveti empatie pauza si totul trebuie sa fie despre voi, dar acum chiar nu e cazul.

    12. @Radu: Cuplează și celălalt neuron și gândește ce poate să facă Doamna HR pentru un om care caută de muncă.

      Acum mă scuzi, mă duc să antrenez AI-ul care o să mă înlocuiască.

    13. Hop și io.
      Doamna HR: te ai gândit să te reprofilezi?
      Stand up, ai calități.
      Eu îs ăla trecut de 50, aterizat într-un departament de tineri, acu’ 2 ani, prospătură.
      Ce i aia dinamică socială, că n-am înțeles…

    14. @Doamna HR
      Unde m-am angajat eu (m-au cautat ei, nu am mers eu cu caciula-n mana) mai am un coleg de varsta mea (amandoi am venit din aceeasi companie) si doua colege de pana in 27 de ani. Surpriza. ne intelegem foarte bine si lucram impreuna foarte eficient. Chiar au fost mirate la vremea respectiva (ne-au spus ulterior) ca noi am fost dispusi sa invatam de la ele chestiile specifice noului loc de munca, cu care nu lucrasem pana atunci. La randul nostru le-am invatat o gramada de alte chestii pe care nu aveau cum sa le stie fara zecile de ani de experienta pe care ii avem noi in spate. Eu unul sunt dispus sa invat ceva nou de la oricine si oricand. Iar cine nu e in stare sa se adapteze moare de foame.

    15. @Raider: De unde știi că nu fac și altceva? De exemplu..AI? Inca mă frustrează faptul că oamenii nu înțeleg niste texte simple. Plus de asta, am zis undeva că toți oamenii de 55 sunt neintegrabili în cultura ălora de 25?

      Dar mna… As fi putut fi de ajutor în speța omului. Dar lumea e pornită pe conspirații despre HR și bias-uri personale.

      Acum mă scuzați, mă duc să îmi termin berea și să mă gândesc la restructurările de mâine.

    16. Șefa mea nucleară, am zis să faci stand-up, textul e clar din categoria aia.
      Sugestia aia cu “poate fac AI” e deja din categoria “vrăjitoarea Stela” și e deja literatură SF.

      Nu, n ai zis că fosilele nu se pot integra.
      Ai zis altceva: că fosilele nu se pot integra.

      “mai greu” nu folosim în context și nu folosim fiind ceea ce suntem, da? Manualul HR, pagina 47, capitolul “suntem atenți la ce declarăm”. Ceva de gen.

      În final: fii de treabă, nu mai generaliza, fosilele e și ei oameni.

    17. @raider: poate nu știi tu să citești printre rânduri de atâta timp cât ne “pulim” la Cetin pe blog, mă gândeam că ai înțeles ideea de acum ceva post-uri. Eu când zic că fac “și” AI..I mean it. Ar merita să îți schimbi/schimbați percepția vis a vis de doamnele de la HR și să plecați urechea la realități. Sună a paradox: chiar dacă toate par proaste…nu toate sunt proaste. Așa cum e și cu angajații: chiar dacă toți par buni…nu toți sunt.

      Eu accept să îmi iau toate p*lile e aici pentru că poate îmi și place..sau poate mai eliberează din frustrări

      All in all… Ați transformat un articol în care se cere ajutor în hate. De ce? Că ați văzut HR în niste comentarii:)) asta spune mai multe despre voi decât despre realitate. Oameni simpli, idei puține.

      @OP: tine cont că există analfabeți funcțional în toate domeniile și că atunci când cauți de muncă dai de blocaje. Acestea pot veni de la oameni de genul astora care aruncă cu p*li pe aici..oameni care nu au nici cea mai mică intenție să te ajute.

      Recomandarea e să faci CV beton, LinkedIn beton și să aplici la multe joburi…în jungla actuală poate apărea o minune(statistic). Asta e… ce trebuie să faci este să ieși în evidență cu ceva, de aia am și întrebat chestiile alea în alt comentariu.

    18. ….mno bine, dacă zici…

      O să derapez în generalizare cu ce o să zic da’ îmi asum: ultima bere nu trebuia s o bei. Recitești tu într-o zi tot ce ai scris și probabil o să ai o revenire cu steluțe, floricele și lugu lugu.
      Hai că poți.

    19. Duamna HR, impartasiti si cu noi aicea de la ce firma sunteti. Nu de alta, doar sa stim sa o evitam. Sa stiti ca nu discriminam. Si inca ceva, astept si astia mici de 25 de ani sa se integreze in cultura celor mai maturi, ar avea ce invata si mediul de lucru ar fi mult mai bun. Sa nu zic de performanta. Si ziceti sincer, tinerii sunt usor de modelat

    20. @Doamna HR
      Ești fascinantă, mare zeitate a recrutării, dar, în realitate, ești doar un filtru uman care crede că stăpânește soarta lumii corporatiste. Fiecare răspuns al tău e o lecție de aroganță pură.
      E uimitor cum poți combina autoritatea formală cu lipsa totală de empatie. Mulțumim că ne arăți cum se simte să fii „evaluat” de cineva care se crede mai important decât CV-ul nostru.

      P.S.: Dacă vreodată vei rămâne fără job, stai liniștită. Te va evalua cineva la fel de plin de sine ca tine.

    21. @Deea, Mirel: Asa cum am zis: Oameni simpli, idei putine. N-aveti de zis nimic argumentat sau constructiv dar tineti sa aruncati cu rahat.

      Deea, oamenii cu care lucrez sunt cool si smart sigur nu te-ai integra in “dinamica lor sociala” 😉

    22. Sunt un om simplu. Văd Doamna HR, dau minus.

  6. @Alex: Fă un CV sau completează LinkedIn. Ar ajuta mult să și descrii lucrurile pe care le-ai făcut acolo (contracte, achiziții, coordonare). Ce fel de parc auto, ce fel de facility? Dimensiuni/dinamici. M-ar ajuta mai bine să înțeleg unde să te pozitionez. E diferență mare între facility management la clădiri gen… AFI și facility pe o clădire mică. La fel și la parc auto, e diferență între 10 mașini și firma care are sute.

    1. Mai taci dreacu, fa. Se apropie ziua cand nu veti mai exista in nici o corporatie mare, maxim IMM-uri romanesti ca saraqii aia n-au bani sa isi cumpere ei AI nebun de la americani.

      Ati distrus generatii, cariere si ati pus umarul la plecarea fortei de munca calificate si competente din tara, pe langa statul in sine esuat pe care il avem.

    2. Într-adevăr, pari din generația distrusă. Te pup pe fluturaș

    3. ma pupi in pl

    4. Ca să reformulez eufemistic oful majorității: doamna HR, știm că șeful are o clădire mică pe care vă poziționează cel mai bine, dar ar vrea să vă vadă și cum vă aruncă un “I, robot” de pe clădiri gen AFI.

    5. Mai aveți?:))

    6. Mai sunt alți 100 la ușă. Și vor să intre toți. 🙂

    7. Ce vă mai place caterinca.
      Băi, dar unul n-ar spune că doamna e la muncă și ea, își face treaba ca noi toți.
      Un dram de decență n-ar strica.
      Sincer acum, faceți-vă o introspecție și priviți-vă în oglindă:
      https://answear.it/p/seletti-specchio-da-parete-liberty-mirror-1265503

    8. Doamna eiciar, esti fiarta pe asta cu dinamicile.

    9. @doamnaHR, mie mi-ai facut ziua. 😉 articulata, umoristica, coaie cat trebuie (probabil imprumutate) pt mine esti ce trebuie. go get them, tigresse!

    10. Of, pisoi, ce te mai jignesc ăștia. Habarnisti. Am interacționat cu vreo 5 departamente de HR, din companii diferite, exact ca tine. Semizei. Am văzut live cum rad și cum se pisa pe cv-uri, pt ca nu le place nr de tel. Am văzut live aberațiile cu dinamica și cum vă băgați pilele la interviuri. Piața muncii de acum și acest articol vi se datorează vouă, exclusiv. Unul n-am auzit să spună, da, ba, am fost niște idioti. Cum zicea unul mai sus, mulți au plecat de aici din cauza voastră, iar acum, chiar și acum, în al doispelea ceas, faci pe zeița.
      Nu v-ați săturat să vorbiți în dodii ? Nu v-ați săturat să selectați oamenii în funcție de ce salariu cer, ca să dați bine în kpi’s? Nu v-ați săturat să puneți întrebări tampite fără sens, cu răspunsuri aberante? Pare ca nu. Spui ca faci AI, o sa va mănânce AI-ul, iar voi vă veți lovi de tâmpeniile voastre cu care l-ați antrenat.

    11. Vaaaai, am record de manute rosii :))

      @Filip: Stii care e chestia? Se pare ca nu intelegi care e rolul departamentului de HR.

      “Piața muncii de acum și acest articol vi se datorează vouă, exclusiv”
      Poti detalia? De ce e vinovat HR-ul ca se fac restructurari in firme sau ca pleaca firmele din Romania? De ce e vinovat HR-ul ca productivitatea in anumite industrii e mai mare in Maroc ca in Romania? Ia oglinda aia din link-ul de la Nea Ilie si uita-te in ea cand formulezi raspunsurile, poate iti dai seama mai bine.

      “Nu v-ați săturat să selectați oamenii în funcție de ce salariu cer, ca să dați bine în kpi’s?”

      Sa inteleg ca daca aplici ca junior pe pozitie unde media pietei e 1000 de euro si ceri 2000 de euro eu ar trebui sa te selectez pentru ca pitong?

      De ce ar pleca oamenii din cauza HR-ului? Nu le-au dat adeverintele la timp? I-a certat Getuta de la pontaje ca nu au dat clock-in la timp? Prea multe training-uri despre cultura organizationala? Au luat pizza Diavola la party-uri iar ei erau vegetarieni? Nu a vrut HR sa le dea lapte de mazare si au luat clasic de vaca cu 3.5% grasime? Fructele de la birou erau mere nu banane? Au facut prea putine activitati de “engagement”?

      Abia astept sa apara Doamna HR AI. sa vezi atunci productivitate pe angajati, o sa rupa, va zic! Si nici nu o sa mai aiba pe cine sa fie frustrati. Dar nici nu o sa mai aiba material pentru team buildinguri. Win some, lose some.

      Put the fun between your neurons.

    12. Record la 54 de manute rosii? Those are rookie numbers

    13. Care 54? Vad 157, 137, 101 etc. Daca le adun pe toate cred ca fac de un 500+

    14. Primul HR a fost inventat de Costache Negruzzi și se numea Moțoc.

  7. M-ai bine ca l-ai neglijat, s-a transformat intr-o mizeri sinsitra. Facebook pentur corporatisti cu suvernisti

  8. un anunt aparut de mai putin de o ora: https://www.linkedin.com/jobs/view/4361011159

    Suntem in cautarea unui MANAGER DE FACILITATI pentru echipa noastra din Bucuresti.

    Responsabilități principale:
    · Coordonarea operațiunilor de întreținere și reparații ale clădirii și echipamentelor;
    · Coordonarea echipelor tehnice;
    · Colaborarea cu beneficiarul cladirii;
    · Monitorizarea furnizorilor și a serviciilor externe;
    · Planificarea și supervizarea proiectelor de renovare sau modernizare.

    Cerințe:
    · Studii superioare finalizate (preferabil în domenii precum inginerie);
    · Experiență în managementul facilităților;
    · Abilități excelente de organizare și coordonare;
    · Abilități de comunicare și negociere;
    · Cunoștințe de operare PC

    Adresa nostra: Piata Victoriei, Sector 1, Bucuresti
    Program de lucru de 8 ore si 45 de minute (pauza de masa), cu flexibilitate între orele 07:00 si 10:00

    Daca esti interesat, trimite-ne CV-ul tau la: larisa.serban@bss.ro

    1. Como se dice în engleză acolo la Dubai la administrator condominii, condom administrator?

  9. Era parca o teorie conform careia esti la un numar foarte mic de persoane de oricine (celebritati, de regula). La modul toti stim pe cineva, care stie pe cineva care e prieten bun cu Aurelian Temișan. Mi se pare ca am putea extinde foarte usor mecanismul la “orice postare, indiferent de tema, e la 3 comentarii de luat mortii in pula”

    1. Da 6 sau 7 persoane era numarul. Probabil prietenii de Facebook nu se pun, ca asa Nr ar fi mai mic

  10. sigur, pentru unii nu e relevanta varsta. ei la, 50 de ani, cu 2 sau 3 copii in intretinere, muncesc lejer, uneori, la ora 9 seara. si da, e discriminatoriu ca ii intrebi ce varsta au, ca sa ii scutesti de greutati, si sa le gasesti deva doar ziua. in fine. arhi are si numarul meu de telefon si adresa mea de email. daca doresti, ne auzim. merci!

ADAUGA COMENTARIU

Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul

  • Comentacii pesedisti nu sunt bineveniti
  • Nu incerca sa fii mai arogant decat mine, la mine in casa
  • Linkurile sunt foarte utile, daca nu sunt spam